Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 614/2023 AI generated

Pipeline devaluation claim remanded for unmotivated adoption of expert reports.

Case Number Decizia nr. 614/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal brought by the administrative-territorial unit against a Court of Appeal decision that had rejected its claim, and quashed the decision, remanding the case to the same Court of Appeal for retrial. The underlying dispute concerned the claimant's action seeking an order that the defendant oil-pipeline operator divert an underground crude-oil pipeline crossing 22 of its residential-zoned plots, plus compensation for the devaluation of the land and a house, alternatively recurring annual payments for a legal servitude; the courts below had dismissed the claim, finding the claimant itself at fault for building a residential complex on land it knew or should have known was traversed by the pipeline. The Supreme Court ruled that the appellate decision was unmotivated under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, because the court merely adopted the conclusions of the expert reports without independently analyzing the parties' arguments, evidence, or relevant legal provisions, thereby preventing effective legality review; consequently, it left the other ground of appeal under Article 488(1)(8) unexamined.

Legislator headnote

AI generated

art. 480 alin. (1) C. civ, art. 555 alin. (1) C. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Pipeline devaluation claim remanded for unmotivated adoption of expert reports: The underlying dispute concerned the claimant's action seeking an order that the defendant oil-pipeline operator divert an underground crude-oil pipeline crossing 22 of its residential-zoned plots, plus compensation for the devaluation of the land and a house, alternatively recurring annual payments for a legal servitude; the courts below had dismissed the claim, finding the claimant itself at fault for building a residential complex on land it knew or should have known was traversed by the pipeline. The Supreme Court ruled that the appellate decision was unmotivated under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, because the court merely adopted the conclusions of the expert reports without independently analyzing the parties' arguments, evidence, or relevant legal provisions, thereby preventing effective legality review; consequently, it left the other ground of appeal under Article 488(1)(8) unexamined.

Keywords

AI generated
article of civil procedure cassation review ground for review legal opinion e-justice action for payment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ground for cassation due to lack of reasoning in the appealed decision.

art. 497 C. proc. civ.

Procedure for referring the case back for a new trial after cassation.

art. 496 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Legal basis for admitting the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 martie 2023

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 28 iunie 2016, sub nr. x/2016, iniţial pe rolul secţiei a I-a civilă şi ulterior, ca urmare a declinării competenţei, pe rolul secţiei a II-a civilă, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Pecica, a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.A. solicitând instanţei să dispună, în principal:

a) obligarea pârâtei S.C. A. S.A. să devieze conducta de ţiţei care traversează un număr de 22 de parcele de teren intravilan, destinat construirii de locuinţe, aflate în proprietatea reclamantei, în suprafaţă totală 20.287 m.p., respectiv: suprafaţa de 798 m.p. înscrisă în C.F. nr. x cu nr. top x; suprafaţa de 450 m.p. înscrisă în C.F. x cu nr. top x; suprafaţa de 450 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 1006 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 450 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 450 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 399 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 634 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 600 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 600 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 600 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 600 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 450 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 648 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 883 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 698 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 448 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 497 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 482 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 1117 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 7106 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x; suprafaţa de 921 m. p., înscrisă în C.F. nr. x, cu nr. top x.

b) obligarea pârâtei S.C. A. S.A. să achite suma de 65.000 Euro reprezentând contravaloarea casei situată în parcela nr. x, înscrisă în C.F. nr. x, deoarece aceasta nu mai poate să fie valorificată de către reclamant.

În subsidiar, a solicitat:

a) obligarea pârâtei S.C. A. S.A. la plata unei rente anuale, pe durata existenţei conductei, ca urmare grevării suprafeţelor arătate supra de dreptul de servitute legală exercitat de S.C. A. S.A.;

b) obligarea pârâtei S.C. A. S.A. la acordarea unor despăgubiri pentru perioada 31.10.2014. - 31.05.2016 ca urmare a limitării atributelor dreptului de proprietate a celor 22 de parcele de teren intravilan şi a scăderii valorii de circulaţie a terenului pe piaţa imobiliară din cauza restricţiilor impuse de Ordinul 196/2006 al A.N.R.M. cu privire la construcţii;

c) obligarea pârâtei S.C. A. S.A. ca din 3 în 3 ani să adapteze cuantumul despăgubirilor la valoarea de circulaţie din acel moment a unor terenuri similare şi a prevederilor viitoarelor ordine ale A.N.R.M;

d) fixarea de către instanţa de judecată a datei scadente la care anual se vor plăti despăgubirile, urmând ca neplata la termenul scadent să atragă plata dobânzii legale aferentă sumei primită ca despăgubire pentru perioada de întârziere;

e) acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 336 din 18 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2016, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta U.A.T. a Oraşului Pecica, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., având ca obiect obligaţia de a face şi pretenţii.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Pecica a declarat apel, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr unic de dosar x/2016

Prin decizia civilă nr. 761/A din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Pecica, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 336/18.05.2017 pronunţată de Tribunalul Arad. A fost anulată sentinţa apelată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad.

Împotriva deciziei civile nr. 761/A din 23 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, pârâta S.C. A. S.A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1084 din 22 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată Curţii de Apel Timişoara.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la 22 august 2019.

