Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 650/2023 AI generated

Liability for failure to conclude health insurance contract due to lack of allocated budgetary funds for supplementary medical services

Case Number Decizia nr. 650/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower court’s refusal to award damages, thereby leaving in force the decision that rejected the private healthcare provider's claim against the local health insurance house. The dispute involved a civil action for tort liability wherein the provider sought reimbursement for oncology radiotherapy treatments performed for 176 patients from the national health program, arguing that the insurance house breached its legal obligation by failing to conclude a service contract within 30 days of the provider’s validation, despite insufficient allocated funds. The court ruled that the insurance house was not liable because the failure to contract was justified by the lack of approved budgetary funds; interpreting Article 8(7) of Government Decision No. 155/2017 and Articles 3, 6, and 7 of Order No. 245/2017, the court established that the conclusion of contracts for supplementary services is conditional upon the subsequent allocation of additional state funds, and the insurance house demonstrated diligence in its unsuccessful attempts to secure such funds. The application of Article 1357 of the Civil Code regarding fault and causation was affirmed, as the initial validation of the provider did not create an unconditional contractual right independent of budgetary availability.

Legislator headnote

AI generated

art. 219 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, art. 1357 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1357 alin. (2) C. civ, art. 1358 C. civ; Liability for failure to conclude health insurance contract due to lack of allocated budgetary funds for supplementary medical services: , reclamanta a invocat dispoziţiile art. 219 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, art. 16 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, art. 1.186, art. 1.193, art. 1349 alin. (1) şi art. 1357 C. civ.

Keywords

AI generated
contract for medical treatment insurance reimbursement breach of contractual obligation liability insurance private health insurance fund tort damages

Cited Legislation

AI generated
art. 219 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 219 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, art.
art. 1357 C. civ
(1) şi art. 1357 C. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată nu este motivată, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 1357 alin. (2) C. civ
Potrivit recurentei, instanţa de apel a aplicat greşit art. 1357 alin.
art. 1358 C. civ
Totodată potrivit art. 1358 C. civ.
art. 298 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
Mai susţine recurenta că potrivit art. 298 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 fiecare director general al sistemului de asigurări de sănătate la nivel local are obligaţia de a asigura o bună gestiune financiară a sumelor alocate cu respectarea drepturilor asiguraţilor.
art. 257 din Legea nr. 95/2006
În conformitate cu dispoziţiile art. 257 din Legea nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 decembrie 2019, pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Cluj la plata sumei de 2.714.640 RON, reprezentând contravaloarea tratamentului de radioterapie acordat în perioada 17.05.2018-06.12.2018 unui număr de 176 pacienţi oncologici, înscrişi în programul naţional de sănătate, îndreptăţiţi la decontarea integrală a tratamentului de radioterapie şi care au fost suportate de reclamantă din bugetul propriu.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 219 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, art. 16 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, art. 1.186, art. 1.193, art. 1349 alin. (1) şi art. 1357 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 504 din 21.07.2021, pronunţată Tribunalul Cluj, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, solicitând, în principal, admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecarea primei instanţe, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii formulate.

Prin decizia civilă nr. 376/A din 24.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2019 al, s-a admis în parte apelul declarat de reclamantă, a fost anulată sentinţa atacată şi a fost trimisă cauza pentru rejudecare pe fond la aceeaşi instanţă.

3. În rejudecare dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, secţia Civilă, sub nr. x/2019*.

Prin sentinţa civilă nr. 235/21.04.2022, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

4. Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 397/A/2022 din 19 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

5. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în principal trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe iar, în subsidiar, reţinerea spre rejudecare şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată nu este motivată, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

În acest sens, precizează că a sesizat instanţa cu o acţiune în răspundere civilă delictuală pentru fapta ilicită a pârâtei constând în omisiunea de a proceda la încheierea contractului pentru servicii de radioterapie, reclamând totodată şi faptul că aceasta nu a previzionat în mod corect bugetul pentru numărul de pacienţi oncologici. Cu toate acestea, din analiza deciziei atacate, se observă că instanţa de apel nu a procedat la analizarea doar a condiţiilor care vizează răspunderea civilă delictuală, ci o parte semnificativă din motivare vizează lipsa unui contract încheiat între părţi, sens în care recurenta nu era îndreptăţită la decontarea serviciilor prestate.

