Appeal in energy supply contract termination dispute dismissed, upholding defendant's right to suspend deliveries based on diminished performance capacity

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 14 iulie 2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate că, la data de 8 aprilie 2021, a intervenit rezilierea contractului cadru C. din data de 16 ianuarie 2021 din culpa pârâtei, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8.337.059,50 RON, cu titlu de despăgubiri pentru rezilierea contractului şi să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor pretinse, calculate de la data de 12 aprilie 2021 până la plata integrală a debitului principal.

Prin încheierea din 21 septembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat, în baza art. 244 alin. (1) C. proc. civ., terminată cercetarea judecătorească şi a stabilit termen pentru dezbaterea asupra fondului la data de 19 octombrie 2021, punându-se în vedere părţilor să depună concluzii scrise cu o săptămână înaintea termenului acordat.

Prin sentinţa civilă nr. 2830 din 17 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă cererea de chemare în judecată, fiind obligată reclamantă să achite pârâtei suma de 23.552,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii din 21 septembrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 2830 din 17 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021 a formulat apel reclamanta A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1083/A din 5 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 21 septembrie 2021 şi a sentinţei civile nr. 2830 din 17 noiembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, în sensul de a se constata că la data de 8 aprilie 2021 a intervenit rezilierea Contractului cadru C. din 16 ianuarie 2021 din culpa intimatei; obligarea acesteia la plata sumei de 8.337.059,50 RON, reprezentând daune-interese estimate pentru rezilierea contractului din culpa intimatei; obligarea intimatei la plata dobânzii penalizatoare, datorată din 12 aprilie 2021 şi până la data prezentei cereri, precum şi în continuare până la plata integrală a debitului principal solicitat la pct. 2, cu cheltuieli de judecată.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit art. 16 şi 17 din Contractul C. încheiat între părţi, întrucât a preluat în mod eronat faptul ca B. putea solicita oricând ca A. să depună vreo garanţie, însă aşa cum s-a arătat în cererea de chemare în judecată, dar şi prin cererea de apel, potrivit art. 16 din contract, intimata B. putea solicita garanţii doar pentru tranzacţii noi, nu şi pentru cele aflate în derulare.

Acest aspect a fost consfinţit de părţi prin Actul Adiţional nr. 1 din 10 martie 2020, în care se reţine că art. 16 a fost modificat în sensul că s-a recunoscut dreptul oricăreia dintre părţi de a condiţiona intrarea în vigoare a unei Tranzacţii Individuale de prezentarea de către cealaltă parte a unui Document de Garanţie considerat suficient de partea solicitantă. In acest sens, partea solicitantă urma să comunice celeilalte părţi în termen de 2 zile lucrătoare de la încheierea tranzacţiei tipul de Document de Garanţie solicitat, perioada sa de valabilitate şi suma pe care acesta trebuie să o acopere.

Or, din interpretarea clauzelor art. 16 atât în forma iniţiala, cât şi în forma modificată, reiese faptul că intimata B. putea solicita garanţii doar pentru tranzacţiile noi, însă instanţa a apreciat eronat faptul că art. 16 se coroborează cu art. 17 din Contract şi că intimata avea dreptul de a solicita garanţii pentru orice tranzacţie, chiar şi pentru cele în curs.

Aşadar, la momentul suspendării livrărilor de energie, B. nu avea dreptul de a solicita garanţie, în sensul prevăzut de art. 16 din Contract.

Astfel, structura generală a garanţiilor pe care oricare parte le putea solicita a fost modificată prin Actul Adiţional nr. 1 din 10 martie 2020, prin care s-a stabilit că pot fi solicitate garanţii numai cu ocazia încheierii unei noi Tranzacţii Individuale, în termen de 2 zile de la încheierea acesteia şi care să fie aferent exclusiv respectivei Tranzacţii.

Prin urmare, intimata nu era în drept să solicite constituirea unei asemenea garanţii pentru Tranzacţii Individuale deja încheiate şi care se aflau în curs de executare.

