Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 554/2023 AI generated

Loss of agricultural subsidies due to refusal to lease pasture: appellate decision quashed and remanded for failure to analyze causal link and certainty of damage

Case Number Decizia nr. 554/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appeal of the defendant municipal authorities, ruling that they prevailed procedurally by ordering the quashal of the appellate decision and remanding the case for retrial to the same court of appeal. The dispute concerned a civil liability action where a company sued the city and local council for damages (approximately 205,000 RON in lost agricultural subsidies) resulting from the public authorities' alleged wrongful refusal to lease pastureland in a prior period, which the appellant argued directly caused the loss of eligibility for state subsidies. Although the first instance dismissed the claim, the Court of Appeal reversed this decision and awarded damages, a ruling the highest court overturned on the grounds that it lacked proper legal motivation. The decisive legal basis was Article 488(1)(6) of the Code of Civil Procedure, which mandates the cassation of judgments that fail to provide sufficient reasoning regarding the specific elements of the claim; the court found that the appellate decision had not adequately analyzed the existence of a causal link between the alleged illicit act and the damage, nor had it established the certain nature of the alleged prejudice in violation of Article 425(1)(b) of the Code of Civil Procedure and fair trial standards under Article 6 of the ECHR.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1385 alin. (4) C. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Loss of agricultural subsidies due to refusal to lease pasture: appellate decision quashed and remanded for failure to analyze causal link and certainty of damage: The dispute concerned a civil liability action where a company sued the city and local council for damages (approximately 205,000 RON in lost agricultural subsidies) resulting from the public authorities' alleged wrongful refusal to lease pastureland in a prior period, which the appellant argued directly caused the loss of eligibility for state subsidies. Although the first instance dismissed the claim, the Court of Appeal reversed this decision and awarded damages, a ruling the highest court overturned on the grounds that it lacked proper legal motivation. The decisive legal basis was Article 488(1)(6) of the Code of Civil Procedure, which mandates the cassation of judgments that fail to provide sufficient reasoning regarding the specific elements of the claim; the court found that the appellate decision had not adequately analyzed the existence of a causal link between the alleged illicit act and the damage, nor had it established the certain nature of the alleged prejudice in violation of Article 425(1)(b) of the Code of Civil Procedure and fair trial standards under Article 6 of the ECHR.

Keywords

AI generated
agricultural lease subsidy action for failure to act civil liability damages municipal land article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Prealabil analizării memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că criticile formulate de către recurenţi pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art.
art. 1385 alin. (4) C. civ
Prin urmare, se poate observa că, atunci când a stabilit prejudiciul, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1385 alin. (4) C. civ.
art. 248 C. proc. civ
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte va examina cu precădere această excepţie, conform art. 248 C. proc. civ., invocată de intimată prin întâmpinare, prin raportare art.
art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
civ., invocată de intimată prin întâmpinare, prin raportare art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care stabileşte condiţiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
art. 489 alin. (2) C. proc. civ
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
art. 144 alin. (2) din C. proc. civ
216/2019, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 424/2020
x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 424/2020 din 21 mai 2020 pronunţată în recurs de Curtea de Apel Cluj, instanţa a dispus anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local Cehu Silvaniei nr.
decizia civilă nr. 463/2022
Prin decizia civilă nr. 463/2022 din 15 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta A.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

This provision is explicitly cited in the text immediately preceding the dispositive to justify the decision to admit the appeal, quash the lower court decision, and remand the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Sălaj, secţia Civilă sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii ORAŞUL CEHU SILVANIEI - prin Primar şi CONSILIUL LOCAL CEHU SILVANIEI a solicitat obligarea pârâtelor la plata în solidar a sumei de 205.127 RON cu titlu de prejudiciu constând în lipsirea reclamantei de beneficiul sprijinului pentru agricultură ecologică şi creşterea de animale - sub forma subvenţiilor APIA - în perioada anilor agricoli 2019-2020, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei de 205127 RON, calculată după cum urmează: pentru suma de 101.954 RON reprezentând subvenţie neîncasată aferentă anului 2019, calculată începând cu data de 30 iunie 2020 şi până la data plăţii efective; pentru suma de 103.873 RON reprezentând subvenţie neîncasată aferentă anului 2021, calculată începând cu data de 30 iunie 2021 şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1060 din 13 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 424/2020 din 21 mai 2020 pronunţată în recurs de Curtea de Apel Cluj, instanţa a dispus anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local Cehu Silvaniei nr. 12/28.02.2019, în sensul în care a înlăturat art. 1 alin. (3) din HCL Cehu Silvaniei nr. 12/28.02.2019, potrivit căruia "închirierea prin atribuire directă se face cu prioritate către asociaţiile legal constituite ale crescătorilor de animale de la nivelul fiecărei localităţi".

