Concession payments deemed not undue; restitution claim rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 15 martie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia I civilă la 24 septembrie 2018, sub numărul de dosar x/2018, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata sumei în cuantum de 240.397,88 RON, reprezentând plata nedatorată a sumei de 210.495,83 RON şi dobânda legală calculată pentru perioada 2013-2016 aferentă acestei sume.

Prin sentinţa civilă nr. 306/17.02.2020, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa, prin Primar şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 240.397,88 RON.

Împotriva sentinţei civile nr. 306 din 17.02.2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a formulat apel Municipiul Constanţa prin Primar.

Prin decizia civilă nr. 107 din 29 iunie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis apelul formulat de Municipiul Constanţa prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 306, pronunţată de Tribunalul Constanţa la data de 17.02.2020, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată. A obligat intimata-reclamantă la plata către apelantul-pârât a sumei de 1.190 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A.

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta arată că au fost greşit aplicate prevederile art. 1341 C. civ., cu privire la plata nedatorată.

Potrivit recurentei, plata nedatorată presupune întrunirea mai multor condiţii, iar instanţa de apel în mod greşit a reţinut inexistenţa erorii la momentul plăţii, faţă de prevederile noului C. civ.

Mai arată recurenta că deşi instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile noului C. civ., în motivare, cu referire la eroare, se raportează la vechiul cod, reţinând inexistenţa erorii la momentul plăţii.

Totodată, recurenta susţine că deşi plata nedatorată s-a făcut ca urmare a notificării nr. x/25.10.20217 emisă de către intimat, prin care s-a arătat că prin Decizia Curţii de Conturi s-a dispus stabilirea mărimii şi întinderii prejudiciului, în realitate, prin Decizia nr. 32, Curtea de Conturi a stabilit că intimatul se face vinovat de nerespectarea prevederilor Legii nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică şi ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, având obligaţia de a stabili persoanele care se fac vinovate de crearea prejudiciului.

Astfel, în opinia recurentei, plata făcută de către aceasta are semnificaţia unei plăţi nedatorate, fiind îndeplinite condiţiile reglementate de art. 1341 C. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecinţa menţinerii soluţiei instanţei de apel ca temeinică şi legală şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fost fixat termen de judecată la 15 martie 2023, cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Criticile referitoare la aplicarea greşită a prevederilor cu privire la plata nedatorată, în contextul reţinerii inexistenţei erorii la momentul plăţii, nu vor fi însuşite de Înalta Curte deoarece instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 1341 C. civ., potrivit cu care "cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire."

Astfel cum a statuat şi doctrina, plata nedatorată dă naştere unui raport juridic civil avându-le ca subiecte pe solvens şi pe accipiens, în al cărui conţinut se identifică dreptul celui care a efectuat plata la restituirea prestaţiei şi obligaţia corelativă ce-i revine persoanei căreia i s-a făcut plata.

Obligaţia de restituire se va îndeplini conform prevederilor art. 1635 alin. (1) C. civ., care stipulează că cel obligat la restituire este cel care "a primit bunurile fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora."

Totodată, potrivit art. 1469 C. civ.:

"Obligaţia se stinge prin plată, atunci când prestaţia datorată este executată de bunăvoie", iar conform art. 1470 C. civ. "orice plată presupune o datorie".

Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de către recurenta-reclamantă, că instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale şi a stabilit, în urma unei analize judicioase a probatoriului administrat, că în speţă nu rezultă că plata ar fi fost făcută din eroare, în sensul că ar fi existat o percepţie greşită la momemtul plăţii asupra existenţei datoriei sau asupra întinderii acesteia.

Faţă de împrejurarea că între părţi a fost încheiat un contract de concesiune, cu o durată de 49 de ani, iar plata achitată de către recurenta-reclamantă a fost în cuantumul solicitat de către intimatul-pârât prin notificarea nr. x/25.10.20217 şi urmare a facturii emise de către acesta, nu poate fi considerată plată efectuată în sensul avut în vedere de art. 1341 C. civ.

Aşadar, Înalta Curte constată că instanţa de apel, analizând condiţiile prevăzute de prevederile art. 1341 C. civ., coroborat cu dispoziţiile legale mai sus menţionate şi cu situaţia de fapt, a constatat că nu sunt incidente în cauză prevederile cu privire la plata nedatorată, reurenta-reclamantă facând plata în scopul stingerii datoriei comunicate prin notifcare, şi nu din eroare, astfel că, în mod corect, curtea de apel a admis apelul intimatei-reclamante pe acest aspect.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 107/C din 29 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I Civil.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, formulată de intimatul-pârât. Instanţa supremă reţine că, în aplicarea art. 494 raportat la art. 452 C. proc. civ., pentru a se acorda cheltuielile de judecată, partea care le solicită trebuie să facă dovada existenţei acestora. Instanţa supremă constată că nu a fost făcută dovada cheltuielilor de judecată, faţă de faptul că, deşi partea a depus la dosar factura fiscală, însoţită de un extras de cont, din înscrisurile aflate la fila x nu rezultă că aceste cheltuieli au fost efectuate în etapa procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 107/C din 29 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I Civil, ca nefondat.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2023.