Inadmissibility of extraordinary appeal in labor dispute where work-group status claim is excluded from cassation jurisdiction

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.02.2021 pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că, în perioada în care a avut calitatea de salariat al acesteia, a lucrat 100% din programul de lucru în locuri de muncă ce se încadrează în grupa I/grupa a II-a de muncă, precum şi să oblige pârâta la eliberarea unei adeverinţe în sensul arătat.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 3 din Ordinul 50/1990.

Prin sentinţa civilă nr. 2967 din data de 25 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. şi s-a constatat că reclamantul beneficiază de grupa a II-a de muncă în procent de 100% pentru activităţile desfăşurate în cadrul unităţii angajatoare pentru perioada 09.11.1978-01.10.1979 şi respectiv 21.04.1989-06.11.1989, fiind obligată pârâta să elibereze reclamantului adeverinţa din care să rezulte perioada, grupa şi procentul în care acesta şi-a desfăşurat activitatea.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel reclamantul, solicitând schimbarea sentinţei apelate şi admiterea, în integralitate, a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 2471 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 2967 din 25 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamantul, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (8) C. proc. civ., invocând, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 87/1999.

În susţinerea căii de atac formulate, recurentul arată că instanţa de apel a concluzionat în mod greşit în sensul că reclamantul ar beneficia de grupa a II-a de muncă în procent de 100% numai pentru activităţile desfăşurate în perioadele 09.11.1978-01.10.1979 şi 21.04.1989-06.11.1989, nu şi pentru restul activităţilor desfăşurate în cadrul societăţii pârâte.

Face referire recurentul la o serie de aspecte ce ţin de situaţia de fapt dedusă judecăţii, precum şi la modul de apreciere a probelor administrate de către instanţele de fond.

Invocă recurentul faptul că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin aceea că instanţele de fond au refuzat să analizeze argumentele aduse în susţinerea cererii introductive.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte, care nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 28.02.2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare face de prisos examinarea pe fond, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele următoare:

Obiectul litigiului îl reprezintă obligarea pârâtei la acordarea grupei de muncă şi la emiterea unei adeverinţe care să ateste raporturile de muncă ale reclamantului, astfel că decizia recurată este o hotărâre dată în materia conflictelor de muncă.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în conflictele de muncă şi de asigurări sociale".

În egală măsură, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevede că "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

De asemenea, potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, hotărârile instanţei de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din acelaşi act normativ.

Tot astfel, art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Înalta Curte aminteşte că obligaţia instanţei este de a analiza căile de atac în limitele şi în condiţiile impuse de legiuitor, cu respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Respectarea principiului legalităţii este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată respectiv a materiei juridice aplicabile litigiului, Înalta Curte reţine că decizia recurată are caracter definitiv de la pronunţare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, acesta fiind suprimat în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2471 din 3 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2471 din 3 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2023.