Consumer credit abusive penalty-interest and acceleration clauses voided; bank’s appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 15 martie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 17 aprilie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta D. S.A., să se constate caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a următoarelor clauze inserate în contractul de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. x/12.08.2016:

a) art. 6.4. - dobânda penalizatoare - dacă pe parcursul derulării contractului, creditul devine restant şi scadent anticipat, debitorul se obligă să plătească creditoarei dobânda penalizatoare calculată asupra soldului creditului declarat scadent şi exigibil; dobânda penalizatoare este de 0,5%/zi de întârziere din suma restantă datorată cu titlu de împrumut (soldul creditului); dobânda penalizatoare se calculează pentru fiecare zi de întârziere, inclusiv ziua achitării debitului, şi poate depăşi valoarea creditului şi a dobânzilor remuneratorii;

b) art. 7.2.1. - pentru neonorarea obligaţiilor izvorâte din prezentul contract, debitorul datorează şi va plăti creditoarei dobânda penalizatoare, ca efect al declarării creditului scadent şi exigibil anticipat, în conformitate cu art. 5 şi 6.4. din condiţiile speciale de creditare (CSC), respectiv art. 13 din condiţii generale de creditare (CGC); dobânda penalizatoare se aplică la suma ce reprezintă credit restant; dobânda penalizatoare se calculează pe bază de procent fix şi se aplică la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepţia sumelor provenite din calculul dobânzii remuneratorii;

c) art. 7.2.2. - modul de calcul pentru stabilirea dobânzii penalizatoare: suma restantă datorată cu titlu de împrumut (soldul creditului) x 0,5% x numărul de zile de întârziere;

d) art. 7.2.3. - dobânda penalizatoare se datorează începând din prima zi ulterioară declarării creditului scadent şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, inclusiv ziua achitării debitului. În funcţie de modalitatea de rambursare, dobânda penalizatoare se aplică asupra soldului ratelor de credit/împrumutului integral, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi ulterioară declarării creditului scadent/data la care trebuia efectuată rambursarea integrală, şi până la data recuperării integrale a sumei împrumutate;

e) art. 9.13. din condiţiile generale de creditare - dacă pe parcursul derulării prezentului contract, creditoarea consideră că valoarea garanţiilor se depreciază, astfel încât nu mai este asigurat gradul de acoperire cu garanţii a obligaţiilor debitorului rezultate din prezentul contract, debitorul se obligă să prezinte creditoarei garanţii suplimentare; prezentarea garanţiilor suplimentare va fi efectuată în maximum 30 de zile lucrătoare de la solicitarea creditoarei; debitorul/constituitorul ipotecii suportă toate costurile legate de evaluarea/reevaluarea garanţiilor; neprezentarea garanţiilor, la solicitarea creditoarei constituie caz de culpă, care poate atrage declararea exigibilă a întregului împrumut.

