Exclusion of recourse for administrative concession contract disputes under Law no. 101/2016

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 mai 2022 pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia Civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la plata sumei de 65.000 RON, reprezentând contravaloarea drepturilor băneşti potrivit art. 15 din O.G. nr. 42/2004 modificat prin art. IV din Legea nr. 236/11.12.2019, în baza Contractului de concesiune nr. x din 01.09.1999, pentru perioada 14.12.2019-30.06.2020, precum şi a dobânzilor legale aferente sumelor principale, de la scadenţă până la data plăţii efective.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (6) lit. c), art. 8 alin. (2) teza finală, art. 10 alin. (3), art. 11 alin. (1) lit. c), art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 53 şi urm. din Legea nr. 101/2016 şi art. 16 lit. b) din O.G. nr. 80/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 1045 din 04.07.2022, pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor prin întâmpinare.

Totodată, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.R.L a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate şi în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în fond şi în apel.

Prin decizia civilă nr. 470/2022 din 26 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantă şi a fost schimbată, în parte, sentinţa atacată în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă şi obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 65.000 RON, reprezentând contravaloarea drepturilor băneşti reglementate de prevederile art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru perioada 16.12.2019-30.06.2020 cu dobânda legală de la data 01.02.2022 până la plata efectivă.

A fost menţinută în rest sentinţa apelată.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.564 RON, cheltuieli de judecată la fond şi de 2.212,60 RON, cheltuieli de judecată în apel.

3. Împotriva acestei decizii, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate.

Recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 21 şi 22 din Legea nr. 500/2002 şi art. 1-4 din O.G. nr. 22/2002 atunci când a reţinut calitatea procesuală pasivă a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

A mai arătat recurenta că nu este suficient ca reclamanta să fie beneficiara unor contracte încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru a beneficia de suma de 10.000 RON pe lună, ci acest drept este circumscris îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 2 şi art. 5 alin. (1) - art. 8 din capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020.

Prin întâmpinarea formulată la 18 ianuarie 2023, intimata A. S.R.L a invocat excepţiile inadmisibilităţii, lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi a nulităţii recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Prin răspunsul la întâmpinare, înregistrat la 13 februarie 2023, recurenta a solicitat respingerea excepţiilor invocate şi înlăturarea apărărilor formulate de intimată.

4. Cauza a fost înregistrată la 12 decembrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 15 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., stabilind ordinea de prioritate a excepţiilor de procedură, a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată societatea reclamantă a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite în temeiul art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, modificat prin art. IV din Legea nr. 236/2019, aferente contractului de concesiune nr. x din 01.09.1999, modificat prin actele adiţionale nr. x/26.08.2014, nr. y/24.08.2020 şi nr. 2/28.08.2020.

Prin urmare, Înalta Curte constată că pretenţiile reclamantei decurg din executarea unor contracte de concesiune încheiate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 42/2004, modificată prin Legea nr. 236/2019, fiind incidente norme speciale sub aspectul procedurii de soluţionare a acestor litigii.

Având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 13 mai 2022, potrivit art. 27 C. proc. civ. în cauză este incidentă Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, intrată în vigoare la 13.07.2020.

Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2016 "prezenta lege reglementează remediile, căile de atac şi procedura de soluţionare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune, precum şi organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor" şi "prezenta lege se aplică şi cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor".

De asemenea, potrivit art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, aplicabilă litigiului pendinte, "procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul" iar conform art. 55 alin. (31) din acelaşi act normativ "hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei".

Din textele legale evocate rezultă că hotărârile pronunţate în litigiile privind executarea contractelor administrative, în care se încadrează şi contractele de concesiune, pot fi atacate numai cu apel, potrivit art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 114/2020.

În cauză, Înalta Curte constată că dispozitivul hotărârii recurate conţine menţiunea greşită a dreptului de recurs în termen de 30 de zile, întrucât acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 14 iulie 2020, dată la care dispoziţiile Legii nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, prevedeau că pentru procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative, prin derogare de la dispoziţiile de drept comun, calea de atac este numai apelul.

Prin urmare, calea de atac a recursului formulată de reclamantă, având ca obiect decizia din apel, este inadmisibilă, atât timp cât a fost exclusă în mod expres de legiuitor prin art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020.

Menţiunea din cuprinsul deciziei recurate "cu recurs în 30 de zile de la comunicare (…)" nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ.

De altfel, legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs".

Instanţa are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată privind executarea unor contracte de concesiune, hotărârea recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunţare potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din acelaşi cod coroborat cu art. 55 alin. (31) şi art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva deciziei civile nr. 470/2022 din 26 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei A. S.R.L .privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatului privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva deciziei civile nr. 470/2022 din 26 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2023.