Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific illegality critiques against expert valuation and damages quantification

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. de dosar x/2018, reclamanta Faleza S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Oneşti şi U.A.T. Municipiul Oneşti - prin Primar, obligarea pârâţilor la plata sumei de 450.000 RON, reprezentând daune civile contractuale, plus dobânda legală, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii.

S-a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.270 C. civ. şi art. 453 C. proc. civ.

Pârâţii au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

De asemenea, pârâţii au formulat cerere reconvenţională, prin care au solicitat, în principal, să se constate calitatea de proprietar al Municipiului Oneşti asupra terenului ce face obiectul contractului de concesiune nr. x/24.12.1992 şi, în subsidiar, obligarea concesionarului la predarea bunul imobil ce face obiectul contractului.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională, prin care

a invocat exceptia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Bacău.

De asemenea, reclamanta a invocat excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte primul capăt al cererii reconvenţionale, iar referitor la cel de al doilea capăt de cerere, s-a invocat dreptul de retenţie asupra bunului până la plata despăgubirilor.

Prin încheierea din 3 aprilie 2019, instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Bacău.

Pârâţii au depus în şedinţa din 8 mai 2019 note scrise, prin care au precizat că temeiul de drept al capătului doi al cererii reconvenţionale este art. 1.270 alin. (1) C. civ.

Prin sentinta civilă nr. 360 din 5 iunie 2019, instanţa a luat act de renunţarea la judecata cererii reconvenţionale, în ceea ce priveşte constatarea calităţii de proprietar al Municipiului Oneşti asupra terenului ce face obiectul contractului de concesiune nr. x/24.12.1992.

De asemenea, s-a constatat că excepţia lipsei de interes invocată cu privire la acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

Prin sentinţa civilă nr. 365 din 9 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, fiind respinsă totodată ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Faleza S.R.L.

Totodată, s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâţii Primarul Municipiului Oneşti şi U.A.T. Municipiul Oneşti, fiind obligată reclamanta Faleza S.R.L. să predea bunul imobil situat în Oneşti, str. x, jud. Bacău, obiect al contractului de concesiune nr. x/24.12.1992.

2. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Faleza S.R.L.

Prin decizia nr. 135 din 19 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2021, s-a admis apelul declarat de reclamanta Faleza S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 365 din 9 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii în parte a acţiunii principale.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei suma de 183.458 RON, cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală calculată de la data de 8 noiembrie 2018 şi până la data plaţii efective.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei apelate cu privire la excepţia inadmisibilităţii şi cu privire la cererea reconvenţională.

Au fost obligaţi intimaţii-pârâţi să platească reclamantei suma de 16.799 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel.

3. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Oneşti şi U.A.T. Municipiul Oneşti, solicitând casarea în parte a deciziei recurate şi anularea dispoziţiei de admitere a apelului reclamantei, cu consecinţa admiterii în parte a cererii introductive şi a acordării despăgubirilor în favoarea reclamantei. De asemenea, au solicitat anularea dispoziţiei privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei în primă instanţă şi în apel.

În drept, pârâţii şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea căii de atac, recurenţii-pârâţi, după expunerea situaţiei de fapt deduse judecăţii şi a parcursului procesual al dosarului, au relevat că sentinţa primei instanţe, legală şi temeinică, a fost schimbată în apel cu încălcarea legii.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi critică decizia recurată sub aspectul modului în care instanţa de apel a apreciat concluziile expertizelor administrate în cauză, cu ignorarea obiecţiunilor la raportul de expertiză şi al refuzului de a dispune refacerea expertizei, considerând că nu s-a realizat o cercetare completă şi temeinică a fondului cauzei. De asemenea, recurenţii-pârâţi invocă caracterul potrivnic al concluziilor expertizelor realizate în cauză.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi arată că decizia recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiaza soluţia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind incidente dispoziţiile art. 497 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte obligarea pârâţilor la plata sumei de 183.458 RON, cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală aferentă, recurenţii menţionează că decizia instanţei de apel cuprinde doar în mod lapidar motivele stabilirii cuantumului despagubirilor, acestea fiind urmate de concluzii scurte şi vagi, în timp ce argumentele aplicării de către judecător, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, a coeficientului de uzură ponderat de 38%, lipsesc în totalitate.

