Arbitral annulment for deficient reasoning on limitation waiver; appeal allowed and decision quashed with remand

Şedinţa publică din data de 10 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume:

- 14.907.235 RON, cu titlu de preţ contractual aferent certificatelor interimare de plată de la nr. 27 la nr. 361, precum şi taxa pe valoare adăugată aferentă;

- daune moratorii calculate la rata lunară de 3 puncte procentuale peste rata medie a ratei de scont (dobânda de referinţă) a Băncii Naţionale a României, de la data de 28 octombrie 2019 şi până la data plăţii efective a preţului contractual actualizat aferent certificatelor interimare de plată de la nr. 27 la nr. 36;

- 133.128,54 RON cu titlu de daune moratorii calculate ca urmare a plăţii cu întârziere a certificatelor interimare de plată nr. x şi nr. 34.

Prin cerere adiţională, depusă la data de 27 ianuarie 2021, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 14.908.481,37 RON, cu titlu de preţ contractual actualizat aferent certificatelor de plată interimare de la nr. 27 la nr. 36, precum şi 2.832.611,46 RON cu titlu de taxă pe valoarea adăugată aferentă;

- 849.263,68 RON, cu titlu de daune moratorii calculate până la data de 30 septembrie 2020, precum şi în continuare până la data plăţii efective a preţului contractual actualizat, incluzând TVA, aferent certificatelor interimare de plată de la nr. 27 la nr. 36;

- 107.242,73 RON, cu titlu de daune moratorii calculate ca urmare a plăţii cu întârziere a certificatelor interimare de plată nr. x şi nr. 36.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţiile lipsei calităţii de reprezentant şi a calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile obligatorii conform art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi excepţia prescrierii dreptului material la acţiune în raport de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 şi excepţia prescripţiei/tardivităţii cererii de arbitrare.

Ulterior, pârâta a renunţat la susţinerea excepţiilor inadmisibilităţii cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile obligatorii conform art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi prescrierii dreptului material la acţiune în raport de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea tribunalului arbitral:

La termenul de judecată din 5 iunie 2020 Tribunalul arbitral a unit excepţia prescripţiei/tardivităţii cererii de arbitrare cu fondul cauzei.

Prin sentinţa arbitrală nr. 18 din 4 martie 2021 Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a admis cerere de arbitrare formulată de reclamantă şi a obligat pârâta la plata următoarelor sume:

- 14.908.481,37 RON diferenţă de preţ actualizat aferentă sumelor înscrise în Cip cu nr. 26 - 37, 2.720.561,76 RON TVA şi 685.436,41 RON daune moratorii aferente debitului principal;

- 107.242,73 RON daune moratorii aferente CIP cu nr. 27 şi 34.

Prin încheierea de şedinţă din 17 martie 2021 Tribunalul Arbitral a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în hotărârea arbitrală nr. 18 din formulată de pârâtă şi a dispus înscrierea corectă a debitului acordat prin primul petit al cererii din 14.908.481,37 RON în 14.318.746,10 RON.

Hotărârea Curţii de Apel:

Sentinţa arbitrală şi încheierea de îndreptare a erorii materiale au fost contestate pe calea acţiunii în anulare de către pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. care a solicitat în principal admiterea acţiunii, anularea actelor procedurale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Arbitral, iar în subsidiar, urmare a admiterii acţiunii în anulare, rejudecarea cauzei şi respingerea cererii reclamantei.

Petenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. a invocat dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., criticând, în esenţă nemotivarea sentinţei sub aspectul excepţiei prescripţiei/tardivităţii cererii de arbitrare din perspectiva termenului general de prescripţie de 3 ani, precum şi încălcarea unor norme imperative ale legii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 92/F din 30 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de petenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. în contradictoriu cu intimata A. S.A..