De asemenea, reclamanţii au mai solicitat să se constate şi nulitatea absolută a clauzelor de la art. 10.6. din condiţiile generale de creditare - debitorul suportă riscul neexecutării contractului; cazul de forţă majoră sau cazul fortuit nu exonerează debitorul de îndeplinirea obligaţiilor contractuale; art. 12.2 din condiţiile generale de creditare - creditorul are dreptul să anuleze, să reducă cuantumul creditului şi/sau să declare exigibil creditul, în situaţia apariţiei unui caz de culpă prevăzut la articolul 13 din CGC şi să recupereze creanţa sa prin orice modalitate, inclusiv pe calea executării silite; procedura executării silite poate fi declanşată la data înregistrării unui serviciu al datoriei de cel puţin 60 zile (şaizeci), sau de la apariţia unuia dintre cazurile de culpă prevăzute la art. 13 din CGC; la declararea exigibilităţii imediate, sumele utilizate din credit devin plătibile anticipat, împreună cu dobânzile acumulate şi cu orice alte sume datorate de împrumutat la acel moment, conform documentaţiei de credit sau în legătură cu aceasta; art. 12.3. din condiţiile generale de creditare - pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de către debitor/constituitor al ipotecii, creditoarea poate decide, de plin drept şi fără îndeplinirea altor formalităţi judiciare şi extrajudiciare, declararea creditului împreună cu toate celelalte datorii accesorii, scadent şi exigibil, imediat, fără nici o altă formalitate judiciară sau extrajudiciară, precum şi luarea oricărei/oricărora dintre măsurile de mai jos, cu transmiterea unei notificări scrise împrumutatului/garantului, dacă este cazul să treacă la recuperarea sumelor devenite scadente şi plătibile integral de la împrumutat/garant, prin executare silită sau în orice altă modalitate prevăzută de legislaţia în vigoare - să valorifice bunurile imobile ipotecate sau să le preia în contul creanţei, să preia temporar bunul în scop de administrare; art. 12.4. din condiţiile generale de creditare - creditoarea are dreptul să declare scadent creditul împreună cu toate celelalte datorii asumate, în cazul în care debitorul/constitutorul ipotecii nu-şi îndeplineşte oricare din obligaţiile asumate conform prezentului contract sau în cazul în care, cu privire la imobilele ipotecate, s-a declanşat de către alţi creditori procedura de executare silită sau orice altă procedură care ar avea ca finalitate transmiterea dreptului de proprietate sau a altor dezmembrăminte ale acestuia; art. 12.13 din condiţiile generale de creditare - în cazul în care, cu privire la imobilul/imobilele asupra cărora s-a constituit sau se va constitui ipoteca în favoarea creditoarei s-a declanşat procedura executării silite, inclusiv pentru recuperarea creanţelor garantate cu acelaşi imobil decurgând din alte contracte de credit încheiate de debitor/constituitorul ipotecii sau de alte persoane, sau orice altă procedură care ar avea ca finalitate transmiterea dreptului de proprietate sau a altor dezmembrăminte ale acestuia, creditoarea are dreptul să declare exigibil anticipat soldul creditului ca fiind scadent şi rambursabil imediat împreună cu dobânda aferentă şi toate celelalte cheltuieli datorate creditoarei, fără a fi necesară îndeplinirea unei alte formalităţi; art. 13.1 din condiţiile generale de creditare - nerespectarea oricărei obligaţii care revine în sarcina debitorului/constituitorului ipotecii şi care derivă din prezentul contract de credit şi/sau contractele accesorii acestuia constituie caz de culpă; art. 13.3 din condiţiile generale de creditare - în caz de neîndeplinire a obligaţiilor de către debitor/constituitor al ipotecii (caz de culpă) - creditoarea are dreptul de a declara oricare sau toate creditele scadente anticipat (percepând dobânda penalizatoare conform art. 6.4. din CSC) şi de a lua orice măsură pe care o consideră necesară pentru a-şi recupera pagubele cauzate în acest mod, executând la libera sa alegere toate sau oricare din garanţiile arătate la art. 7 din CSC;

în aceste situaţii, debitorul/constituitorul ipotecii este decăzut din beneficiul termenelor prevăzute în favoarea sa; art. 13.4 din condiţiile generale de creditare - creditoarea are dreptul să declare întregul credit scadent şi în cazul în care orice creditor al debitorului/constituitorului ipotecii declanşează procedura executării silite împotriva acestora; art. 13.5 din condiţiile generale de creditare - oricare din următoarele va constitui un caz de neîndeplinire a obligaţiilor (caz de culpă) - oricare din garanţiile constituite potrivit prevederilor contractului va deveni, în opinia rezonabilă a creditoarei, insuficientă pentru a acoperi sumele datorate conform contractului, sau va înceta să existe.

Ca o consecinţă a constatării caracterului abuziv al clauzelor menţionate, să se dispună aplicarea sancţiunii contravenţionale prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 193/2000; obligarea pârâtei la rambursarea către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor nule; ca o consecinţă a constatării nulităţii absolute a clauzei abuzive a art. 12.2. din CGC, anularea cererii de executare silită nr. x/14.04.2017 emisă de D. S.A. şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanţilor de prezentul litigiu.

