Annulment of arbitral award: characterization of contractual nullity as substantive defense and non-applicability of mandatory norm doctrine under Art. 608 CPC

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând, în principal, obligarea pârâtului la plata sumei de 204.036 euro cu titlu de debit principal, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective, la plata sumei de 8.841 euro cu titlu de penalităţi de întârziere contractuale, la plata dobânzii legale aferente debitului principal, de la data introducerii cererii de arbitrare până la data achitării integrale; în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii dividendelor în sumă de 250.000 RON, conform contractului dintre părţi.

Hotărârea Tribunalului arbitral:

Prin sentinţa arbitrală nr. 16 din 22 februarie 2021 Tribunalul arbitral a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. şi a obligat pe pârâtul B. la plata sumei de 202.722 euro cu titlu de împrumut nerestituit.

Acţiunea în anulare:

Sentinţa arbitrală a fost contestată de pârâtul B., care a solicitat desfiinţarea în parte a sentinţei, rejudecarea cauzei, cu admiterea excepţiei nulităţii absolute a convenţiei părţilor din data de 11.09.2011 şi a convenţiei de dare în plată din 28.04.2015 şi a inadmisibilităţii primului capăt de cerere cu consecinţa respingerii în tot a cererii reclamantului.

Petentul-pârât a invocat prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., criticând sentinţa arbitrară pentru nemotivare, pentru nerespectarea unor norme legale imperative (art. 1270, art. 1247 şi art. 1268 C. civ. şi art. 550 C. proc. civ.), pentru încălcarea principiilor dreptului la apărare şi oralităţii.

În cadrul acţiunii în anulare, reclamantul a solicitat să se dispună suspendarea executării sentinţei arbitrale până la soluţionarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 91/F din 23 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins acţiunea în anulare ca neîntemeiată; a respins, totodată, cererea de suspendare a executării sentinţei arbitrale ca rămasă fără obiect.

Recursul:

Sentinţa Curţii de Apel a fost recurată de petentul-pârât B., care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte curţi de apel.

Recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., criticând sentinţa atacată sub următoarele aspecte:

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat, într-o primă critică, încălcarea prevederilor art. 22 alin. (4) şi (6) C. proc. civ. prin aceea că a calificat excepţiile nulităţii absolute a contractului din data de 11.09.2011 şi a inadmisibilităţii primul capăt din cererea intimatului-reclamant fără a le pune în discuţia părţilor, susţinând totodată neanalizarea criticilor sale care vizau existenţa motivării în sentinţa arbitrală cu privire la aceleaşi excepţii. A arătat că tribunalul arbitral a respins excepţia nulităţii şi a precizat expres că nu va analiza excepţia inadmisibilităţii şi, deci, cu încălcarea normelor legale Curtea de Apel Bucureşti a recalificat aceste excepţii ca fiind apărări de fond; în acelaşi sens a invocat şi încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Din aceeaşi perspectivă a susţinut nelegalitatea sentinţei atacate şi prin prisma considerentului care argumentează existenţa motivării hotărârii arbitrale, în condiţiile în care această nemotivare avea în vedere cele două excepţii enunţate anterior.

O altă critică a vizat încălcarea prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., Curtea de Apel refuzând examinarea cauzei prin raportare la excepţia inadmisibilităţii, motivat de faptul că vizează fondul cauzei.

Sub imperiul aceluiaşi motiv de casare, recurentul-pârât a susţinut nelegalitatea sentinţei atacate în ceea ce priveşte considerentul că nu ar fi invocat în faţa Tribunalului arbitral prevederile art. 1247 C. civ., arătând că deşi nu a fost invocat în primul memoriu depus la cererea de arbitrare, el a fost indicat expres în memoriul depus la cererea de completare a cererii de arbitrare şi, chiar dacă nu a fost invocat, trebuia invocat de instanţă din oficiu.

Recurentul-pârât a invocat şi încălcarea prevederilor art. 14 C. proc. civ. şi ale art. 41 din Regulile de procedură arbitrală, susţinând o analiză superficială a cauzei, în condiţiile în care critica sa viza faptul că termenul la care s-a judecat cauza în faţa Tribunalului Arbitral fusese acordat doar pentru discutarea excepţiilor; a criticat şi refuzul de a solicita înregistrările şedinţelor de arbitraj, concluzionând că a fost respectat dreptul la apărare, încheierea de şedinţă arbitrală conţinând toate concluziile părţilor, inclusiv cele referitoare la clauza ilicită.