În acest sens, recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit art. 17 din Contract, în sensul că a apreciat că oricând pe parcursul derulării contractului B. putea solicita constituirea unei garanţii de către A..

Aşadar, potrivit art. 17.1 din Condiţiile generale ale contractului, solicitarea de constituire a garanţiei poate fi formulată oricând pe durata contractului, dacă una dintre părţi considera că s-a produs o schimbare negativă semnificativă cu privire la cealaltă parte, astfel cum este definită aceasta la art. 17.2 din Condiţiile generale ale contractului, însă acest articol nu prevede posibilitatea de a solicita Garanţii pentru Tranzacţii Individuale deja încheiate.

La acest articol se prevede că "oricând pe durata contractului" se pot solicita astfel de Garanţii, însă formularea are în vedere întreaga relaţie contractuală, care se compune din mai multe Tranzacţii Individuale, prin urmare, clauza se poate interpreta şi în sensul că oricând pe durata contractului, dar cu privire la Tranzacţiile Individuale noi se pot solicita astfel de garanţii.

Or, conform art. 1269 C. civ., dacă după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, el se interpretează în favoarea celui care se obliga şi, prin urmare, clauza trebuie interpretată în favoarea recurentei, astfel cum s-a arătat anterior.

Mai mult decât atât, art. 17.2 lit. h) din contract prevede că una dintre părţi poate, oricând pe durata contractului, să solicite constituirea unei garanţii de către cealaltă parte, în termen de 3 zile de la primirea unei notificări în acest sens, dacă în privinţa acesteia din urmă a intervenit o Schimbare Negativa Semnificativa, prin diminuarea capacităţii de îndeplinire a obligaţiilor.

Astfel cum se poate observa, condiţia prevăzută de art. 17.2 lit. h) este ca, la data de 26 martie 2021, A. să se fi aflat în situaţia diminuării capacităţii de a-si îndeplini obligaţiile, or din cuprinsul Notificării, motivele invocate sunt unele generalităţi legate de piaţă şi nimic concret cu privire la diminuarea capacităţii recurentei de plată.

Aşadar, B. a invocat diminuarea capacităţii de plata a A., la data de 26 martie 2021, ca urmare atât a situaţiei financiare a A., cât şi "a situaţiei existente la nivelul pieţei de energie electrică, caracterizată prin lipsa de lichiditate şi preţuri mult peste media anilor anteriori".

În acest sens, recurenta arată că instanţa de apel a apreciat că diminuarea capacităţii A. de a-şi onora obligaţiile asumate prin contract poate fi determinată nu doar exclusiv de o degradare a situaţiei sale financiare, dar şi de factori externi, cum ar fi situaţia de pe piaţa de energie, mai exact de creşterea preturilor pe piaţa spot faţă de preturile de pe piaţa forward, care ar fi putut influenta incidenţa clauzei de la art. 17, chiar dacă situaţia financiară a A. ar fi rămas neschimbată sau chiar dacă aceasta ar fi înregistrat o evoluţie.

În acest context, recurenta arată că situaţia A. a fost lăsată la simpla bănuială a intimatei B., întrucât art. 17 din contract ar fi permis acest lucru.

Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat faptul că din probele administrate, nu rezulta că A. ar fi încercat să comunice informaţii despre situaţia sa financiara către B., dar şi că A. avea posibilitatea, în momentul primirii notificării să depună nişte situaţii financiare interimare, având în vedere că bilanţul pe anul 2020 nu fusese încă emis, iar cel aferent anului 2019 nu era unul favorabil acesteia, însă a ales să nu conteste situaţia în care se afla, ci doar temeinicia şi dreptul intimatei de a solicita garanţiile.

Prin urmare, A. nu avea obligaţia contractuală de a furniza informaţii şi documente despre starea sa financiară către B., ci B. avea obligaţia să probeze apariţia unei eventuale situaţii, astfel cum prevede art. 17.2 lit. h) din contract.