La data de 20.07.2018, reclamanţii au depus la dosar o cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3691 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost modificată. S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale cuprinse în art. 9.13, art. 10.6, art. 12.4, art. 12.13, art. 13.4 - 13.5 din condiţiile generale de creditare ale contractului de credit de consum garantat cu ipotecă imobiliară nr. x din data de 12.08.2016. Au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 502 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, proporţional cu partea din acţiune admisă.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale, în sensul că în încheierea de dezbateri din 26 noiembrie 2019, se va menţiona corect suma cu privire la care expertul judiciar desemnat a menţionat că părţile trebuie să decidă de comun acord cum vor face imputaţia plăţii, ca fiind suma de 15.500 RON.

Prin decizia civilă nr. 1217 din 24 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au fost admise apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C. şi de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3691 din 11 decembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că: a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor cu privire la capetele de cerere privind aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale pârâtei şi obligarea pârâtei la modificarea tuturor contractelor în derulare; au fost respinse capetele de cerere privind aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale pârâtei şi obligarea acesteia la modificarea tuturor contractelor în derulare ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă; a fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea cererii de executare silită; a fost respins capătul de cerere privind anularea cererii de executare silită ca inadmisibil; s-a constatat nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit şi condiţiile generale de creditare: art. 6.4 din contract şi 7.2 din CGC; art. 13.1 din CGC; art. 13.3 din CGC cu privire la posibilitatea creditoarei de a declara oricare sau toate creditele scadente anticipat; a fost obligată pârâta la restituirea către reclamanţi a sumelor achitate în temeiul clauzelor prevăzute la art. 6.4 din contract şi 7.2 din CGC, constatate ca fiind abuzive; au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

Pârâta D. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susţinerea recursului declarat, recurenta-pârâtă arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori (art. 4 alin. (1), O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (forma aplicabilă la momentul perfectării contractelor de credit - art. 36. art. 38 alin. (2), C. civ. (art. 1.535 alin. (1), art. 1.541 alin. (1) şi (2), art. 1.177).

În ceea ce priveşte legea aplicabilă, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, contractului de credit de consum garantat cu ipoteca imobiliară nr. x/12.08.2016, îi sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori - art. 38, respectiv forma acestui act normativ de la momentul perfectării contractului de credit -12.08.2016) şi Legea nr. 193/2000. Totodată, recurenta-pârâtă arată că nu-i sunt aplicabile contractului prevederile O.U.G. nr. 52/2016 (act normativ intrat în vigoare la data de 30.09.2016) şi nici prevederile art. 38 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. 130 din O.U.G. nr. 52/2016.

În ceea ce priveşte pretinsul caracter abuziv al clauzelor referitoare la dobânda penalizatoare, respectiv cele prevăzute de art. 6.4 din Condiţiile specifice şi respectiv art. 7.2 din Condiţiile generale de creditare, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a încălcat/aplicat greşit Legea nr. 193/2000 - art. 4 alin. (1), O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori forma aplicabilă la momentul perfectării contractelor de credit - art. 36. art. 38 alin. (2), C. civ. - art. 1.535 alin. (1), art. 1.541 alin. (1) şi (2), art. 1.177.

Potrivit recurentei-pârâte, clauzele de la art. 6.4 şi, respectiv, art. 7.2 privind dobânda penalizatoare nu au un caracter abuziv, întrucât nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar bunei credinţe şi în detrimentul consumatorului.