Prin urmare, decizia recurată cuprinde dispoziţii străine de natura pricinii întrucât instanţa de apel s-a raportat la răspunderea civilă contractuală în condiţiile în care acţiunea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

În continuare, recurenta susţine că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanţa de apel a reţinut că, pe de o parte, pârâta avea obligaţia de a încheia contractul în termen de 30 de zile de la momentul validării acesteia ca furnizor de servicii medicale iar, pe de altă parte, nu există o faptă ilicită a pârâtei prin faptul că nu a procedat la încheierea contractului în termenul prevăzut de lege.

Totodată, recurenta precizează că decizia recurată nu este motivată întrucât instanţa de apel nu a analizat punctual condiţiile răspunderii civile delictuale şi nu a analizat în integralitate motivele de apel invocate, respectiv faptul că din probele administrate pârâta beneficia de fondurile necesare pentru încheierea acestui contract şi că aceasta putea încheia contractul şi fără existenţa fondurilor la momentul contractării.

În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanţa de apel a procedat în mod greşit la aplicarea dispoziţiilor materiale prevăzute la H.G. nr. 155/2017 şi H.G. nr. 140/2018, cu consecinţa aplicării greşite inclusiv a normelor care guvernează răspunderea civilă delictuală.

Potrivit recurentei, instanţa de apel a aplicat greşit art. 1357 alin. (2) C. civ., potrivit căruia autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă, întrucât vinovăţia pârâtei rezidă în omisiunea acesteia de a proceda în mod prompt la încheierea contractului cu un furnizor validat, astfel încât acesta să poată furniza servicii decontate de radioterapie bolnavilor.

Totodată potrivit art. 1358 C. civ. în vederea determinării vinovăţiei este esenţială şi stabilirea împrejurărilor în care s-a produs prejudiciul. Astfel că, din apărările formulate şi din probele administrate rezultă ca vinovăţia pârâtei reiese în mod evident şi din modul de gestionare a bugetului aferent subprogramului de radioterapie a bolnavilor cu afecţiuni oncologice.

Aşadar, susţine recurenta că deşi instanţa de apel reţine faptul că reclamanta şi-a invocat propria culpă, asumându-şi un risc în ceea ce priveşte posibilitatea decontării serviciilor prestate, atât timp cât nu exista încheiat un contract, instanţa de apel nu a analizat deloc împrejurările care au determinat-o pe reclamantă să procedeze la prestarea serviciilor de radioterapie şi în ce măsură dreptul la viaţă al pacienţilor ar fi fost respectat în situaţia în care reclamanta nu le-ar fi acordat acest tratament.

În continuare recurenta susţine că instanţa de apel nu a analizat incidenţa art. 298 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora directorul general al fiecărei case de asigurări de sănătate, în calitate de manager al sistemului la nivel local, are obligaţia de a analiza pe fiecare program naţional de sănătate curativ pe care îl derulează bugetele alocate şi obligaţia de a asigura o bună gestiune financiară a sumelor astfel alocate cu respectarea drepturilor asiguraţilor. Practic instanţa de apel a reţinut culpa reclamantei prin raportare la asumarea unui risc de prestare a acestor servicii în lipsa unui contract încheiat cu aceasta.

Prin urmare, recurenta arată că instanţa de apel nu a analizat fapta ilicită în raport de dispoziţiile legale incidente şi care constă în omisiunea pârâtului de a proceda la încheierea contractului de furnizare odată cu validarea acesteia pentru Programul Naţional de Oncologie şi de a-şi previziona în mod corect, respectiv de a-şi gestiona în mod diligent bugetul.

În aprecierea recurentei instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/2017 şi art. 3 alin. (3), (8) şi 9 din Normele tehnice de realizare a programelor de sănătate curativă pentru anul 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul nr. 245/2017, potrivit cărora pentru declanşarea procedurii de contractare se impune îndeplinirea condiţiilor cumulative privind stabilirea necesarului de servicii medicale oncologice şi a fondurilor băneşti care să susţină financiar programele de sănătate.

