Constitutional challenge dismissed as inadmissible for lack of case-connection in stamp-duty correction dispute

Şedinţa publică din data de 14 martie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost înregistrată sub dosar nr. x/2022 cererea formulată de petentul A. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia nr. 1252 din 19 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Prin decizia a cărei îndreptare eroare materială se solicită, a fost anulată ca netimbrată plângerea formulată împotriva încheierii din 30 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022

În motivarea cererii de îndreptare, petentul a arătat că instanţa a săvârşit o eroare de calcul a termenului de 10 zile acordat pentru îndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru. A mai susţinut că acest termen de 10 zile a curs de la data de 9 mai 2022, iar instanţa s-a pronunţat în interiorul acestui termen.

În cadrul dosarului, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen. susţinând că îi este încălcat dreptul la apărare.

În motivare, a arătat că dispoziţiile contestate contravin prevederilor art. 52, art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 147 alin. (4) şi ale art. 21 din Constituţia României.

2. Prin încheierea din 10 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. pen.

În considerentele acestei încheieri, Înalta Curte a constatat că excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Legătura cu soluţionarea cauzei presupune ca eventuala declarare a neconstituţionalităţii să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Înalta Curte a reţinut că această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât în situaţia în care s-ar admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen. din perspectiva invocată de parte, acest aspect nu ar avea legătură cu soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale ce face obiectul dosarului civil nr. x/2022

Prin urmare, cum dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, impun îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate a sesizării, rezultă că neîndeplinirea uneia dintre aceste condiţii atrage respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

3. Recurentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 10 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Contituţionale a României, cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 135 alin. (1) din C. pen., care instituie în fapt, prin omisiune, imunitatea de jurisdicţie penală pentru stat şi autorităţi publice.

Recurentul a susţinut că în România legea şi autoritatea judecătorească nu admit existenţa contenciosului penal, consituţional şi de drept internaţional între cetăţean şi stat, pentru fapte săvârşite de stat sau autorităţi publice cu încălcarea gravă a C. pen., Constituţiei şi tratatelor referitoare la drepturile omului.

Totodată, s-a arătat că, în România, legea şi autoritatea judecătorească nu recunosc drepturile naturale ale persoanei, respectiv dreptul la viaţă, la libertate, la apărare, atunci când acestea sunt încălcate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la 14 martie 2023.

Analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

Obiectul recursului îl reprezintă soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. pen., pentru neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În legătură cu obiectul prezentei căi extraordinare de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională, la paragrafele 21 şi 22, a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluţionarea căii de atac pendinte nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie îndeplinite cumulativ cele patru cerinţe stipulate expres de această dispoziţie legală, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă, să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia şi să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Astfel, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, are loc verificarea condiţiilor sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficienţa folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată în cadrul cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia nr. 1252 din 19 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, recurentul A. a susţinut că art. 135 alin. (1) din C. pen. este neconstituţional, întrucât în România legea şi autoritatea judecătorească nu admit existenţa contenciosului penal, consituţional şi de drept internaţional între cetăţean şi stat, pentru fapte săvârşite de stat sau autorităţi publice cu încălcarea gravă a C. pen., Constituţiei şi tratatelor referitoare la drepturile omului.

Totodată, s-a arătat că, în România, legea şi autoritatea judecătorească nu recunosc drepturile naturale ale persoanei, respectiv dreptul la viaţă, la libertate, la apărare, atunci când acestea sunt încălcate.

Înalta Curte reţine că art. 135 alin. (1) din C. pen., a cărui neconstituţionalitate o invocă recurentul, prevede că persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia nr. 1252 din 19 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Prin încheierea recurată, s-a reţinut că din memoriul de recurs nu reiese legătura dintre textul de lege a cărui neconstituţionalitate o invocă petentul şi soluţionarea cererii de îndreptare cu care este învestită instanţa supremă şi în cadrul căreia a fost formulată cererea de sesizare.

În acest context argumentativ, Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat în cauză, că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispoziţia a cărei constituţionalitate este contestată neavând legătură cu soluţionarea cauzei, în condiţiile în care cererea în cadrul căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a vizat îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia nr. 1252 din 19 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă. Prin această decizie s-a anulat ca netimbrată plângerea formulată împotriva încheierii din 30 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022 Cererea de îndreptare a vizat faptul că instanţa ar fi săvârşit o eroare de calcul a termenului de 10 zile acordat pentru îndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru. A mai susţinut că acest termen de 10 zile a curs de la data de 9 mai 2022, iar instanţa s-a pronunţat în interiorul acestui termen.

Or, prin susţinerile recurentului nu este relevată incompatibilitatea dispoziţiilor legale care formează obiectul sesizării cu prevederile şi principiile de ordin constituţional, ci se invocă faptul că instanţele au ignorat prevederile art. 135 alin. (1) din C. pen., care instituie în fapt, prin omisiune, imunitatea de jurisdicţie penală pentru stat şi autorităţi publice.

Nu există, astfel, o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se pot constitui în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate, în condiţiile în care prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură cu soluţionarea cauzei, nefiind incidente acesteia, întrucât cererea de îndreptare, care a vizat săvârşirea unei erori de calcul a termenului de 10 zile acordat pentru îndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, a fost formulată într-un litigiu având ca obiect plângere împotriva încheierii din 30 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022

Instanţa supremă nu va lua în analiză argumentele formulate de recurent în susţinerea temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât acestea ar fi fost în competenţa Curţii Constituţionale, dacă ar fi fost sesizată de instanţa de trimitere.

Cum dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate atrage respingerea cererii de sesizare, iar în cauză s-a reţinut în mod corect lipsa cerinţei legăturii cu cauza, rezultă că în mod judicios Înalta Curte, făcând aplicarea acestora, a stabilit că nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul de recurentul A. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 10 noiembrie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.1.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2023.