În opinia recurentei, instanţa de apel trebuia să constate faptul că B. nu avea date certe şi concrete despre situaţia financiară a A. şi nu putea proba la acel moment - 26 martie 2021, faptul că A. şi-ar fi diminuat capacitatea de îndeplinire a obligaţiilor şi, în concluzie, nu era îndreptăţită să suspende livrările de energie, întrucât nu era îndeplinită condiţia contractuală în acest sens.

În acest context, instanţa de apel trebuia să constate faptul că B. nu era în măsură să aprecieze la acel moment, întrucât nu avea datele necesare, că A. se afla în situaţia prevăzută de art. 17.2 lit. h) din contract, astfel că rezilierea contractului încheiat între părţi a survenit din culpa B., care nu şi-a respectat obligaţia de livrare.

In concluzie, nu exista absolut niciun element - la data notificării - care să creeze intimatei B., în mod rezonabil, concluzia că s-ar fi produs o diminuare a capacităţii A. de a-şi îndeplini obligaţiile, motiv pentru care nu erau în drept să solicite constituirea vreunei Garanţii şi, neavând acest drept, nu aveau nici dreptul succesiv de a suspenda livrările pentru presupusa neîndeplinire a obligaţiei de a constitui Garanţia.

Prin urmare, A. nu avea nicio obligaţie în sensul de a se justifica cu privire la starea financiară, ci B. trebuie să demonstreze în concret, nu doar prin simple speculaţii, faptul că A. se afla in situaţia prevăzută de art. 17 alin. (2) lit. h) din Contract şi anume că, la acel moment, intervenise o Schimbare Negativă Semnificativă, în forma prevăzută de lit. h) prin diminuarea capacităţii de a-si îndeplini obligaţiile.

În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură, dat fiind faptul că a schimbat sarcina probei, aceasta fiind transferată de la B. la A..

În acest sens, recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut că este suficientă analiza efectuată de B. la momentul transmiterii notificării către A., dar şi că A. trebuia să comunice către B. documente financiare care să ateste capacitatea sa de a-şi îndeplini obligaţiile la acel moment.

Or, în contractul C. încheiat între părţi, nu este prevăzută nicio astfel de obligaţie, în sensul că A. nu avea obligaţia să furnizeze documente despre starea sa financiară către B. într-o astfel de situaţie ci, dimpotrivă, B. trebuia să demonstreze că A. s-ar fi aflat într-o situaţie de Schimbare Negativă Semnificativă, astfel cum este prevăzut de art. 17.2 lit. h), prin Diminuarea Capacităţii de îndeplinire a obligaţiilor.

In consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu B. S.R.L..

Prin întâmpinarea depusă la 25 octombrie 2022, intimata-pârâtă B. S.R.L. a solicitat anularea în parte a motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, recurenta a solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte va examina cu precădere excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă B. S.R.L., prin care s-a solicitat anularea în parte a motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Aceasta a susţinut că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, iar în speţa dedusă judecăţii recurenta a invocat aplicarea greşită a normelor contractuale de către instanţa de apel.

Analizând excepţia invocată, Înalta Curte constată că aceasta nefondată, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care acest text de lege vizează recursul promovat de reclamantă în integralitatea sa, astfel că nu se poate aprecia nulitatea parţială a recursului, aşa cum s-a solicitat prin întâmpinarea formulată la 25 octombrie 2022, de intimata-pârâtă B. S.R.L..

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin administrator judiciar D. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

In ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 16 şi art. 17 din Contractul C., la situaţia de fapt.

În acest context, recurenta consideră că art. 16 trebuia interpretat în sensul că intimata nu avea dreptul să solicite constituirea de garanţii pentru Tranzacţiile Individuale aflate în curs de executare la momentul transmiterii solicitării privind garantarea plăţilor, deşi analiza efectuată de instanţa de apel cu privire la această critică a reliefat faptul că cele două clauze contractuale trebuie interpretate împreună, prima constituind regula generală, iar cea de a doua norma specială.