Instanţa de apel în mod eronat a reţinut că cele două condiţii prealabile şi obligatorii indicate nu trebuie îndeplinite la momentul demarării procedurii de contractare, fiind suficient ca ele să fie îndeplinite la momentul la care se procedează la încheierea efectivă a contractului de furnizare.

Or, fapta ilicită a pârâtei constă tocmai în omisiunea acesteia de a se asigură că la momentul demarării prezentei proceduri au fost îndeplinite ambele condiţii, astfel încât ulterior validării unităţilor medicale să se procedeze la încheierea contractului de furnizare de servicii, fără alte tergiversări.

Deşi instanţa de apel a constatat că o eventuală culpă se poate reţine în sarcina autorităţii responsabile cu suplimentarea fondurilor necesare, un astfel de raţionament este eronat atât timp cât pârâta CAS Cluj nu a făcut niciun demers pentru obţinerea acestor fonduri anterior demarării procedurii de contractare. Astfel de demersuri au fost realizate doar ulterior validării reclamantei.

Din interpretarea art. 84 din H.G. nr. 140/2018 rezultă că odată validată unitatea medicală, aceasta poate intra în relaţii contractuale cu casa de asigurări, fără ca textul de lege să prevadă autorizări sau formalităţi suplimentare, nefiind prevăzută vreo procedură intermediară între momentul validării furnizorului de servicii medicale şi momentul încheierii efective a contractului.

Totodată, din dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi art. 7 din H.G. nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018 se desprinde concluzia conform căreia procedura de contractare este demarată odată ce există necesarul de pacienţi şi bugetul necesar.

Mai arată recurenta că în mod greşit instanţa de apel nu a constatat posibilitatea reală de încheiere a contractului şi gestionarea defectuoasă a fondurilor de către pârâtă.

Potrivit art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 155/2017 Casa Naţională de Sănătate prin Casele Judeţene de Sănătate şi a Municipiului Bucureşti răspunde de asigurarea, evidenţierea şi controlul utilizării fondurilor aprobate, precum şi de monitorizarea, controlul şi analiza indicatorilor fizici şi de eficienţă pentru programele naţionale de sănătate curative, iar potrivit art. 298 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, directorul general al fiecărei case de sănătate are obligaţia de a asigura o bună gestiune financiară a sumelor alocate cu respectarea drepturilor asiguraţilor.

Potrivit recurentei, din analiza probelor administrate rezultă că gestionarea corectă a bugetului pârâtei ar fi permis încheierea contractului cu reclamanta încă din luna mai 2018.

Recurenta susţine că instanţa de apel în mod greşit nu a reţinut posibilitatea încheierii contractului de furnizare servicii şi în lipsa fondurilor alocate la momentul contractării potrivit art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 155/2017 şi art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 245/2017.

Prin întâmpinarea înregistrată la 20 ianuarie 2023, intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Cluj a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată la 15 decembrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 15 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei privind nemotivarea hotărârii recurate, considerentele contradictorii şi motivele străine de natura pricinii din cuprinsul deciziei atacate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit recurentei decizia recurată nu este motivată, întrucât instanţa de apel nu a analizat punctual condiţiile răspunderii civile delictuale şi nu a analizat în integralitate motivele de apel invocate privind existenţa fondurilor necesare pentru încheierea acestui contract şi perfectarea contractului chiar şi în absenţa fondurilor la momentul contractării efective.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale, invocând ca faptă ilicită omisiunea pârâtei de a încheia contractul privind serviciile de radioterapie din culpa acesteia, care nu a previzionat în mod corect bugetul pentru numărul de pacienţi oncologici şi nu a gestionat în mod diligent acest buget.

