Insufficient reasoning in corporate liability suit for failure to analyze business judgment rule and fiduciary duties under Law No. 31/1990

Şedinţa publică din data de 15 martie 2023

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 48 din 19.04.2022, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul A., prin întâmpinare şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. Construcţii Feroviare S.A. Craiova, în contradictoriu cu pârâţii B., A., C. şi D., având ca obiect pretenţii.

Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta E. S.A. în favoarea reclamantei S.C. Construcţii Feroviare S.A. Craiova şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului C. suma de 4.500 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii s-a reţinut în esenţă că reclamanta S.C. Construcţii Feroviare S.A. Craiova a formulat o acţiune în răspundere împotriva membrilor Consiliului de administraţie B., A., C. şi a conducerii executive, director general C. şi director economic D., în baza hotărârii adunării generale a acţionarilor nr. 2 din 25.04.2012. Reclamantul şi intervenientul accesoriu au afirmat că pretenţiile au drept cauză juridică răspunderea civilă delictuală a pârâţilor pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 225 şi art. 241 din Legea nr. 297/2004 a pieţei de capital şi a obligaţiilor de diligenţă, de prudenţă şi loialitate şi art. 144 indice 1, 144 indice 2, 144 indice 3 din Legea nr. 31/1990. Cum temeiul pretenţiilor solicitate de reclamantă îl constituie dispoziţiile art. 155 din Legea 31/1990, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) şi art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., s-a reţinut că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 şi întrucât acţiunea prin care se solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul produs ca urmare unui fapt ilicit, are ca obiect valorificarea unui drept de creanţă, fiind astfel prescriptibilă extinctiv.

Astfel, instanţa de fond a apreciat că în speţă momentul începerii curgerii termenului prescripţiei este cel obiectiv, respectiv data la care cel păgubit, reclamantul, trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea, aceasta fiind data înregistrării la reclamantă a rapoartelor de audit intern şi extern şi în raport de data formulării cererii de chemare în judecată-24.12.2012, a constatat că termenul de prescripţie de 3 ani nu era împlinit.

În ceea ce priveşte fondul cauzei s-a reţinut că reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată, ulterior precizată, atragerea răspunderii pârâţilor pentru prejudiciu material în cuantum de 1.601.688,55 RON, susţinând că faptele cauzatoare de prejudicii constau în încheierea celor trei convenţii în dezavantajul S.C. Construcţii Feroviare S.A. Craiova şi în favoarea societăţii S.C. F. S.R.L., în care pârâtul B. avea interese personale, fiind deţinută de fii acestuia.

Instanţa de fond a reţinut că obligaţiile şi răspunderea administratorilor şi membrilor directoratului sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat, aceasta reprezentând o răspundere civilă contractuală şi de cele speciale prevăzute în Legea Societaţilor Comerciale nr. 31/1990, aceasta reprezentand o raspundere civilă delictuală sau o raspundere penală. În ceea ce priveşte încălcarea de către pârâţi a unei dispozitii legale sau a unei prevederi a actului constitutiv, instanţa de fond a reţinut că pârâţilor li se impută încălcarea obligaţiilor prevăzute de art. 225 şi 241 din Legea 297/2004 a pieţei de capital şi a obligaţiilor de diligenţă, de prudenţă şi loialitate prevăzute art. 144 indice 1, 144 indice 2, 144 indice 3 din Legea 31/1990.

Instanţa a reţinut că între reclamanta Constructii Feroviare S.A. şi societatea F. S.R.L. s-au derulat mai multe litigii ce au avut ca obiect analiza celor trei acte (contractul de asociere în participatiune nr. x din 25 februarie 2008, actul aditional la acest contract, contractul comercial din 28.12.2009), respectiv: dosarul nr. x/2011 - soluţionat definitiv şi irevocabil prin Decizia nr. 4085 din 21 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie; dosarul nr. x/2013 - soluţionat definitiv de Curtea de Apel Timişoara prin Decizia nr. 520R din 8 decembrie 2020; dosarul nr. x/2015 - soluţionat definitiv de Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 4 din 16 ianuarie 2018; dosarul nr. x/2018 - în prezent soluţionat în apel prin Decizia nr. 224 din 11.05.2021 pronunţată de Tribunalul Dolj; dosarul nr. x/2016 - în prezent soluţionat în primă instanţă prin sentinţa nr. 8 din 03.02.2022.

