Bill of exchange unjust enrichment claim time-barred; appeal struck for non-specific cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 11 martie 2022 pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, reclamanta A. S.R.L., în faliment, reprezentată prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la plata sumei de 1.033.693,01 RON, ca urmare a îmbogăţirii fără justă cauză a pârâtei.

În drept, reclamanta a indicat dispoziţiile art. 223 C. proc. civ. şi art. 1345 C. civ.

Prin sentinţa nr. 87 din 24.06.2022, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare şi s-a respins ca fiind prescrisă acţiunea formulată de reclamantă.

De asemenea, a fost obligată reclamanta A. S.R.L. la plata sumei de 200,9 RON către pârâtă, reprezentând cheltuieli de deplasare.

2. Împotriva acestei sentinţe, la data de 21 iulie 2022, reclamanta A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a formulat apel solicitând schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii formulate, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 1.033.693,01 RON, ca urmare a îmbogăţirii fără justă cauză.

Prin decizia civilă nr. 217/A din 11 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca neîntemeiat apelul formulat de reclamantă. De asemenea, a fost obligată apelanta la plata sumei de 111 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivare recurenta prezintă situaţia de fapt şi litigiile dintre cele două părţi.

În continuare, recurenta susţine că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune a început să curgă de la data emiterii biletului la ordin, întrucât a cunoscut paguba în momentul în care s-au epuizat toate demersurile judiciare având ca obiect plata nedatorată şi anularea biletului la ordin, respectiv în iulie 2020, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 2528 C. civ.

Prin întâmpinarea formulată la data de 30 ianuarie 2023, intimata C. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia.

4. Cauza a fost înregistrată la 12 decembrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 15 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin motivele de casare recurenta reia situaţia de fapt şi a litigiilor purtate între părţi, precum şi argumentele prezentate instanţelor de fond, potrivit cărora termenul de prescripţie al dreptului la acţiune a început să curgă din iulie 2020, dată la care recurenta a cunoscut paguba prin finalizarea demersurile judiciare privind restituirea sumei solicitate, întemeiate pe plată nedatorată şi anularea biletului la ordin. Prin urmare, recurenta susţine că momentul de la care curge termenul de prescripţie al dreptului la acţiune nu curge de la data emiterii biletului la ordin, cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel, cu aplicarea greşită a art. 2528 C. civ.

Verificând hotărârile pronunţate în dosar, se constată că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel a răspuns criticilor privind momentul de la care curge termenul de prescripţiei al dreptului la acţiune, reţinând că acesta curge de la data emiterii şi girării consecutive a biletului la ordin potrivit art. 2528 C. civ., întrucât de la această dată recurenta a cunoscut atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.

Aşadar, reiterarea prin recurs a argumentelor şi criticilor valorificate la instanţele de fond privind momentul de la care curge termenul de prescripţiei al dreptului la acţiune, care au primit o soluţionare atât din partea primei instanţe cât şi a instanţei de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, de strictă interpretare.

Totodată, deşi recurenta tinde la a releva aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2528 C. civ., se constată că acestea au fost invocate formal, întrucât în realitate criticile urmăresc reevaluarea situaţiei de fapt stabilită în cauză privind momentul de la care curge termenul de prescripţie al dreptului la acţiune, aspecte care nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, întrucât în motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

În consecinţă, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 217/A din 11 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Referitor la cererea intimatei C. S.A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 217/A din 11 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata C. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2023.