Actul Adiţional nr. 1 din 10 martie 2020 încheiat de părţi la contractul cadru C., avea ca obiect reglementarea procedurii şi a condiţiilor în care oricare dintre părţi poate solicita partenerului contractual constituirea de garanţii financiare anterior intrării în vigoare a unei Tranzacţii Individuale.

Astfel, prin actul adiţional, părţile au urmărit să prevadă posibilitatea ca acestea să solicite constituirea unei garanţii financiare înainte de începerea livrărilor în temeiul Tranzacţiei Individuale încheiate şi să stabilească forma, natura şi perioada de valabilitate a acestor garanţii, însă acest aspect nu excludea posibilitatea ca, în cazul intervenirii uneia dintre circumstanţele prevăzute la art. 17 din contractul-cadru C., una dintre părţi să solicite constituirea de garanţii în cursul executării Tranzacţiei Individuale, aşa cum rezultă din modalitatea de redactare a art. 17 partea introductivă:

"Dreptul de a solicita garanţii de bună-execuţie: Oricând pe durata Contractului…".

Prin urmare, dacă intenţia părţilor ar fi fost cea de eliminare completă a posibilităţii de a solicita garanţii financiare, în alte condiţii decât cele prevăzute în Actul Adiţional nr. 1, părţile ar fi făcut o menţiune expresă în acest sens, astfel că, interpretare recurentei, conform căreia, nu este posibilă solicitarea de garanţii pe parcursul executării unei anumite Tranzacţii Individuale, este neîntemeiată, întrucât ignoră cu desăvârşirea modalitatea de redactare a clauzei evocate.

Aşadar, dreptul părţii solicitante de a formula această solicitare pe parcursul derulării Tranzacţiei Individuale rezultă inclusiv din faptul că, potrivit clauzei contractuale, este posibilă solicitarea majorării garanţiei, ceea ce implică în mod necesar preexistenţa unei garanţii constituite, adică a unei Tranzacţii Individuale în curs.

În acest sens, trebuie observate prevederile art. 9 din contractul-cadru C., care prevăd expres posibilitatea ca, în cazul în care nu se constituie garanţia solicitată, să se procedeze la întreruperea (suspendarea) livrărilor, ceea ce implică în mod necesar existenţa unor Tranzacţii Individuale deja încheiate, care se află în curs de executare, pentru care una dintre părţi formulează o solicitare de constituire de garanţii.

Prin urmare, nu există nicio prevedere contractuală care să limiteze dreptul părţii solicitante de a cere constituirea de garanţii numai prin raportare la Tranzacţiile Individuale care urmează să se încheie ulterior formulării solicitării respective, ci dimpotrivă, art. 9 din contractul-cadru C. stipulează expres faptul că în cazul în care partea solicitată nu se conformează cererii, partea solicitantă are dreptul să suspende executarea obligaţiilor proprii din toate Tranzacţiile Individuale, deci inclusiv din cele care erau deja încheiate la momentul formulării solicitării.

În acest sens, regula de interpretare a contractului invocată de recurentă şi prevăzută de art. 1269 C. civ., îşi găseşte aplicabilitatea numai atunci când celelalte reguli de interpretare prevăzute la art. 1266-1268 C. civ. nu pot fi puse în practică, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, întrucât clauzele contractuale sunt suficient de clare încât să nu se impună aplicarea art. 1266-1269 C. civ., care reglementează interpretarea contractului.

Cu referire la diminuarea capacităţii de a îndeplini obligaţiile - art. 17.2.h din contract, se constată că pentru evocarea acestor prevederi este necesar să fie îndeplinite mai multe condiţii, printre care, partea solicitantă să acţioneze în baza unei opinii rezonabile şi să fie de bună-credinţă, precum şi să existe, conform opiniei părţii solicitante, în privinţa celeilalte părţi, o situaţie de diminuare semnificativă a capacităţii de a-şi îndeplini obligaţiile.

Astfel, dacă în opinia rezonabilă şi de bună-credinţă a uneia dintre părţi, cealaltă parte se află într-o situaţie de diminuare semnificativă a capacităţii, clauza de la art. 17.2.h) din contract îşi produce efectele.