Verificând decizia recurată se constată că instanţa de apel a identificat fapta ilicită imputată pârâtei ca fiind nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/2017 concretizată în refuzul pârâtei, care i-ar fi permis reclamantei să deconteze serviciile de radioterapie prestate şi analizând-o, a reţinut că nu poate fi imputată pârâtei neîncheierea contractului în condiţiile în care potrivit art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/30.03.2017 coroborat cu prevederile art. 3 alin. (3), (8) şi (9) din Anexa la Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/31.03.2017, Casele de Asigurări de Sănătate pot stabili şi alte termene de contractare, în funcţie de necesarul de servicii medicale, în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, cu condiţia să se încadreze în limita fondurilor aprobate fiecărui program ori subprogram naţional de sănătate.

În continuare, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu este responsabilă pentru faptul că nu au fost suplimentate fondurile necesare pentru serviciile medicale suplimentare, pe care le-a solicitat în mod repetat de la Casa Naţională de Sănătate.

De asemenea, instanţa de apel, analizând culpa pârâtei în omisiunea încheierii contractului cu reclamanta, a reţinut că nu i se poate imputa pârâtei nicio culpă în condiţiile în care, pentru încheierea contractului, reclamanta trebuia să se încadreze în limita fondurilor aprobate pentru anul în curs iar în situaţia suplimentării necesarului de servicii medicale, în măsura completării fondurilor. Deşi pârâta a efectuat numeroase demersuri pentru mărirea fondurilor, totuşi nu i s-a aprobat suplimentarea sumelor alocate pentru programele naţionale de sănătate de radioterapie.

În concluzie, instanţa de apel a reţinut că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute la art. 1.357 C. civ., întrucât nu este îndeplinită nici condiţia culpei şi nici condiţia existenţei unei fapte ilicite şi nici nu se poate reţine existenţa pretinsului raport de cauzalitate invocat de către reclamantă.

În ceea ce priveşte criticile privind existenţa fondurilor necesare pentru încheierea contractului pentru serviciile de radioterapie şi perfectarea contractului fără existenţa fondurilor la momentul validării, instanţa de apel le-a analizat şi în mod just a reţinut că procedura de declarare a eligibilităţii şi validării furnizorilor de servicii oncologice era una prealabilă, obligatoriu de urmat, în vederea încheierii ulterioare a contractului, potrivit art. 7 alin. (9) din H.G. nr. 155/2017, iar ulterior, după alocarea resurselor necesare suplimentare de la bugetul statului urma procedura de încheiere a contractelor privind acordarea serviciilor medicale decontate.

Or, în cauză instanţa de apel a reţinut că reclamanta a fost validată ca furnizor de servicii oncologice însă numeroasele demersuri efectuate de pârâtă la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au rămas fără rezultat, nefiind asigurat bugetul necesar pentru decontarea serviciilor reclamantei pentru a putea finaliza procedura şi a încheia contractul de prestări servicii de radioterapie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în decizia recurată instanţa de apel a analizat condiţiile cumulative ale răspunderii civile delictuale prevăzute la art. 1.357 C. civ., precum şi motivele de apel invocate de reclamantă, raportat la situaţia particulară a cauzei.

Totodată, criticile recurentei privind considerentele contradictorii din decizia recurată privind încheierea contractului, nu sunt fondate.

Potrivit recurentei decizia cuprinde considerente contradictorii întrucât, instanţa de apel a reţinut că, pe de o parte, pârâta avea obligaţia de a încheia contractul în termen de 30 de zile de la momentul validării acesteia ca furnizor de servicii medicale iar, pe de altă parte, nu există o faptă ilicită a pârâtei prin faptul că nu a procedat la încheierea contractului în termenul menţionat, prevăzut de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 257 din Legea nr. 95/2006 refuzul caselor de asigurări de a încheia contracte cu furnizorii pentru serviciile medicale din pachetele de servicii, denunţarea unilaterală a contractului, precum şi răspunsurile la cererile şi la sesizările furnizorilor se vor face în scris şi motivat, cu indicarea temeiului legal, în termen de 30 de zile.

Analizând decizia recurată, se constată că instanţa de apel a interpretat dispoziţiile art. 257 din Legea nr. 95/2006 în sensul perfectării contractului în termen de 30 de zile de la data validării furnizorului de servicii medicale, însă, în continuare, a reţinut că dispoziţiile legale evocate vizează refuzul încheierii contractului şi nu s-a avut în vedere ipoteza specifică a amânării justificate a încheierii contractului pentru lipsa bugetului suplimentar faţă de cel aprobat anual.

