Contractual payment claim appeal annulled for inadequate legal reasoning; appellate dismissal stands.

Şedinţa publică din data de 16 martie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la 4 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 255.238,64 RON debit principal, reprezentând tranşa a doua conform art. 4.2 coroborat cu art. 4.7 din Contractul de prestări servicii profesionale de specialitate şi asistenţă tehnică în vederea obţinerii de fonduri europene pentru proiectul "Construcţie C. nr. x/17.08.2017" şi sumei de 42.114,37 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pe zi de întârziere începând cu 07.02.2019, pana la data de 28.05.2019.

De asemenea, reclamanta a solicitat plata penalităţilor de întârziere contractuale în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 29.05.2019 şi până la data achitării integrale a sumei de 255.238,64 RON, precum şi contravaloarea în RON a sumei de 40 Euro cu titlu de daune-interese minimale conform art. 9-10 din Legea nr. 72/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 1660 din 26.11.2019, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 255.238,64 RON reprezentând debit principal, la care s-a adăugat suma de 42.114,37 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate începând cu 07.02.2019 până la data de 28.05.2019, precum şi în continuare penalităţi de 0,15% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 29.05.2019 şi până la data achitării integrale a debitului principal.

De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei contravaloarea în RON la data plăţii a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare şi a sumei de 10.425,81 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.R.L. a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 360 din 02.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul pârâtei şi a fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul că s-a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs.

Prin decizia civilă nr. 2377 din 10.11.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a admis recursul reclamantei, a fost casată decizia atacată şi s-a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, motivat de faptul că instanţa de apel a încălcat principiul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii, întrucât instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.

4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă la data de 09.05.2022, sub nr. x/2019*.

Prin decizia civilă nr. 318/2022 din 29 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, s-a admis apelul pârâtei, a fost schimbată în tot sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte cheltuieli de judecată în sumă de 4.023 RON.

5. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivare, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1270 şi 1350 C. civ.

Recurenta apreciază că în calitate de prestator şi-a îndeplinit toate obligaţiile stipulate în contract, proiectul fiind admisibil astfel cum rezultă din evaluarea tehnică financiară efectuată. Prin urmare, deşi proiectul era admisibil, beneficiarul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută în Ghidul Solicitantului POR 2.2, proiectul fiind respins la finanţare întrucât dovada capacităţii financiare nu a fost depusă în termenul de 30 de zile.

Mai arată recurenta că obligaţiile prestatorului sunt de diligenţă, de a depune toate eforturile în vederea obţinerii finanţării de către beneficiar şi nu de rezultat.

Din interpretarea per a contrario a art. 4.7 din Contract rezultă că beneficiarul este obligat să plătească preţul dacă proiectul este respins, ca urmare a culpei proprii şi a atitudinii sale pasive.

De asemenea, nici email-urile din 25-26.10.2017 nu reprezintă o dovadă a executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale asumate de recurentă, având în vedere că schimbarea structurii asociative a intimatei nu a condus la declararea proiectului de finanţare ca neeligibil.

Nici în ceea ce priveşte încadrarea societăţii intimate în categoria microîntreprinderilor sau a întreprinderilor mijlocii nu se poate reţine vreo culpă a recurentei.

În continuare, recurenta arată că instanţa de apel este într-o gravă eroare privind interpretarea contractului şi a obligaţiilor asumate de părţi. În acest sens, susţine că şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, proiectul fiind declarat eligibil, iar încadrarea intimatei într-o anumită categorie de finanţare reprezintă un element distinct de eligibilitate a proiectului.

Prin întâmpinarea depusă la 2 februarie 2023 intimata-pârâtă B. S.R.L. a invocat excepţiile inadmisibilităţii recursului în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. şi nulităţii în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Prin notele scrise depuse la 1 martie 2023 recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimata-pârâtă şi admiterea recursului.

4. Cauza a fost înregistrată la 12 decembrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar prin rezoluţia din 15 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2023.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, urmând a anula recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel.

Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat doar formal pe motivul de casare prevăzut l art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile contractuale şi că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, proiectul fiind declarat eligibil. Mai arată recurenta că din interpretarea prevederilor art. 4.7 şi 8.2 din contract beneficiarul era obligat la plata preţului contractului dacă proiectul era respins din cauza culpei beneficiarului şi a atitudinii sale pasive, iar din probele administrate nu se poate reţine în sarcina prestatorului o executare necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale ci, dimpotrivă, beneficiarul a fost cel care nu şi-a îndeplinit obligaţiile din contract.

Deşi recurenta tinde la a releva aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1270 C. civ. privind forţa obligatorie a contractului şi art. 1350 C. civ. referitoare la răspunderea contractuală, Înalta Curte constată că acestea au fost invocate formal, întrucât în realitate recurenta solicită interpretarea clauzelor contractuale privind plata preţului pentru serviciile prestate şi îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care au fost interpretate probele privind executarea obligaţiilor sale, administrate în faţa instanţei de apel.

Or, instanţa de recurs nu poate reanaliza clauzele contractuale şi nici nu poate reaprecia probatoriul administrat în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia nu se poate rejudeca fondul ci se pot analiza exclusiv aspectele de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie.

În consecinţă, întrucât din motivele expuse prin memoriul de recurs nu poate fi identificată nicio critică aptă să fie încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, intervine sancţiunea nulităţii recursului pentru motivarea necorespunzatoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente se poate reţine că accesul la justiţie presupune şi respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

În consecinţă, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 318/2022 din 29 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 318/2022 din 29 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-pârâtă B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2023.