De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 925 din 16 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin nerecurare, instanţa a dispus anularea art. II. 1 din Contractul de închiriere nr. x/08.05.2019 încheiat între Oraş Cehu Silvaniei şi ACA Ulciug cu privire la numărul de 162 bovine şi suprafaţa de 85,25 ha pajişte, dispunând obligarea pârâtului Oraş Cehu Silvaniei să atribuie reclamantei S.C. A. S.R.L., prin închiriere, o suprafaţă de pajişte pentru păşunatul speciei bovine, proporţional cu numărul de animale deţinute de reclamantă.

Hotărârea instanţei a fost pusă în executare de către pârâte, în sensul în care, în cadrul şedinţei Consiliului Local din 25 februarie 2021 a fost adoptată HCL nr. 22 prin care, în cuprinsul art. 2-3 s-a aprobat punerea în executare a titlului executoriu, prin diminuarea suprafeţei care a fost iniţial dată spre folosinţa exclusivă a ACA Ulciug şi închirierea în favoarea reclamantei a unei suprafeţe de păşune proporţională cu numărul de animale deţinute în exploataţie.

Astfel, urmare HCL nr. 22/2021, la data de 26 aprilie 2021 între pârâta de rând 1 în calitate de locator şi reclamanta S.C. A. S.R.L. în calitate de locatar s-a încheiat Contractul de închiriere nr. x, Anexa nr. 2 la HCL, obiectul contractului constând în închiriere unei suprafeţe de 37 ha, conform schiţelor anexate contractului, durata contractului fiind de 7 ani, începând cu data încheierii acestuia.

SC A. S.R.L. a apreciat că prin refuzul pârâtei de rând 1 de a încheia contractul de închiriere încă din anul 2019 i s-a cauzat un prejudiciu constând în lipsirea de dreptul de a beneficia de subvenţia APIA aferentă suprafeţei de pajişte la închirierea căreia ar fi avut dreptul în anii agricoli 2019 şi 2020, drept pentru care a promovat prezenta acţiune civilă prin care a solicitat repararea pagubei cauzate.

Prin sentinţa civilă nr. 976 din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia Civilă în dosarul nr. x/2021 s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii ORAŞUL CEHU SILVANIEI - prin Primar şi CONSILIUL LOCAL CEHU SILVANIEI.

S-a luat act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 463/2022 din 15 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. Cehu-Silvaniei împotriva sentinţei civile nr. 976 din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2021, pe care a schimbat-o, în sensul că:

Admite în parte acţiunea şi obligă pârâţii ORAŞUL CEHU-SILVANIEI şi CONSILIUL LOCAL CEHU SILVANIEI să plătească reclamantei sumele de: 88.292,89 RON, cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data de 30.06.2020 şi până la data achitării, şi 89.199,4 RON, cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data de 30 iunie 2021 şi până la data achitării, fiind respinse restul pretenţiilor.

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma totală de 16.848 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale la fond şi în apel.

Împotriva acestei decizii, recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL CEHU SILVANIEI şi ORAŞ CEHU SILVANIEI - prin Primar au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, cu cheltuieli de judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, se susţine că decizia atacată este nelegală în considerarea faptului că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală, nefiind întrunite cele două condiţii esenţiale ale răspunderii civile delictuale, respectiv nu este întrunită condiţia referitoare la existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul suferit şi nici condiţia referitoare la caracterul cert al prejudiciului.

Astfel, prima condiţie esenţială a cărei neîndeplinire ar fi trebuit să atragă respingerea apelului o constituie lipsa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul pretins de reclamantă, având în vedere că în speţă, reclamanta a susţinut şi instanţa de apel a reţinut că neatribuirea pajiştei în suprafaţă de 37 de ha ar fi fost cauza care a determinat, în mod direct, pierderea dreptului la subvenţia APIA.

În realitate, faptul generator al dreptului la subvenţia APIA îl constituie, în general, deţinerea în folosinţă a unei păşuni, a oricărei păşuni, nu doar acelei păşuni închiriate de la Oraşul Cehu Silvaniei.

