Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 583/2023 AI generated

Wrongful exclusion of subsidiary unjust enrichment claim from appellate review as violation of devolutive jurisdiction and procedural nullity

Case Number Decizia nr. 583/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the recourt, quashed the Court of Appeal’s decision, and remanded the case for re-judgment, effectively overturning the lower courts’ dismissal of the plaintiff’s claims. The dispute arose from a rescinded assignment contract concerning land improvement works; the plaintiff sought compensation for the value of necessary and useful investments made on the land, initially based on contractual restitutory obligations and later adding a subsidiary claim for unjust enrichment after amending the statement of claim at the first hearing. The Court of Appeal had erroneously excluded the subsidiary claim from its analysis by improperly restricting the scope of its devolutive jurisdiction, arguing that unjust enrichment was not pleaded in the original filing despite being clarified in subsequent proceedings. The Supreme Court found this constituted a violation of procedural rules and nullity grounds under Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, specifically breaching the principles of availability, contradiction, and the judge’s duty to rule on all claims presented, as well as the right to a fair trial under Article 6 ECHR, thereby rendering the prior judgment void and requiring the appellate court to examine both the principal and subsidiary legal bases.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 C. proc. civ, art. 553 alin. (1) C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 204 C. proc. civ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ, art. 14 C. proc. civ; Wrongful exclusion of subsidiary unjust enrichment claim from appellate review as violation of devolutive jurisdiction and procedural nullity: În drept, au fost invocate prevederile art. 192, art. 194, art. 453 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul acţiunii.

Keywords

AI generated
unjust enrichment violation of jurisdiction rules procedural nullity article of civil procedure breach of contractual obligation excluded cases

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 259/2022
Prin decizia civilă nr. 259/2022 din 19 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanta A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 martie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Specializat Cluj, la data de 23 martie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 1.242.087,46 RON, reprezentând contravaloarea investiţiilor necesare şi utile efectuate asupra terenului care a făcut obiectul contractului de cesiune nr. x/12.06.2006 şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 192, art. 194, art. 453 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul acţiunii.

Ulterior, la data de 26 septembrie 2018, reclamanta a formulat cerere precizatoare, prin care a chemat în judecată şi pârâtul Judeţul Cluj, formulând, în subsidiar, acelaşi pretenţii, prin raportare la prevederile art. 1345-1347 alin. (2) coroborat cu art. 553 alin. (1) C. civ.

2. Prin sentinţa civilă nr. 470 din 10 martie 2021, pronunţată de Tribunalului Specializat Cluj, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.A., excepţie invocată de aceasta prin întâmpinare.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Judeţul Cluj, excepţie invocată de acesta prin întâmpinare şi, în consecinţă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în faliment, prin C.., în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Cluj, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta A. S.A., în faliment, prin C.., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., având ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii investiţiilor necesare şi utile efectuate în temeiul contractului de concesiune nr. x/12.06.2006.

Împotriva aceste sentinţe şi a încheierilor de amânare a pronunţării din 10 februarie 2021 şi 24 februarie 2021 a declarat apel reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C..

3. Prin decizia civilă nr. 259/2022 din 19 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.. împotriva încheierilor de amânare a pronunţării din 10 februarie 2021 şi 24 februarie 2021 şi a sentinţei civile nr. 470 din 10 martie 2021, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj.

4. Împotriva deciziei civile nr. 259/2022 din 19 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, la 30 mai 2022, reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, decizia recurată fiind nelegală, întrucât, stabilind greşit limitele învestirii, prin decizia recurată nu s-a analizat pe fond unul din temeiurile de drept invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată, deşi acesta a fost reiterat prin cererea de apel.

În acest sens, s-a învederat că raportat la temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, în mod eronat instanţa de apel a arătat în motivare că susţinerile reclamantei întemeiate pe această instituţie juridică nu vor fi analizate, deoarece nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată.