În acest context se reţine că în a doua jumătate a lunii martie 2021, B. a realizat o reevaluare a riscului de neexecutare a obligaţiilor în raport cu toţi partenerii săi care nu oferiseră iniţial garanţii financiare în vederea garantării livrărilor de energie realizate de B., iar această decizie de reevaluare a fost luată ca urmare a creşterii preţului energiei care, în funcţie de poziţia de cumpărător sau vânzător net pe care o avea partenerul contractual, putea să fie dăunătoare sau benefică.

Aşadar, din analiza efectuată a reieşit că, în privinţa A., exista probabilitatea ca această societate să se afle într-o poziţie de cumpărător net, cu alte cuvinte că vindea mai multă energie decât cumpăra în temeiul contractelor la termen pe care le avea încheiate (vânzare în lipsă), ceea ce însemna că A. era dependentă de preţul energiei din piaţa spot (piaţa pentru ziua următoare), care se afla deja la niveluri nemaiîntâlnite în luna martie a anilor precedenţi şi despre care existau date clare că va creşte în perioada următoare, ceea ce s-a şi întâmplat.

Or, din analiza efectuată de intimată a reieşit că recurenta se afla într-o poziţie "short", cu alte cuvinte de vânzare în lipsă, iar capacitatea sa nu era nici pe departe suficientă pentru a susţine o asemenea poziţie, iar aceste aprecieri ale B., rezultate din analizele interne efectuate, au fost confirmate ulterior. Astfel, nu numai că preţurile au evoluat, situându-se în prezent la valori extrem de ridicate, dar ulterior recurenta nici nu a mai putut să achite către B. contravaloarea energiei electrice livrate în luna martie 2021 şi a intrat în insolvenţă, motiv pentru care intimata a fost înscrisă la masa credală a recurentei cu suma de 2,670,417.04 RON. Cauzele care au determinat intrarea în insolvenţă a recurentei au fost redate în Raportul publicat de administratorul judiciar în BPI nr. 11957/08.07.2021, din care rezultă că, potrivit balanţei la luna martie 2021 - luna relevantă în contextul prezentului litigiu, recurenta înregistra o pierdere considerabilă, de 4.971.325,41 RON.

În acest sens, se constată că recurenta înregistra la data intrării în insolvenţă datorii considerabile faţă de furnizorii săi de energie, printre care şi intimata din prezenta cauză, iar aceste datorii nu pot fi justificate în niciun caz de recurentă prin faptul că B. a sistat livrările începând cu 1 aprilie 2021, deoarece contractele sale prin care achiziţiona energie nu ar fi trebuit să fie afectate de sistarea respectivă, iar această situaţie ar fi putut fi evitată de recurentă prin efectuarea de plăţi parţiale în avans, accesarea unor credite bancare sau renegocieri ale termenelor de plată cu alţi parteneri.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurenta susţine că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură, întrucât a schimbat sarcina probei, aceasta fiind transferată de la pârâta B. la reclamanta A., întrucât s-a reţinut că A. trebuia să comunice către B. documente financiare care să ateste capacitatea sa de îndeplinire a obligaţiilor la momentul notificării, or în contractul părţilor nu este prevăzută nicio astfel de obligaţie cu privire la starea sa financiară.

Această critică este nefondată, întrucât deşi instanţa de apel a evocat faptul că recurenta avea posibilitatea ca, în etapa anterioară declanşării litigiului, să prezinte intimatei situaţiile sale financiare care atestau viabilitatea situaţiei sale financiare, acest aspect nu poate fi interpretat în sensul inversării sarcinii probei, având în vedere că sarcina probei revine întotdeauna reclamantului, iar cele două instanţe au apreciat în mod corect că intimata a acţionat cu bună-credinţă, în limitele contractuale permise.

Astfel, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, nemulţumirea recurentei vizând de fapt considerentele deciziei atacate.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin administrator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 1083/A din 5 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin administrator judiciar D. împotriva deciziei civile nr. 1083/A din 5 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2023.