Cu privire la existenţa unei cauze ilicite şi fraudei la lege la încheierea fiecăruia dintre cele trei acte juridice, la interesul societăţii reclamante în a exploata staţia de producere mixturi asfaltice şi de a dezvolta acest sector de activitate, la lipsa unui conflict de interese în cazul pârâtului B. ca urmare a faptului că votul exprimat în adunările generale ale acţionarilor reclamantei au fost date în favoarea intereselor SIF OLTENIA S.A., precum şi cu privire la lipsa vreunei încălcări a prevederilor legale respectiv a vreunei hotărâri a acţionarilor reclamantei prin conduita acestui pârâtului, atât în perioada anterioară cât şi la momentul încheierii actelor juridice invocate de către S.C. CONSTRUCŢII FEROVIARE S.A. CRAIOVA, instanţa de fond a reţinut puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul x/2011

În considerentele sentinţei nr. 167/29.03.2012, pronunţată de Tribunalul Dolj în acest dosar, s-a reţinut că la încheierea contractelor a căror nulitate se solicită, reclamantul a fost reprezentat de director general C. şi director economic D., iar pârâtul de administrator G. (la încheierea contractului de asociere) ulterior la încheierea celorlalte două acte fiind reprezentat de administrator H..

Instanţa de fond a reţinut că prin decizia 126/17.09.2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011, s-a stabilit că la data de 2 04.2009, între cele două părţi s-a semnat actul adiţional la contractul de asociere in participaţiune nr. x/25.02.2008, în acest caz administratorul societăţii pârâte fiind H.,aducându-se completări de natură să urgenteze punerea în funcţiune a instalaţiei de producere mixturi asfaltice.

Totodată s-a reţinut că prin decizia 4085/21.11.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011 s-a statuat în mod irevocabil că toate deciziile Consiliului de Administratie au fost confirmate de Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor S.C. Construcţii Feroviare S.A. Craiova şi nu s-a dovedit existenţa unei cauze ilicite şi a fraudei la lege.

Cu privire la încălcarea de către pârâtul B. a obligaţiei de raportare prevăzute art. 225 din Legea 297/2004 privind piaţa de capital şi a obligaţiei de loialitate prevăzute de art. 144 indice 3 alin. (1) şi (2) din Legea 31/1990, instanţa a reţinut în primul rând că prin decizia 126/17.09.2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2011, s-au statuat cu putere de lucru judecat că "Asocierea în participaţiune cu intimata pârâtă a fost aprobată în CA din data de 22.02.2008 al apelantei şi la şedinţa respectivă a participat B. care a votat, iar din conţinutul procesului-verbal nu rezultă faptul că, prin fiul său, G. administratorul intimatei la acea dată, avea indirect un interes în firma cu care urma să încheie asocierea.

În ceea ce priveşte încălcarea obligaţiei de loialitate prevăzute de art. 144, indice 3 alin. (1) şi (2) din Legea 31/1990 de către ceilalţi pârâţi, administratori şi directori, în sensul că au ascuns faţă de acţionari existenţa unui conflict de interese în care se află un membru al consiliului de administraţie, instanţa de fond a reţinut că sfera persoanelor cărora legea le impune obligaţia de încunoştinţare a celorlaţi administratori, cenzorilor şi auditorilor interni în cazul încheierii unei operaţiuni revine doar adminitratorului care are interese contrare faţă de cele ale societăţii sau ale cărui soţ/soţie, rude sau afini până la gradul IV inclusiv sunt interesate în acea operaţiune, s-a apreciat că niciunul dintre pârâţii nu au încălcat obligaţia de raportare prevăzute art. 225 din Legea 297/2004 privind piaţa de capital şi obligaţia de loialitate prevăzută de art. 144 indice 3 alin. (1) şi (2) din Legea 31/1990.

Cu privire la încălcarea obligaţiei prevăzute de art. 241 din legea 297/2004, instanţa a reţinut că deşi operaţiunile ce au făcut obietul celor trei convenţii au fost aprobate ulterior de către Adunarea Generală a Acţionarilor, lipsa unei aprobări prealabile a AGA poate pune în discuţie legalitatea respectivelor acte juridice, şi nu poate constitui temei al răspunderii patrimoniale, atât timp cât acţionarii reclamantei au fost de acord cu aceste operaţiuni economice şi le-au ratificat prin votul lor.