Prin urmare, pentru a beneficia de subvenţia APIA, era suficient ca reclamanta să fi închiriat orice păşune şi nu doar păşunea atribuită de către Oraşul Cehu Silvaniei, context în care se reţine că faptul cauzator de prejudiciu nu este neatribuirea păşunii de către recurentă (acea suprafaţă de 37 de ha) ci, în realitate, faptul că reclamanta nu a deţinut în folosinţă nicio păşune.

Totodată, se susţine că nu este îndeplinită condiţia referitoare la prejudiciu, respectiv condiţia caracterului cert al prejudiciului, fiind ignorate prevederile art. 1385 alin. (4) C. civ., în acest sens, în stabilirea şi acordarea prejudiciului instanţa de apel a nesocotit prevederile evocate omiţând faptul că pentru a beneficia de subvenţia APIA, reclamanta A. ar fi trebuit să îndeplinească, pe lângă celelalte condiţii, inclusiv condiţia privind curăţarea/cositul pajiştilor închiriate.

O atare obligaţie ar fi atras în sarcina reclamantei costuri evidente care, în mod firesc ar fi trebuit avute în vedere la calcularea subvenţiei nete care ar fi urmat să fie încasată de A. pentru că în lipsa respectării acestei obligaţii (de curăţare a pajiştilor) reclamanta nu ar mai fi beneficiat de subvenţia APIA.

În al doilea rând, în stabilirea prejudiciului, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că, pentru a beneficia de suprafaţa de 37 de ha de pajişte, reclamanta A. avea de achitat o chirie în cuantum de 6.031 RON/an şi, această sumă trebuia dedusă din pretinsul prejudiciu stabilit de Curtea de Apel Cluj pentru că orice drept de folosire al pajiştii pentru societatea A. ar fi însemnat, în mod corelativ şi obligaţia de a achita contravaloarea chiriei.

Un alt aspect care a fost total ignorat de instanţa de apel este faptul că, tot în virtutea calităţii de chiriaş, societatea A. avea obligaţia să plătească taxa pe teren, impusă de art. 463 alin. (2) Codul fiscal.

Prin urmare, se poate observa că, atunci când a stabilit prejudiciul, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1385 alin. (4) C. civ. referitoare la caracterul cert, întinderea prejudiciului.

În acest context, se arată că nu poate fi primită concluzia instanţei de apel în sensul că "neîncheierea contractului de închiriere pentru suprafaţa de 37 ha, la care reclamanta avea dreptul, a determinat imposibilitatea accesării subvenţiilor, cu consecinţe financiare directe asupra reclamantei".

Astfel cum s-a arătat, pe de o parte, consecinţele financiare nu decurg în mod direct din neîncheierea contractului de închiriere, pentru accesarea subvenţiei APIA fiind necesar, în plus: pe de o parte, ca reclamanta să respecte obligaţiile de întreţinere/curăţare a suprafeţei de 37 de ha de pajişte, iar pe de altă parte, aceasta să suporte toate cheltuielile derivând din calitatea de chiriaş (costuri cu întreţinerea, chirie, taxa pe teren prevăzută de Codul fiscal), iar din analiza deciziei atacate, se apreciază că niciuna din cele două condiţii expuse nu au fost examinate de instanţa de apel.

Pentru aceste argumente, recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL CEHU SILVANIEI şi ORAŞ CEHU SILVANIEI - prin Primar consideră că sunt îndreptăţiţi să solicite admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă de intimata-reclamantă A. S.R.L. se invocă excepţia inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar pe fond se solicită respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În şedinţa publică din 9 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acordat cuvântul asupra excepţiilor invocate prin întâmpinare.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului s-a putut constatat că excepţia nu este motivată, fiind invocată în mod formal, aşa încât nu poate fi examinată prin raportare la conţinutul întâmpinării ori al vreunui text de lege.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte va examina cu precădere această excepţie, conform art. 248 C. proc. civ., invocată de intimată prin întâmpinare, prin raportare art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care stabileşte condiţiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

În ce priveşte dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurenţii au expus în fapt greşelile, care în opinia lor, au dus la pronunţarea unei soluţii netemeinice şi nelegale.

