Constitutional inadmissibility of challenging a judicial practice minute and procedural norms lacking nexus to the pending labor dispute

Şedinţa publică din data de 1 martie 2023

Deliberând, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1866/PI din 10 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. şi C. S.A., având ca obiect contestarea deciziei de încetare a contractului de asigurare medicală (anexă la contractul de muncă), şi pretenţii.

Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 659 din 15 aprilie 2022, a respins apelul declarat de către reclamantul-apelant A. împotriva sentinţei civile nr. 1866 din 10 noiembrie 2021 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. şi C. S.A., cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, solicitând admiterea acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2022, la data de 18 mai 2022.

La 2 iunie 2022 revizuentul A. a depus un înscris, prin care a solicitat ca d-na judecător D. să analizeze dacă nu se impune să formuleze o declaraţie de abţinere pentru a evita o dublă pronunţare cu posibile reţineri identice, întrucât face parte şi din completul de judecată învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2022, care are aceeaşi motivare/obiect cu dosarul nr. x/2022, iar, în subsidiar, a formulat o cerere de recuzare a respectivului judecător.

Prin încheierea din 23 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia de netimbrare şi s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare formulată de revizuentul A. împotriva d-nei judecător D., membră a completului de judecată învestit cu soluţionarea cererii de revizuire promovate de către aceeaşi parte împotriva deciziei civile nr. 659 din 15 aprilie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

La data de 29 iunie 2022 (e-mail - dosar recurs), A. a declarat recurs împotriva încheierii din 23 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, la 6 iulie 2022.

Prin cererea înregistrată la 13 septembrie 2022, petentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, a minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curţii de Apel Iaşi şi a dispoziţiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă cererea formulată de petentul A. şi a fost sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin aceeaşi încheiere, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curţii de Apel Iaşi şi a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003.

La 3 noiembrie 2022, A. a declarat recurs împotriva încheierii din 3 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, privind soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curţii de Apel Iaşi, iar la 4 noiembrie 2022, A. a declarat recurs împotriva încheierii din 3 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003.

Recursul declarat împotriva încheierii din 3 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost înregistrat pe rolul secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub număr de dosar x/2022

La 3 decembrie 2022, recurentul A. a transmis prin e-mail motivarea recursului.

În argumentarea recursului, cu referire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curţii de Apel Iaşi, s-a susţinut, în esenţă, că minuta aflată în discuţie reprezintă o dispoziţie legală, deoarece respectă procedurile CSM, respectă Hotărârile CSM, respectă rezultatul votului, respectă calitatea participanţilor la întrunire, respectă ce­rinţele unei Minute stabilite de CSM şi impune judecătorilor implementarea MINU­TEI, care "se consideră însuşită de judecători", dacă nu se opun opiniei majoritate promovate.

Solicită admiterea recursului şi, în consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curţii de Apel Iaşi.

Cu referire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003, recurentul a susţinut, în esenţă, că, văzând şi prevederile art. 124 din Constituţie, încheierea din 3 noiembrie 2022 ignoră faptul că judecătorii trebuie să aplice imparţial legea.

În opinia recurentului, instanţa nu a avut în vedere că "fondul litigiului" este reglementat de art. 270 din Codul muncii, care reglementează cauzele din Conflictele de muncă, inclusiv toate cererile aferente cauzelor.

Apreciază, totodată, că încheierea recurată ignoră faptul că litigiile de muncă sunt scutite de taxe judiciare, conform art. 270 din Codul Muncii, pe care îl enunţă, scutire de care nu beneficiază alte cauze din C. civ. sau din C. pen.

Solicită admiterea recursului şi, în consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003.

La 16 ianuarie 2023, recurentul A. a reiterat cererea de disjungere înregistrată la 5 decembrie 2022, solicitând, totodată, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

La 27 februarie 2023, intimata B. S.R.L. a depus concluzii scrise prin care a solicitat, în esenţă, atât respingerea cererii de disjungere, cât şi a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionaliate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Deliberând, asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Prin aceste dispoziţii, se atribuie instanţei în faţa cărora a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

Excepţia invocată are ca obiect analiza caracterului neconstituţional al prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa de judecată sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Instanţele de judecată au rolul de partener al Curţii, în sensul că verifică, în vederea sesizării instanţei constituţionale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 345 din 19.04.2018, paragraful 27).

În jurisprudenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 530 din 15 iulie 2021, paragraful 21), Curtea Constituţională a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituţionalitate, astfel încât atât instanţei a quo, cât şi celei a quem le revine competenţa de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituţionalitate. Dacă în privinţa instanţei a quo, verificarea condiţiilor de admisibilitate ţine de îndeplinirea condiţiilor legale necesare pentru sesizarea Curţii Constituţionale, pentru instanţa a quem această verificare are semnificaţia întrunirii condiţiilor necesare declanşării controlului de constituţionalitate, respectiv a cercetării prezumţiei de constituţionalitate a textului legal criticat. Prin urmare, realizând această verificare, Curtea se asigură că exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la textul criticat prin formularea unei excepţii de neconstituţionalitate prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei, ceea ce este de natură a valida faptul că examenul de verificare a conformităţii normei legale cu Constituţia se plasează în cadrul controlului concret de constituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, paragraful 28).

