Cassation inadmissibility for reiterating factual arguments; scope of devolutive effect and limits of statutory interpretation review in lease enforcement

Şedinţa publică din data de 15 martie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L, prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâţii B. si C., a solicitat pronunţarea unei sentinţe care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare încheiat intre pârâţi, in calitate de vânzători, si reclamantă, in calitate de Cumpărător, pentru imobilul situat in extravilanul comunei Moroeni, punct "Dichiu", tarla x, parcela x judeţul, Dâmboviţa, reprezentând teren in suprafaţă de 2.500 mp, categorie păşune, identificat cu număr cadastral x si înscris in Cartea Funciară x a localităţii Moroeni, judeţul Dâmboviţa. conform Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/09.07.2012 de către Biroul Notarului Public D.. În subsidiar, în cazul în care nu se va admite capătul I de cerere, a solicitat rezoluţiunea Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub 761/09.07.2012 de către Biroul Notarului Public D.; repunerea pârtilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 87.500 Euro către reclamantă, reprezentând preţul plătit, a sumei de 87.500 de euro cu titlu de daune contractuale, conform Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificata sub nr. x/09.07.2012 de către Biroul Notarului Public D.; şi a dobânzii legale, pana la achitarea integrala a datoriei.

Totodată, prin cererea completată a solicitat obligarea pârâţilor să se prezinte la notarul public în vederea încheierii contractului autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat in extravilanul comunei Moroeni, punct "Dichiu", tarla x, parcela x judeţul Dâmboviţa, reprezentând teren in suprafaţa măsurată de 2.500 mp, categoric păşune, identificat cu număr cadastral x si înscris in Cartea Funciara x a localităţii Moroeni, jud. Dâmboviţa, conform Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/09.07.2012 de către Biroul Notarului Public D. şi obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale, în cazul executării obligaţiei de a face de la punctul l, datorate după pronunţarea hotărârii judecătoreşti, în cazul în care pârâţii nu se vor conforma dispoziţiilor instanţei în termenul prevăzut de instanţă, conform art. 1536 Noul C. civ.. De asemenea, dacă niciun capăt de cerere nu va fi admis, a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea sumelor de bani achitate în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare, respectiv a sumei de 87.500 Euro, în virtutea principiului îmbogăţirii fără justă cauză.

Prin încheierile de şedinţă din 03.12.2020 şi 08.02.2021, Tribunalul Prahova a respins încuviinţarea probei cu interogatoriul pârâţilor.

Prin sentinţa nr. 393 din 15.04.2021, Tribunalul Prahova a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, invocată prin întâmpinare, şi a respins ca fiind prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., contradictoriu cu pârâţii B. şi C., şi capătul 1 şi 2 din cererea completată, şi a respins ca fiind inadmisibil capătul de cerere x din cererea completată.

Împotriva încheierilor de şedinţa din 03.12.2020 şi 08.02.2021 şi a sentinţei civile nr. 393/15.04.2021 pronunţate de către Tribunalul Prahova a declarat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 221 din 8 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. SPRL.

Împotriva acestei decizii, A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. SPRL a declarat recurs.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor aspecte cu privire la care instanţa de fond nu s-a pronunţat, respectiv plata integrală sau nu a preţului, iar pârâţii nu au făcut apel împotriva acestui aspect. În acest sens, recurenta arată că instanţa de fond a analizat doar excepţiile prescripţiei şi inadmisibilităţii, fără a se pronunţa pe fondul cauzei, or aspectele privind plata integrală sau nu a preţului ţin de fondul cauzei, iar instanţa de apel pronunţându-se asupra lor, i-a lipsit pe aceştia de o cale efectivă de atac. În acest context, potrivit recurentei, au fost încălcate normele de procedură prevăzute de art. 477 şi 478 C. proc. civ., privind limitele efectului devolutiv ale apelului, precum şi prevederile art. 7, art. 9 şi art. 13 C. proc. civ.

Sub un alt aspect, recurenta susţine aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 2538 şi art. 2518 C. civ.

Cu privire la aplicarea prevederilor art. 2538 C. civ. referitor la recunoaşterea tacită, recurenta susţine că intimaţii-pârâţi au arătat în mod constant că nu au refuzat să se prezinte la notar, astfel prin aplicarea acestui text legal, prescripţia a fost întreruptă ca urmare a recunoaşterii tacite. În continuare, recurenta redă situaţia de fapt cu privire la relaţiile contractuale dintre părţi astfel cum a fost evocată şi prin cererea de apel şi concluzionează că în ceea ce priveşte capătul 2 şi 3 de cerere, susţine aceleaşi argumente privind întreruperea prescripţiei.

