Abusiveness of bank fees in consumer credit contracts under CJEU clarity standards

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Asupra căii de atac formulate, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 14.06.2017 pe rolul Tribunalului Timiş, sub numărul x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi C., au solicitat instanţei să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit nr. x/28.09.2007: clauza prevăzută la art. 4 pct. 4.3, teza a doua şi art. 1 din actul adiţional încheiat la data de 17.12.2013, cu privire la posibilitatea de a fi majorată dobânda, peste procentul de 3.9% prevăzut în contract, clauza prevăzută la art. 6 pct. 6.1, privind comisionul de procesare a dosarului în cuantum de 1,5%, aplicat la valoarea creditului, clauza prevăzută la art. 6 pct. 6.3, referitoare la comisionul de administrare în cuantum de 0,2% din soldul creditului şi respectiv clauza prevăzută la art. 6 pct. 6.4, privind comisionul de risc suplimentar, în cuantum de 5%, perceput în primul an de creditare.

Reclamanţii au solicitat şi obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate abuziv cu titlu de dobândă, comision de procesare, comision de administrare şi comision suplimentar de risc plus dobânda legală aferentă de la data efectuării plăţii şi până la data restituirii.

Totodată, au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 7 noiembrie 2017, reclamanţii şi-au redus pretenţiile în ceea ce priveşte restituirea comisionului de procesare, la suma de 3358,04 CHF.

De asemenea, reclamanţii au completat cererea introductivă, solicitând instanţei să constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor art. 5.1 şi 5.4 din contractul de credit, să dispună stabilizarea cursului valutar, începând cu 28.09.2017 şi pâna la 31.05.2017, având în vedere cursul valutar aplicabil la data încheierii contractului de credit, precum şi să oblige pârâtele la restituirea sumelor reprezentând diferenţele de curs valutar plus dobânda legală aferentă de la data efectuării plăţii şi până la data restituirii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 193/2000, art. 451 şi următoarele C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 645/PI din 20 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată de către reclamanţi şi s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4 pct. 4.3 teza a II-a din contractul de credit x/28.09.2007, dispunându-se restituirea sumelor încasate peste procentul de dobândă de 3,9 % pe an, plus dobânda legală aferentă, de la data efectuării plăţii până la data restituirii acestora şi respectiv a clauzelor prevăzute la art. 6, pct. 6.1, 6.3 şi 6.4 din acelaşi contract, dispunându-se restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de procesare, comision de administrare şi comision de risc suplimentar plus dobânda legală aferentă, de la data plăţii până la data restituirii acestora.

S-a respins în rest acţiunea.

Totodată, s-a respins ca nefondată cererea accesorie privind cheltuielile de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1049/PI din 5 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, s-a dispus completarea sentinţei civile nr. 645/PI din 20 iunie 2018, în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 1 din actul adiţional datat 17.12.2013.

2. Împotriva sentinţei nr. 645/PI din 20 iunie 2018 a declarat apel pârâta C. S.A.

De asemenea, împotriva sentinţei nr. 1049/PI din 5 decembrie 2018 au declarat apel reclamanţii A. şi B..

Prin decizia civilă nr. 481/A din 5 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de către pârâta C. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 645/PI, pronunţate la 20 iunie 2018 şi, de asemenea, s-a respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1049/PI din 5 decembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.

3. Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta C. S.A., solicitând, în esenţă, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului băncii şi al respingerii capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobânda revizuibilă, comisionul de procesare, comisionul de administrare, comisionul de risc, respectiv al celui privind restituirea sumelor percepute în temeiul acestor clauze.

Prin decizia nr. 996 din data de 14 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a admis recursul pârâtei C. S.A., s-a casat decizia civilă nr. 481/A din 5 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi s-a trimis cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

4. În rejudecare, cauza fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017*.

Prin decizia nr. 58/A din 3 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 645/PI din 20 iunie 2018, pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.

5. Împotriva acestei decizii, la data de 14 martie 2022, pârâta C. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a deciziei recurate şi, în rejudecare, admiterea apelului în ceea ce priveşte capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de procesare - art. 6.1, comisionul de administrare - art. 6.3 şi comisionul de risc - art. 6.4.

De asemenea, s-a solicitat constatarea desfiinţării de drept a actelor de executare şi restituirea sumelor executate.

A mai solicitat recurenta-pârâtă şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, atât în faza procesuală a apelului, cât şi a recursului.

Criticile recurentei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi a interpretării date de C.J.U.E. în cauza C-621/17, precum şi încălcarea prevederilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., raportat la decizia nr. 996 din data de 14 aprilie 2021, pronunţată de instanţa de casare, în primul ciclu procesual.

Recurenta arată că, din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000, instanţa de apel a fost învestită sa rejudece capetele de cerere având ca obiect caracterul abuziv şi nulitatea clauzelor contractuale ce stabilesc obligaţia de a plăti comisionul de procesare, comisionul de administrare şi comisionul de risc suplimentar.