Instanţa de apel a omis însă faptul că, aşa cum era consemnat în încheierea şedinţei din 26 septembrie 2018 a Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta, chiar la solicitarea instanţei, a precizat temeiul juridic complet al cererii de chemare în judecată, acesta fiind constituit şi de instituţia îmbogăţirii fără justă cauză.

Prin urmare, precizarea făcută la primul termen de judecată, în sensul că temeiul de drept complet al cererii de chemare în judecată este reprezentat atât de dispoziţiile art. 1020 şi 1021 C. civ., cât şi de dispoziţiile legale privind principiul îmbogăţirii fără justă cauză este pe deplin admisibilă, raportat şi la dispoziţiile art. 204 C. proc. civ.

Având în vedere cele consemnate în încheierea de şedinţă din 26 septembrie 2018, recurenta a susţinut că decizia recurată este nelegală, fiind astfel încălcate prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, constând în omisiunea analizării unuia dintre temeiurile de drept pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată, şi care, de asemenea a format obiectul unei critici în apel, s-a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare, în vederea respectării principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii prevăzute de art. 13 şi art. 14 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nelegalitatea deciziei recurate rezultând şi din soluţia instanţei de apel, privind modul de soluţionare a fondului cauzei.

S-a învederat că raţionamentul instanţei de apel este eronat, având în vedere că lucrările de viabilizare a terenului nu se încadrează în categoria construcţiilor, cum în mod greşit s-a reţinut, având un regim distinct în raport cu supraedificatele. Astfel, construcţiile în raport cu care s-a dispus demolarea constituiau supraedificate, iar lucrările de viabilizare a terenului au fost realizate în subsol, încorporându-se terenului.

Prin urmare, s-a învederat că instanţa de apel, în analizarea clauzelor contractuale, a interpretat greşit voinţa părţilor, aceasta nefiind în sensul asimilării supraedificatelor cu lucrările de viabilizare încorporate terenului. Aşa cum rezultă expres din conţinutul clauzei 7.1.16 din contractul de cesiune, pentru ca reclamanta să fie obligată la ridicarea unor edificate, cedentul trebuia să exprime o voinţă negativă expresă cu privire la păstrarea acestora. Însă, în condiţiile în care în cauză nu a existat o voinţă expresă a pârâtei B. în sensul înlăturării lucrărilor de viabilizare şi dat fiind faptul că acestea nu constituiau nici construcţii care să poată fi achiziţionate, recurenta a subliniat că nu se poate considera că ar fi fost obligată la ridicarea lor, ci dimpotrivă, aceste lucrări de viabilizare şi stabilizare au sporit valoarea bunului teren.

5. La 11 iulie 2022, intimatul-pârât Judeţul Cluj a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

La 29 iulie 2022, intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, a fost invocată şi excepţia lipsei interesului în ceea ce priveşte susţinerea recursului, raportat la motivele invocate. Astfel, s-a arătat că prin neatacarea argumentului principal care a stat la baza pronunţării deciziei recurate s-a consolidat soluţia inexistenţei dreptului recurentei de a fi despăgubită pentru construcţiile edificate pe terenul din litigiu, aceasta dobândind autoritate de lucru judecat.

În consecinţă, s-a învederat că nu există niciun folos practic pe care recurenta l-ar putea obţine prin admiterea recursului, fiind lipsit de relevanţă dacă sunt întrunite sau nu condiţiile unei îmbogăţiri fără just temei, deoarece instanţa a statuat deja, cu autoritate de lucru judecat, că reclamanta A. S.R.L. nu are dreptul să primească vreo sumă de bani pentru aceste construcţii.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

6. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 octombrie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată la data de 14 martie 2023. În considerentele acestei încheieri, instanţa supremă a reţinut că excepţia nulităţii motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi excepţia lipsei interesului în susţinerea recursului, invocate de intimata-pârâtă B. S.A., nu formează conţinutul unor veritabile excepţii procesuale, urmând a fi avute în vedere ca apărări pe fondul cauzei.