O altă critică vizează cheltuielile de judecată acordate reclamantei în primă instanţă şi în apel, în sumă de 16.799 RON, pe care recurenţii le consideră nejustificat de mari, arătându-se că hotărârea instanţei de apel nu este motivată nici sub acest aspect.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după ce au expus succesiunea în timp a actelor normative privind amortizarea mijloacelor fixe, recurenţii au invocat lipsa incidenţei în cauză a Legii nr. 62/1998, contrar celor reţinute de instanţa de apel, care a ignorat concluziile expertizelor extrajudiciare aflate la dosarul cauzei, în ceea ce priveşte încadrarea imobilului din punct de vedere al duratei sale de funcţionare ca mijloc fix, cu consecinţa acordării de despăgubiri în favoarea reclamantei.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 19 septembrie 2022 intimata-reclamantă Faleza S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că motivele de recurs invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 13 octombrie 2022 recurenţii au solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 9 ianuarie 2023 s-a stabilit termen, în complet de filtru, pentru admisibilitatea în principiu a recursului, la data de 28 februarie 2023.

4. Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului formulat de pârâţii Primarul Municipiului Oneşti şi U.A.T. Municipiul Oneşti, invocată de către intimata-reclamantă Faleza S.R.L., urmând a anula recursul, pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile iar în acord cu art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de lege.

A motiva recursul înseamnă arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici punctuale privind modul în care a fost judecată cauza, raportat la motivul de recurs indicat.

Aşadar, invocarea unor anumite motive de casare nu conduce de plano la incidenţa acestora, ci trebuie formulate critici concrete privind raţionamentul instanţei de apel în justificarea soluţiei pronunţate, cu indicarea în mod clar a aspectelor de nelegalitate identificate de parte.

Sancţiunea care intervine în cazul în care aspectele invocate de parte nu se încadrează în cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ipoteză pe care legea o asimilează nemotivării recursului, este nulitatea căii extraordinare de atac.

În cauză, recurenţii au indicat drept temeiuri ale recursului promovat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, întrucât susţinerile formulate în dezvoltarea acestora nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Subsumat motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii invocă încălcarea normelor de procedură, în considerarea faptului că instanţa de apel a respins obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, precum şi cererea de refacere a expertizei dispuse, deşi expertizele aflate la dosarul cauzei conţineau, potrivit recurenţilor, concluzii contradictorii.

Referitor la aceste susţineri, Înalta Curte constată că recurenţii nu critică în mod concret încălcarea vreunei reguli de procedură, a cărei nerespectare ar putea atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate, ci strict aprecierile instanţei de apel asupra utilităţii, concludenţei ori pertinenţei probelor solicitate de către părţi.

Dat fiind că modul de apreciere a instanţei asupra probelor propuse de părţi şi evaluarea ulterioară a materialului probator sunt aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii atacate, acestea nu pot fi analizate şi cenzurate în recurs.

În consecinţă, criticile invocate în susţinerea motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu vizează nelegalitatea deciziei recurate, motiv pentru care vor înlăturate, faţă de imposibilitatea examinării lor în prezentul cadru procesual.

Subsumat motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii susţin că decizia recurată este insuficient motivată sub aspectul obligării pârâţilor la plata către reclamantă a despăgubirilor de 183.458 RON. De asemenea, se invocă lipsa oricărei motivări privind aplicarea de către instanţa de apel, în ceea ce priveşte cuantificarea despăgubirilor, a coeficientului de uzură a construcţiei de 38%. Totodată, recurenţii arată că nici dispoziţia privind obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată de 16.799 RON suportate de reclamantă nu este motivată.

Se reţine că, în dezvoltarea acestui motiv, recurenţii invocă principiile de drept privind motivarea hotărârilor judecătoreşti, fără a dezvolta însă critici concrete privind lipsa motivării sau a unei motivări corespunzătoare în ceea ce priveşte soluţia recurată, precum şi fără a indica motivele invocate prin cererea de apel pe care instanţa nu le-ar fi analizat şi care pot conduce la nulitatea hotărârii pronunţate.

Mai mult, verificând decizia atacată, se constată că instanţa de apel a stabilit cuantumul despăgubirilor ca urmare a evaluării probelor, respectiv prin raportare la suma stabilită de expertul judiciar în cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză coroborat cu o serie de alte probe din dosar relevante sub aspectul stării imobilului.

Aşa fiind, susţinerile referitoare la nemotivarea soluţiei în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor şi modalitatea de stabilire a acestora, prin aplicarea unui anumit coeficient de uzură la valoarea expertizată a imobilului vizează exclusiv temeinicia hotărârii atacate. Or, asupra aspectelor de temeinicie, s-a pronunţat instanţa de apel, ca instanţă de fond, aceasta fiind suverană în a aprecia, pe baza probelor administrate şi în raport de circumstanţele cauzei, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei.

