Cassation appeal against property registration annulled as procedurally defective, upholding lower court rejection of municipality's ownership challenge

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 aprilie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI, a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care: să se constate inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtului asupra terenului în suprafaţă de 7.544 mp, situat în Bucureşti şi să se dispună radierea menţiunii privind dreptul de proprietate al pârâtului din cartea funciară nr. x a sectorului 5.

Prin încheierea de şedinţă din 2 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale şi a dispus declinarea competenţei în favoarea secţiei a VI-a Civile a Tribunalului Bucureşti.

Prin încheierea din 23 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, la rândul său, excepţia de necompetenţă funcţională şi a constatat ivit conflictul de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 50/F din 17 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, pe al cărei rol cauza a fost înregistrată din nou la data de 5 aprilie 2021.

Prin sentinţa civilă nr. 1514 din 2 iunie 2021, pronunţată în doar nr. x/2020*, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 2111 din 29 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1514 din 2 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

În susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 14 din Legea nr. 185/2018 prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, fiind încălcate dispoziţiile art. 245 - art. 246, coroborate cu art. 479 alin. (2) teza finală, art. 22 alin. (2), precum şi art. 6 din C. proc. civ.

Susţine recurenta-reclamantă că, admiţând excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi constatând că acţiunea promovată este inadmisibilă, fără a pune în discuţia părţilor excepţia de fond a inadmisibilităţii, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, în contextul în care această excepţie nu a fost invocată niciodată formal pe parcursul derulării procesului, nici în primă instanţă şi nici în apel, iar calea de atac viza în mod expres modalitatea de soluţionare greşită a cauzei de către prima instanţă, care, deşi a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, a motivat soluţia exclusiv pe considerente care ţineau de inadmisibilitatea acesteia.

Aşadar, recurenta-reclamată susţine că a fost pusă în imposibilitatea absolută de a formula apărări în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în contextul în care procesul a fost soluţionat pe baza acestei excepţii, atât în primă instanţă, cât şi în apel.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă apreciază că a fost încălcat şi art. 6 din C.E.D.O., întrucât nu a beneficiat de un proces echitabil, în cadrul căruia să poată formula apărări concrete asupra unei excepţii de fond, pe baza căreia cererea sa de chemare în judecată a fost respinsă.

Potrivit recurentei-reclamante, niciuna dintre cele două ipoteze expuse de instanţa de apel cu privire la inadmisibilitatea acţiunii nu sunt fondate, deoarece nu există nicio dispoziţie legală care să impună, într-o acţiune privind constatarea inexistenţei unui drept, ca reclamantul să invoce inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva sa, art. 35 C. proc. civ. neprevăzând o atare condiţie, ci numai existenţa interesului reclamantului. Recurenta-reclamantă mai susţine că putea uza de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 185/2018 în situaţia în care se constata inexistenţa dreptului de proprietate al intimatului-pârât şi se dispunea radierea acestuia din cartea funciară. Mai precizează recurenta-reclamantă că este titulara dreptului conferit de art. 14 din Legea nr. 185/2018.

În susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 14 din Legea nr. 185/2018, a art. 888 C. civ., precum şi a art. 28 şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

Recurenta-reclamantă susţine că a dobândit dreptul de proprietare asupra construcţiilor amplasate pe terenul din str. x la 13.07.2012, având născut în patrimoniu dreptul de a solicita notarea posesiei în cartea funciară, fiind singura posesoare a respectivului teren.

Mai precizează recurenta-reclamantă că Legea nr. 185/2018 impune două condiţii de admisibilitate a notării posesiei în cartea funciară, respectiv imobilul să nu fie înscris anterior în cartea funciară în favoarea altei persoane şi să nu facă parte din domeniul privat al statului/unităţii administrativ teritoriale.

Potrivit recurentei-reclamante, înscrierea dreptului intimatului-pârât în cartea funciară a imobilului s-a realizat în mod fraudulos, cu încălcarea dispoziţiilor art. 888 C. civ. şi a art. 28 şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, întrucât nu a existat nicio cerere formulată de către reprezentantul unităţii administrativ-teritoriale în vederea înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în cartea funciară; procurile şi împuternicirile pe care B. S.A. le-a emis în vede vederea înscrierii imobilului în cartea funciară au privit strict operaţiunea de întabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului activ din Bucureşti; nu a fost prezentat la înscrierea în cartea funciară niciun act administrativ sau de altă natură care să fundamenteze cererea de înscriere pe numele autorităţii administrativ teritoriale.

Recurenta-reclamantă invocă, în raport de aceste argumente, faptul că instanţele de judecată nu au realizat, în fapt, o analiză pertinentă a demersului său procesual.

În opinia recurentei-reclamante, inexistenţa dreptului de proprietate al intimatului-pârât trebuia raportată la dreptul pretins de reclamantă, respectiv de a beneficia de efectele posesiei sale asupra terenului, în temeiul art. 14 din Legea nr. 185/2018, întrucât este singura posesoare a terenului, posesia sa este dovedită de fapte concrete şi lipsite de echivoc, constând în plata taxelor şi impozitelor aferente terenului şi nu există nicio dovadă a dreptului de proprietate al unităţii administrativ teritoriale.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

Prin încheierea din 7 decembrie 2022, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului recurentei din motive medicale.

La 24 februarie 2023, recurenta-reclamantă a depus la dosar înscrisuri.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autoarea căi de atac a invocat în mod expres motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere atunci când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că, în susţinerea motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 14 din Legea nr. 185/2018 şi că, prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, au fost încălcate dispoziţiile art. 245-246, coroborate cu art. 479 alin. (2) teza finală, art. 22 alin. (2), precum şi art. 6 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-reclamantă a criticat faptul că excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată nu a fost invocată nici de prima instanţă şi nici de instanţa de apel şi nu a fost pusă în discuţia părţilor.

Înalta Curte reţine că această critică este formală, în condiţiile în care, prin apelul declarat, reclamanta a invocat faptul că prima instanţă s-a limitat la a analiza acţiunea prin prisma îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, iar instanţa de prim control judiciar a analizat motivul de apel invocat de parte.

Înalta Curte mai arată că aspectele ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 185/2018 nu pot constitui critici de nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care aşa cum s-a precizat mai sus, vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii.

Înalta Curte constată, de asemenea, că în susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă exclusiv aspecte de netemeinicie ce vizează situaţia de fapt şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei, aspecte care antamează fondul cauzei, incompatibile cu prezenta cale de atac declarată, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii şi nu temeinicia ei.

Aşa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum sancţiunea nulităţii recursului intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, aşa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, să anuleze recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2111 din 29 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 martie 2023.