Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 558/2023 AI generated

Refusal of restitution for extra-contractual interest after failure to prove communication of bank's addendum

Case Number Decizia nr. 558/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the consumer's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision to reject the claim for the restitution of interest paid above the fixed rate of 5.9% and the associated legal interest. The dispute involved a challenge to the abusive character of variable interest rate clauses in a Swiss franc-denominated bank loan contract, specifically alleging that the bank unilaterally imposed a margin without effective negotiation or proper communication of an addendum required by emergency decree no. 50/2010. The court determined that while the addendum lacked proof of communication and thus did not bind the consumer, the appellant failed to demonstrate that the appellate court erred in refusing to impose a new interest formula or that the bank acted in bad faith during the court-ordered negotiation process, finding that the initial partial nullity of the reference rate mechanism did not extend to the bank's margin. The decision rests on the interpretation of procedural rules for cassation appeals (Article 488 of the Civil Procedure Code), the requirement for proof of communication to establish tacit acceptance of contractual amendments under Emergency Decree No. 50/2010, and the application of consumer protection principles and CJEU case law regarding the unilaterality of variable interest clauses.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 494 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 501 alin. (1) C. proc. civ; Refusal of restitution for extra-contractual interest after failure to prove communication of bank's addendum: The dispute involved a challenge to the abusive character of variable interest rate clauses in a Swiss franc-denominated bank loan contract, specifically alleging that the bank unilaterally imposed a margin without effective negotiation or proper communication of an addendum required by emergency decree no. 50/2010. The court determined that while the addendum lacked proof of communication and thus did not bind the consumer, the appellant failed to demonstrate that the appellate court erred in refusing to impose a new interest formula or that the bank acted in bad faith during the court-ordered negotiation process, finding that the initial partial nullity of the reference rate mechanism did not extend to the bank's margin. The decision rests on the interpretation of procedural rules for cassation appeals (Article 488 of the Civil Procedure Code), the requirement for proof of communication to establish tacit acceptance of contractual amendments under Emergency Decree No. 50/2010, and the application of consumer protection principles and CJEU case law regarding the unilaterality of variable interest clauses.

Keywords

AI generated
banking law consumer contract interest rate amendment of the claim civil dispute interpretation of a judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Plecând de la aceste aspecte, recurenta solicită să fie analizată incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
solicitând ca, în temeiul art. 488 alin.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 494 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din Camera de consiliu din 8 decembrie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Prealabil analizării acestei critici, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurenta susţine nesocotirea dispoziţiilor art.
art. 501 alin. (1) C. proc. civ
civ., întrucât recurenta susţine nesocotirea dispoziţiilor art. 501 alin.
art. 174 C. proc. civ
vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 660/2022
Prin decizia civilă nr. 660/2022 din 13 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în rejudecare, în limitele casării, în apelul reclamantei A., declarat împotriva sentinţei civile nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

The procedural basis cited for dismissing the cassation appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele B. şi B. - Sucursala Pipera, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună constatarea nulităţii absolute a clauzelor referitoare la valuta creditului, respectiv riscul valutar şi/sau aplicarea impreviziunii la prezenta cauză şi, pe cale de consecinţă: să fie obligată pârâta B. S.A. să convertească în RON creditul acordat în baza Contractului de Credit Banca x/16.09.2008 în valoare de 47.500 CHF, la cursul BNR 2,2779, practicat de banca la data semnării contractului; să se dispună îngheţarea cursului valutar, pentru plăţile aferente contractului nr. x/16.09.2008, utilizând în acest scop cursul de schimb BNR CHF-RON de la data de 16.09.2008; să fie obligată pârâta la plata sumelor încasate fără drept, rezultate din diferenţa de curs valutar; să fie obligată pârâta la eliminarea acestor clauze din contract şi la recalcularea ratelor, de la momentul acordării creditului si până la sfârşitul perioadei contractuale.

S-a mai solicitat, totodată, să se constate nulitatea absolută a art. 5 alin. (1) lit. a), b) si c) din Contractul de Credit Bancar nr. x/16.09.2008 şi, pe cale de consecinţă: să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 950 CHF, respectiv 4032 RON, la cursul BNR de 4,2440, din data de 16.07.2015, reprezentând comision de administrare; să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 253 CHF, respectiv 1074 RON, la cursul BNR de 4,2440, din data de 16.07.2015, reprezentând comision de rambursare în avans; să se elimine clauzele referitoare la comisionul de administrare, comisionul de rambursare în avans şi comisionul de notificare, de la art. 5 alin. (1) lit. a), b) si c), din Contractul de Credit Bancar nr. x/16.09.2008.