Invocând încălcarea art. 13 alin. (1) şi (29 C. proc. civ., art. 24 din Constituţia României şi art. 6 din CEDO, recurentul-pârât a arătat că la termenul la care s-a judecat cauza în faţa Tribunalului Arbitral nu a fost reprezentat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că sentinţa atacată conţine motive străine de natura cauzei, citând o serie de pasaje din motivarea hotărârii, cu privire la care a arătat că sunt neadevărate.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat sentinţa atacată pentru încălcarea prevederilor art. 1270 şi art. 1268 C. civ., apreciate de instanţă ca fiind norme dispozitive, cu sublinierea că în ceea ce priveşte art. 1268 C. civ. doar este enunţat caracterul dispozitiv, fără a se argumenta în acest sens.

Sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor art. 1270 C. civ. a mai arătat că în mod greşit a apreciat instanţa că este o normă dispozitivă, întreaga doctrină considerând că este o normă imperativă; în acelaşi sens s-a exprimat doctrina şi cu privire la art. 1268 C. civ.

Tot sub aspectul greşitei aplicări a art. 1270 C. civ., recurentul-pârât a susţinut că în mod nelegal instanţa a reţinut că tribunalul arbitral a constatat implicit că nu sunt întemeiate susţinerile conform cărora reclamantul poate cere doar acţiuni, nu şi restituirea împrumutului, în condiţiile în care era obligată să cerceteze acest aspect din perspectiva forţei obligatorii a contractului.

O ultimă critică a vizat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1247 C. civ., instanţa reţinând în mod nelegal că nu a indicat cauzele contractuale ce ar avea o cauză ilicită şi care ar fi trebuit analizate de tribunalul arbitral, în condiţiile în care prin toate memoriile depuse la dosar că la baza convenţiilor stă cămătăria; în plus, sub imperiul textului legal invocat, instanţa era obligată din oficiu să invoce nulitatea absolută.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a invocat excepţia netimbrării căii extraordinare de atac; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând următoarele: a arătat că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (19 pct. 5 C. proc. civ., instanţa neîncălcând nicio normă procedurală, Curtea de Apel nedând o altă calificare excepţiilor invocate de recurentul-pârât, ci a constatat această apreciere din partea tribunalului arbitral, ultima parte făcâd confuzie între excepţia pe tărâmul dreptului substanţial, cu excepţia utilizată pe plan procesual; tot în acelaşi sens, a arătat că instanţa acţiunii în anulare nu a realizat o omisiune în examinarea excepţiilor, în condiţiile în care acestea erau deja calificate de către Tribunalul arbitral ca apărări de fond; a mai arătat că nu au fost încălcate prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., nefiind identificate în memoriul de recurs norme imperative care să fi impus o analiză din partea instanţei acţiunii în anulare, nefiind, în consecinţă, în prezenţa încălcării unor norme imperative nici din perspectiva regulilor aplicabile procedurii arbitrale.

A mai susţinut că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind în prezenţa unor motive străine de natura cauzei prin care să se fi creat o imposibilitate pentru recurentul-pârât de a formula apărări.

A mai arătat că nu sunt fondate nici criticile invocate sub imperiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în mod corect fiind reţinut că dispoziţiile legale invocate de recurentul-pârât nu reprezintă norme imperative; în ce priveşte aplicarea greşită a art. 1270 C. civ., a arătat că, în fapt se tinde la o reanalizare a fondului cauzei.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a solicitat respingerea excepţiei de netimbrare, motivat de faptul că a depus la dosar taxa judiciară de timbru în cuantumul solicitat; în combaterea apărărilor din întâmpinare, a reluat, în esenţă, argumentaţia din memoriul de recurs.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 2 septembrie 2021, sub acelaşi număr unic de dosar.

În faţa instanţei supreme a fost administrată proba cu înscrisuri de către intimatul-reclamant, fiind depusă la dosar ordonanţa de clasare dată în plângerea penală formulată de recurentul-pârât împotriva intimatului-reclamant.

