Contestație în anulare for alleged failure to examine cassation grounds; limits of extraordinary review versus re-adjudication of substantive arguments

Şedinţa publică din data de 15 martie 2023

Asupra contestaţiei în anulare, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 3 ianuarie 2023, sub nr. x/2023, A. şi B. au formulat contestaţie în anulare împotriva împotriva deciziei nr. 2462 din 17 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 şi art. 504 alin. (2) C. proc. civ.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorii arată, în esenţă, sub un prim aspect, că instanţa de recurs a omis să ia în discuţie critica privind încălcarea principiului devoluţiunii apelului, subsumată primului motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. În acest sens, se susţine că instanţa de recurs, refuzând să ia în discuţie această critică, sub pretextul că este o chestiune de fapt, nu lămureşte care a fost motivul pentru care a fost admis apelul şi în ce măsură este respectat principiul devoluţiunii dacă instanţa a inserat, cu prilejul motivării, o cauză de exonerare de culpă a debitorului contractual care nu a fost invocată de nimeni, iar pe fond nu putea să înlăture consecinţele neexecutării culpabile a contractului de către intimata locatar.

Sub un alt aspect, contestatorii susţin că instanţa de recurs a lăsat nesoluţionate criticile cuprinse în motivul 2 de recurs care vizau încălcarea normelor de drept material privind angajarea răspunderii contractuale a debitorului pentru neexecutarea oligaţiilor, considerând că au fost invocate doar teoretic.

Contestatorii susţin de asemenea, că instanţa de recurs nu a răspuns criticii privind inexistenţa unei cauze de exonerare de răspundere a debitorului contractual. În acest sens, contestatorii redau argumente prin care critică decizia instanţei de apel referitor la această chestiune şi arată că instanţa de recurs a omis să răspundă acestor critici, validând implicit o hotărâre nelegală care poate fi invocată oricând de părţile care folosesc remediul rezilierii unilaterale în mod neîntemeiat pentru a se sustrage de la executarea obligaţiilor.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele ce urmează:

Cu privire la excepţia tardivităţii invocate de către intimată, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare a fost formulată şi motivată în termenul prevăzut de art. 506 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., având în vedere că decizia nr. 2462 din 17 noiembrie 2021 a fost comunicată contestatarilor la data de 22 decembrie 2022, astfel cum atestă procesele-verbale de înmânare de la filele nr. x şi 123 din dosarul de recurs, iar calea extraordinară de atac a fost declarată la 03 ianuarie 2023, prin poştă electronică, astfel cum atestă dovada aflată la fila x din prezentul dosar, sens în care urmează a respinge excepţia invocată.

De asemenea, cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că argumentele susţinute de către intimată cu privire la excepţia inadmisibilităţii vizează fondul cauzei, sens în care vor fi analizate ca apărări de fond.

Cererea dedusă judecăţii de faţă are ca obiect contestaţia în anulare împotriva deciziei civile nr. 2462 din 17 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 665 din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).

Contestaţia în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte:

1. atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Ipoteza prevăzută la art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. are ca situaţie premisă neexaminarea unor motive de recurs, înţelese ca motive de casare, aşa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc. civ. şi sancţionează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a motivelor de recurs, iar nu şi a argumentelor de fapt şi de drept care le susţin.

În cauză, contestatorii au arătat că motivul formulării contestaţiei în anulare este acela că instanţa de recurs a omis să ia în discuţie critica prin care au susţinut încălcarea principiului devoluţiunii apelului, întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum şi pentru că a lăsat nesoluţionate criticile cuprinse în motivul 2 de recurs care vizau încălcarea normelor de drept material privind angajarea răspunderii contractuale a debitorului.

Înalta Curte, verificând considerentele deciziei atacate, reţine că instanţa de recurs a analizat criticile cu privire la încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului, precum şi cele prin care s-a invocat încălcarea normelor de drept material privind angajarea răspunderii contractuale a debitorului.

Astfel, se constată că în considerentele deciziei atacate se regăseşte la paginile 6-8 motivarea instanţei de recurs prin care a argumentat că susţinerile subsumate motivului de casare reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. sunt nefondate, iar la paginile 9-10, instanţa de recurs a răspuns criticilor recurenţilor prin care au invocat încălcarea normelor de drept material privind răspunderea contractuală şi a expus argumentele pentru care aceste susţineri nu au putut fi primite.

De altfel, trebuie observat că prin cercetarea motivelor de casare trebuie înţeleasă analiza motivelor de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat de recurenţi, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de nelegalitate enumerate limitativ de art. 488 C. proc. civ.. Prin urmare, contestaţia în anulare nu poate fi primită dacă instanţa a omis să cerceteze un simplu argument, întrucât argumentele sunt întotdeauna subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină. Instanţa de recurs poate grupa argumentele invocate în susţinerea acestuia, răspunzându-le printr-un considerent comun, caz în care nu se poate reproşa omisiunea de a cerceta motivul, aşa cum se susţine în prezenta cauză.

Totodată, Înalta Curte constată că deşi se invocă omisiunea instanţei de recurs de a răspunde criticii privind inexistenţa unei cauze de exonerare de răspundere a debitorului contractual, în dezvoltarea acestui motiv, contestatorii critică soluţia instanţei de apel şi maniera în care instanţa de recurs a soluţionat motivul de recurs formulat sub acest aspect.

Astfel, de vreme ce art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. este neechivoc în privinţa omisiunii de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate în termen, ori de câte ori se aduce în discuţie necercetarea unor argumente care susţin motivele de recurs, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă, deoarece reevaluarea argumentelor de nelegalitate constituie o rejudecare a recursului, care excedează acestei căi extraordinare de atac.

În aceste condiţii, dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele contestaţiei din perspectiva celor solicitate de cei doi contestatori, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestaţia în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esenţială.

Pentru aceste considerente, având în vedere că motivele formulate de contestatori nu se încadrează în cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., invocate ca temei de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 508 C. proc. civ., urmează a respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei nr. 2462 din 17 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei nr. 2462 din 17 noiembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2023.