Suspension of limitation periods for insolvency claims under Law No. 85/2006 Arts. 36 and 40 despite late claim declaration

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, reclamanta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ VÂLCEA a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 328.341,05 RON, suma reprezentând plăţi compensatorii acordate angajaţilor pârâtei în perioada iulie 2004- iulie 2005, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 95/2002 cu modificările şi completările ulterioare şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor solicitate prin primul capăt de cerere; cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1462 din 21 decembrie 2020, a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 2532 din 3 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ VÂLCEA împotriva sentinţei civile nr. 1462 din 21 decembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018; a fost anulată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Vâlcea.

Pârâta S.C. A. S.A. a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

În susţinerea recursului, recurenta-pârâtă susţine că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă este, cel mai târziu, 08.09.2014, dată la care prin decizia nr. 3391/R-com, pronunţată în dosarul nr. x/2011 a fost admisă contestaţia recurentei şi s-a constatat că declaraţia de creanţă a reclamantei este tardivă.

Recurenta-pârâtă arată că intimata-reclamantă a cunoscut pretinsa faptă ilicită de neînscriere în contabilitate a debitului pretins, precum şi de neînscriere la masa credală, din momentul emiterii deciziei de imputare - 20.11.2009.

În plus, potrivit recurentei-pârâte, data de 06.04.2016, dată la care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei, nu are relevanţă în ceea ce priveşte momentul cunoaşterii pagubei şi a celui ce răspunde de ea, întrucât nu are legătură cu emiterea titlului de creanţă de către intimata-reclamantă, cu înscrierea acesteia la masa credală, cu constatarea ca fiind tardivă declaraţia de creanţă, precum şi cu neînscrierea debitului în contabilitatea pârâtei.

Prin raportare la termenul general de prescripţie de 3 ani, precum şi în raport de data de 08.09.2014, reţinută de prima instanţă ca fiind momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie, recurenta-pârâtă susţine că acesta s-a împlinit la 08.09.2017.

Ca atare, recurenta-pârâtă arată că la data formulării cererii de chemare în judecată - 26.10.2018, termenul prescripţiei extinctive se împlinise.

O altă critică vizează încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor din Legea nr. 85/2006, care statuează în mod imperativ că titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut de 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2006, va fi decăzut, atât din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor, dar şi faptul că acesta nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele, împotriva debitorului, ulterior închiderii procedurii.

Recurenta-pârâtă apreciază că demersul intimatei-reclamante este inadmisibil, întrucât are drept scop obţinerea unui alt titlu de creanţă, în condiţiile în care, anterior deschiderii procedurii insolvenţei, a deţinut un titlu, pe care, însă, nu l-a valorificat, respectiv decizia nr. 51 din 20.11.2009, care a devenit titlu executoriu în temeiul dispoziţiilor art. 141 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, de care a uzat în procedura fiscală.

În plus, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, prin decizia nr. 1068/R-CONT din 4 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2011, care a fost suspendat ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei, deşi a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 51 din 20 noiembrie 2009, a fost menţinută sentinţa nr. 754 din 4 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în acelaşi dosar, prin care a fost anulată somaţia nr. 7894 din 20 noiembrie 2009.

Acţiunea intimatei-reclamante este, în opinia recurentei-pârâte, inadmisibilă sau nefondată şi pentru că se încearcă de către instituţia publică recuperarea, pe calea răspunderii civile delictuale, a unei creanţe bugetare, cu încălcarea legii speciale, care este reprezentată de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Recurenta-pârâtă invocă şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 40, coroborat cu art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât, la data deschiderii procedurii insolvenţei - 9.11.2011, reclamanta nu promovase o acţiune împotriva sa.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel a aplicat în mod eronat prevederile art. 40 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art. 36. Or, potrivit art. 36, de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.

Ca atare, potrivit recurentei-pârâte, de la data deschiderii procedurii se suspendă termenele de prescripţie a acţiunilor care, la acea dată, se aflau în curs şi care aveau ca obiect realizarea creanţelor asupra debitorului sau asupra bunurilor sale.

În susţinerea acestei critici, recurenta-pârâtă arată că, la data de 9.11.2011, data deschiderii procedurii insolvenţei, intimata-reclamantă nu avea deschisă o acţiune împotriva sa, care să aibă ca obiect realizarea unei creanţe. De altfel, o atare acţiune nici nu avea de ce să fie întreprinsă, în condiţiile în care intimata-reclamantă deţinea un titlu de creanţă, reprezentat de decizia nr. 51 din 20.11.2009.