Aprecierea acestor argumente şi măsura în care se încadrează în cerinţele motivelor de nelegalitate invocate presupune examinarea acestora de către instanţa de recurs, aşa încât, în situaţia dată nu va putea fi reţinută excepţia invocată de intimată privind nulitatea recursului, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL CEHU SILVANIEI şi ORAŞ CEHU SILVANIEI - prin Primar este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că criticile formulate de către recurenţi pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin 1 pct. 6 C. proc. civ., aspect ce a fost pus în discuţia părţilor, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii şi în raport de care reprezentantul recurenţilor-pârâţi a apreciat că hotărârea nu a fost motivată corespunzător din perspectiva îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurenţi în argumentarea motivului de casare evocat vizează nemotivarea deciziei atacate în sensul că instanţa de apel, prin admiterea apelului declarat de reclamanta A. S.R.L., nu a analizat îndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor, întinderea prejudiciului presupus a fi produs în cauză şi nici legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul suferit.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecăţii a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României; cauza Gheorghe împotriva României) a subliniat rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a arătat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.

Relevante sunt şi considerentele avute în vedere de Curtea Constituţională în pronunţarea deciziei nr. 216/2019, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial cu numărul 548 din data de 3 iulie 2019, care a statuat că "una dintre garanţiile implicite ale desfăşurării procedurii unui proces echitabil o reprezintă motivarea hotărârilor. Astfel, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţa de judecată, care, în mod necesar, are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor de probă".

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că decizia pronunţată în apel nu cuprinde o analiză a motivelor invocate de reclamantă în cadrul căii de atac a apelului, instanţa reţinând în esenţă argumentul, conform căruia, prin refuzul pârâtei de a încheia contractul de închiriere pentru suprafaţa de păşune revendicată proporţional cu numărul de animale pe care reclamanta le-a deţinut la acel moment s-a adus atingere dreptului recunoscut acesteia de a beneficia de subvenţii, prejudiciul generat fiind cert, actual, neeventual şi nereparat.

Instanţa de apel a mai reţinut că răspunderea pârâtelor faţă de reclamantă îşi are izvorul în fapta ilicită constând în încălcarea obligaţiei de a atribui spre exploatare cele 37 de ha la care aceasta din urmă era îndrituită, în raport de efectivul de animale deţinut, obligaţie pe care pârâtele au încălcat-o cu rea-credinţă.

Din analiza considerentelor deciziei atacate, nu se poate reţine însă care ar fi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul pretins suferit de către reclamant şi nici cum au putut fi întrunite condiţiile referitoare la caracterul cert al prejudiciului, în raport cu cererea reclamantei prin se pretinde subvenţia APIA la care ar fi fost îndreptăţită partea pentru perioada 2019-2020 în ipoteza în care ar fi beneficiat - în calitate de chiriaş - de folosinţa celor 37 de hectare de pajişte.

În acest context apare cu evidenţă faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind astfel încălcat dreptul recurenţilor la un proces echitabil.

Prin urmare, din considerentele deciziei atacate rezultă insuficienta motivare a hotărârii, aspect prin care recurenţilor li s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la aceeaşi instanţă de apel, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de apel va analiza îndeplinirea condiţiilor referitoare la răspunderea civilă delictuală, respectiv condiţia referitoare la existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul suferit, precum şi cea referitoare la caracterul cert al prejudiciului, având în vedere că soluţia de admitere a apelului reclamantei nu se sprijină pe considerentele deciziei recurate, iar acest aspect nu poate satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

În ceea ce priveşte cererea recurenţilor-pârâţi CONSILIUL LOCAL CEHU SILVANIEI şi ORAŞ CEHU SILVANIEI - prin Primar privind acordarea cheltuielilor de judecată, se constată că aceasta nu poate fi primită, având în vedere soluţia din dispozitiv - de casare a deciziei şi trimitere a cauzei spre rejudecare, aspect ce conduce la ideea că prezentul litigiu nu este soluţionat în fond, iar cheltuielile de judecată ocazionate cu soluţionarea acestuia vor fi avute în vedere la acel moment.

Constatând că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL CEHU SILVANIEI şi ORAŞ CEHU SILVANIEI - prin Primar împotriva deciziei civile nr. 463/2022 din 15 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de recurenţii-pârâţi CONSILIUL LOCAL CEHU SILVANIEI şi ORAŞ CEHU SILVANIEI - prin Primar împotriva deciziei civile nr. 463/2022 din 15 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L..

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2023.