De asemenea, s-a solicitat să se constate nulitatea absoluta a clauzei de la art. 6 alin. (1) lit. a) şi următoarele din contract, referitoare la dobânda variabilă/mixtă şi, pe cale de consecinţă: să fie obligată pârâta la îngheţarea dobânzii fixe la 5,9000 %; să fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate fără drept, peste dobânda fixă de 5,9000%; să se elimine clauza referitoare la dobânda variabilă/mixtă.

S-a mai solicitat să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale pentru toate sumele solicitate, începând cu data încasării acestora şi până la data plaţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 13901 din 11 decembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2015 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la 2 martie 2016, sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 3153 din 23 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 81 din 18 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3153 din 23 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care a schimbat-o, în sensul că a fost admisă în parte cererea, s-a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei prevăzute la art. 6 pct. 1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 16 septembrie 2008, în ceea ce priveşte criteriul de variabilitate a dobânzii, ca fiind dobânda de referinţă a băncii şi posibilitatea de revizuire a dobânzii în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii, au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei sumele de bani plătite cu titlu de dobândă peste procentul de 5,9% începând cu data de 16 martie 2009 şi până la data de 2 septembrie 2010, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încasării şi până la plata efectivă.

A fost respinsă, în rest, cererea ca neîntemeiată, pârâtele fiind obligate la plata către reclamantă a sumei de 875 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. S-a luat act că apelanta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta A. şi pârâta B..

Prin decizia civilă nr. 717 din 24 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2016 au fost admise recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 81 din 18 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, fiind casată decizia atacată şi trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 2 noiembrie 2021 sub nr. x/2016*.

Prin încheierea din 12 ianuarie 2022, instanţa de apel a stabilit în sarcina părţilor obligaţia de a stabili o întâlnire, în cadrul căreia să negocieze dobânda variabilă în două variante şi să depună la dosarul cauzei procesul-verbal încheiat în acest sens, în care să se consemneze rezultatul negocierii.

Prin decizia civilă nr. 660/2022 din 13 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în rejudecare, în limitele casării, în apelul reclamantei A., declarat împotriva sentinţei civile nr. 3153 din 23 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A., au fost respinse şi capetele de cerere având ca obiect restituirea sumelor încasate peste dobânda de 5,9% şi plata dobânzii legale aferente acestor sume, ca neîntemeiate.

Împotriva deciziei civile nr. 660/2022, pronunţată în rejudecare de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016 a formulat recurs reclamanta A. solicitând ca, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea cererii de recurs, casarea deciziei recurate şi în rejudecare, obligarea intimatei la restituirea sumelor încasate fără drept, peste dobânda fixă de 5,9%, începând cu data de 16 martie 2009 până la data rămânerii definitive a hotărârii, cu acordarea dobânzii legale pentru toate sumele nelegale reţinute în plus, de la data încasării acestora, până la data plăţii efective.

Recurenta apreciază că instanţa de apel, în rejudecare, nu a ţinut cont de chestiunea de drept analizată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr. 717 din 24 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016, legat de restituirea sumelor încasate în plus de bancă cu titlu de dobândă peste procentul de 5,9 %, începând cu data de 16 martie 2009 (momentul aplicării dobânzii nelegal stabilite) şi până la data de 2 septembrie 2010.

De asemenea, mai arată recurenta că Înalta Curte, găsind hotărârea de apel iniţial pronunţată ca nefiind motivată sub aspectul opozabilităţii actului adiţional comunicat de intimată în data de 2 septembrie 2010, a indicat clar că acesta este motiv de casare care trebuie avut în vedere la verificarea încheierii de către părţi a actului adiţional, acceptat expres sau tacit.

Plecând de la aceste aspecte, recurenta solicită să fie analizată incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi motivele contradictorii ale hotărârii recurate, întrucât instanţa de apel, deşi a reţinut că expedierea actelor adiţionale s-a făcut la adresa din contractul de credit, intimata nu a probat comunicarea şi recepţionarea notificării şi actului adiţional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 de către apelanta-reclamantă, neavând forţa probantă a unei confirmări de primire.