Recursul:

Sentinţa pronunţată în acţiunea în anulare a fost recurată de pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei în sensul admiterii acţiunii în anulare cu consecinţa anulării sentinţei arbitrale şi respingerii cererii intimatei-reclamante ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticând sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti sub următoarele aspecte:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nemotivarea sentinţei atacate din perspectiva inexistenţei considerentelor care să răspundă criticii sale întemeiate pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. a arătat că în considerentele sentinţei atacate se face vorbire doar de renunţarea la susţinerea excepţiilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, excepţia prescripţiei/tardivităţii cererii de arbitrare raportată de termenul general de prescripţie şi argumentele aduse nefiind analizate; se mai arată că singurul considerent al instanţei de judecată are în vedere doar inexistenţa invocării acestei excepţii, respectiv că susţinerile privind tardivitatea cererii de arbitrare au fost analizate pe fondul cauzei de către Tribunalul Arbitral. Or, în speţă, excepţia prescripţiei a fost invocată separat de aspectele de fond privind depăşirea unor termene contractuale. În continuare, recurenta-pârâtă a expus pe larg argumentele în susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, prin raportare atât la clauzele contractuale, cât şi termenul general de prescripţie, argumente în legătură cu care susţine că nu este motivată sentinţa recurată.

O altă critică a vizat neanalizarea de către instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în anulare a criticii referitoare la nepunerea în discuţie de către Tribunalul Arbitral, cu încălcarea principiului contradictorialităţii, a autorităţii de lucru judecat, sub aspect pozitiv, în condiţiile în care această putere de lucru judecat nu era incidentă, fiind fundamentată de un alt cadru normativ decât cel aplicabil în speţă, iar considerentele valorificate nu era decizorii în jurisprudenţa reţinută.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat sentinţa pronunţată în acţiunea în anulare sub aspectul greşitei aplicări a legii, în sensul că speţa a fost soluţionată prin raportare la un cadrul normativ eronat. A mai expus pe larg atât cadrul normativ care este aplicabil contractului încheiat între părţi, precum şi clauzele contractuale relevante în stabilirea acestui cadru normativ.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepţia netimbrării, iar pe fond, după o prezentare succintă a situaţiei de fond şi a parcursului procesual, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu următoarele argumente: a susţinut inadmisibilitatea recursului, motivat de faptul că argumentele din memoriul de recurs nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. ulterior a precizat că recalifică excepţia ca fiind de nulitate a recursului; pe fond, a arătat că sentinţa recurată este motivată, respectând cerinţele legale, instanţa reţinând în mod corect că recurenta-pârâtă a renunţat la susţinerea acestor excepţii; sub imperiul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel a identificat şi aplicat corect cadrul legal incident în speţă.

Nu au fost administrate înscrisuri noi.

La termenul de judecată din 10 februarie 2022, intimata-reclamantă a renunţat la susţinerea excepţiei de netimbrare a recursului; la acelaşi termen, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului.

Motivarea recursului:

Examinând legalitatea deciziei de apel, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., raportat la criticile formulate şi apărările invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru următoarele argumente:

Se reţine incidenţa în cauză a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentinţa recurată nefiind motivată în raport cu toate criticile şi motivele invocate de recurenta-pârâtă prin acţiunea în anulare.

Analiza actelor procedurale întocmite de recurenta-pârâtă în faţa Tribunalului Arbitral relevă invocarea de către aceasta a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune sub două aspecte: sub imperiul prevederilor Legii nr. 554/2004, dar şi sub imperiul prevederilor C. civ. s-a invocat, aşadar excepţia atât prin raportare la termenul reglementat de legislaţia specială în materia contenciosului administrativ, cât prin raportare la termenul general de prescripţie reglementat de C. civ.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că recurenta-pârâtă a renunţat la susţinerea unor excepţii invocate în faţa Tribunalului Arbitral, printre care şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, dar atitudinea procesuală a acestei părţi relevă, deopotrivă, că intenţia sa a fost în sensul de renunţare la susţinerea excepţiei din perspectiva Legii nr. 554/2004, manifestarea de voinţă nefiind exercitată şi în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune întemeiată pe prevederile C. civ.. Este edificatoare în acest sens încheierea din 5 iunie 2020 din dosarul Tribunalului Arbitral, în care se consemnează renunţarea recurentei-pârâte la susţinerea unor excepţii, renunţarea la invocarea excepţiei prescripţiei fiind motivată prin raportare la jurisprudenţa constantă a tribunalului; or, este evident că această jurisprudenţă avea în vedere modul de interpretare a prevederilor Legii nr. 554/2004, fără a se face referire la normele generale din C. civ. în consecinţă, nu se poate reţine că la acel moment procesual recurenta-pârâtă ar fi renunţat la susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune întemeiată pe dreptul comun, ce ar fi trebui trebuit analizată în succesiune cu excepţia tardivităţii/decăderii intimatei-reclamante, astfel cum rezultă din susţinerile expuse în întâmpinare .