În ceea ce priveşte încălcarea de către pârâţi a obligaţiilor de prudenţă şi diligenţă prevăzute de art. 144 indice 1 şi 2 din Legea 31/1990 în sensul că cele trei convenţii au fost încheiate în defavoarea societăţii reclamante şi sunt lezionare acesteia, instanţa a reţinut că administratorii şi membrii directoratului nu încalcă obligaţiile de prudenţă şi diligenţă prevăzută la art. 144 indice 1 alin. (1), dacă în momentul luării unei decizii de afaceri el este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul societăţii şi pe baza unor informaţii adecvate.

Totodată, Tribunalul a constat că prin rapoartele încheiate de auditorul intern la data de 23.03.2011 şi de auditorul extern la data de 25.03.2011, ca urmare a solicitării SIF OLTENIA S.A., s-a concluzionat că măsura achiziţiei staţiei de asfalt a fost necesară, oportună şi eficientă şi nu a produs prejudicii pentru societatea reclamantă.

De asemenea, prin decizia 4085/21.11.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011, s-a statuat în mod irevocabil că interesul social al societăţii Construcţii Feroviare S.A. a fost respectat prin aceste convenţii, asocierea în participatiune urmând să asigure acesteia atât resursele băneşti cât si un echipament indispensabil desfăşurării activităţii sale.

În spetă, tribunalul a reţinut că pârâţii şi-au exercitat cu prudenţă şi diligenţă mandatul de administratori şi directori general şi economic încredintat de către reclamantă, cele trei convenţii care au vizat achiziţia şi operaţiunile de punere în funcţiune a staţiei de asfalt fiind apreciate ca decizii de afaceri cu privire la care pârâţii au fost în mod rezonabil îndreptăţiţi să considere că actionează în interesul societătii si pe baza unor informatii adecvate.

În ceea ce priveşte existenţa unui potenţial prejudiciu, instanţa a reţinut că, auditorii interni şi externi au concluzionat că măsura achiziţiei instalaţiei de producere mixturi asfaltice a fost necesară, oportună şi eficientă şi nu a produs prejudicii pentru societatea reclamantă, aspect statuat cu putere de lucru judecat şi prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2011.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.C. I. S.A. şi intervenienta SIF OLTENIA S.A., arătând că, soluţia instanţei de fond este criticabilă în condiţiile în care cea mai mare parte din considerente sunt o reluare a hotărârilor pronunţate între părţi fără a analiza îndeplinirea obligaţiilor de loialitate, diligentă şi prudenţă, care sub aspectul naturii diferă de condiţiile şi starea de fapt avute în vedere de către instanţele de judecată în soluţionarea respectivelor cauze care au avut ca obiect constatarea cauzei ilicite sau a fraudei la lege.

Sub acest aspect, a apreciat că soluţia este nemotivată, raţionamentul care a condus la pronunţarea hotărârii nefiind propriu instanţei de fond, arătând că sunt două raporturi juridice distincte, unul administrator-societate (adică cel ce face obiectul prezentei cauze) şi raportul J. S.R.L. (care a făcut obiectul celorlalte procese), instanţa importând motivaţia din cel de-al doilea raport juridic,astfel că în realitate, nu s-a pronunţat pe condiţiile speciale pe care le impune primul raport juridic.

Cu privire la încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 141 din Legea 297/2004, s-a criticat că instanţa a reţinut că lipsa unei aprobări prealabile în AGA a respectivelor acte juridice ar pune în discuţie doar legalitatea acestora, iar nu temei al răspunderii patrimoniale cât timp acţionarii au ratificat prin votul lor respectivele acte, însă instanţa de fond nu a avut în vedere pierderile rezultate ca urmare a încheierii contractelor respective, şi nici a situaţiei în care au fost puşi acţionarii societăţii, în sensul aducerii unor noi aporturi în numerar printr-o majorare de capital social cu unicul scop de a achita datoriile către creditori.

A apreciat că, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la motivele invocate, în sensul în care nu s-a aplecat asupra lipsei de transparenţă şi a excesului de putere exercitat de către B. în condiţiile în care scopul încheierii respectivelor acte juridice a fost de a favoriza societatea deţinută de fiii săi. De asemenea, a mai susţinut că, instanţa nu a analizat încălcarea Legii nr. 297/2004 şi nici a regulamentelor Bursei de Valori Bucureşti în condiţiile în care Construcţii Feroviare S.A. este afiliată SIF Oltenia care deţinea 77,5% din capitalul social, adică putere de decizie şi control asupra societăţii afiliate, iar B. îndeplinea la acea vreme poziţia de director al departamentului Portofoliu şi Acţionar, poziţie de control prin care a influenţat în mod direct votul exprimat de acţionarul SIF Oltenia, aspecte de altfel constatate în mai multe situaţii de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat nici cu privire la natura şi efectele juridice din perspectiva răspunderii juridice a administratorilor a plăţii de 535.000 RON la data de 26.02.2008 nu în contul asocierii, ci în contul F. S.R.L., aspect relevant care dovedeşte încălcarea interesului societăţii şi că plata a fost făcută exclusiv în favoarea beneficiarului sumei.