Analizând recursul, Înalta Curte îl va admite, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., analiza instanţei de recurs semnifică examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar soluţia pronunţată de instanţa de apel, prin decizia recurată, este aceea de respingere a apelului declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C..

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În argumentarea acestui motiv de casare, s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii prin raportare la limitele învestirii instanţei, în sensul că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., fiind totodată încălcate şi principiile referitoare la dreptul la apărare şi al contradictorialităţii, prevăzute de art. 13 şi art. 14 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar C.. a susţinut că instanţa de apel nu a analizat pe fond unul din temeiurile de drept invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată şi care a fost reiterat prin cererea de apel, având în vedere că, prin încheierea din 26 septembrie 2018 a Tribunalului Specializat Cluj, la solicitarea instanţei, s-a consemnat că reclamanta a precizat temeiul juridic complet al cererii de chemare în judecată, acesta fiind constituit şi de instituţia îmbogăţirii fără justă cauză.

Înalta Curte, reţine cu titlu prealabil, că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 1.242.087,46 RON, reprezentând contravaloarea investiţiilor necesare şi utile efectuate asupra terenului care a făcut obiectul contractului de cesiune nr. x/12.06.2006 precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, fiind invocate, în cuprinsul acţiunii, dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ.

Ulterior, la data de 26 septembrie 2018, reclamanta a formulat o precizare prin care a chemat în judecată şi pârâtul Judeţul Cluj, formulând, în subsidiar, acelaşi pretenţii, prin raportare la prevederile art. 1345-1347 alin. (2) C. civ. privind îmbogăţirea fără justă cauză, coroborat cu art. 553 alin. (1) C. civ.

La termenul din 26 septembrie 2018 de la Tribunalul Specializat Cluj, potrivit consemnărilor din încheierea de şedinţă, la solicitarea instanţei, reprezentantul reclamantei a arătat că temeiul juridic material al cererii este art. 1020 şi 1021 C. civ. raportat la dispoziţiile Legii nr. 219/1998. De asemenea, prin răspunsul al întâmpinare s-au invocat dispoziţiile legale vizând principiul îmbogăţirii fără just temei, respectiv art. 1345 şi art. 1347 alin. (2) C. civ. raportat la prevederile art. 1644 C. civ., reţinându-se că acestea formează temeiul juridic complet la cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 10 februarie 2021, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a consemnat că ambele părţi prezente, respectiv reclamanta şi pârâta, au formulat concluzii şi cu privire la capătul de cerere privind îmbogăţirea fără justă cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 470 din 10 martie 2021, Tribunalul Specializat Cluj, s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. S.A., s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Judeţul Cluj şi, în consecinţă, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în faliment, prin S.P. "C." S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Cluj, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Totodată, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta A. S.A., în faliment, prin S.P. "C." S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Reclamanta a formulat apel împotriva acestei sentinţe, prin care a solicitat admiterea căii ordinare de atac, în principal, anularea hotărârii pronunţate de prima instanţă, iar în subsidiar, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată.

În ultima parte a cererii de apel, reclamanta a susţinut că, în ceea ce priveşte realizarea investiţiilor asupra terenului, ca urmare a rezoluţiunii contractului de cesiune nr. x/2006, obligaţia de despăgubire derivă dintr-un raport, în esenţa lui, extracontractual respectiv o îmbogăţire, care pentru concedentul nu are temei.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466, art. 470, art. 480 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

Apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, iar în considerentele deciziei recurate, instanţa de apel a reţinut, cu privire la limitele învestirii sale, că nu s-au dezvoltat critici privind soluţia pronunţată referitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Judeţul Cluj, şi că nu s-a criticat calificarea dată de către prima instanţă acţiunii deduse judecăţii, respectiv o acţiune prin care se solicită obligarea la despăgubiri a partenerului contractual, în temeiul instituţiei repunerii părţilor în situaţia anterioară, ca urmare a rezilierii contractului.

