Conflict of jurisdiction over opposition to forced execution of tax credits under Fiscal Procedure Code vs. administrative law

Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.06.2022 sub nr. x/2022, contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DIN CADRUL ADMINISTRAŢIEI FONDULUI PENTRU MEDIU şi ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU a formulat contestaţie la executare solicitând anularea executării silite pornite în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia de impunere nr. x/31.05.2021 şi de Decizia de stabilire accesorii nr. 51596/19.07.2021, precum şi a tuturor actelor de executare, inclusiv a adresei de înfiinţare a popririi nr. 26954/20.05.2022 emisă în dosarul de executare nr. 2336/2021, Anexa 1 şi a Somaţiei nr. x/20.05.2022 emisă în dosarul de executare nr. 1182/2022, Anexa 2 şi suspendarea executării până la soluţionarea definitivă a cauzei care face obiectul dosarului x/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata, Administraţia Fondului pentru Mediu, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1518/13.09.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Curtea a reţinut că potrivit art. 260 alin. (1) şi (4) Codul de procedură fiscală, "(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. (4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă".

De asemenea, potrivit art. 712 alin. (1) şi art. 713 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ. raportat la art. 152 C. proc. civ., Curtea a reţinut că cererea de chemare în judecată nu poate fi recalificată contrar voinţei părţi, petitele formulate şi temeiul de drept indicat fiind clare.

Astfel, reclamantul a formulat contestaţie la executare silită în temeiul art. 260 Codul de procedură fiscală, acţiune care intră în competenţa de soluţionare a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, instanţa în circumscripţia căreia au fost efectuate actele de executare silită.

Pentru aceste considerente, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 06.10.2022.

La termenul de judecată din 06.12.2022, instanţa a invocat excepţia necompetenţei materiale şi a reţinut cauza în pronunţare.

Cu titlu preliminar, conform art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a constatat că reclamanta, prin avocat, a invocat ca temei juridic, în special, dispoziţii din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 1 raportat la art. 2 alin. (2) şi a menţionat expres în cererea introductivă de instanţă că solicită suspendarea executării până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi art. 278 alin. (3) Codul de procedură fiscalălă, text care face referire tot la dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Astfel, reclamanta a intentat o acţiune în contencios administrativ, considerându-se vătămată într-un drept al său de către o autoritate publică, sens în care cauza cererii, prin care se înţelege situaţia de fapt calificată juridic sau, într-o altă exprimare, fundamentul pretenţiei deduse judecăţii, nu comportă discuţii.

Deşi este adevărat că, la modul general, judecătorul are posibilitatea legală de a da sau de a restabili calificarea juridică a actelor/faptelor deduse judecăţii, în baza art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanţa subliniază că nu se poate realiza o calificare a acţiunii cu nesocotirea voinţei reclamantei - mai ales în situaţia unei reprezentări prin avocat, ca în cauza de faţă. Mai mult, în cauză nu s-a procedat la recalificarea acţiunii. O interpretare contrară ar goli de conţinut, în opinia instanţei, principiul disponibilităţii, mai ales prin raportare la poziţia procesuală a reclamantei, temeiul juridic invocat - dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

În materie de competenţă nu se analizează dacă partea are sau nu deschisă calea remediului procedural la care a apelat (o asemenea analiză vizând însăşi admisibilitatea acţiunii), instanţa fiind ţinută să verifice, mai întâi, dacă este competentă să soluţioneze pricina prin raportare la cauza cererii de chemare în judecată pe care a configurat-o reclamanta.

Or, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Cum pârâta Administraţia Fondului Pentru Mediu este o autoritate publică centrală, competenţa, raportat la prevederile pe care s-a întemeiat acţiunea introductivă, revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Având în vedere aspectele de fapt şi de drept reţinute, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 96 pct. 1 C. proc. civ., în referire la art. 129 alin. (2) pct. 2 şi art. 130 alin. (2), instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, invocată din oficiu, a declinat competenţa soluţionării prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sens în care a înaintt dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionarea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Conflictul negativ de competenţă este generat de interpretarea diferită a instanţelor în conflict în ceea ce priveşte naturii acţiunii formulate în cauză.

Referitor la obiectul acţiunii cu care a fost sesizată instanţa, reclamanta a formulat contestaţie la executare solicitând anularea executării silite pornite în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia de impunere nr. x/31.05.2021 şi de Decizia de stabilire accesorii nr. 51596/19.07.2021, precum şi a tuturor actelor de executare, inclusiv a adresei de înfiinţare a popririi nr. 26954/20.05.2022 emisă în dosarul de executare nr. 2336/2021, Anexa 1 şi a Somaţiei nr. x/20.05.2022 emisă în dosarul de executare nr. 1182/2022, Anexa 2 şi suspendarea executării până la soluţionarea definitivă a cauzei care face obiectul dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

După cum rezultă din petitul acţiunii, aceasta are la bază titluri executorii reprezentând creanţe fiscale al căror regim juridic este reglementat prin Codul de procedură fiscală şi prin Codul fiscal şi care pot fi contestate potrivit art. 260 alin. (1) şi (4) Codul de procedură fiscală

În acest sens se reţine că potrivit art. 260 alin. (1) şi (4) Codul de procedură fiscală, "(1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii. (4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de urgenţă".

De asemenea, potrivit art. 712 alin. (1) şi art. 713 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Potrivit art. 651 C. proc. civ. instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află la data sesizării organul de executare sediul debitorului, iar conform alin. (3) al aceluiaşi text de lege, instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Întrucât din acţiune rezultă că reclamanta a formulat contestaţie la executare silită în temeiul art. 260 Codul de procedură fiscală, o astfel de acţiune intră în competenţa de soluţionare a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, ca instanţă în circumscripţia căreia au fost efectuate actele de executare silită.

În speţă, nu este incidentă procedura contenciosului administrativ, instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti neavând competenţa de a soluţiona contestaţiile la executare având ca obiect creanţe fiscale, întrucât legiuitorul nu a exceptat astfel de creanţe de la aplicarea procedurii de drept comun reglementată de C. proc. civ.

Simpla împrejurare că titlul executoriu este o creanţă fiscală nu este de natură a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât, în lipsa unor dispoziţii speciale, derogatorii, competenţa materială şi teritorială în soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor de executare şi a titlurilor executorii, urmează regulile generale, instituite prin art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2023.