În susţinerea acestei critici, recurenta-pârâtă expune mai multe argumente: clauza penală nu are un caracter abuziv, din moment ce plata penalităţilor este determinată de conduita debitorului; potrivit prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, orice creditor este îndreptăţit să perceapă dobânda penalizatoare; clauza 6.4. din condiţiile specifice ar trebui analizată şi prin raportare la clauza 7.2 din condiţiile generale de creditare - ambele clauze referindu-se la dobânda penalizatoare; art. 6.4 şi art. 7.2.1 reproduc art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, care stipulează expres că dobânda penalizatoare se calculează pe bază de procent fix şi se aplică la sumele restante, în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepţia sumelor provenite din calculul dobânzii; art. 6.4 şi art. 7.2.1 prevăd explicit că dobânda penalizatoare este datorată de debitor ca urmare a declarării creditului scadent; procentul dobânzii penalizatoare este menţionat atât în formularul "Informaţii Standard la Nivel European Privind Creditul pentru Consumatori" pus la dispoziţia consumatorilor, cât şi în contractul de credit; modul de calcul este prevăzut în mod expres în contract; art. 6.4 şi art. 7.2. din contractul de credit nu se circumscriu ipotezei reglementate de pct. 1 lit. i) din Anexa la Legea nr. 193/2000; în speţă, consumatorii sunt cei care nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate; este incident art. 1.535 alin. (1) din C. civ. ceea ce urmăresc, în realitate, consumatorii este înlăturarea din contract a unei sancţiuni permise de lege, în cazul în care aceştia nu îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale.

De asemenea, potrivit recurentei-pârâte, în analizarea pretinsului caracter abuziv al clauzelor privind dobânda penalizatoare nu poate fi avută în vedere O.G. nr. 13/2011, considerentele instanţei de apel reprezentând o încălcare/aplicare greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti nu include în domeniul ei de aplicare dobânzile practicate de instituţiile financiare nebancare, în raport de prevederile art. 9 din respectivul act normativ.

Totodată, în opinia recurentei-pârâte, reprezintă o încălcare/aplicare greşită a normelor de drept material şi considerentele instanţei de apel potrivit cărora clauzele referitoare la dobânda penalizatoare ar fi abuzive şi având în vedere că valoarea penalităţilor de întârziere poate depăşi valoarea debitului.

Recurenta-pârâtă susţine că, deşi potrivit art. 6.4 din contract, valoarea dobânzilor penalizatoare poate depăşi valoarea creditului, O.U.G. nr. 50/2010 -forma acestui act normativ de la momentul perfectării contractului de credit -12.08.2016 nu interzice o astfel de clauză, iar în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 54 alin. (2) din O.U.G. nr. 52/2016, potrivit cărora cuantumul penalităţilor de întârziere nu trebuie să depăşească principalul restant.

În plus, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, tocmai pentru a nu îngreuna plata de către debitor a obligaţiilor aferente creditului acordat, printr-o decizie internă din data de 29.05.2017, a stopat calculul dobânzilor remuneratorii şi penalizatoare începând cu data de 29.05.2017. În acest sens, precizează că a calculat dobânda penalizatoare numai pentru 87 de zile, rezultând că, în fapt, a aplicat o dobândă în cuantum de 0,025% pe zi de întârziere, raportat la cele 1.715 zile de întârziere de la data declarării scadenţei şi exigibilităţii anticipate a creditului.

Totodată, solicită ca instanţa de recurs să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 1.541 alin. (1) şi (2), raportat la art. 1.177 C. civ.

În raport de prevederile art. 1.177 C. civ., contractul încheiat cu consumatorii este supus legilor speciale şi, în completare, dispoziţiilor C. civ., iar potrivit prevederilor art. 1.541 alin. (1) şi (2) C. civ., dacă penalitatea este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului, instanţa poate reduce penalitatea, dar penalitatea astfel redusă trebuie să rămână superioară obligaţiei principale. Or, în speţă, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, valoarea penalităţilor de întârziere este inferioară debitului principal.

