Contestație în anulare annulled for lack of motivation: failure to specify defects under Art. 503 CPC when challenging rejection of unconstitutionality reference
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court annulled the cassation appeal (contestație în anulare) filed by the appellant against a prior order that dismissed his application to refer a constitutionality question to the Constitutional Court, ruling that the appeal was devoid of valid legal grounds. The dispute arose when the applicant sought to correct a material error in a decision dismissing an unsealed complaint, concurrently arguing that Penal Code Article 135(1) was unconstitutional because it implicitly grants immunity to public authorities, thereby denying citizens access to criminal jurisdiction for state-induced rights violations. The court held that the appellant failed to satisfy the strict procedural requirements for this extraordinary appeal under Article 503 of the Code of Civil Procedure, as he merely generically cited the relevant legal provisions without developing specific criticisms that aligned with the permissible grounds for annulment, noting that his abstract constitutional arguments did not address the procedural inadmissibility rationale established by the lower court under Article 29 of Law No. 47/1992.
Legislator headnote
AI generatedart. 135 alin. (1) C. pen, art. 135 alin. (1) din C. pen, art. 503 C. proc. civ, art. 506 alin. (2) C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 506 alin. (2) raportat la art. 248 C. proc. civ; Contestație în anulare annulled for lack of motivation: failure to specify defects under Art. 503 CPC when challenging rejection of unconstitutionality reference: The dispute arose when the applicant sought to correct a material error in a decision dismissing an unsealed complaint, concurrently arguing that Penal Code Article 135(1) was unconstitutional because it implicitly grants immunity to public authorities, thereby denying citizens access to criminal jurisdiction for state-induced rights violations. The court held that the appellant failed to satisfy the strict procedural requirements for this extraordinary appeal under Article 503 of the Code of Civil Procedure, as he merely generically cited the relevant legal provisions without developing specific criticisms that aligned with the permissible grounds for annulment, noting that his abstract constitutional arguments did not address the procedural inadmissibility rationale established by the lower court under Article 29 of Law No. 47/1992.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for annulling the cassation appeal due to lack of motivation.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 martie 2023
Deliberând asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:
1. Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost înregistrată, sub dosar nr. x/2022, cererea formulată de petentul A. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia nr. 1252 din 19 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
Prin decizia a cărei îndreptare eroare materială se solicită, a fost anulată ca netimbrată plângerea formulată împotriva încheierii din 30 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022
În motivarea cererii de îndreptare, petentul a arătat că instanţa a săvârşit o eroare de calcul a termenului de 10 zile acordat pentru îndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru. A mai susţinut că acest termen de 10 zile a curs de la data de 9 mai 2022, iar instanţa s-a pronunţat în interiorul acestui termen.
În cadrul dosarului, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen. susţinând că îi este încălcat dreptul la apărare.
În motivare, a arătat că dispoziţiile contestate contravin prevederilor art. 52, art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 147 alin. (4) şi ale art. 21 din Constituţia României.
2. Prin încheierea din 10 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. pen.
În considerentele acestei încheieri, Înalta Curte a constatat că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Legătura cu soluţionarea cauzei presupune ca eventuala declarare a neconstituţionalităţii să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
Înalta Curte a reţinut că această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât în situaţia în care s-ar admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen. din perspectiva invocată de parte, acest aspect nu ar avea legătură cu soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale ce face obiectul dosarului civil nr. x/2022
Prin urmare, cum dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, impun îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate a sesizării, rezultă că neîndeplinirea uneia dintre aceste condiţii atrage respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
3. A. a formulat contestaţie în anulare împotriva încheierii din 10 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Contituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 135 alin. (1) din C. pen., care instituie în fapt, prin omisiune, imunitatea de jurisdicţie penală pentru stat şi autorităţi publice.
Contestatorul a susţinut că în România legea şi autoritatea judecătorească nu admit existenţa contenciosului penal, consituţional şi de drept internaţional între cetăţean şi stat, pentru fapte săvârşite de stat sau autorităţi publice cu încălcarea gravă a C. pen., Constituţiei şi tratatelor referitoare la drepturile omului.
Totodată, s-a arătat că, în România, legea şi autoritatea judecătorească nu recunosc drepturile naturale ale persoanei, respectiv dreptul la viaţă, la libertate, la apărare, atunci când acestea sunt încălcate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 503 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la 14 martie 2023.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la dispoziţiile art. 506 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii contestaţiei în anulare pentru nemotivare, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, reţine următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ.
Autorul căii de atac a formulat contestaţie în anulare împotriva încheierii din 10 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022.1, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. pen.. În considerentele încheierii atacate s-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen. nu are legătură cu soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale ce face obiectul dosarului civil nr. x/2022, astfel încât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
Prin contestaţia în anulare formulată, contestatorul a susţinut că în România legea şi autoritatea judecătorească nu admit existenţa contenciosului penal, consituţional şi de drept internaţional între cetăţean şi stat, pentru fapte săvârşite de stat sau autorităţi publice cu încălcarea gravă a C. pen., Constituţiei şi tratatelor referitoare la drepturile omului. Totodată, s-a arătat că, în România, legea şi autoritatea judecătorească nu recunosc drepturile naturale ale persoanei, respectiv dreptul la viaţă, la libertate, la apărare, atunci când acestea sunt încălcate.
Înalta Curte constată că, în cauză, contestatorul nu a formulat nicio critică care să vizeze vreuna din neregulile procedurale prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ. şi care l-au determinat să iniţieze demersul juridic pendinte, acesta indicând în mod formal dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.
Invocare generică a temeiului de drept nu constituie o motivare a căii de atac în condiţiile normelor procedurale anterior menţionate, contestatorul având obligaţia să arate şi să dezvolte motivele care să poată face posibilă încadrarea contestaţiei în anulare în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.
Din conţinutul contestaţiei formulate nu rezultă care sunt criticile pe care contestatorul înţelege să le invoce în susţinerea temeiului de drept pe care l-a indicat în cererea formulată, argumentul potrivit căruia excepţia de neconstituţionalitate a art. 135 alin. (1) din C. pen. instituie în fapt, prin omisiune, imunitatea de jurisdicţie penală pentru stat şi autorităţi publice nu are legătură cu motivul pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea petentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
Or, având în vedere că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de art. 503 C. proc. civ., în lipsa unor motive care să poată fi încadrate în aceste dispoziţii legale, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 506 alin. (2) raportat la art. 248 C. proc. civ., va anula contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2023.