De asemenea, un aspect important de natură să nuanţeze răspunderea celorlalţi administratori îl constituie conflictul de interese evident şi nedenunţarea acestuia de către ceilalţi membri ai Consiliului de administraţie, aspect ce atrage o răspundere solidară a lor tocmai pentru că au încălcat interesul societăţii ascunzând respectivul conflict de interese care ar fi condus în primul rând la abţinerea de la vot a lui B., iar în al doilea rând la denunţarea acestora de către ceilalţi administratori.

Pe de altă parte, instanţa prin probatoriul administrat insuficient nu a lămurit cât şi în ce măsură actele juridice respective au fost de natură să aducă un posibil beneficiu ori dacă din modalitatea de încheiere şi redactare a acestora se poate contura o lipsă de diligentă şi prudenţă a administratorilor în condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie s-a invocat neidentificarea bunului, denumirea tehnică, denumirea producătorului, anul de fabricaţie, părţi componente etc.

Totodată, instanţa de fond deşi face mai multe aprecieri de ordin teoretic cu privire la decizia de afaceri, totuşi, nu a administrat niciun probatoriu concludent, anume suficient să lămurească contextul economic de la momentul încheirii actelor juridice, necesitatea încheierii respectivelor acte, existenţa şi conformarea la un plan de afaceri însuşit în Consiliul de Administraţie sau prezentat acţionarilor în Adunarea Generală a Asociaţilor.

Instanţa de fond a preferat să fie conservatoare în sensul de a nu se substitui deciziei administratorilor în condiţiile în care de plano introducerea art. 144 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a fost tocmai în sensul de a permite o analiză de oportunitate, de a stabili dacă în mod rezonabil administratorii au fost îndreptăţiţi că acţionează în interesul societăţii si pe baza unor informaţii adecvate. Or, din starea de fapt rezultă fără dubiu că nu au acţionat în interesul societăţii odată ce exprimarea votului în Consiliul de Administraţie şi implicit încheierea contractelor au avut la bază un conflict de interese, iar instanţa nu a lămurit dacă decizia a avut la bază informaţii adecvate.

Numai în măsura în care instanţa de fond verifica îndeplinirea acestor condiţii legale putea să înlăture răspunderea administratorilor. Cu alte cuvinte, legiuitorul a inserat doar două criterii prin care instanţa trebuie să filtreze interesul asociaţilor, anume interesul societăţii şi informaţia adecvată. Niciunul dintre aceste criterii nu a fost verificat printr-o expertiză contabilă sau expertiză în evaluarea întreprinderii, nici nu a fost avut în vedere în motivarea oferită de instanţă.

Cu totul neîntemeiat au apreciat că este considerentul principal al instanţei de a înlătura răspunderea administratorilor pe motivul că Adunarea Generală a Asociaţilor a confirmat cele trei acte juridice, arătând că instanţa pune sub semnul egalităţii confirmarea unui act juridic cu aprobarea unui venit de bugeturi şi cheltuieli, ceea ce nu este acelaşi lucru. Ratificarea unui act juridic presupune cunoaşterea în totalitate a respectivului act în timp ce bugetarea priveşte exclusiv un raport de ordin financiar contabil. Dacă primul ar fi de natură să lămurească oportunitatea operaţiunii, scopul acestuia, planul de afaceri, cel de-al doilea aspect este menit să asigure temeiul unei plăţi din punct de vedere contabil al legalităţii plăţii respective care se regăseşte în Bursa de Valori Bucureşti.

Intimaţii au formulat întâmpinări. Intimatul pârât C. a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, arătând totodată că apelanţii au schimbat cauza şi motivele cererii de chemare în judecată, motiv de respingere a apelului ca inadmisibil. Intimata pârâtă D. a solicitat respingerea apelurilor ca neîntemeiate. Intimatul pârât B., a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat, arătând că în mod corect instanţa de fond a dat relevanţă hotărârilor judecătoreşti ce au tranşat problema încălcării unor dispoziţii legale de către mine, aspect ce intră acum în puterea lucrului judecat faţă de prezenta cauză. Intimatul pârât A., a solicitat respingerea apelurilor, susţinând că, în mod corect instanţa de fond a dat relevanţă hotărârilor judecătoreşti ce au tranşat problema încălcării unor dispoziţii legale, aspect ce intră acum în puterea lucrului judecat.