Se susţine că natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de natura produselor sau serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, toţi factorii care au determinat încheierea contractului, clauzele contractuale, astfel încât împrejurarea că prestaţiile băncii nu sunt enumerate în cuprinsul clauzelor care stabilesc comisioanele de procesare şi administrare, respectiv de risc suplimentar, nu este relevantă sub aspectul constatării caracterului abuziv al acestor clauze.

Evocă recurenta o serie de aspecte privind situaţia de fapt şi istoricul raporturilor între părţi care, în opinia acesteia, converg spre concluzia că, la data încheierii contractului, beneficiarii creditului au cunoscut obligaţiile ce urmau a fi asumate în temeiul contractului de credit, precum şi valoarea economică a acestora.

Recurenta relevă că, în rejudecare, instanţa de apel nu a procedat la analiza clauzelor, raportat la situaţia de fapt învederată şi ţinând cont de toate criteriile prevăzute de lege, ci a reluat, aceeaşi motivare ca cea din decizia casată, limitându-se doar la a cita dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi la a face aprecieri în ceea ce priveşte cuantumul comisioanelor.

Susţine recurenta că faţă de caracterul obligatoriu al interpretării date de C.J.U.E. în cauza C-621/17 şi indicaţiile instanţei de recurs, instanţa de apel trebuia să analizeze dacă clauzele în discuţie precizează cuantumul exact al comisionului, metoda de calcul şi data exigibilităţii, respectiv daca rezultă posibilitatea ca natura serviciilor să fie înţeleasă sau dedusă din contract şi de a verifica dacă există anumite suprapuneri între diferitele costuri sau servicii.

La data de 13 mai 2022 intimaţii au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia tardivităţii recursului iar, în subsidiar, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON.

La 27 iunie 2022 recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a clarificat faptul că recursul este întemeiat numai pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 octombrie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, s-a respins excepţia tardivităţii recursului şi s-a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen de judecată în şedinţă publică la data de 28 februarie 2023.

6. Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Casarea unei hotărâri în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta invocă încălcarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ., raportat la indicaţiile date de instanţa supremă prin decizia nr. 996 din 14 aprilie 2021. Ceea ce se impută instanţei de apel este încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 193/2000, precum şi a celor reţinute de C.J.U.E. în cauza C-621/17.

Înalta Curte reţine că, prin decizia nr. 996 din 14 aprilie 2021, instanţa supremă a trasat curţii de apel obligaţia să reia analiza caracterului abuziv al clauzelor art. 6.1., 6.3 şi art. 6.4 din contractul de credit, urmând a avea în vedere toate criteriile de analiză a caracterului abuziv al unei clauze contractuale, astfel cum acestea sunt definite de art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum şi interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin decizia preliminară pronunţată în cauza C-621/17. Referitor la modul în care trebuie analizat caracterul clar şi inteligibil al clauzelor contestate din convenţia de credit, referitoare la comisioane, instanţa de recurs a reţinut efectul obligatoriu al interpretării realizate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss vs. CIB Bank Zrt. şi alţii).

Prin urmare, în aceste limite, instanţa de apel avea obligaţia, în acord cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., să procedeze, în rejudecare, la examinarea tuturor criteriilor izvorând din lege şi jurisprudenţa CJUE, în raport de care se poate stabili caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

Astfel, în legătură cu fiecare dintre clauzele privind comisioanele disputate, instanţa apel trebuia să realizeze o analiză în etape, respectiv să stabilească, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei şi probele din dosar, dacă:

- clauza a fost sau nu negociată, respectiv dacă reclamanţii-consumatori au avut posibilitatea influenţării acesteia. Deşi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumţie a lipsei negocierii în cazul contractelor standard precum contractele de credit, prezumţia este relativă, fiind permisă dovada contrară din partea profesionistului.

- clauza, prin ea însăşi sau împreună cu alte clauze, este aptă să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorului. Pentru a fi în prezenţa unui dezechilibru semnificativ, consumatorul trebuie să se găsească, urmare a contractului încheiat, într-o situaţie juridică mai puţin favorabilă decât aceea în care s-ar fi aflat potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în absenţa contractului.

- clauza este contrară cerinţei de bună-credinţă ce revine profesionistului în relaţia cu consumatorul. Există bună-credinţă dacă cocontractantul consumatorului se putea aştepta, în mod rezonabil, ca acesta din urmă să accepte clauza potenţial abuzivă, în măsura în care ar fi avut loc negocieri individuale corecte şi echitabile. Chiar dacă, ca regulă, valabilitatea clauzei se analizează în raport de data încheierii actului juridic, este necesară evaluarea în ansamblu a conduitei profesionistului, prin luarea în considerare a tuturor elementelor, anterioare, concomitente şi respectiv ulterioare perfectării contractului.

