Lease termination damages claim rejected; High Court upholds reversal as factual findings unreviewable in cassation.

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 05.05.2021 înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată societatea B. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 280.597 RON, compusă din costuri aferente obţinerii documentaţiei pentru eliberarea Autorizaţiei de Construire x/19.01.2021 eliberată de Primăria comunei Blejoi de 45.235,81 RON şi costuri aferente procurării materialelor şi execuţiei structurii metalice de 235.361,80 RON (47.769.8 euro) ambele în baza Promisiunii bilaterale de execuţie şi închiriere nr. 2/17.04.2019, reprezentând daune suferite de reclamantă şi cauzate de pârâtă, ca urmare a denunţării unilaterale fără temei legal şi contractual a promisiunii înainte de termen, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în baza art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1136 din 2 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova a fost admisă în parte cererea reclamantei A. S.A. împotriva pârâtei B. S.R.L., a fost obligată pârâta la plata sumei de 42.235,81 RON, reprezentând cheltuieli făcute de către reclamantă cu autorizaţia de construire nr. x/19.01.2021 şi a fost respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată. A fost obligată reclamanta să achite pârâtei suma de 3.988 RON cheltuieli de judecată după compensare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel principal ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 249 din 28 iunie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de A. S.A., ca nefondat. A admis apelul declarat de pârâta B. S.R.L, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins în tot acţiunea ca neîntemeiată. A fost obligată apelanta-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 5.981 RON reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A. S.A.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă arată că hotărârea instanţei de apel este contradictorie în ceea ce priveşte existenţa sau nu a prejudiciului. În acest sens, recurenta susţine că deşi instanţa de apel a stabilit că prin prelungirea autorizaţiei de construire şi prin edificarea construcţiei, sunt valorificate materialele şi astfel nu poate exista un prejudiciu, în hotărârea atacată se menţionează că prejudiciul există, însă nu este cel solicitat în speţa dedusă judecăţii.

Sub un alt aspect autoarea recursului susţine că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1350 C. civ. şi art. 1270 C. civ.

Potrivit recurentei, instanţa de apel nu a dat eficienţă prevederilor art. 1350 C. civ. referitoare la antrenarea răspunderii civile contractuale prin stabilirea unui cuantum al prejudiciului şi nici ale art. 1270 C. civ., nefiind respectate dispoziţiile art. 17 din Promisiune, înlăturându-se astfel efectele clauzei stabilite de părţi privind plata daunelor interese. În opinia recurentei, prejudiciul trebuie raportat la mai multe aspecte. În acest context, autoarea căii de atac arată că pentru ducerea la îndeplinire a obiectivului Promisiunii 2, A. S.A. a procedat la achiziţionarea de materiale din bugetul propriu, a folosit personalul calificat al societăţii exclusiv pentru executarea lucrărilor la salonul nr. 2 pentru care a achitat salarii, a plătit taxe aferente acestora către bugetul de stat, a achitat facturile utilităţilor folosite pentru realizarea structurii metalice, astfel încât banii societăţii au fost direcţionaţi către acest proiect tocmai pentru a duce la îndeplinire obligaţiile contractuale. Or, înlăturarea prejudiciului de către instanţa de apel este greşită, potrivit recurentei.

Totodată, recurenta susţine că prejudiciul suferit de către aceasta a fost cauzat de denunţarea unilaterală a Promisiunii de către intimata-pârâtă, la aproximativ un an de la data instituirii pandemiei, prin încălcarea obligaţiilor asumate. Deşi la momentul încheierii Promisiunii, părţile au agreat clauza penală de la art. 17 ultim alineat, potrivit căreia daunele să fie acordate pe cale judiciară, curtea de apel în mod nelegal nu i-a conferit niciun efect, încălcând forţa obligatorie a contractului, conchide recurenta.

În final, recurenta redă dispoziţiile art. 1516 alin. (1), art. 1532 şi art. 1547 C. civ. şi subliniază că prejudiciul cauzat acesteia de către intimata-pârâtă a fost în mod evident intenţionat atât timp cât aceasta a urmărit încetarea cu rea credinţă înainte de termen a raporturilor contractuale prin denunţarea unilaterală.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pentru lipsa motivelor de recurs, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa supremă va respinge excepţia nulităţii recursului, constatându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Criticile prin care recurenta-reclamantă susţine că decizia atacată este contradictorie, se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi vor fi analizate din această perspectivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a analizat criticile formulate prin ambele apeluri declarate şi a expus considerentele în susţinerea soluţiei pronunţate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Cu privire la critica recurentei prin care susţine că hotărârea recurată este contradictorie, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv. Contrar susţinerilor recurentei, se constată că instanţa de apel a analizat în mod clar argumentele cu privire la neîndeplinirea condiţiei referitoare la prejudiciu, acestea regăsindu-se în considerentele deciziei recurate la fila x.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens evocând şi aplicând în cauza dedusă judecăţii textele de lege şi actele normative care au stat la baza adoptării soluţiei sale.

Cu privire la restul susţinerilor recurentei din memoriul de recurs este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, deşi recurenta invocă actele normative prevăzute de art. 1270 C. civ. (forţa obligatorie a contractului) şi art. 1350 alin. (1) şi alin. (2) C. civ. (răspunderea contractuală), aspect care ar atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs, în realitate, recurenta urmăreşte evaluarea probatoriului administrat în etapele procesuale de fond în scopul demonstrării unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel, fără a dezvolta adevărate critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate.

Instanţa supremă reţine că nu se poate proceda la o devoluare a fondului cauzei şi la o reevaluare a probatoriului administrat de instanţa devolutivă pentru a se stabili o altă situaţie de fapt cu privire la cauzele şi împrejurările în care a intervenit încălcarea obligaţiei contractuale.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt. Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Totodată, nici criticile prin care se invocă prevederile art. 1516 alin. (1) C. civ. referitoare la drepturile creditorului, dispoziţiile art. 1532 C. civ. cu privire la caracterul cert al prejudiciului şi art. 1547 C. civ. privind vinovăţia debitorului, nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs. Argumentele recurentei cu privire la îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale, reiterând aspecte legate de existenţa faptei ilicite şi a prejudiciului sunt chestiuni de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate în recurs. Din expunerea argumentelor evocate de recurentă, respectiv susţinerile referitoare la modul de desfăşurare a relaţiei contractuale dintre părţi, îndeplinirea sau nu a obligaţiilor contractuale, rezultă cu evidenţă că se readuc în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Altfel spus, criticile recurentei pe stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţelor devolutive.

Se tinde, aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, fapt ce reiese şi din trimiterea pe care recurenta o face la situaţia de fapt, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 249 din 28 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta-reclamantă A. S.A. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, reprezentând onorariu avocat, conform dovezii aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 249 din 28 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.A. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2023.