De asemenea, instanţa de apel a mai reţinut că nu prezintă relevanţă în analiză faptul că lucrările de viabilizare ar fi sporit valoarea terenului, aşa cum se susţine de către apelantă, acestea având un caracter necesar, care ar fi profitat bunului, sens în care au fost invocate cu ocazia dezbaterilor în apel şi în concluziile scrise, prevederile art. 1345 C. civ.. În prezenta cauză, examinarea pretenţiilor apelantei se poate realiza strict prin raportare la temeiul juridic invocat de către aceasta în actul de sesizare a instanţei, respectiv instituţia de drept a repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii actului juridic, subsecvent rezoluţiunii convenţiei încheiate de către părţi, iar nu în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, acest temei juridic nefiind invocat prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu intimata B. S.A.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că este întemeiată critica recurentei-reclamante întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că instanţa de apel a stabilit în mod greşit limitele învestirii sale, întrucât prin apelul formulat, reclamanta a criticat şi omisiunea primei instanţe de a examina capătul subsidiar formulat prin cererea precizatoare depusă la Tribunalul Specializat Cluj, la data de 26 septembrie 2018.

Prin urmare, se constată că instanţa de apel în mod greşit a analizat apelul doar din perspectiva capătului principal al cererii, care viza repunerea părţilor în situaţia anterioară, fără a examina şi capătul subsidiar referitor la îmbogăţirea fără justă cauză.

Procedând în acest mod, instanţa de apel a ignorat atât obiectul acţiunii cu care instanţa de judecată fusese învestită, cât şi criticile privind analiza capătului de cerere subsidiar.

Potrivit art. 9 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public. Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

În conformitate cu art. 22 alin. (1) şi (6) C. proc. civ., judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile; judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Principiul disponibilităţii semnifică faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces.

În egală măsură, conform principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14 C. proc. civ., care guvernează procesul civil, toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a-şi formula apărări şi de a-şi prezenta punctul de vedere asupra oricărui element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii, fiind fondate şi criticile formulate sub acest aspect.

Prin urmare sunt fondate criticile recurentei subsumate acestui motiv de casare deoarece, se constată că, în mod eronat, instanţa de apel a arătat că susţinerile reclamantei întemeiate pe instituţia juridică a îmbogăţirii fără justă cauză nu vor fi analizate, deoarece temeiul de drept nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat anularea sentinţei primei instanţe, astfel încât, potrivit art. 477 alin. (2) C. proc. civ., devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.

Prin urmare, sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante privind aplicarea greşită a normelor procedurale ce reglementează principiile fundamentale care guvernează procesul civil şi principiul devoluţiunii căii de atac a apelului, a căror încălcare se sancţionează cu nulitatea absolută. Înalta Curte constatând că sunt fondate aceste critici va admite recursul reclamantei şi va dispune casarea deciziei recurate, iar în rejudecare instanţa de apel va lămuri limitele învestirii sale cu privire la capătul subsidiar al cererii, referitor la îmbogăţirea fără justă cauză, astfel cum a fost formulat de reclamantă.

Este util de subliniat că hotărârea recurată nu respectă nici exigenţele art. 6 paragraf 1 CEDO, întrucât, conform jurisprudenţei CEDO, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Cauza Virgil Ionescu contra României - Hotărârea din 28 iunie 2005, Cauza Van de Hurk împotriva Olandei - Hotărârea din 19 aprilie 1994, Cauza Dulaurans împotriva Franţei - Hotărârea din 21 martie 2000).

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate, formulate prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că a fost găsită întemeiată critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care atrage nulitatea hotărârii, din perspectiva nesocotirii principiilor anterior menţionate, cu consecinţa neanalizării capătului subsidiar al cererii referitor la îmbogăţirea fără justă cauză, conform art. 175 alin. (1) din acelaşi act normativ.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa în speţă a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.. împotriva deciziei civile nr. 259/2022 din 19 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.. împotriva deciziei civile nr. 259/2022 din 19 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 martie 2023.