Cerinţele prevăzute de lege au caracter cumulativ, fiind necesară îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru a se putea constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

Tot în aprecierea caracterului abuziv instanţa de apel trebuia să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 (în vigoare la data încheierii contractului de credit, art. 4 alin. (6) invocat de recurentă fiind aplicabil începând cu 31.12.2007, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 363/2007), potrivit cărora profesionistul are obligaţia de a formula clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

În ceea ce priveşte cerinţa ca o clauză să fie clară şi inteligibilă, aşa cum a arătat instanţa de recurs, se impune interpretarea realizată de C.J.U.E. în Hotărârea adoptată în cauza C-621/17 (Hotărârea din 3 octombrie 2019, Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., Emil Kiss, Gyulane Kiss, EU:C:2019:820).

În această cauză, în care s-au ridicat probleme similare cu cele din cauza dedusă judecăţii, din perspectiva aprecierii caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de acordare şi de administrare, C.J.U.E a statuat că "(...) cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare şi al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză".

În alţi termeni, elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar şi inteligibil sunt cuantumul precis al comisioanelor, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înţeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său, precum şi posibilitatea de a se verifica dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau servicii.

Or, verificând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentei-pârâte referitoare la lipsa analizei condiţiilor prevăzute la art. 4 din Legea nr. 193/2000, precum şi la nerespectarea şi greşita aplicare a interpretării oferite de C.J.U.E. prin decizia pronunţată în cauza C-621/17, fiind încălcat astfel art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Din cuprinsul hotărârii examinate rezultă că instanţa de apel a redat textul art. 4 din Legea nr. 193/2000 incident în cauză şi a făcut aprecieri de ordin general asupra clauzelor în discuţie, fiind omise de la analiză circumstanţele particulare ale cauzei deduse judecăţii, astfel cum au fost învederate de către bancă.

Fără a analiza în concret clauzele privind comisioanele disputate raportat la întreg contextul factual şi la criteriile legale aplicabile, examenul realizat de instanţa de apel s-a rezumat la constatarea faptului că serviciile furnizate de bancă, aferente acestor comisioane, nu sunt descrise în cuprinsul contractului, concluzionându-se astfel că nu sunt satifăcute cerinţele de claritate şi inteligibilitate.

Mai mult, în mod greşit, instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia, raportându-se la cuantumul costurilor creditului, întocmai cum a procedat şi în ciclul procesual anterior, concluzionând că, în cauză, comisioanele sunt nejustificate şi disproporţionate din punct de vedere valoric, de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Aminteşte Înalta Curte că analiza clauzelor prin raportare la valoarea acestora excede competenţei instanţelor judecătoreşti, precum şi că cerinţa dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, prevăzută la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 se referă la dezechilibrul juridic cauzat consumatorului, acesta neputând fi apreciat din perspectiva cuantumului comisioanelor.

Nu în ultimul rând, se constată că, în pofida indicaţiilor trasate prin decizia nr. 996 din 14 aprilie 2021, instanţa de apel nu a realizat analiza clauzelor în discuţie prin prisma criteriilor de claritate şi inteligibilitate, astfel cum reies din interpretarea C.J.U.E. dată în cauza C-621/17, prin Hotărârea din 3 octombrie 2019, Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., Emil Kiss, Gyulane Kiss, EU:C:2019:820.

Prin urmare, Înalta Curte va casa decizia recurată, cu consecinţa că, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa de apel va judeca din nou cauza, urmând a avea în vedere motivele invocate înaintea sa.

În rejudecare, instanţa de apel va relua analiza caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 6.1, 6.3 şi 6.4 din contractul de credit nr. x/28.09.2007 şi va realiza o examinare completă a tuturor circumstanţelor de fapt din perioada precontractuală pentru a stabili dacă au existat sau nu negocieri între părţi privitoare la comisioanele contestate iar, pentru situaţia în care nu au fost negocieri, va stabili dacă reclamanţii au cunoscut datele referitoare la aceste comisioane. De asemenea, va aplica şi criteriile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 prin raportare la interpretarea dată de C.J.U.E. în cauza C-621/17 (Gyula Kiss vs. CIB Bank Zrt. şi alţii).

Pentru considerentele ce preced, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 58/A din 3 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În ceea ce priveşte cererea recurentei-pârâte de restituire a sumelor executate, aceasta va fi respinsă, având în vedere că, potrivit recurentei, unica prestaţie executată a fost aceea privind diferenţa de dobândă încasată necuvenit, la a cărei restituire a fost obligată, urmare a deciziei definitive nr. 996 din 14 aprilie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în primul ciclu procesual.

Raportat la soluţia de admitere a recursului şi casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată, cheltuielile de judecată solicitate de recurenta-pârâtă C. S.A. nu vor fi acordate în această etapă procesuală, acestea urmând a fi evaluate de instanţa de apel, în ansamblul cheltuielilor de judecată ale litigiului, ca urmare a caracterului accesoriu al acestei cereri faţă de cererea principală dedusă judecăţii şi în raport cu soluţia pronunţată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 58/A din 3 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Respinge cererea recurentei-pârâte privind întoarcerea executării.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2023.