În ceea ce priveşte critica prin care se susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2518 C. civ. cu privire termenul de prescripţie de 10 ani în cazul drepturilor reale, recurenta arată că instanţa de apel a aplicat trunchiat acest text de lege. În continuare, recurenta redă decizii de practică judiciară şi prezintă situaţia de fapt cu privire la relaţia contractuală dintre părţi şi solicită să se constate că aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile conform Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, iar intimaţii-pârâţi nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale.

O altă critică vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1348 C. civ. cu privire la admisibilitatea acţiunii în restituire pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză. Susţine recurenta că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că acest capăt de cerere este inadmisibil. Totodată, recurenta redă considerente din decizii de speţă, prezentând şi doctrină în materie.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Criticile referitoare la încălcarea efectului devolutiv al apelului prin care se susţine că instanţa de apel s-a pronunţat asupra unor aspecte care ţin de fondul cauzei, respectiv plata integrală sau nu a preţului şi cu privire la care instanţa de fond nu s-a pronunţat, întrucât a analizat doar excepţiile prescripţiei şi inadmisibilităţii, nu pot fi primite.

Înalta Curte reţine că art. 477 C. proc. civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce semnifică faptul că instanţa de apel va fi ţinută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, ţinându-se seama de principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil. Această regulă presupune că judecata asupra fondului va fi reluată, însă nu asupra tuturor problemelor de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

Totodată, din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, se impun a fi evocate şi dispoziţiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. care se referă la principiul tantum devolutum quantum iudicatum, respectiv efectul devolutiv al apelului este limitat numai la ceea ce s-a judecat de către prima instanţă.

Astfel, ţinând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului în conformitate cu prevederile art. 477 alin. (1) şi art. 479 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că judecata realizată de instanţa de apel a avut ca repere de analiză dispoziţiile legale incidente cauzei, prin motivele de apel fiind contestată soluţia dată asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, apelanţii criticând totodată respingerea de către instanţa de fond a probei cu interogatoriul pârâţilor, probă care ar fi demonstrat că pârâţii au recunoscut în mod constant că recurenta a achitat în integralitate preţul antecontractului de vânzare-cumpărare, potrivit autoarei căii de atac.

Or, după administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor, probă solicitată de către recurentă, instanţa de apel a reţinut că plata preţului nu a fost făcută integral, prin urmare, s-a reţinut că nu a avut loc o recunoaştere tacită de natură să întrerupă termenul de prescripţie, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că instanţa de apel a pronunţat sentinţa recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ţinând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului şi în conformitate cu prevederile art. 477-479 C. proc. civ., aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului.

Cu privire la criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 7, art. 9 şi art. 13 C. proc. civ., subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare menţionat mai sus, Înalta Curte reţine că sunt formal invocate, întrucât recurenta nu arată în concret cu ce a greşit instanţa de apel şi de ce normele materiale nu au fost corect aplicate.

Recurenta-reclamantă solicită casarea deciziei atacate şi pentru aplicarea greşită a prevederilor art. 2538, art. 2518 şi art. 1348 C. civ., cu privire la întreruperea prescripţiei, termenul de prescripţie şi îmbogăţirea fără justă cauză, aspect care ar atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs. Or, se constată că recurenta-reclamantă, în expunerea acestor motive de recurs, a reluat în ansamblu criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea instanţei de apel.

Susţinerile recurentei-reclamante prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Totodată, instanţa supremă constată că deşi recurenta-reclamantă, susţine aplicarea trunchiată a dispoziţiilor art. 2518 C. civ. cu privire termenul de prescripţie de 10 ani în cazul drepturilor reale, iar în expunerea acestor critici face trimiteri la situaţia de fapt şi probele administrate în cauză, nu arată în concret de ce norma materială invocată nu a fost corect aplicată

Instanţa supremă reţine că administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile. Prin urmare, aceste susţineri nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului. Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurenta-pârâtă cu privire la modul în care instanţa de apel a analizat probele referitoare la situaţia de fapt stabilită de aceasta.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei-pârâte cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. SPRL împotriva deciziei nr. 221 din 8 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar E. SPRL împotriva deciziei nr. 221 din 8 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2023.