În sprijinul susţinerilor sale, recurenta-pârâtă mai arată că: şi-a îndeplinit obligaţia de informare a consumatorilor, că a pus la dispoziţia reclamanţilor formularul "Informaţii Standard la Nivel European Privind Creditul pentru Consumatori", iar potrivit art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 50/2010, în cazul în care creditorul a furnizat acest formular, se consideră că a respectat cerinţele de informare prevăzute de legislaţia în vigoare; o parte însemnată din creditul acordat (209.554,20 RON) a avut ca destinaţie achitarea unor sume datorate de reclamantele A. şi C. în baza unor contracte de credit perfectate de acestea cu o altă instituţie financiară nebancară; dobânda remuneratorie a contractului este fixă; potrivit art. 6.1 din contract, nu se percepe niciun fel de comision cu referire la acest contract; debitorul putea rambursa anticipat creditul, în integralitate sau parţial, fără să achite comision de rambursare anticipată, conform prevederilor art. 4.2 din contract.

În ceea ce priveşte capătul de cerere care vizează obligarea la restituirea sumelor achitate în temeiul clauzei 6.4, recurenta-pârâtă arată că acesta are un caracter accesoriu faţă de capătul de cerere care vizează constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale referitoare la dobânda penalizatoare, astfel încât, în măsura respingerii capătului de cerere vizând dobânzile penalizatoare, se impune şi respingerea acestui capăt de cerere.

Referitor la pretinsul caracter abuziv al clauzelor prevăzute de art. 13.1 şi art. 13.3 din Condiţiile generale de creditare, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a încălcat/aplicat greşit Legea nr. 193/2000 - art. 4 alin. (1), întrucât respectivele clauze contractuale nu creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor; clauzele 13.1 şi 13,3 arată în mod concret care sunt cazurile de culpă; în speţă, creditul a fost declarat scadent şi exigibil anticipat în temeiul art. 5 CSC la contractul de credit, ca urmare a înregistrării unui număr mai mare de 45 zile de întârziere de la data scadentei obligaţiei de plată în sarcina debitorilor şi nu ca urmare a intervenirii unui caz de culpă din cele la care fac referire art. 12 şi art. 13 CGC din contractul de credit.

În ceea ce priveşte pretinsul caracter abuziv al clauzelor prevăzute de art. 9.13, art. 12.4, art. 12.13, art. 13.4 - 13.5 din Condiţiile generale de creditare, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a încălcat/aplicat greşit Legea nr. 193/2000 - art. 4 alin. (1), în raport de următoarele argumente: aceste dispoziţii contractuale nu implică posibilitatea modificării unilaterale a clauzelor; conform prevederilor art. 10.3 şi 10.5 CSC din contractul de credit, toate clauzele au făcut obiectul negocierii şi reprezintă înţelegerea părţilor şi rezultatul negocierii, iar debitorii au analizat în mod integral clauzele contractului de credit (inclusiv toată documentaţia aferentă creditului); clauzele arată în mod clar situaţiile în care pârâta are dreptul de a declara creditul scadent; clauzele nu implică dreptul discreţionar al pârâtei de a decide declararea creditului scadent şi exigibil; clauzele respective arată în mod clar situaţiile care reprezintă caz de neîndeplinire a obligaţiilor şi nu implică o apreciere discreţionară a pârâtei în această privinţă; în speţă, pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, a executat contractul, respectiv a pus la dispoziţia reclamanţilor - debitori suma de bani care a făcut obiectul contractului de credit, în schimb, aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate contractual.

Şi în ceea ce priveşte pretinsul caracter abuziv al clauzei prevăzute de art. 10.6 din Condiţiile generale de creditare, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a încălcat/aplicat greşit Legea nr. 193/2000 - art. 4 alin. (1).

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta-pârâtă susţine că, potrivit prevederilor art. 10.3 şi 10.5 din contractul de credit, toate clauzele au făcut obiectul negocierii şi reprezintă înţelegerea părţilor şi rezultatul negocierii, iar debitorii au analizat în mod integral clauzele contractului, o parte însemnată din creditul acordat (209.554,20 RON) a avut ca destinaţie achitarea unor sume restante datorate de reclamantele A. şi C. în baza unor contracte de credit perfectate de acestea cu o altă instituţie financiară nebancară; ulterior perfectării contractului de credit care face obiectul prezentei cauze, reclamanţii au înţeles să mai încheie şi un alt contract de credit cu recurenta-pârâtă, în condiţii asemănătoare, ceea ce atestă înţelegerea şi acceptarea acestor clauze contractuale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului convenţional - avocat, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii cererii de recurs, intimaţii-reclamanţi arată că nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

În susţinerea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant al avocatului semnatar al cererii de recurs, intimaţii-reclamanţi invocă faptul că împuternicirea avocaţială nu poartă semnătura clientului, ci numai menţiunea "cf. contract".

