Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 446/2023 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal in insurance delict liability case due to definitive nature of appellate judgment under post-2019 procedural law

Case Number Decizia nr. 446/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania's Civil Section dismissed the appellants' appeal as inadmissible, upholding the Court of Appeal's final decision which had significantly reduced the compensation awarded to the minor plaintiffs for a traffic accident. The dispute arose from a delictual liability claim for bodily injury, where the insurer-pdefendant successfully argued that the underlying lawsuit, initiated in 2020, was subject to the procedural rules of Law no. 310/2018. Relying on Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which explicitly excludes judgments in insurance matters from further appellate review, the Court determined that the Court of Appeal's decision was definitive and non-appealable. Consequently, the initial appeal was rejected, and the plaintiffs were ordered to pay the defendant 2,975 RON in litigation costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, art. 21 din Legea nr. 132/2017, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal in insurance delict liability case due to definitive nature of appellate judgment under post-2019 procedural law: The dispute arose from a delictual liability claim for bodily injury, where the insurer-pdefendant successfully argued that the underlying lawsuit, initiated in 2020, was subject to the procedural rules of Law no. 310/2018. Relying on Article 483(2) of the Code of Civil Procedure, which explicitly excludes judgments in insurance matters from further appellate review, the Court determined that the Court of Appeal's decision was definitive and non-appealable. Consequently, the initial appeal was rejected, and the plaintiffs were ordered to pay the defendant 2,975 RON in litigation costs.

Keywords

AI generated
liability of the insurer article of civil procedure compensation for bodily injuries cassation review procedural orders matter in dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008
În temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a fost obligată pârâta S.C.
art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008
În temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, suma de 4.589,8 RON, aferentă daunelor morale respinse şi suma de 18,45 RON, aferentă daunelor materiale respinse, au rămas în sarcina statului.
art. 21 din Legea nr. 132/2017
În ce priveşte penalităţile de întârziere, recurenţii-reclamanţi arată că soluţia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a art. 21 din Legea nr. 132/2017, fiind greşită susţinerea instanţei de apel referitoare la necesitatea formulării unui apel (incident/principal) de către aceştia.
art. 483 alin. (2) C. proc. civ
a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în subsidiar, excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare reglementate de prevederile art.
art. 488 C. proc. civ
civ., în subsidiar, excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 C. proc. civ..
art. 248 C. proc. civ
482 şi la art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
art. 24 C. proc. civ
Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art.
art. 483 C. proc. civ
310/2018, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

The main ground for dismissing the appeal as inadmissible because the decision in an insurance matter is not subject to further appeal under the specified procedural code provisions.

art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

The procedural basis cited to impose the payment of litigation costs on the appellants.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 4 februarie 2020, pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B., reprezentanţi legali ai minorelor C. şi D., în contradictoriu cu pârâta E. S.A. şi intervenientul forţat F., au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 551.000,78 RON, reprezentând daune materiale şi morale rezultate din producerea de către intervenientul forţat a accidentului din data de 28.09.2019, soldat cu vătămarea corporală din culpă a fiicelor minore ale reclamanţilor, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul dosar.

Prin încheierea camerei de consiliu din data de 10 februarie 2020 a Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţi în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia I civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 919 din 2 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I Civile a Tribunalului Maramureş şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţi în favoarea secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Maramureş; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă în vedere soluţionării conflictului de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 190/F/CC/2020 din 22 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a fost stabilită competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 923 din 7 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acţiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A. şi B., în calitate de reprezentanţi legali ai minorelor C., şi D., în contradictoriu cu pârâta E. S.A. şi intervenientul forţat F., având ca obiect acţiune în răspundere delictuală.

A fost obligată pârâta S.C. E. S.A. la plata sumelor de: 270.000 RON daune morale pentru minora D., 35.000 RON daune morale pentru minora C., 1.000,78 RON daune materiale, din care 38 RON în favoarea reclamantei D. şi 962,78 RON în favoarea reclamantei C..

A fost obligată pârâta S.C. E. S.A. la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi întârziere de la data de 22.12.2019, până la data plăţii efective.

S-au respins în rest pretenţiile solicitate ca neîntemeiate.

În temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a fost obligată pârâta S.C. E. S.A. la plata către stat a următoarelor sume de bani de care reclamantele au beneficiat sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, aferente daunelor morale şi materiale astfel cum au fost admise: suma de 6.120,2 RON, aferentă daunelor morale admise pentru D. şi C. şi suma de 75 RON, aferentă daunelor materiale admise pentru D. şi C..

În temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, suma de 4.589,8 RON, aferentă daunelor morale respinse şi suma de 18,45 RON, aferentă daunelor materiale respinse, au rămas în sarcina statului.

A fost obligată pârâta S.C. E. S.A. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu avocat parţial.

Prin decizia civilă nr. 102 din 17 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 923 din 7 iunie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Maramureş, care a fost schimbată în parte, în sensul că: s-a admis în parte acţiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A. şi B., în calitate de reprezentanţi legali ai minorelor C. şi D., în contradictoriu cu pârâta E. S.A.; a fost obligată pârâta la plata sumelor de: 77.000 RON daune morale pentru minora D., 10.000 RON, daune morale pentru minora C., 76 RON daune materiale; a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi întârziere, începând cu cea de-a zecea zi de la comunicarea către asigurător a prezentei decizii.

În temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 a fost obligată pârâta la plata către stat a următoarelor sume de bani de care reclamantele au beneficiat sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, aferente daunelor morale şi materiale astfel cum au fost admise: suma de 1.635 RON, aferentă daunelor morale şi materiale acordate reclamanţilor.

În temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, celelalte sume pentru care reclamanţii au beneficiat de scutire de la plata taxei judiciare de timbru au rămas în sarcina statului.

A fost păstrat restul dispoziţiilor.

S-a constatat că pentru etapa apelului, părţile şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs.

În susţinerea recursului declarat, recurenţii-reclamanţi arată că, în ce priveşte daunele materiale acordate de judecătorul fondului, instanţa de apel a apreciat, într-un mod superficial, că doar suma totală de 76 RON care atestă plata taxelor de examinare este dovedită cu înscrisuri justificative.

Instanţa de apel a mai reţinut că daunele materiale care pot fi acordate persoanei prejudiciate, pe lângă dovedirea lor cu documente justificative, trebuie să fie contemporane cu evenimentul rutier şi să se afle în legătură de cauzalitate cu acesta.

Potrivit recurenţilor-reclamanţi, instanţa trebuia să motiveze de ce sumele de 200,05 RON şi 62,83 RON nu ar îndeplini aceste condiţii, având în vedere data emiterii chitanţelor doveditoare (octombrie 2019) şi conţinutul acestora, însă nicăieri în considerentele hotărârii nu există o astfel de motivare, instanţa limitându-se la indicarea art. 26 lit. a) pct. IV din Norma ASF nr. 20/2017 şi a condiţiilor generale de acordare a daunelor materiale.

Astfel cum susţin recurenţii-reclamanţi, instanţa nu a făcut nicio referire la chitanţele depuse, ce vizau tratamentul medical necesar recuperării, cheltuieli care se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 26 lit. a) pct. IV din Norma ASF nr. 20/2017, dreptul la recuperarea acestor cheltuieli decurgând şi din prevederile art. 1.387 alin. (1) C. civ.

În ceea ce priveşte daunele morale, recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel a apreciatul că sumele acordate de instanţa fondului excedează rolului lor compensator.

Sub un prim aspect, recurenţii-reclamanţi susţin că hotărârea cuprinde motive contradictorii, lipsind şi motivele care să justifice soluţia din dispozitiv.

Potrivit recurenţilor-reclamanţi, în lipsa unor criterii determinate de evaluare a cuantumului daunelor morale, circumstanţele particulare ale cauzei, decizia nu a creat cadrul corespunzător pentru ca soluţia finală să poată fi justificată, fiind astfel nelegală.

Totodată, raţionamentul instanţei în loc să se îndrepte în direcţia cercetării efective a fondului, a vizat, de fapt, o analiză de oportunitate a menţinerii daunelor morale în cuantumul stabilit de instanţa fondului, fiind injust şi străin de natura pricinii să se considere că alinarea suferinţei pricinuite de evenimentul rutier trebuie să fie limitată de "eficienţa" răspunderii asigurătorului, în raport de contribuţiile colective asigurătorii.