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta a fost ridicată să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze motivat, Curtea Constituţională, cu soluţionarea excepţiei.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte subliniază că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate se face în faţa instanţelor judecătoreşti, cu condiţia existenţei, aşadar, a unui proces pendinte. Instanţa de judecată se pronunţă doar asupra admisibilităţii excepţiilor de neconstituţionalitate, cu obligaţia de a le respinge ca inadmisibile pe acelea care nu îndeplinesc condiţiile legii, având rolul unui filtru al excepţiei de neconstituţionalitate invocate de părţi. Instituind imposibilitatea sesizării Curţii Constituţionale direct de către părţi, legiuitorul a avut în vedere prevenirea eventualelor abuzuri şi tergiversarea cauzelor deduse judecăţii, în deplin acord cu dispoziţiile art. 57 din Constituţie, potrivit cărora drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 519 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 12 august 2015, paragrafele 20 şi 21, şi Decizia nr. 243 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 2 iulie 2013).

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate anterior evocate, Înalta Curte reţine că prevederile legale ce formează obiectul excepţiei nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Este de subliniat că soluţia vizând neconstituţionalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerinţa referitoare la necesitatea existenţei legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

Cu privire la îndeplinirea condiţiei vizând legătura dispoziţiei legale criticate pentru neconstituţionalitate cu soluţionarea acestei cauze, Înalta Curte reţine că, din motivarea cererii de sesizare formulată de petent, rezultă că acesta solicită, în realitate, modificarea dispoziţiilor de lege, aspect care excedează controlului Curţii Constituţionale, astfel că nu este îndeplinită condiţia legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu modul de dezlegare al cauzei.

De altfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, în ipoteza sesizării Curţii Constituţionale şi o posibilă admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic modul de dezlegare al pricinii având ca obiect recursul declarat împotriva încheierii din 3 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Curtea Constituţională a precizat în repetate rânduri că excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale incidente într-o anumită fază procesuală trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cererii în cadrul căreia a fost invocată această excepţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 358 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 817 din 09.10.2019, paragraful 32).

Or, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată nu au legătură cu soluţionarea cererii de recurs în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.

Legătura cu soluţionarea cauzei presupune ca eventuala declarare a neconstituţionalităţii să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, ceea ce în cauză nu se confirmă.

Prin urmare, în cauză nu este îndeplinită condiţia legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu modul de dezlegare al cauzei, şi, întrucât art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate, neîndeplinirea uneia dintre ele, cum e cazul în speţă, atrage respingerea cererii de sesizare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prezentul recurs vizează soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curţii de Apel Iaşi şi cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003.

Se constată că, în argumentarea recursului, A. nu a indicat motivul de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul şi nu a arătat, în concret, în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În acest context, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Astfel, Înalta Curte subliniază că soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se înţelege că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate, rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condiţiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menţionată.

Se impune precizarea că, în concret, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Or, în analiza sa, sub un prim aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a făcut decât să-şi exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituţionalitatea Minutei întâlnirii privind problemele de drept interpretate şi aplicate neunitar în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, în trimestrul al II-lea al anului 2015, înregistrată la Curtea de Apel Iaşi sub nr. 2836/A/2 iulie 2015.

Cum în mod corect a apreciat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în motivarea încheierii recurate, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a unui un act în cuprinsul căruia sunt consemnate aspectele de practică judiciară neunitară discutate în cadrul întâlnirii profesionale desfăşurate la Curtea de Apel Iaşi nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de legea specială, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte a reţinut în mod legal inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea minutei de practică neunitară nr. 2836/A/2015 a Curţii de Apel Iaşi.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a exercitat rolul de prim filtru al sesizării şi în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, arătând motivele pentru care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut cu justeţe că în cauză nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute în mod expres de alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Este ştiut că pentru a fi îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, este necesar ca o eventuală soluţie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate să producă un efect practic asupra procedurii judiciare pendinte; cu alte cuvinte, să influenţeze fie soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză, fie derularea în continuare a procesului.

S-a reţinut în mod legal că textul de lege despre care petentul pretinde că este neconstituţional nu are legătură cu soluţionarea cauzei, respectiv cu soluţionarea recursului formulat de petent împotriva unei încheieri prin care s-a soluţionat un incident procedural constând în cererea de recuzare formulată de acesta în faţa instanţei de revizuire (Curtea de Apel Timişoara).

Este de necontestat că o cerere de recuzare, la fel ca şi o cerere de strămutare, reprezintă un incident procedural, care poate surveni indiferent de natura fondului litigiului în cadrul căruia s-a formulat o atare cerere.

Soluţia vizând neconstituţionalitatea unui text trebuie evaluată în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerinţa referitoare la necesitatea existenţei legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei (în speţă, a recursului care formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Aşa fiind, în condiţiile în care litigiul în cadrul căruia s-a formulat solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii vizează strict un incident procedural, ce urmează a fi analizat independent de natura fondului litigiului pe care acesta s-a grefat, în mod corect s-a constat că prevederile legale invocate ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu soluţionarea recursului care formează obiectul dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar instanţa de recurs în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 270 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 3 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare.

Cererea de recurs se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 3 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2023.