Prin decizia nr. 498/2022 din 20 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de S.C. I. S.A. şi intervenienta SIF OLTENIA S.A..

În motivarea hotărârii s-a reţinut în esenţă că, după cum rezultă din textul art. 1441 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, suntem în prezenţa unei decizii de afaceri atunci când, în mod rezonabil: administratorul a apreciat că decizia este în interesul societăţii, decizia a fost fundamentată pe baza unor informaţii, iar informaţiile au fost adecvate. Conform certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, I. S.A. avea ca obiect de activitate lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor, ceea ce presupune utilizarea de mixturi asfaltice, astfel că cele două contracte de asociere în participaţiune şi contractul comercial încheiat la 28.12.2009 între această societate şi F., respectă obiectul de activitate. Potrivit contractului de asociere în participaţiune obligaţia S.C. F. S.R.L. a fost aceea de a aporta utilajele de producţie mixturi asfaltice, iar obligaţia S.C. Construcţii Feroviare a fost de a asigura terenul pentru amplasamentul staţiei de asfalt şi a fluidelor energetice pentru punerea în funcţiune a acesteia.

S-a mai reţinut că ulterior încheierii contractelor, între cele două societăţi au avut loc numeroase litigii, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor, rezoluţiune, pretenţii. Având în vedere că prin sentinţele pronunţate, analizându-se condiţiile în care s-au încheiat cele trei acte juridice, s-a reţinut că deciziile consiliului de administraţie au fost confirmate de Adunarea Generală Ordinară a acţionarilor S.C. Construcţii Feroviare S.A., iar interesul social al acestei societăţi a fost respectat, în mod corect instanţa de fond a reţinut puterea de lucru judecat.

Pentru a opera prezumţia legală de lucru judecat nu este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazis, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.

Chiar dacă sentinţele reţinute de instanţa de fond au fost pronunţate în litigii care s-au derulat între cele două societăţi, având în vedere că prin acestea au fost analizate şi condiţiile în care au fost încheiate cele trei acte juridice, statuându-se că interesul apelantei a fost respectat prin aceste convenţii, asocierea în participaţiune urmând să asigure acesteia atât resursele băneşti cât şi un echipament indispensabil desfăşurării activităţii sale, Curtea apreciază neîntemeiată critica apelantei conform căreia nu a fost analizat raportul administrator-societate .

Pentru a stabili dacă decizia privind încheierea celor trei acte juridice apreciate ca prejudiciabile pentru societate, de către apelanţi, a fost sau nu una de afaceri, instanţa de fond a analizat raţionamentul ce a stat în spatele deciziei, apreciind că a fost rezonabil, pârâţii fiind în mod rezonabil îndreptăţiţi să considere că acţionează în interesul societăţii şi pe baza unor informaţii adecvate, astfel că nici critica privind nemotivarea sentinţei nu poate fi reţinută.

În consecinţă, constatând că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în speţă, starea de fapt fiind corect reţinută, în temeiul art. 480 C. proc. civ., Curtea a respins apelul ca neîntemeiat.

Împotriva deciziei nr. 498/2022 din 20 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, S.C. I. S.A. şi intervenienta SIF OLTENIA S.A. au formulat recurs, prin care au solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate de către recurent sunt, în esenţă, următoarele:

O primă critică vizează nemotivarea deciziei recurate. Astfel, recurentele susţin că hotărârea instanţei de apel este motivată insuficient, având în vedere că prin considerentele care au format convingerea instanţei şi care nu depăşesc o pagină, instanţa nu a răspuns criticilor formulate prin cererea de apel.

În acest sens, recurentele arată că instanţa de apel nu a analizat susţinerile acestora cu privire la nemotivarea sentinţei instanţei de fond, precum şi cele cu privire la lipsa de informare a acţionarilor. Totodată arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe al doilea motiv de apel cu privire la obligaţiile administratorilor şi obligaţiile acţionarilor şi nici nu a analizat criticile prin care s-a susţinut încălcarea Legii nr. 297/2004 şi a Regulamentelor Bursei de Valori Bucureşti. Or, potrivit recurentelor, se poate observa cu uşurinţă că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe nicio critică formulată de acestea, curtea de apel rezumându-se la a aprecia generic că nu a fost afectat interesul societăţii.