Tot sub aspectul motivelor contradictorii recurenta indică şi concluzia instanţei de apel, în sensul că pretinsul act adiţional invocat de intimata-pârâtă nu produce efecte între părţi şi, implicit, dobânda percepută de aceasta începând cu data de 2 septembrie 2010 nu îşi are fundamentul în convenţia părţilor, materializată într-un act adiţional, ci a fost stabilită unilateral de către bancă.

Recurenta solicită instanţei supreme să aibă în vedere faptul că, deşi instanţa de apel a stabilit că este obligaţia băncii să o invite la negocieri, întâlnirile cu reprezentanţii băncii au avut loc ca urmare a mail-urilor transmise atât de avocatul reclamantei, cât şi de recurentă, dovezi depuse la dosar, fără a ajunge la o negociere a dobânzii variabile, marja băncii fiindu-i impusă de fiecare dată, după expirarea celor 6 luni de la data încheierii contractului, potrivit înscrisurilor ataşate la dosarul cauzei.

Recurenta solicită să se constate că nici cu ocazia celor două întâlniri cu banca nu a fost negociată clauza ce ţine de calculul dobânzii variabile, marja băncii fiind impusă de fiecare dată ulterior primelor 6 luni contractuale, fără a se lua în calcul toate propunerile recurentei (care nu au fost consemnate în procesele-verbale), reprezentanţii băncii raportându-se în prima situaţie la marja băncii de 5,155%, iar în cea de-a doua variantă, la marja băncii de 7,965 %.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că clauza contractuală reprezentând dobânda variabilă, nefiind negociată, prin marjele băncii impuse după expirarea celor 6 luni contractuale, calculate de la data încheierii contractului, arată o încălcare a principiilor bunei-credinţe, creându-se astfel în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ, aşa cum este acesta definit în parametrii dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, sancţionat constant de instanţele de judecată, astfel încât, în rejudecare, instanţa de recurs trebuie să oblige banca la restituirea sumelor reprezentând dobânda majorată unilateral, încasate în plus, cu dobânda legală până la data achitării efective.

În acest context, recurenta solicită să se constate nelegalitatea şi netemeinicia deciziei atacate, având în vedere că instanţa de apel a reţinut în considerente faptul că nu a existat o negociere între consumator şi profesionist.

Aşadar, modalitatea de variaţie a dobânzii în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii nu putea fi asimilată unor criterii obiective şi verificabile, astfel încât nici recurenta şi nici instanţa de judecată nu au putut realiza un control efectiv al modului în care banca poate modifica dobânda şi nici nu se putea verifica dacă această modificare ar fi fost una oportună sau justificată.

Mai susţine recurenta că, urmare a considerentelor hotărârii instanţei de control judiciar în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat caracterul fondat al susţinerilor sale referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 6.1. lit. a) din contractul de credit, în ceea ce priveşte criteriul de variabilitate a dobânzii ca fiind dobândă de referinţă a băncii şi posibilitatea de revizuire a dobânzii în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii şi a constatat nulitatea absolută parţială a acestei clauze, pentru ca ulterior, în rejudecare, să respingă şi acest drept câştigat.

Cu privire la restituirea dobânzii achitate în plus ca efect al constatării nulităţii art. 6.1 lit. a), instanţa de apel a apreciat iniţial că se impune restituirea de către bancă a sumelor încasate în plus cu titlu de dobândă peste procentul de 5,9%, începând cu data de 16.03.2009 (momentul dobânzii nelegal stabilită) şi până la data de 02.09.2010, când ar fi fost comunicat recurentei actul adiţional la contractul de credit în care s-ar fi prevăzut expres modalitatea de variaţie a dobânzii în funcţie de indicii obiectivi.

Arată recurenta că această menţiune este în contradictoriu cu realitatea faptică, încât nu i-a fost comunicat acest act adiţional la care se face referire.