Aşadar, se constatată că în situaţia necesităţii unor servicii medicale în timpul desfăşurării programului naţional de sănătate anual încheierea contractului după validarea furnizorului de servicii medicale este condiţionată de suplimentarea bugetului anual alocat potrivit art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/30.03.2017 coroborat cu prevederile art. 3 alin. (3), alin. (8) şi alin. (9) din Anexa la Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/31.03.2017.

În consecinţă, Înalta Curte constată că decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii privind obligaţia încheierii contractului de prestări servicii de radioterapie în situaţia specifică a suplimentării necesarului de servicii medicale.

Nu poate fi primită nici critica privind considerentele din motivarea deciziei recurate care nu au nicio legătură cu cauza, referitoare la răspunderea civilă contractuală.

Potrivit recurentei instanţa de apel nu a procedat la analizarea doar a condiţiilor care vizează răspunderea civilă delictuală, ci o parte semnificativă din motivare vizează lipsa unui contract încheiat între părţi, dispoziţii străine de natura pricinii, întrucât instanţa de apel s-a raportat la răspunderea civilă contractuală în condiţiile în care acţiunea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

Situaţia prevăzută de motivul de casare invocat privind considerentele care nu au nicio legătură cu cauza atrage sancţiunea nulităţii hotărârii în condiţiile în care decizia recurată cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

Or, în cauză se constată că instanţa de apel a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale şi a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative privind culpa pârâtei, existenţei unei fapte ilicite constând în omisiunea încheierii contractului de prestări servicii de radioterapie şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Înalta Curte constată că în analiza condiţiei faptei ilicite instanţa de apel a analizat procedura reglementată pentru încheierea contractului în situaţia suplimentării serviciilor necesare de radioterapie şi a constatat că nu se poate reţine vreo culpă în sarcina pârâtei pentru neîncheierea contractului, ci eventual aceasta poate fi reţinută în sarcina entităţii responsabile cu suplimentarea fondurilor necesare.

Prin urmare, se constată că prin considerentele deciziei recurate nu au fost analizate condiţiile răspunderii civile contractuale, nefiind în ipoteza considerentelor străine de natura pricinii.

Prin urmare, motivarea curţii de apel conţine temeiurile pentru care s-a respins apelul formulat de reclamantă, răspunde criticilor din apel şi apărărilor formulate în cauză şi este conformă dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind cazul unei nemotivări sau unor considerente contradictorii ori motive străine de pricină, contrar celor susţinute de recurentă.

În acest context, împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanţei de apel nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât această critica este nefondată.

Criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Potrivit recurentei instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1357 alin. (2) şi 1358 C. civ., întrucât vinovăţia autorului prejudiciului se apreciază în funcţie de comportamentul pe care o persoană diligentă trebuia să îl aibă în cauză şi prin raportare la împrejurările în care s-a produs prejudiciul.

În acest sens, recurenta apreciează că din probele administrate în cauză rezultă modul deficitar de gestionare a bugetului aferent programului de radioterapie a persoanelor cu afecţiuni oncologice, întrucât pârâta în calitatea sa de autoritate publică implicată avea posibilitatea de a anticipa rezultatele comportamentului ordonatorului principal de credite, respectiv Casa Naţională de Asigurări Sociale, de a tergiversa suplimentarea bugetului, dar nu a luat măsuri concrete pentru a evita această situaţie. Mai susţine recurenta că potrivit art. 298 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 fiecare director general al sistemului de asigurări de sănătate la nivel local are obligaţia de a asigura o bună gestiune financiară a sumelor alocate cu respectarea drepturilor asiguraţilor.

