Port Infrastructure Lease: Inadmissibility of Cassation Appeal for Port Navigation Matters Under Transitional Provisions

Şedinţa publică din data de 15 martie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la 13.07.2018 sub nr. x/2018, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa a chemat în judecată pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 137.186,92 RON alcătuită din: 5 facturi în valoare de 100.097,63 RON, reprezentând contravaloare chirie folosinţă teren conform contractului nr. x/14.09.2015; factură în cuantum de 13736,52 RON, contravaloare folosinţă teren; factură în cuantum de 8.747,53 RON, contravaloare daune folosinţă teren; cinci facturi în cuantum de 4680,25 RON, contravaloare prestaţii SSP; şapte facturi în cuantum de 9.924,99 RON, reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere conform contract x/14.09.2015 şi la plata cheltuielilor de judecată. În drept s-au invocat dispoziţiile art. 1270 C. civ.. Prin cererea depusă la data de 11.10.2018 reclamanta a depus la dosar cerere de majorare a câtimii obiectului cererii cu suma de 88.842,30 RON, reprezentând facturi emise şi neîncasate în perioada 27.04.2018-29.06.2018.

Pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională. Prin cererea reconvenţională a solicitat în principal să se constate intervenirea rezilierii contractului de închiriere începând cu data de 01.11.2017, iar în subsidiar să se dispună obligarea reclamantei la plata de daune interese în cuantum de 7.1702,6 RON, reprezentând contravaloarea procentuală a chiriei achitată pentru o suprafaţă de teren nefolosită de 5200 mp din totalul de 24581 mp în perioada 01.01.2015-30.10.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 3490/27.03.2019, pronunţată de Judecătoria Constanţa, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, cauza fiind declinată spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, pe rolul căruia a fost înregistrată la 12.04.2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data 21.03.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 151.938,62 RON(facturi fiscale aferente perioadei 31.07.2018-31.12.2018 conform Contractului nr. x/14.09.2015) din care suma de 146.322,32 RON contravaloare folosinţă teren conform facturilor fiscale emise în perioada 31.07.2018-28.12.2018 emise conform Contractului nr. x/14.09.2015 şi suma de 5.616,3 RON contravaloare prestaţii SSP conform facturilor fiscale emise în perioada 31.07.2018-31.12.2018 emise conform Contractului nr. x/14.09.2015, respectiv a sumei de 27.971,96 RON, reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere conform facturilor fiscale emise în perioada 31.07.2018-31.12.2018 conform Contractului nr. x/14.09.2015. În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1530 şi urm., art. 1821 şi art. 1270 alin. (1) C. civ.. Prin încheierea nr. 13291/13.09.2019 a Judecătoriei Constanţa s-a dispus conexarea cauzei la dosar nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II a civilă la data de 06.12.2019 sub nr. x/2019, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanţei de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de plata sumei de 252.818,44 RON - reprezentând contravaloare daune folosinţă teren şi respectiv contravaloare prestaţii Sucursala Servicii Port, conform Procesului-verbal nr. x/01.10.2015, pretinse conform dispoziţiilor art. 1530, art. 1821 C. civ., şi la plata sumei de 41.569,92 RON - reprezentând penalităţi de întârziere, pretinse în temeiul art. 1270 alin. (1) C. civ., cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior, pentru termenul de judecată din data de 02.03.2020, reclamanta a depus cerere de majorare a câtimii obiectului cererii, majorând pretenţiile iniţiale cu suma de 102.486,60 RON, reprezentând facturi emise şi neîncasate în perioada 31.10.2019 - 31.12.2019.