Nu există nicio dovadă a semnării ori cel puţin a comunicării vreunui act adiţional, banca nefăcând dovada contrară.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, arătând că în cuprinsul cererii de recurs a formulat critici, potrivit motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 8 decembrie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin încheierea pronunţată la 16 februarie 2023, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 660/2022 din 13 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a acordat termen la data de 11 mai 2023, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Într-o primă critică, recurenta susţine că instanţa de apel, în rejudecare, nu a ţinut cont de chestiunea de drept analizată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de casare nr. 717 din 24 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016, ce viza restituirea sumelor încasate în plus de bancă cu titlu de dobândă peste procentul de 5,9 %, începând cu data de 16 martie 2009 (momentul aplicării dobânzii nelegal stabilite) şi până la data de 2 septembrie 2010.

Prealabil analizării acestei critici, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurenta susţine nesocotirea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale acestui text de lege din mai multe perspective, în concurs cu viciile motivării contradictorii a hotărârii şi încălcării/aplicării greşite a normelor de drept material.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Astfel, prin decizia de casare, instanţa supremă a fixat limitele rejudecării apelului reclamantei apreciind sub un prim aspect, că instanţa de apel trebuie să stabilească efectele actului adiţional presupus comunicat apelantei-reclamante la data de 2 septembrie 2010, sub aspectul opozabilităţii acestuia, care conţine o formulă de calcul a dobânzii, în sensul că rata dobânzii variabile, aplicabilă la soldul creditului, este compusă din indicele de referinţă ROBOR/EURIBOR/LIBOR la 3 luni, potrivit monedei creditului, la care se adaugă marja băncii în cuantum de 7,965%.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, ţinând cont de statuările obligatorii ale instanţei de recurs, în rejudecarea apelului, părţile au fost invitate să negocieze formula dobânzii curente ce trebuie aplicată ulterior primelor 6 luni de creditare, întrucât instanţa nu poate interveni în convenţia părţilor, neputând stabili în afara acordului de voinţă a acestora un alt nivel al dobânzii/o altă formulă de stabilire a dobânzii variabile.

Din criticile invocate pe aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurenta nu arată în ce măsură instanţa de apel s-ar fi îndepărtat de la direcţiile trasate de instanţa de control judiciar, prin decizia de îndrumare, întrucât din analiza deciziei atacate se constată că instanţa de apel s-a conformat dispoziţiilor deciziei de casare, astfel că, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se apreciază că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare evocat vizează motivarea contradictorie pe care se sprijină hotărârea atacată, prin faptul că deşi instanţa de apel a reţinut că expedierea actelor adiţionale s-a făcut la adresa din contractul de credit, intimata nu a probat comunicarea şi recepţionarea notificării şi actului adiţional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010.

Tot sub aspectul motivelor contradictorii recurenta indică şi concluzia instanţei de apel, conform căreia, pretinsul act adiţional invocat de intimata-pârâtă nu produce efecte între părţi şi, implicit, dobânda percepută de aceasta începând cu data de 2 septembrie 2010 nu îşi are fundamentul în convenţia părţilor, fiind stabilită unilateral de către bancă.

De asemenea, recurenta susţine că, nici cu ocazia celor două întâlniri cu banca nu a fost negociată clauza ce ţine de calculul dobânzii variabile, marja băncii fiind impusă de fiecare dată ulterior primelor 6 luni contractuale, fără a se lua în calcul toate propunerile recurentei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

În acest context, se constată că la dosarul cauzei, intimata-pârâtă a depus notificarea nr. x/02.09.2010 prin care informa reclamanta cu privire la modificările propuse la contractul de credit bancar nr. x/16.09.2008, ce vizau implementările prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2010, proiectul de act adiţional, însă nu şi dovada comunicării acestora către reclamantă, aspecte ce nu probează comunicarea şi recepţionarea notificării şi a actului adiţional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 către recurentă.

Aşadar, nesemnarea de către consumator a actului adiţional valorează acceptare tacită numai dacă se dovedeşte comunicarea către acesta a notificării propunerii de act adiţional, în care sunt indicate clauzele ce urmează a fi aliniate la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, iar în cazul nedovedirii comunicării actului propus de bancă, nu poate opera prezumţia de acceptare tacită a actului adiţional stabilită de art. 95 alin. (5) din O.U.G. nr. 50/2010, în forma sa iniţială.

În acest sens, se constată că în cauză nu s-a făcut dovada comunicării către consumator a actului adiţional, aspect ce conduce la concluzia că pretinsul act adiţional invocat de intimata-pârâtă nu produce efecte între părţi, context în care se reţine că dobânda astfel percepută a fost stabilită unilateral de către bancă, aceasta neavându-şi fundamentul în convenţia părţilor, aspect corect reţinut de către instanţa de apel.