Revenind la dosarul de insolvenţă, recurenta-pârâtă precizează că norma legală care i-a permis să invoce tardivitatea declaraţiei de creanţă în dosarul de insolvenţă nr. x/2011/a12, a fost incidentă cauzei, astfel cum a statuat Curtea de Apel Piteşti prin decizia definitivă.

Concluzionează recurenta-pârâtă în sensul că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 40 din Legea nr. 85/2006, câtă vreme, la data deschiderii procedurii insolvenţei, nu exista vreo acţiune a intimatei-reclamante care să aibă ca obiect realizarea unei creanţe împotriva sa.

Recurenta-pârâtă precizează că, deşi a invocat faptul că nu sunt incidente prevederile art. 36 şi art. 40 din Legea nr. 85/2006, instanţa de apel nu a răspuns apărărilor sale, încălcându-se astfel art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fapt ce impune casarea hotărârii pentru motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel nu a dat eficienţă puterii de lucru judecat a deciziei nr. 1068 din 4 octombrie 2017, pronunţate în dosarul nr. x/2011, de Curtea de Apel Piteşti.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 13 aprilie 2022, comunicarea acestuia părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Intimata-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 19 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la data de 1 martie 2023, în şedinţă publică.

Analizând recursul cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată.

Ca atare, limitele învestirii instanţei de apel au vizat exclusiv greşita soluţionare a acestei excepţii, iar prin decizia recurată a fost admis apelul declarat de reclamantă, a fost anulată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Vâlcea, instanţa de apel constatând că prima instanţă a soluţionat în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fără a cerceta în fond cererea de chemare în judecată.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte arată că analiza legalităţii hotărârii recurate se va face numai în raport de excepţia menţionată mai sus, neputând face obiectul analizei criticile recurentei-pârâte ce vizează fondul cauzei, referitoare la decăderea titularului de creanţe anterioare deschiderii procedurii din dreptul de a a-şi realiza creanţa împotriva debitorului ulterior închiderii procedurii, la inadmisibilitatea demersului judiciar al intimatei-reclamante, întrucât urmăreşte obţinerea unui nou titlu de creanţă, precum şi în raport de dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 şi nici cele care vizează puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1068 din 4 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.

Înalta Curte reţine că, în susţinerea motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 40, coroborat cu art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Conform art. 36 din legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.

Înalta Curte arată că scopul instituirii acestor dispoziţii legale este ca valorificarea tuturor acţiunilor (judiciare, extrajudiciare sau de executare silită) pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale să se realizeze prin formularea unei declaraţii de creanţă în cadrul procedurii insolvenţei.

De asemenea, art. 40 din lege prevede că deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art. 36.

Din interpretarea coroborată a celor două texte de lege, rezultă că pe toată durata procedurii, pentru acţiunile sau executările silite având ca obiect realizarea creanţelor asupra debitorului sau averii sale, nu curge termenul de prescripţie, art. 40 instituind un caz de suspendare ce intervine de drept (ope legis).

Înalta Curte apreciază că art. 40 din lege este aplicabil tuturor acţiunilor având obiectul prevăzut de art. 36, deci nu numai celor introduse anterior deschiderii procedurii, din moment ce în cuprinsul acestuia nu este prevăzută nicio limitare în acest sens.

De altfel, nu se întrevede nicio raţiune pentru a se pretinde unui creditor să formuleze o cerere de chemare în judecată (care să aibă efect întreruptiv al termenului de prescripţie) împotriva unei persoane aflate în procedura insolvenţei, după data deschiderii procedurii, din moment ce valorificarea dreptului de creanţă ar trebui să se realizeze prin formularea unei declaraţii de creanţă, acesta fiind şi motivul pentru care art. 40 din Legea nr. 85/2006 prevede că deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripţie a acţiunilor întreprinse pentru realizarea creanţelor asupra debitorului şi averii sale.

În raport de dispoziţiile art. 40, coroborat cu art. 36 din Legea nr. 85/2006, care contrar alegaţiilor recurentei-pârâte sunt incidente în cauză, Înalta Curte arată că în mod legal instanţa de apel a apreciat că momentul de început al cursului prescripţiei extinctive este data de 06.04.2016, la care procedura de reorganizare a pârâtei s-a închis.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă a invocat formal motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă invocă faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la apărările sale în sensul că nu sunt incidente prevederile art. 40, coroborat cu art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Înalta Curte arată că, din perspectiva motivului de recurs invocat, casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Faptul că instanţa de apel a reţinut, contrar argumentelor pârâtei, că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 40, coroborat cu art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu poate reprezenta o critică de nelegalitate ce se circumscrie motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2532 din 3 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2532 din 3 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 martie 2023.