Social security pension dispute; inadmissibility of cassation appeal due to statutory exclusion of recourse in social security matters

Şedinţa publică din data de 21 februarie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de A.F.P. Dâmboviţa, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, S.S.R.M.L., Casa Naţională de Pensii, reprezentată de Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, B. şi C., obligarea C.N.P.-C.J.P. Dâmboviţa la emiterea unei noi decizii de pensionare, cu respectarea Legii Recunoştinţei nr. 341/2004 şi efectuarea plăţii pensiei şi dobânda legală aferentă, cu maximă celeritate în funcţie de noua decizie emisă; obligarea C.N.P.-C.J.P. Dâmboviţa la emiterea unei noi decizii de plată a indemnizaţiei în baza unui calcul corect prin aplicarea Legii nr. 341/2004 şi efectuarea cu maximă celeritate a plăţii întregii sume din decizie către D., titulară a dreptului; obligarea pârâţilor B. şi C., în solidar, la plata către reclamant a daunelor compensatorii zilnice de 10% din salariul mediu pe economie de la data de 11.08.2020, data refuzului plângerii prealabile, până la soluţionarea definitivă a cauzei şi intrarea în legalitate; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata daunelor morale de 1.000.000 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 şi 16 din Legea nr. 554/2004, art. 2, 3, 4 din C. proc. civ., art. 61 şi 1357 C. civ., art. 6 din CEDO, în preambulul cererii de chemare în judecată fiind invocate şi Constituţia României, Legea Pensiilor şi Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977 nr. 341/2004.

Prin întâmpinare, pârâtul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel în soluţionarea cauzei, excepţia necompetenţei fincţionale a instanţei de contencios administrativ şi fiscal şi excepţia necompetenţei teritoriale. Totodată a invocat şi excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive.

Pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a invocat prin întâmpinarea depusă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii, formulând, totodată, şi apărări pe fondul cauzei.

Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa a formulat punct de vedere la cererea de chemare în judecată, prin care a invocat excepţia necompetenţei funcţionale, excepţia necompetenţei teritoriale, iar pe fondul cauzei a arătat că reclamantul a primit certificatul de luptător pentru revoluţia română din decembrie 1989 - luptător cu rol determinant necesar pentru achitarea indemnizaţiei în coeficient de 1,10.

Prin sentinţa nr. 340 din 10 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 05.05.2021, sub acelaşi număr de dosar.

La primul termen de judecată stabilit în cauză, instanţa a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale invocată de Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa şi a reţinut cauza în pronunţare.

Prin sentinţa civilă nr. 4785 din 23 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia Civilă la 15 septembrie 2021, sub nr. x/2021.

Prin încheierea de şedinţă publică din 20 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. şi B. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Prin încheierea de şedinţă publică din 21 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale a dispus suspendarea judecăţii cauzei solicitată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1069 din 23 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român - Ministerul Finanţelor - A.F.P. Dâmboviţa, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Casa Naţională de Pensii prin Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa.

Împotriva acestei sentinţe (1069/23.05.2022), reclamantul A. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului.

Prin decizia nr. 2485 din 3 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1069/23 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Administraţia Finanţelor Publice Dâmboviţa, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Casa Naţională de Pensii, prin Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, B. şi C..

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, prin care a susţinut, în esenţă, că instanţa a nesocotit dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care prevăd obligaţia instanţei de a arăta motivele de fapt şi de drept care au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii, conform art. 174 C. proc. civ.

Totodată, a susţinut că, fiind nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 par. 1 din CEDO şi care implică în sarcina instanţei legal sesizate, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi a elementelor de probă ale părţilor pentru a le aprecia pertinenţa, obligându-le în acelaşi timp la motivarea deciziilor pronunţate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile dispoziţiile art. 3, art. 4, art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., art. 6 din CEDO şi art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie, fiind vorba de prejudiciu patrimonial.

La 21 decembrie 2022, intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare limitativ prevăzute de leg, invocând, totodată, şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

La 23 decembrie 2022, intimatul-pârât Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare.

Întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei la 30.09.2020, prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind, aşadar, supus procedurii de filtrare a recursului.

Ca atare, prin rezoluţia din 16 ianuarie 2023, s-a fixat termen la 21 februarie 2023 pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată stabilit în cauză, cu prioritate faţă de celelalte excepţii invocate prin întâmpinări, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, prin raportare la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la sintagma litigiu de asigurări sociale şi a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speţă, la data de 30.09.2020, reclamantul a învestit instanţa cu o cerere în materia asigurărilor sociale, întemeiată, în principal, pe dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ale Legii nr. 341/2004, printre pârâţi figurând şi Casa Naţională de Pensii, reprezentată de Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa.

De asemenea, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul."

Totodată, potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010, "Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel", iar conform art. 155 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, "Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă"; "Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive."

Nu în ultimul rând, se reţine că art. 156 din Legea nr. 263/2010 statuează că prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale Legii privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, având în vedere că acţiunea a fost introdusă la 30 septembrie 2020, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Aşadar, textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict/litigiu de asigurări sociale.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile de asigurări sociale, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., conform căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol:

"(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării", raportat la art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia nr. 2485 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Se mai reţine că instanţa nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenţei dreptului, recunoscut în preambulul Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi, implicit, a principiului securităţii raporturilor juridice, conform căruia, o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres şi limitativ stabilite de lege.

Dând eficienţă textelor de lege sus-menţionate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2485 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2485 din 3 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 februarie 2023.