Prin decizia civilă nr. 306/A din 07 iunie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia II civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Pecica împotriva sentinţei civile nr. 336 din 18 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Arad.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Pecica.

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta susţine că motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să nu se rezume la o însuşire de fapte şi argumente, or hotărârea recurată nu răspunde în fapt şi în drept la toate pretenţiile acesteia şi nu este în concordanţă cu probele administrate în cauză.

Totodată, arată că instanţa de apel nu a motivat, în fapt şi în drept dacă prin edificarea Conductei de transport ţiţei Turnu - Rampă Pecica este afectat sau nu dreptul de proprietate al acesteia.

Astfel, potrivit recurentei, motivarea instanţei de apel ar fi trebuit să se refere la probele administrate în cauză, or din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanţa de apel a pronunţat hotărârea fără să motiveze în drept soluţia de respingere, astfel hotărârea recurată este nemotivată.

De asemenea, prin memoriul de recurs, recurenta susţine că au fost încălcate normele de drept material prevăzute de art. 44 alin. (1), (3) şi 5 din Constituţia României, cu privire la dreptul de proprietate privată, de art. 136 alin. (2) din Constituţia României, Art. 1 din Protocolul nr. 1, Legea petrolului nr. 238/2004, art. 480 alin. (1) C. civ., art. 555 alin. (1) C. civ.

Astfel, în opinia recurentei, instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile legale care instituie garantarea dreptului de proprietate privată.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fost fixat termen de judecată la 15 martie 2023 cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că obligaţia de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, corelativ cu obligaţia instanţei ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.

Obligaţia instanţei de motivare a hotărârii judecătoreşti, în acord cu dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., presupune o analiză critică atât asupra probelor administrate, cât şi asupra argumentelor şi apărărilor părţilor care, având un caracter esenţial, pot determina ori, cel puţin, influenţa soluţia adoptată. Lipsa unei astfel de analize poate constitui o nemotivare a hotărârii, deoarece ea semnifică lipsa unei analize complete a cauzei ori o analiză insuficientă care este de natură să afecteze necesitatea asigurării unei proceduri echitabile şi să răspundă imperativului aflării adevărului în cauză.

Este de subliniat că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, în acelaşi timp, o garanţie procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti, fiind de natură să înlăture orice arbitrariu şi să convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea unei hotărâri.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menţionate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispoziţii legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Înalta Curte reţine întemeiate criticile prin care recurenta-reclamantă afirmă că din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanţa de apel a pronunţat hotărârea doar cu reţinerea concluziilor din rapoartele de expertiză efectuate şi fără să motiveze în drept soluţia de respingere a apelului, astfel hotărârea recurată fiind nemotivată.

În acest context, prin decizia recurată, instanţa de apel, coroborând concluziile celor trei rapoarte de expertiză cu înscrisurile de la dosarul cauzei, a reţinut că recurenta-reclamantă este cea care se află în culpă pentru prejudiciul care i s-a creat prin edificarea unui ansamblu rezidenţial ridicat pe terenul aflat în proprietatea sa, culpa acesteia constând în faptul că a cunoscut sau trebuia să cunoască împrejurarea că pe acest teren era edificată o conductă subterană de transport ţiţei.

Se observă că instanţa de apel nu a procedat, în mod efectiv, la analiza susţinerilor părţilor şi a înscrisurilor depuse de părţi. Instanţa de prim control judiciar a respins apelul, reţinând doar concluziile rapoartelor de expertiză, deşi se impunea completarea considerentelor cu propriile argumente care să reflecte mecanismul logico-juridic prin care s-a format convingerea judecătorului astfel încât să determine soluţia din dispozitiv.

În atare situaţie, cercetarea apărărilor părţilor şi a cauzei a fost formală, fiind rezumată la concluziile rapoartelor de expertiză, însă a lipsit un examen efectiv al aspectelor deduse judecăţii de părţi în apel.

De aceea, este corectă afirmaţia recurentei-reclamante că decizia atacată nu răspunde în fapt şi în drept la toate pretenţiile acesteia şi nu este în concordanţă cu probele administrate în cauză, din considerente lipsind examinarea susţinerilor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Faţă de lipsa indicării unor motive în hotărârea recurată care să fie în concordanţă cu argumentele părţilor, probele administrate şi dispoziţiile legale incidente, instanţa de recurs nu poate exercita controlul de legalitate asupra acesteia, astfel că se impune casarea hotărârii şi în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea casată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Pecica împotriva deciziei civile nr. 306/A din 7 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia II civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Faţă de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă nu va mai analiza criticile exprimate prin cererea de recurs subsumate pct. 8 al art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

În rejudecare, instanţa de apel, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale şi în limitele efectului devolutiv al apelului, va analiza temeiurile legale invocate raportat la apărările recurentei şi va pronunţa o hotărâre prin care va răspunde acestor apărări într-o formă clară şi precisă. Totodată, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă U.A.T. ORAŞUL PECICA împotriva deciziei civile nr. 306/A din 7 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia II civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauză spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2023.