Prin întâmpinare, pârâta A. S.R.L. a invocat excepţia conexităţii, solicitând conexarea prezentei cauze la cauza ce face obiectul dosarului civil nr. x/2018 aflat tot pe rolul secţiei a II a civilă a Tribunalului Constanţa. Prin încheierea din data de 02.03.2020 a Tribunalului Constanţa, instanţa a admis excepţia conexităţii şi a conexat cauza cu numărul x/2019 la dosar x/2018 al Tribunalului Constanţa.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II a civilă sub nr. x/2020, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a solicitat instanţei de judecată să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 179.548,22 RON - reprezentând contravaloare daune folosinţă teren şi, respectiv, contravaloare prestaţii Sucursala Servicii Port aferente perioadei ianuarie- iunie 2020, conform Procesului-verbal nr. x/01.10.2015, pretinse conform dispoziţiilor art. 1530, art. 1821 C. civ., şi la plata sumei de 29367,57 RON - reprezentând penalităţi de întârziere, pretinse în temeiul art. 1270 alin. (1) C. civ., cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare pârâta A. S.R.L. a solicitat respingerea acţiunii şi a invocat excepţia conexităţii, solicitând conexarea prezentei cauze la cauza ce face obiectul dosarului civil nr. x/2018 aflat tot pe rolul secţiei a II a civilă a Tribunalului Constanţa. Prin încheierea din data de 03.02.2021 instanţa a dispus conexarea dosarului la cauza cu numărul x/2018 a Tribunalului Constanţa.

Prin sentinţa civilă nr. 350/17 martie 2021, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondate, cererea principală astfel cum a fost precizată şi cererile conexe formulate de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâta-reconvenientă A. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A.; a respins ca neîntemeiate cererile părţilor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. şi pârâta A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 500 din 15 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins apelul formulat de pârâta - reconvenientă A. S.R.L., ca nefondat. A fost admis apelul formulat de reclamanta-pârâtă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 350/17 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata pârâtă-reconvenientă A. S.R.L. A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, astfel: a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100.097,63 RON, reprezentând contravaloare chirie, a sumei de 4.680,25 RON - reprezentând contravaloare prestaţii SSP, a sumei de 9.924,99 RON - penalităţi de întârziere; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.350,62 RON - cheltuieli de judecată în fond (5.350,62 RON - taxă de timbru proporţional cu pretenţiile admise şi 1.000 RON - onorariu expert); a obligat intimata A. S.R.L. la plata că apelanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa a sumei de 2675,31 RON - cheltuieli de judecată în apel (taxă de timbru proporţional cu pretenţiile admise). Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenta - pârâtă A. S.R.L. şi recurenta-reclamantă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa.

Motivele invocate de recurenta-pârâtă A. S.R.L. sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1270, art. 1553, art. 1554 alin. (3) C. civ.. Astfel, recurenta arată că forţa obligatorie a contractului de închiriere nr. x/14.09.2015 este dată de faptul că acesta a fost încheiat în mod valabil cu respectarea O.G. nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi căilor navigabile şi a Ordinului M.T.I. nr. 1286/2012, precum şi cu respectarea dispoziţiilor din C. civ. referitoare la locaţiune.

Mai arată că în mod greşit instanţa de apel a luat în considerare clauza de la art. 9.8 pct. 1 din contract, ca şi motiv de reziliere a contractului în favoarea reclamantei, în condiţiile în care aceasta nu a investit instanţa cu o astfel de cerere, iar rezilierea dispusă nu respectă pactul comisoriu care prevede expres obligaţiile a căror neexecutare produc rezilierea de plin drept a contractului.

În continuare, susţine că instanţa de apel nu a motivat de ce nu a luat în considerare, sau de ce a înlăturat de la constatarea rezilierii de plin drept a contractului de închiriere, clauza specială convenită de către părţi la art. 8.3 din contract, a cărei neexecutare determină rezilierea de plin drept a contractului.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu a sesizat faptul că situaţia de încetare a folosinţei bunului închiriat a fost convenită de către părţi a fi dovedită cu procesul-verbal de predare a bunului semnat de către locatar, înscris prevăzut la art. 9.3 din Contractul de furnizare a serviciului de apă şi canalizare, contract accesoriu menţionat la art. 4.6 din contractul de închiriere, probă ignorată de către curtea de apel. Astfel, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1553 C. civ., implicit a pactului comisoriu convenit de către părţi la art. 9.7 şi 9.8 pct. 1 din contract, care prevede expres că rezilierea de drept a contractului operează în cazul neplăţii de către pârâtă a 3 facturi.

Totodată, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea curţii de apel conţine motive contradictorii. Astfel, arată recurenta, deşi în dispozitivul deciziei atacate instanţa de apel dispune că menţine celelalte dispoziţii ale instanţei de fond, fără a le menţiona, cu toate acestea, în ceea ce priveşte câtimea pretenţiilor reclamantei, soluţia instanţei de apel este contradictorie considerentelor deciziei.

