RCA insurer liability: fortuitous event not exonerating under ASF Regulation 23/2014 vs. general civil law

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 21 august 2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâta S.C. L. S.A. şi cu intervenientul M., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri: 1. suma de 9.967 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamanţii A., B., C., D. şi E., reprezentând cheltuielile efectuate cu înmormântarea şi pomenile defunctului; 2. suma de 425.000 euro în echivalent RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, reprezentând daune morale pentru gravele prejudicii suferite ca urmare a accidentului de circulaţie produs la data de 14.11.2015 şi soldat cu decesul rudei acestora, N..

Prin sentinţa civilă nr. 1315 din 19 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâta S.C. L. S.A. şi intervenientul M., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1940/A din 9 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. împotriva sentinţei civile nr. 1315 din 19 aprilie 2021, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. au declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susţinerea recursului, recurenţii-reclamanţi arată că decizia atacată este nelegală, fiind dată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1.351 alin. (4), art. 1.352, art. 1.357 şi art. 1.376 C. civ., precum şi ale art. 27 pct. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Potrivit recurenţilor-reclamanţi, instanţa de fond a analizat şi a reţinut în mod eronat aspectele referitoare la vinovăţia intimatului-intervenient forţat, făcând, în acest sens, trimitere la rapoartele de expertiză judiciare întocmite în dosarul penal, experţii stabilind că intimatul-intervenient forţat nu a observat atelajul condus de victimă în timp util pentru a opri vehiculul prin frânare nu numai din cauza faptului că acesta nu era semnalizat corespunzător, ci şi pentru că acesta se deplasa cu o viteză superioară celei la care ar fi putut opri vehiculul în spaţiul de vizibilitate oferit de lumina farurilor.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a considerat în mod nelegal că, în cazul răspunderii asigurătorului pentru accidente de vehicule, fapta victimei este exoneratoare de răspundere şi în cazul în care nu întruneşte decât condiţiile cazului fortuit şi nu ale forţei majore, considerând în mod nelegal că nu ar fi aplicabile dispoziţiile art. 1.376 C. civ. şi ale art. 27 pct. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

În acest sens, recurenţii-reclamanţi susţin că, în raport de art. 1.376 C. civ., în mod nelegal a considerat instanţa de apel că şi fapta victimei care întruneşte condiţiile cazului fortuit este exoneratoare de răspundere.

Recurenţii-reclamanţi, făcând trimitere la dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. a) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care prevăd că asigurătorul nu acordă despăgubiri într-un caz de forţă majoră, şi la art. 1.351 alin. (4) C. civ. care statuează că:

"Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat şi în caz de forţă majoră", apreciază că instanţa de apel a considerat în mod nelegal că răspunderea asigurătorului, care este una contractuală potrivit deciziei RIL nr. 1/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este înlăturată şi pentru cazul fortuit.

Recurenţii-reclamanţi susţin că, potrivit dispoziţiilor care reglementează răspunderea asigurătorului RCA, acesta nu acordă despăgubiri doar în situaţia în care accidental s-a produs într-un caz de forţă majoră nu şi în caz fortuit. În condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 1.351 alin. (4) C. civ., numai dacă potrivit legii debitorul este exonerat de răspundere pentru un caz fortuit el este exonerat de răspundere şi pentru forţa majoră, nu şi invers, iar în cazul accidentelor de circulaţie dispoziţiile normei speciale prevăd că forţa majoră înlătură răspunderea, rezultă, în opinia recurenţilor-reclamanţi că, per a contrario, în cazul fortuit, aceasta nu este înlăturată.

Astfel, recurenţii-reclamanţi apreciază că instanţa de apel a înlăturat de la aplicare, în mod nelegal, dispoziţiile art. 1.376 alin. (2) C. civ. şi a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 27 pct. 1 lit. a) din Norma nr. 23/2014.

Recurenţii-reclamanţi mai susţin şi că, în mod nelegal, a reţinut instanţa de apel că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1.352 C. civ.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât la dosar nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru, precum şi motivat de faptul că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinare.

Referitor la caracterul timbrabil al cererii, au arătat că recursul este scutit de la obligaţia achitării taxei judiciare de timbru, în raport de prevederile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind îndeplinite condiţiile statuate şi de către Curtea Constituţională prin decizia nr. 387/27.05.2015.

Totodată, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, arătând că argumentele expuse în susţinerea cererii se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 7 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la 1 martie 2023, cu citarea părţilor.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt.

În susţinerea recursului declarat, recurenţii-reclamanţi critică greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.351 alin. (4), art. 1.352, art. 1.357 şi art. 1.376 C. civ., precum şi ale art. 27 pct. 1 lit. a) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 1.351 alin. (1) C. civ.:

"Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit", alin. (3) al aceluiaşi articol definind cazul fortuit ca "(...) un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs".

Articolul 26 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 reglementează cazurile în care asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, iar situaţiile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri sunt expres şi limitativ prevăzute în art. 27, printre acestea fiind şi cazurile în care accidentul a fost produs într-un caz de forţă majoră, din culpa exclusivă a persoanei păgubite, din culpa exclusivă a unei terţe persoane, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 26 alin. (2) pct. 5, etc.

Analiza criticilor expuse în cererea de recurs impune efectuarea unei interpretări sistematice, care constă în lămurirea înţelesului unei dispoziţii legale, tinându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziţii, din acelaşi act ori din alt act normativ.

Interpretarea sistematică a legii civile, în ceea ce priveşte determinarea domeniului de aplicare a unei dispoziţii, în raport de calificarea ei ca normă generală sau ca normă specială, presupune respectarea următoarelor reguli: norma generală nu derogă de la norma specială (generalia specialibus non derogant) şi, respectiv: norma specială derogă de la norma generală (specialia generalibus derogant).

În raport de aceste consideraţii teoretice, reiese pe de o parte faptul că norma generală, respectiv dispoziţia art. 1.351 alin. (1) C. civ. statuează că, dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit, însă una din excepţiile de la această dispoziţie se regăseşte în norma specială: art. 27 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Înalta Curte reţine faptul că printre situaţiile în care asigurătorul nu acordă despăgubiri, conform art. 27 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, nu se regăseşte şi cazul fortuit, or excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, iar norma specială derogă de la cea generală.

În raport de aceste considerente, reiese că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material indicate mai sus, reţinând că fapta victimei, ce îmbracă forma cazului fortuit, este exoneratoare de răspundere.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admitere cursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. împotriva deciziei civile nr. 1940/A din 9 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. şi K. împotriva deciziei civile nr. 1940/A din 9 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia civilă nr. 1940/A din 9 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 martie 2023.