Insurance subrogation claim appeal rejected as inadmissible.

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 septembrie 2020, sub număr de dosar x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Ideal C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 188.149,20 PLN reprezentând contravaloarea indemnizaţiei de daună achitate către asiguratul D. S.A., facturii fiscale neachitate către reclamanta, la plata dobânzii legale penalizatoare, aşa cum este determinată conform O.G. nr. 13/2011, calculată de la data scadenţei facturii x emisă de către D. S.A. până la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 539 din 23 septembrie2021, Tribunalul Specializat Argeş a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 207.095,83 RON reprezentând contravaloare factură, la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei facturii şi până la data plăţii efective. A fost obligată pârâta la plata sumei de 5951,27 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta ideal C. S.R.L. a formulat apel, care, prin decizia nr. 116/A-COM din 10 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., pârâta IDEAL C. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 116/A-COM din 10 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Subsumat motivului de casare instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a susţinut, în esenţă, că instanţa a încălcat dispoziţiile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii referitoare la principiul disponibilităţii (dreptul de dispoziţie) şi rolul judecătorului în aflarea adevărului realizând o judecată în baza altor temeiuri de drept decât cele invocate în cauză.

Totodată, în opinia recurentei, instanţa nu a stabilit corect obiectul judecăţii prin prisma temeiului de drept invocai de intimată transformând temeiul de drept pentru a transforma cererea într-una admisibilă şi nu a stabilit corect valoarea în cadrul obiectului procesului pe care o au apărările formulate în ceea ce priveşte invocarea contractului de asigurare în favoarea societăţii recurente.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine că instanţa a considerat în mod greşit că apărările pârâtei vizau contractul de asigurare, în condiţiile în care acestea vizau netemeinicia cererii din cauza inexistenţei subrogaţiei particulare întemeiată pe contractul de asigurare, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 2210 C. civ., art. 1270 şi art. 1516 C. civ. şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Apreciază, totodată, că instanţa a interpretat greşit aplicarea contractului de asigurare în cauză încălcând dispoziţiile art. 1281 teza a II-a C. civ. şi a admis în mod greşit cererea de obligare la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenţei facturii x emisă de către D. S.A. încălcând astfel dispoziţiile art. 2210 C. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, rejudecarea procesului în fond, respingerea în totalitate a cererii introductive de instanţă şi obligarea intimatei-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în fond, apel ş recurs.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă IDEAL C. S.R.L a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 116/A-COM din 10 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa, pentru următoarele considerente:

În speţă, societatea D. S.A. a livrat către pârâta Ideal C. S.R.L. la data de 15.12.2017 o serie de bunuri comandate, astfel cum reiese din scrisoarea CMR depusa la dosar şi a emis către pârâta-cumpărător Ideal C. S.R.L. factura nr. x, în valoare de 50.049,90 euro. Având în vedere faptul că pârâta nu a achitat contravaloare facturii, D. S.A s-a adresat reclamantei A. cu o cerere de rambursare a respectivei sume, cerere întemeiată pe contractul de asigurare încheiat între cele două părţi, respectiv poliţa de asigurare de credit nr. x/18.04.2017. Asigurătorul A. a avizat favorabil cererea de despăgubire şi a efectuat plata sumei de 188.149,20 PLN.

Ca urmare a efectuării plăţii, asigurătorul, reclamanta A., a formulat prezenta acţiune în vederea recuperării sumei datorate de către pârâtă, acţiune întemeiată pe instituţia juridică a subrogării în drepturi.

Se observă, astfel, că litigiul dedus judecăţii este unul născut în materia asigurărilor, în condiţiile în care acţiunea în regres este inclusă în activitatea de asigurare, subrogarea asigurătorului în drepturile beneficiarului prin formularea acţiunii în vederea recuperării sumei datorate de către pârâta din cauză, avându-şi izvorul în contractul de asigurare.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, prin care se statuează că acţiunile societăţii de asigurare de recuperare a sumelor plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului sunt incluse în categoria litigiilor în materia asigurărilor.

Art. 483 alin. (2) C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe, respectiv 3 septembrie 2020, prevede că:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, ca urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018.

Aşadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a acestor prevederi.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:

"sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

În acest context, cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în materia asigurărilor, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă IDEAL C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 116/A-COM din 10 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă IDEAL C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 116/A-COM din 10 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2023.