Sub un alt aspect, recurentele susţin că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 144 1 şi art. 1443 din Legea nr. 31/1990, în sensul că instanţa nu a motivat din perspectiva aplicării acestor texte de lege.

Totodată susţine că din perspectiva verificării condiţiilor cerute de art. 1441 din Legea nr. 31/1990, au solicitat proba cu expertiză contabilă şi evaluarea întreprinderii, care au fost respinse, încălcându-se efectul devolutiv al apelului.

De asemenea, recurentele susţin că referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 1443 din Legea nr. 31/1990, instanţa a făcut o greşită aplicare a acestui text de lege, în sensul că a redus noţiunea de interes al societăţii, la cea de obiect de activitate, trăgând concluzia că existenţa în certificatul constatator a unui astfel de obiect de activitate este suficient în definirea conflictului de interese.

În opinia recurentelor, instanţa de apel nu a analizat condiţiile prevăzute de art. 1443 din Legea nr. 31/1990 din perspectiva deliberării cu privire la operaţiunea respectivă, deliberare care trebuie să privească organul colegial al consiliului de administraţie, iar nu eventuala confirmare de către Adunarea Generală a Asociaţilor a respectivei operaţiuni comerciale.

În drept, recurentele şi-au întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În cadrul dezbaterilor avute în şedinţă publică din data de 15 martie 2023, apărătorul recurentei - reclamante şi al recurentei - interveniente a aratat că motivele dezvoltate în cererea de recurs pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de 304 punctul 7 şi punctul 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimaţii - pârâţi au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii.

Din dispoziţiile legale menţionate, rezultă că viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii, şi anume, lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar.

Articolul 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Înalta Curte reţine întemeiată critica recurentelor prin care se arată că motivarea deciziei recurate este insuficientă, instanţa de apel redând succint considerentele pentru care a respins apelul formulat de către acestea.

Astfel, se observă că instanţa de apel s-a rezumat la a reda consideraţii teoretice cu privire la dispoziţiile art. 144 din Legea nr. 31/1990, fără a expune motivele privind aplicabilitatea acestora în cauză, din considerente lipsind examinarea susţinerilor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă sub acest aspect şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanţa de apel a analizat apărările recurentelor raportat la temeiurile legale invocate de acestea, precum şi probele administrate în cadrul litigiului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

În acest context, se reţine că instanţa de apel nu a procedat, în mod efectiv, la analiza argumentelor cu privire la criticile prin care s-a invocat lipsa de informare a acţionarilor şi excesul de putere, susţinerile privind obligaţiile administratorilor şi obligaţiile acţionarilor. Totodată, instanţa de recurs reţine că, deşi prin cererea de apel s-a susţinut în mod general încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 297/2004, instanţa de apel nu a răspuns criticilor formulate în acest sens.

De asemenea, Înalta Curte constată că deşi s-a invocat prin cererea de apel nemotivarea sentinţei instanţei de fond, din hotărârea pronunţată nu rezultă raţionamentul clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele recurentelor cu privire la lipsa de informare a acţionarilor şi excesul de putere erau pertinente în prezenta cauză şi se impunea în consecinţă, analiza temeiniciei acestora, inclusiv cu prealabila suplimentare a probatoriului, dacă înscrisurile depuse la dosar nu erau suficiente pentru lămurirea situaţiei de fapt. În absenţa acestei analize, instanţa de recurs constată că nu s-a realizat o aplicare corectă şi temeinic motivată a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În acest context apare cu evidenţă faptul că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a dreptului recurentelor la un proces echitabil.

Mai mult decât atât, instanţa are obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Or, prin nemotivarea hotărârii, recurentelor li s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, revenind instanţei de apel, în rejudecare, rolul reexaminării depline a cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) şi art. 313 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă CONSTRUCŢII FEROVIARE S.A. şi de recurenta-intervenientă SIF OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 498/2022 din 20 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu recomandarea de a analiza toate criticile formulate în cadrul cererii de apel.

Faţă de efectele casării deciziei atacate în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, instanţa supremă nu va mai analiza criticile exprimate prin cererea de recurs subsumate pct. 9 ale art. 304 din acelaşi cod. Totodată, potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă CONSTRUCŢII FEROVIARE S.A. şi de recurenta-intervenientă SIF OLTENIA S.A. împotriva deciziei nr. 498/2022 din 20 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2023.