Identificarea voinţei reale a recurentei-pârâte rezultă, de asemenea, în mod evident din concluziile scrise depuse la dosarul arbitral în termenul de amânare a pronunţării, prin care recurenta-pârâtă a susţinut în continuare depăşirea termenului general de prescripţie şi, deci, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Or, fiind în faţa unei manifestări de voinţă cu privire la renunţarea la judecată, pentru a produce efecte ea trebuie să fie neechivocă. Din modul în care recurenta-pârâtă şi-a susţinut şi argumentat poziţia procesuală rezultă în mod neechivoc că în faţa Tribunalului Arbitral partea a înţeles să renunţe doar la susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocată în contextul Legii nr. 554/2004.

Plecând de la aceste premise, instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în anulare în mod nelegal a apreciat că recurenta-pârâtă a renunţat la susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune fundamentată pe normele generale, dând o interpretare eronată manifestării de voinţă a părţii. În continuare, este eronat şi raţionamentul instanţei care a apreciat că recurenta-pârâtă a invocat depăşirea unor termene contractuale, neobservând că acestea nu au fost invocate pentru soluţionarea fondului cauzei, ci în susţinerea excepţiei de prescripţie, tinzând la determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de trei ani impus de normele generale pentru formularea acţiunii arbitrale. În acest context trebuie analizate susţinerile părţii, iar nu ca o combatere a temeiniciei cererii de arbitrare, astfel fiind prezentate în întâmpinarea de la dosarul arbitral.

Înalta Curte reţine, totodată, că în lipsa unei motivări care să dezbată problema excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, din perspectiva enunţată anterior, nu este în măsură să efectueze analiza de legalitate impusă de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Motivarea instanţei este deficitară, în sensul că nu răspunde criticilor recurentei-pârâte, şi în ceea ce priveşte reţinerea efectului pozitiv al unei jurisprudenţe de caz în justificarea soluţiei pronunţate şi nici în ceea ce priveşte cadrul normativ aplicabil cauzei. Înalta Curte reţine că este admisibilă motivarea printr-un considerent comun a mai multor critici, dar acel considerent trebuie să fie apt să răspundă efectiv celor criticate. În speţă, argumentaţia instanţei este generală, fără a răspunde concret la criticile vizând raportarea la un cadrul legal greşit, nici la cele vizând valorificarea unei jurisprudenţe, sub aspect pozitiv, care să antameze aceeaşi problemă de drept cu cea din litigiul de faţă.

Totodată, instanţa nu răspunde criticii fundamentată pe încălcarea principiul contradictorialităţii, recurenta-pârâtă susţinând că autoritatea de lucru judecat a fost valorificată direct în considerentele sentinţei arbitrale, nefiind supusă dezbaterii părţilor, pentru a-şi face apărările ce se impuneau.

Şi din această perspectivă, Înalta Curte reţine că nu este abilitată să efectueze controlul de legalitate al deciziei atacate, nefiind în prezenţa unor considerente care să suporte o analiză în sensul reglementat de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte critici din memoriul de recurs.

Pentru considerentele reţinute, văzând şi dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. În rejudecare, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., instanţa va avea în vedere problemele de drept asupra cărora au fost date dezlegări de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. împotriva sentinţei civile nr. 92/F din 30 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.A. LIDER AL ASOCIERII C. - D..

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2022.