Exclusive civil court jurisdiction at the guaranty fund’s seat to compel issuance of a compensation decision under Law No. 213/2015

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal la 9 iunie 2022, reclamantele A. şi B., prin reprezentant legal A., în calitate de mamă, au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretenţiile solicitate de reclamante, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancţiunea obligării la plata unei penalităţi de 1000 RON/zi de întârziere şi aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului pârâtului.

În drept, reclamantele au invocat prevederile Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 213/2015.

Prin sentinţa nr. 159/CA din 14 septembrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care trasează în mod clar criteriul de determinare şi anume sediul Fondului, context în care competenţa de soluţionare a cauzei revine în primă instanţă, tribunalului.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 26 septembrie 2022 sub nr. x/2022.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 3290/2022 a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei, reţinând din perspectiva competenţei materiale, că cererea reclamantei se impune a fi analizată în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., iar din perspectiva competenţei teritoriale, se reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 16 februarie 2023, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate de reclamantele A. şi B., prin reprezentant legal A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantele au invocat nesoluţionarea în termenul legal a cererii înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând obligarea pârâtului la emiterea unei decizii prin care să se admită sau să se respingă pretenţiile solicitate de către reclamante, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015.

În acest context, se reţine că dacă împotriva deciziei de respingere a cererii de despăgubire se poate face contestaţie, care este de competenţa instanţelor civile de la sediul Fondului, aşa cum dispune în mod expres art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în situaţia în care Comisia nu soluţionează în termen legal cererea de despăgubire, este necesar să se stabilească instanţa competentă să dispună obligarea pârâtei la soluţionarea cererii, prin raportare la cele statuate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. IX din 20 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 653/28 iulie 2006, decizie prin care s-a soluţionat un recurs în interesul legii şi care stabileşte următoarele:

"s-a reglementat, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, că "Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".

De aceea, raţiuni de simetrie impun ca şi în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică notificată".

Prin urmare, având în vedere că în materia contestaţiei împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de despăgubire sau de plată îndreptate către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în desfăşurarea activităţii sale de garantare a plăţii de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, instanţele civile de la sediul Fondului au competenţă materială şi teritorială exclusivă, fapt ce nu poate fi înlăturat de părţi, Înalta Curte constată că aceleaşi reguli de competenţă se aplică, din raţiuni de simetrie, şi în cazul refuzului Fondului de Garantare a Asiguraţilor, de a soluţiona o cerere sau nesoluţionării ei în termen rezonabil.

Aşadar, în cazul refuzului Fondului de a soluţiona o cerere sau în cazul nesoluţionării ei în termenul legal, din raţiuni de simetrie, vor fi incidente regulile de competenţă aplicabile contestaţiei împotriva unei decizii de respingere, conform art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fond de Garantare a Asiguraţilor, şi anume "instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Prin urmare, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, nu este realizarea creanţei şi obţinerea sumelor de bani solicitate cu titlu de despăgubiri, ci doar obligarea Fondului de a-şi îndeplini o obligaţie legală, aceea de a analiza cererea de plată în termenul legal şi de a da un răspuns, indiferent de faptul că acesta este unul de admitere, şi astfel de realizare a creanţei, sau de respingere a pretenţiilor, Înalta Curte constată că obligaţia Comisiei speciale din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraţilor de a răspunde cererii formulate de reclamante şi de a emite o decizie de admitere sau de respingere, este o obligaţie de a face, neevaluabilă în bani.

Având în vedere dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2023.