La termenul din data de 10 februarie 2022 intimatul-reclamant a arătat că nu mai susţine excepţia de netimbrare.

Motivarea recursului:

Analizând legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate. Nu se constată o încălcare a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi (6) C. proc. civ., instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în anulare nefăcând o calificare a excepţiilor invocate de recurentul-pârât, ci a efectuat o analiză a modului în care au fost analizate cele două incidente de către Tribunalul arbitral; se reţine, din această perspectivă, legalitatea sentinţei recurate, constatându-se că, deşi formal, Tribunalul arbitral a analizat aspectele invocate sub titulatura de excepţii, motivarea conduce la concluzia că ele au fost tratate din perspectiva unor apărări de fond; de altfel, cel puţin în ceea ce priveşte excepţia nulităţii actelor încheiate între părţi, nefiind invocată printr-o cerere reconvenţională, ci doar ca apărare în cadrul întâmpinării depuse în faţa dosarului arbitral, chiar dacă ar fi fost găsită întemeiată, în urma analizei pe fond a cauzei, nu ar fi determinat o constatare a nulităţii acelor acte, prin soluţie consemnată prin dispozitivul sentinţei arbitrale, ci, aşa cum în mod legal a reţinut şi Curtea de Apel, conducea la respingerea pe fond a cererii intimatului-reclamant. Aceasta este consecinţa modului în care recurentul-pârât a înţeles să îşi formuleze apărarea în cauză, fără a investi efectiv tribunalul arbitral cu o solicitare expresă, printr-o cerere reconvenţională, cu analiza nulităţii actelor invocate în susţinerea acţiunii.

Raportat la cele prezentate anterior, nu se reţine o nelegalitate a sentinţei recurate nici sub aspectul unei lipse de motivare prin raportare la modalitatea în care a examinat Tribunalul Arbitral cele invocate de recurentul-pârât. Chiar dacă, printr-o exprimare defectuoasă Tribunalul Arbitral reţine că nu analizează excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, practic acest aspect a fost analizat în cadrul analizei pe fond a cauzei, aşa cum rezultă din considerentele expuse la pag. 14 - 15 din sentinţa arbitrală; în consecinţă, se reţine legalitatea deciziei de apel şi sub acest aspect.

Din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, prin criticile formulate, recurentul-pârât nu demonstrează o incidenţă a normelor legale menţionate, exprimând, de fapt, o nemulţumire a acestuia cu privire la modalitatea în care instanţa şi-a expus raţionamentul.

Nu este fondată nici critica vizând greşita aplicare a prevederilor art. 550 C. proc. civ., în mod legal instanţa acţiunii în anulare că în cauză, nu a existat o confuzie între competenţa tribunalului arbitral şi inadmisibilitatea cererii; în mod legal s-a reţinut că în faţa tribunalul arbitral nu s-a invocat o lipsă de competenţă şi că inadmisibilitatea invocată a fost analizată în contextul fondului cauzei. În acord cu instanţa acţiunii în anulare, Înalta Curte reţine că, sub aparenţa motivului de nelegalitate (respectiv a motivului acţiunii în anulare) recurentul-pârât tinde a determina o reanalizare a fondului cauzei, prin examinarea clauzelor contractuale; sub acest aspect, Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea invocată de recurentul-pârât nu constituie un impediment al investirii cu soluţionarea cauzei (cum ar, fi, de exemplu, neparcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii), ci reprezintă o veritabilă apărare de fond, care impunea analiza, de altfel efectuată de Tribunalul Arbitral, a clauzelor contractuale pentru a se stabili voinţa părţilor. În consecinţă, nu se reţine o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 608 alin. (1), lit. h) C. proc. civ., textul legal fiind corect aplicat în sentinţa recurată.