Intimaţii-reclamanţi au solicitat obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată - onorariu expert contabil, în cuantum de 3.500 RON.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

La 3 octombrie 2022, intimaţii-reclamanţi au depus note scrise.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 7 decembrie 2022, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a respins excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi a nulităţii recursului, a admis în principiu recursul şi a fixat termen la 1 martie 2023, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

La 27 februarie 2023, intimaţii-reclamanţi au depus concluzii scrise.

La 9 martie 2023, recurenta-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise.

La 7 martie 2023, intimaţii-reclamanţi au depus note scrise.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile ce vizează caracterul abuziv al clauzelor referitoare la dobânda penalizatoare, respectiv art. 6.4 şi art. 7.2 din Condiţiile generale de creditare, nu vor fi înlăturate.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă invocă încălcarea dispoziţiilor art. 36 şi a art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, în raport de care susţine că orice creditor este îndreptăţit să perceapă dobânda penalizatoare, dispoziţiile contractuale reprezentând o reproducere a textului legal aplicabil în cauză, respectiv a art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010.

Criticile recurentei-pârâte nu pot fi reţinute, în condiţiile în care instanţa de apel a constat caracterul abuziv al acestor dispoziţii contractuale în raport de alin. (1) lit. i) din Anexa la Legea nr. 193/2000, apreciind că obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist. Aşadar, în analiza caracterului abuziv al acestor dispoziţii contractuale, instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile O.U.G. nr. 50/2010.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate în raport de prevederile art. 1.535 alin. (1), art. 1.541 alin. (1) şi (2) şi, respectiv, art. 1.177 C. civ., se impune a se arăta că, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor".

Prin urmare, în conformitate cu textul legal enunţat, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul, sunt exercitate de aceeaşi parte.

Aceasta este una dintre aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel, deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări, susţineri ale părţilor să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu o cale extraordinară de atac.

Aşadar, observând invocarea omisso medio a acestor critici, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu le poate analiza.

Înalta Curte nu poate reţine nici argumentele recurentei-pârâte cu privire la aplicarea greşită a dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011 şi a art. 54 alin. (2) din O.U.G. nr. 52/2016.

Înalta Curte arată că instanţa de apel nu a procedat la aplicarea prevederilor O.G. nr. 13/2011 şi nici a art. 54 alin. (2) din O.U.G. nr. 52/2016, ci, în analiza caracterului abuziv din perspectiva alin. (1) lit. i) din Anexa la Legea nr. 193/2000 a reţinut că penalităţile solicitate de pârâtă depăşesc cuantumul dobânzii legale, aflându-se într-o disproporţie vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând costurile pentru recuperarea creanţei şi că valoarea penalităţilor de întârziere poate depăşi valoarea debitului.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că argumentele ce vizează nelegala constatare a caracterului abuziv al clauzelor ce se regăsesc în art. 13.1, art. 13.3, art. 9.13, art. 12.4, art. 12.13, art. 13.4-13.5, art. 10.6 din Condiţiile generale de creditare reprezintă critici de netemeinicie.

Nemulţumirea recurentei-pârâte legată de soluţia recurată, de modul în care instanţa de apel a concluzionat asupra stării de fapt, precum de modul în care instanţa a interpretat dispoziţiile contractuale, în raport de probele administrate, nu deduce instanţei de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, reprezentând, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs, cale excepţională de atac care urmăreşte să supună Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1217 din 24 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1217 din 24 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 martie 2023.