Mai arată recurenţii-reclamanţi că nu există o motivare a soluţiei de diminuare a daunelor morale, nefiind cercetat fondul cauzei şi invocându-se argumente străine de natura cauzei, instanţa de apel expunând un raţionament contradictoriu, în sensul că, deşi a reţinut că este irelevantă raportarea la practica judiciară în materie invocată de E., impunându-se o analiză particulară a fiecărei stări de fapt, a concluzionat în sensul că trebuie respectate principiile despăgubirii echitabile şi proporţionale, care să evite îmbogăţirea fără justă cauză, lăsând să se înţeleagă că, pentru a atinge "echitatea", practica judiciară este totuşi un reper important în cauză.

Un alt motiv de casare vizează faptul că instanţa de apel s-a raportat strict la enumerarea cheltuielilor ce pot fi acoperite prin prisma art. 26 din Normă, ignorând dispoziţiile C. civ.

Referitor la daunele morale, recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel a încercat să-şi justifice soluţia prin prisma unei practici judiciare, fără indicarea acesteia sau a unor elemente din jurisprudenţă care ar determina soluţia adoptată, precum şi prin raportare la Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, încălcând astfel dreptul material aplicabil.

Recurenţii-reclamanţi arată că, aşa cum au susţinut şi în faza apelului, regulile de individualizare a daunelor morale instituite prin Legea nr. 132/2017 (art. 22 alin. (5) şi Norma 20/2017 (art. 26 lit. a) pct. 6) sunt aplicabile exclusiv în procedura amiabilă a stabilirii despăgubirilor, iar nu în cea judecătorească, unde se aplică dreptul comun.

Mai mult, o astfel de modalitate de stabilire a daunelor nu mai este de actualitate, trimiterea la jurisprudenţă în această materie fiind eliminată încă din anul 2016 (O.U.G. nr. 54/2016), iar actualele reglementări aplicabile (Legea nr. 132/2017 şi Norma ASF nr. 20/2017) nu mai prevăd criteriul jurisprudenţei ca element de stabilire a daunelor.

Chiar şi dacă s-ar apela la criteriul jurisprudenţei pentru evaluarea cuantumului daunelor morale, trebuie observat faptul că asigurătorul se raportează întotdeauna la sumele minime acordate şi nu la o medie ponderată a acestora.

Recurenţii-reclamanţi arată că este imperativ ca în analiza sa, instanţa să realizeze o evaluare obiectivă şi să se raporteze la circumstanţele particulare ale cauzei, ţinând cont de probele adminstrate şi împrejurările cauzei, lucru care nu s-a întâmplat.

Recurenţii-reclamanţi invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 2.223, art. 1.385 şi art. 1.391 C. civ.

În ce priveşte penalităţile de întârziere, recurenţii-reclamanţi arată că soluţia instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a art. 21 din Legea nr. 132/2017, fiind greşită susţinerea instanţei de apel referitoare la necesitatea formulării unui apel (incident/principal) de către aceştia.

Recurenţii-reclamanţi fac ample trimiteri la situaţia de fapt şi susţin că penalităţile se datorează de la momentul în care asigurătorul nu şi-a respectat obligaţiile, respectiv când au expirat cele 30 de zile pentru îndeplinirea lor corespunzătoare.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 24.06.2022, intimata S.C. E. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în subsidiar, excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la 29.08.2022, iar aceştia nu au formulat răspuns la întâmpinare.

La 5.12.2022, recurenţii-reclamanţi au depus la dosar note de şedinţă, în combaterea excepţiilor invocate prin întâmpinare.

Prin încheierea de şedinţă din 7 decembrie 2022, s-a dispus amânarea judecării recursului, constatându-se lipsa de procedură cu părţile.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, neputând exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speţă, reclamanţii au învestit Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 4 februarie 2020 cu o cerere în materia asigurărilor.

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 sus-menţionată.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 102 din 17 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în apel, într-o cerere vizând materia asigurărilor.

Prin raportare la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, se constată că decizia atacată este una definitivă, nesupusă recursului şi, având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă E. S.A. şi, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil. În raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenţii-reclamanţi la plata în solidar a sumei de 2.975 RON către intimata-pârâtă E. S.A., cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă E. S.A.

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 102 din 17 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

Obligă recurenţii-reclamanţi la plata în solidar a sumei de 2.975 RON către intimata-pârâtă E. S.A., cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 martie 2023.