Sub imperiul aceluiaşi motiv de casare, dar şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă nelegalitatea sentinţei prin raportare la ignorarea dispoziţiilor art. 1247 C. civ. Se reţine, sub un prim aspect, susţinerile oscilante ale părţii care menţionează că a invocat acest text legal în faţa Tribunalului Arbitral, pentru ca apoi să arate că şi dacă nu l-a invocat, instanţele trebuiau să se sesizeze din oficiu. Sub un al doilea aspect, în acord cu instanţa acţiunii în anulare, Înalta Curte reţine că nu au fost invocate motive de nulitate absolută, ci doar aspecte vizând o pretinsă conduită infracţională a intimatului-reclamant. Or, asemenea susţineri nu pot constitui prin ele însele motive de nulitate absolută, fiind necesar ca în apărarea sa, calificată, recurentul-pârât să prezinte acele motive care ar afecta valabilitatea actelor juridice dintre părţi, precum şi clauzele afectate sub acest aspect. În consecinţă, nu se poate reţine o nelegalitate a sentinţei atacate, această concluzie fiind aplicată şi pretinselor încălcări ale normelor din regulile de procedură arbitrală.

Nu este fondată nici critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 14 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că sub aparenţa acestei critici, recurentul-pârât îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul în care s-au desfăşurat dezbaterile în faţa Tribunalului Arbitral, nefiind în prezenţa unei încălcări a principiului contradictorialităţii de către instanţa acţiunii în anulare. Or, pentru a determina o analiză a criticii, era necesar ca aceasta să se refere la încălcarea acestui principiu de către instanţă, în fapt, fără a indica o normă legală care să afecteze legalitatea sentinţei recurate, recurentul-pârât îşi expune nemulţumirea faţă de raţionamentul instanţei, majoritatea susţinerilor vizând aspecte legale de procedura în faţa Tribunalului Arbitral.

Înalta Curte reţine că nu este incident în cauză motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva invocată de recurentul-pârât. Se observă, sub acest aspect, că criticile părţii au în vedere unele considerente ale sentinţei atacate: trecând peste faptul că nu se invocă şi nu se demonstrează că respective paragrafe ale sentinţei nu au legătură cu cauza (recurentul-pârât precizând că sunt neadevărate, întrucât instanţa nu cunoaşte speţa), se reţine că teza finală a motivului de casare are în vedere ipoteza în care hotărâre judecătorească cuprinde numai motive străine de natura cauzei; or, în speţă nu se regăseşte o asemenea nelegalitate care să afecteze sentinţa recurată.

Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate nici criticile invocate sub imperiul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În mod legal a reţinut instanţa acţiunii în anulare că prevederile art. 1270 C. civ. nu au caracter imperativ, pentru a putea determina o analiză în cadrul acţiunii în anulare; ceea ce impune textul normativ, aşa cum corect a reţinut şi instanţa, este caracterul obligatoriu al contractului încheiat pentru părţile semnatare. Acest aspect nu are, însă efectul imprimării caracterului de normă imperativă prevederii menţionate, pentru că ceea ce devine obligatoriu, cu forţă de lege, este actul juridic dintre părţi, în sensul că acestea sunt ţinute să respecte ce au convenit, or, contractul propriu-zis dintre părţi nu poate fi considerat ca fiind lege în sensul restrâns, strict al termenului, de act normativ cu putere general obligatorie, astfel încât nu poate intra în conţinutul noţiunii de dispoziţii imperative ale legii din art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În ce priveşte susţinerea referitoare la caracterul imperativ al art. 1268 C. civ., Înalta Curte reţine în primul rând că recurentul-pârât nu justifică un asemenea caracter prin acţiunea în anulare, ci doar îl afirmă; în al doilea rând, textul legal care reglementează modul de interpretare al clauzelor îndoielnice nu fost invocat decât din perspectiva forţării reanalizării clauzelor contractuale în cadrul acţiunii în anulare; or, aşa cum a reţinut şi instanţa, în cadrul acţiunii în anulare nu are loc o rejudecare pe fond a litigiului, analiza sentinţei arbitrale urmând a fi efectuată doar prin prisma motivelor strict şi limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

Criticile vizând greşita aplicare a prevederilor art. 1270 şi art. 1247 C. civ. nu dezvoltă argumente care ar permite analiza din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât dezvoltând consideraţii care ar determina analiza pe fond a cauzei, din perspectiva clauzelor contractuale şi a conduitei părţilor.

În ceea ce priveşte încălcarea efectivă a prevederilor art. 1247 C. civ. de către instanţa acţiunii în anulare, consideraţiile pentru care a fost înlăturată critica au fost expuse anterior, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aspectele enunţate de recurentul-pârât fiind similare.

Având în vedere prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva sentinţei civile nr. 91/F din 23 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2022.