În concluzie, criticile de ordin general privind nemotivarea în fapt şi în drept a soluţiei referitor la cuantificarea despăgubirilor, fără a se indica eroarea instanţei de fond în motivarea hotărârii ori lipsurile acestei hotărâri, prin raportare la motivele de apel invocate, nu reprezintă o motivare corespunzătoare a recursului, sub aspectul motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, criticile privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată şi cuantumul acestor cheltuieli nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii, prin urmare, nu pot face obiectul analizei în recurs. În acest sens s-a exprimat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 3/2020, în acord cu care motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Aşadar, motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat formal, neputând fi analizat în mod efectiv.

Subsumat motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au invocat încălcarea respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material, constând în normativele în materie de construcţii care s-au succedat începând cu data emiterii autorizaţiei de construire pentru imobilul edificat în baza contractului de concesiune dintre părţi.

Privitor la expertiza dispusă în cauză, susţin recurenţii că nu ar fi aplicabilă Legea nr. 62/1968, privind amortizarea fondurilor fixe, cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel, ci H.G. nr. 2139/2004, pentru aprobarea catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.

Se invocă şi faptul că, raportat la prevederile H.G. nr. 2139/2004, durata de funcţionare a imobilului nu putea fi stabilită în cadrul expertizei judiciare ca fiind superioară contractului de concesiune, prin urmare nu se justifică obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri către reclamantă.

Înalta Curte reţine că, deşi prin invocarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii tind să demonstreze încălcarea unor dispoziţii legale în materie de construcţii, în realitate, aceştia repun în discuţie corectitudinea expertizelor extrajudiciare din dosar care servesc poziţiei lor procesuale, menţionând că instanţa de apel a ignorat concluziile acestor expertize.

Aşa cum s-a arătat anterior, aspectele ce ţin de probe şi aprecierea probelor reprezintă chestiuni de temeinicie care nu pot fi analizate în recurs.

De asemenea, se reţine că susţinerile recurenţilor în dezvoltarea motivului de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează, în realitate, soluţia de obligare a pârâţilor la plata de despăgubiri, modul de stabilire şi cuantumul acestora, fiind contestat astfel raţionamentul instanţei de apel privind încadrarea imobilului din punct de vedere al duratei de funcţionare şi obligarea la plata către reclamantă a sumei de 183.458 RON.

În consecinţă, recurenţii nu indică în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, prin raportare la soluţia din apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Aşadar, motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost, de asemenea, invocat formal, nefiind relevată nelegalitatea hotărârii atacate.

Raportat la criticile ce fac obiectul prezentului recurs, rezultă cu evidenţă readucerea în discuţie a chestiunilor de fond, care ţin de temeinicia hotărârii recurate, ca expresie a nemulţumirii faţă de soluţia instanţei de apel. Or, aşa cum s-a arătat, criticile de netemeinicie depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Cu privire la toate aspectele ce ţin de situaţia de fapt, probele încuviinţate şi evaluarea acestora, pretenţiile afirmate de reclamantă şi modul de stabilire a valorii acestora dar şi cheltuielile de judecată, aminteşte Înalta Curte că părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel, spre a-şi dovedi temeinicia susţinerilor, respectiv a combate argumentele părţii adverse. Nu mai puţin, recursul este o cale de atac de reformare, extraordinară, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate.

Prin urmare, în condiţiile în care recurenţii nu au formulat veritabile critici de nelegalitate referitor la hotărârea atacată, în raport de care să se declanşeze controlul judiciar în această fază a judecăţii, Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de intimată prin întîmpinare.

Având în vedere că accesului efectiv la justiţie îi corespunde obligaţia justiţiabililor de a respecta cerinţele formale prevăzute de lege pentru realizarea în mod valabil a oricărui demers judiciar, incluzând promovarea căii extraordinare de atac, se constată că recursul ce face obiectul judecăţii nu îndeplineşte condiţia esenţială de a fi motivat în sensul procedural al termenului.

În egală măsură, reţinându-se şi că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Oneşti şi U.A.T. Municipiul Oneşti împotriva deciziei nr. 135 din 19 mai 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Referitor la cererea intimatei-reclamante Faleza S.R.L. privind obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-reclamantă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâţii Municipiul Oneşti şi Primarul Municipiului Oneşti împotriva deciziei nr. 135/2022 din 19 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea formulată de intimata-reclamantă S.C. Faleza S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2023.