Înalta Curte reţine că reaprecierea situaţiei de fapt prin reinterpretarea probelor administrate la instanţele fondului privind comportamentul pârâtei în stabilirea vinovăţiei sale vizează aspecte de netemeinicie care nu pot fi supuse controlului judiciar în calea extraordinară a recursului potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, analizând decizia recurată din perspectiva criticilor invocate de recurentă se constată că, în aprecierea vinovăţiei pârâtei la omisiunea încheierii contractului, instanţa de apel a reţinut că potrivit art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/30.03.2017 coroborat cu prevederile art. 3 alin. (3), alin. (8) şi alin. (9) din Anexa la Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/31.03.2017, Casele de Asigurări de Sănătate pot stabili şi alte termene de contractare, în funcţie de necesarul de servicii medicale, în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, cu condiţia să se încadreze în limita fondurilor aprobate fiecărui program naţional de sănătate.

În continuare, instanţa de apel a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că pârâta a efectuat numeroase demersuri pentru suplimentarea fondurilor necesare în vederea încheierii contractului cu reclamanta, solicitările fiind efectuate de pârâtă începând cu data de 09.05.2018, fără niciun rezultat concret. Astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut eventuala culpă în neîncheierea contractului în sarcina entităţii responsabile cu suplimentarea fondurilor necesare, în condiţiile în care pârâta a solicitat în mod repetat suplimentarea bugetului alocat anual.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 1357 alin. (2) şi 1358 C. civ., întrucât s-a raportat la condiţiile în care contractul nu a fost încheiat, fiind reţinute în mod just diligenţele efectuate de pârâtă în vederea obţinerii fondurilor necesare încheierii contractului de la ordonatorul principal de credite, solicitări care au fost demarate după începerea procedurii de contractare a serviciilor de radioterapie. Astfel că, pârâta a avut un comportament diligent atunci când a solicitat fondurile necesare în vederea suplimentării bugetului pentru perfectarea contractului cu reclamanta.

Referitor la aplicarea art. 298 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, se reţine că aceste dispoziţii nu sunt incidente întrucât vizează atribuţiile directorului general, or în cauză nu s-au solicitat despăgubiri pentru faptele acestuia.

O altă critică a recurentei, care este de asemenea nefondată, vizează aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiile art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/2017 şi art. 3 alin. (3), (8) şi 9 din Normele tehnice de realizare a programelor de sănătate curativă pentru anul 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul nr. 245/2017, potrivit cărora pentru declanşarea procedurii de contractare se impune în mod obligatoriu îndeplinirea condiţiilor cumulative privind stabilirea necesarului de servicii medicale oncologice şi a fondurilor băneşti care să susţină financiar programele de sănătate.

Potrivit art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 155/2017 "raporturile stabilite între unităţile de specialitate care derulează programe naţionale de sănătate sunt raporturi juridice civile, care vizează acţiuni multianuale, ce se stabilesc şi se desfăşoară pe bază de contract cu valabilitate până la data de 31 decembrie 2018" iar conform alin. (7) "casele de asigurări de sănătate pot stabili şi alte termene de contractare, în funcţie de necesarul de servicii medicale, de medicamente, materiale sanitare specifice, dispozitive medicale şi altele asemenea acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, în limita fondurilor aprobate fiecărui program/subprogram naţional de sănătate".

De asemenea, conform art. 3 din Normele tehnice de realizare a programelor de sănătate curativă pentru anul 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul nr. 245/2017, alin. (3) "includerea unităţilor de specialitate în programele naţionale de sănătate se realizează pe baza unor criterii elaborate la propunerea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi a unei metodologii de selecţie care fac obiectul Anexei 13 la prezentele norme tehnice, cu încadrare în limita fondurilor aprobate", alin. (8) "angajamentele legale încheiate în exerciţiul curent din care rezultă obligaţii nu pot depăşi creditele de angajament sau creditele bugetare aprobate anual prin legea bugetului de stat" şi alin. (9) "casele de asigurări de sănătate pot stabili şi alte termene de contractare, în funcţie de necesarul de servicii medicale, de medicamente, materiale sanitare specifice, dispozitive medicale şi altele asemenea acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, în limita fondurilor aprobate fiecărui program/subprogram de sănătate".

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că suplimentarea necesarului de servicii medicale în cadrul programelor naţionale de sănătate curative anuale se face în limita fondurilor aprobate pentru fiecare program, iar în situaţia depăşirii bugetului acordat se poate face prin solicitarea de majorarea acestuia pentru serviciile suplimentare.