În final, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Motivele invocate de recurenta-reclamantă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1270, art. 1272, art. 1350, art. 1266-1268 C. civ., privind interpretarea clauzelor contractuale. Astfel, recurenta-reclamantă arată că recurenta-pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a preda terenul închiriat conform prevederilor contractuale, respectiv neamenajat, în stare de funcţionare şi liber de orice sarcini. În continuare, recurenta-reclamantă redă dispoziţii din contractul încheiat între părţi şi arată în esenţă că, terenul ce a făcut obiectul contractului este un bun din domeniul public al statului, fiind un teren portuar ce face parte din infrastructura de transport naval, concesionat Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime S.A., care la rândul său îl poate închiria către terţi operatori economici. Prin urmare, recurenta susţine că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor materiale incidente, respingând în mod eronat apelul acesteia cu privire la obligarea recurentei-pârâte la plata daunelor-interese conform dispoziţiilor art. 7.1 lit. v). din Contract.

Totodată, susţine că decizia recurată nu este motivată cu privire la respingerea diferenţei pretenţiilor solicitate, în considerente nefiind nicio referire cu privire la admiterea în parte a unor pretenţii şi a respingerii celorlalte, sens în care invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Rcurenta-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererilor de recurs şi a întâmpinărilor, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2023 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunţat este consacrat în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Înalta Curte reţine că recursurile au ca obiect decizia civilă nr. 500 din 15.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal într-un într-un litigiu având ca obiect pretenţii, prin care s-a respins ca nefondat apelul formulat de A. S.R.L. şi s-a admis apelul formulat de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 350/17 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa. A fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, astfel: a fost obligată A. S.R.L. la plata către Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa a sumei de 100.097,63 RON, reprezentând contravaloare chirie, a sumei de 4.680,25 RON - reprezentând contravaloare prestaţii SSP (canalizare pluvială agenţi economici port), a sumei de 9.924,99 RON - penalităţi de întârziere. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.350,62 RON - cheltuieli de judecată în fond şi a sumei de 2675,31 RON - cheltuieli de judecată în apel.

Totodată, Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, precum şi prin cererile conexate, reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata unor sume de bani, reprezentând contravaloare chirie; contravaloare daune folosinţă teren; contravaloare prestaţii SSP; contravaloare penalităţi de întârziere conform contractului x/14.09.2015 de închiriere teren domeniu public al statului, încheiat de părţi potrivit prevederilor O.U.G. nr. 22/1999 şi a Ordinului M.T.I. nr. 1286/2012.

Prin decizia nr. 71/2020 din 09.10.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a reţinut că actul normativ care conţine dispoziţii referitoare la activitatea de închiriere a elementelor de infrastructură sau suprastructură portuară este reprezentat de O.G. nr. 22/1999. Această ordonanţă modificată şi completată succesiv reglementează, potrivit art. 1, "administrarea şi utilizarea infrastructurii de transport naval, modul de organizare şi funcţionare a administraţiilor portuare şi/sau de căi navigabile interioare, cât şi modul de autorizare şi de desfăşurare a activităţilor de transport naval". Domeniul de aplicare a O.G. nr. 22/1999 este determinat prin art. 2, care stabileşte că această ordonanţă "se aplică în porturi şi pe căile navigabile interioare, tuturor navelor şi tuturor activităţilor de transport naval şi conexe acestora care se desfăşoară în aceste zone".

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în sensul că închirierea infrastructurii portuare, parte a infrastructurii de transport naval intră în categoria activităţilor esenţiale care se desfăşoară în porturi. Aceasta pentru că, în cadrul activităţii de administrare a porturilor, se conferă administraţiilor portuare atribuţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor infrastructura portuară, în mod liber şi nediscriminatoriu. Rezultă astfel că închirierea infrastructurii portuare poate fi integrată activităţii de administrare portuară.

Înalta Curte reţine că potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", termen care a fost prorogat succesiv prin articolul unic alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 şi prin art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 până la data de 1 ianuarie 2019.

De asemenea, potrivit art. XVIII alin. (2) din acelaşi act normativ, "(...) în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 500 din 15.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal figurează printre cazurile de excepţie, prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care suprimă dreptul la recurs, sens în care rezultă că decizia atacată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin intermediul căii de atac a recursului.

Astfel, se reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenta-reclamantă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa şi de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 500 din 15 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa şi de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 500 din 15 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibile.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2023.