În raport de statuările obligatorii ale instanţei de recurs, în rejudecarea apelului, părţile au fost invitate să negocieze formula dobânzii curente ce trebuie aplicată ulterior primelor 6 luni de creditare, întrucât instanţa nu poate interveni în convenţia părţilor, neputând stabili în afara acordului de voinţă a acestora un alt nivel al dobânzii, iar în acest context, instanţa de apel, prin încheierea din 12 ianuarie 2022 a stabilit în sarcina părţilor obligaţia stabilirii unor întâlniri, în cadrul cărora să fie negociată dobânda variabilă în două variante - prima variantă pentru perioada 16.03.2009 - 02.09.2010, iar a doua variantă pentru perioada 16.03.2009-prezent şi să depună la dosarul cauzei procesul-verbal care să se consemneze rezultatul negocierii.

Deşi părţile s-au întâlnit în vederea negocierii dobânzii, acestea nu au ajuns la nici un consens, acest aspect rezultând din concluzii scrise depuse de reclamantă, prin care se arată că nu au ajuns la o înţelegere în privinţa dobânzii variabile şi că nu i-au fost luate în considerare propunerile făcute, de altfel acestea nici nu au fost consemnate în procesele-verbale de către reprezentanţii băncii.

Această susţinere a recurentei, privind lipsa bunei-credinţe din partea intimatei nu poate fi primită, în condiţiile în care aceasta nu a reclamat niciodată în faţa instanţei lipsa de cooperare din partea intimatei-pârâte pe parcursul negocierilor, context în care nu se poate reţine acest aspect.

În acest context, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute, întrucât instanţa de apel şi-a expus într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a apelului reclamantei, iar critica privind considerentele contradictorii ale deciziei atacate nu pot fi primite, acestea neavând suport legal.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că decizia recurată este rezultatul încălcării normelor de drept material, specifice protecţiei consumatorilor, întrucât decizia apelată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 193/2000, având în vedere că clauza contractuală reprezentând dobânda variabilă, nefiind negociată, reprezintă o încălcare a principiilor bunei-credinţe, creându-se astfel în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ, astfel cum este definit în dispoziţiile legale evocate.

Tot în acelaşi context, recurenta susţine că în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat caracterul fondat al susţinerilor sale referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 6.1. lit. a) din contractul de credit, în ceea ce priveşte criteriul de variabilitate a dobânzii ca fiind dobândă de referinţă a băncii şi posibilitatea de revizuire a dobânzii în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii şi a constatat nulitatea absolută parţială a acestei clauze, pentru ca ulterior, în rejudecare, să respingă şi acest drept câştigat.

Această susţinere este nefondată, având în vedere că reclamanta şi-a manifestat nemulţumirea faţă de "impunerea" marjei băncii, în condiţiile în care acest element component al dobânzii nu a fost constatat ca fiind abuziv, iar în primul ciclu procesual instanţa de apel a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei prevăzute la art. 6 pct. 1 lit. a) din contractul de credit nr. x din 16.09.2008, în ceea ce priveşte criteriul de variabilitate a dobânzii, ca fiind dobânda de referinţă a băncii şi posibilitatea de revizuire a dobânzii în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii, soluţie ce a fost menţinută în recurs, sens în care se apreciază că constatarea caracterului abuziv a vizat doar celălalt element component al dobânzii, ce intră în alcătuirea dobânzii variabile - dobânda de referinţă a băncii - nu şi marja acesteia.

Cu privire la acest aspect, se constată că instanţa de apel a avut în vedere îndrumările deciziei de casare, făcând în acest sens aplicarea jurisprudenţei CJUE reţinând considerentele Hotărârii CJUE din 25 noiembrie 2020, dată în cauza C-269/19 Oros, context în care a dispus invitarea părţilor la negociere, însă aşa cum s-a arătat, în cauză, părţile nu au ajuns la nici un rezultat, chestiuni care în pofida demersurilor instanţei şi faţă de eşecul negocierilor purtate de părţi ce nu au putut fi imputate intimatei-pârâte, au condus la ideea că nu există motive pentru reformarea hotărârii instanţei de fond.

Astfel, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 660/2022 din 13 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 660/2022 din 13 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2023.