Prin urmare, instanţa de apel în mod just a reţinut că procedura de precontractare a unui furnizor nou de servicii medicale, în cadrul căreia se verifică condiţiile de eligibilitate, este o procedură prealabilă, obligatoriu de urmat în vederea încheierii contractului, întrucât pârâta avea mai întâi obligaţia de a identifica necesitatea suplimentării furnizorilor medicali raportat la suprasolicitarea celorlalţi cu care deja avea raporturi contractuale, apoi de a-i selecta, de a-i declara eligibili şi de a-i valida şi doar după aceea de a face demersurile necesare pentru a-i fi alocate resursele necesare de la bugetul statului.

Mai mult, solicitarea bugetului pentru serviciile suplimentare solicitate înainte de demararea procedurii nu este posibilă întrucât s-ar fi plecat de la premisa că reclamanta ar fi fost validată ca furnizor de servicii medicale ab initio.

Astfel, nu se poate reţine omisiunea pârâtei în a se asigura că există fondurile necesare anterior declanşării procedurii de contractare, întrucât demersurile privind obţinerea fondurilor suplimentare sunt ulterioare validării furnizorului de servicii medicale.

Nici din analiza prevederilor art. 84 din H.G. nr. 140/2018 nu rezultă că odată validată unitatea medicală aceasta intră în relaţii contractuale cu Casa de asigurări sociale, indiferent dacă există sau nu fonduri bugetare alocate.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel în mod corect a interpretat dispoziţiile art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/2017 şi art. 3 alin. (3), (8) şi (9) din Normele tehnice de realizare a programelor de sănătate curativă pentru anul 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul nr. 245/2017, reţinând că nu este obligatoriu ca fondurile pentru serviciile medicale suplimentare să existe la data declanşării procedurii de contractare a acestora.

O altă critică a recurentei vizează posibilitatea de încheiere a contractului începând cu data validării acesteia ca furnizor de servicii medicale având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 155/2017 şi art. 298 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, întrucât din probele administrate rezultă că existau fondurile necesare pentru încheierea contractului cu aceasta şi că pârâta a gestionat defectuos bugetul pe anul 2018.

Înalta Curte reţine că reaprecierea situaţiei de fapt prin reinterpretarea probelor administrate la instanţele de fond privind existenţa bugetului necesar încheierii contractului de furnizare servicii medicale vizează aspecte de netemeinicie care nu pot fi supuse controlului judiciar în calea extraordinară a recursului potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Critica recurentei privind posibilitatea încheierii contractului de furnizare servicii şi în lipsa fondurilor alocate la momentul contractării, potrivit art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 155/2017 şi art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 245/2017, nu este fondată.

Potrivit dispoziţiilor evocate sumele prevăzute în bugetul Fondului pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate curative prevăzute la lit. B) din anexă se alocă în baza contractelor încheiate între furnizori şi casele de asigurări de sănătate, fiind stabilită regula generală. Însă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate repartizează caselor de asigurări de sănătate, fondurile destinate derulării programelor naţionale de sănătate curative în baza indicatorilor fizici şi de eficienţă realizaţi în anul precedent, stabilindu-se un buget preliminar care poate fi suplimentat în funcţie de necesităţi.

În situaţia suplimentării furnizorilor de servicii medicale în cursul unui an, astfel cum s-a menţionat, există o procedură prealabilă contractării prin care are loc o selecţie a unităţilor medicale, sunt declarate eligibile şi validate acestea, după care sunt iniţiate demersurile pentru alocarea fondurilor. Ulterior obţinerii fondurilor suplimentare sunt încheiate contractele privind acordarea serviciilor medicale decontate.

Prin urmare, critica recurentei privind încheierea contractului de servicii medicale decontate fără a exista fondurile necesare nu este întemeiată.

Concluzionând, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a încălcat normele de drept material invocate de recurentă şi reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

În considerarea celor evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 397/A/2022 din 19 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 397/A/2022 din 19 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2023.