Peremption of appeal for failure to timely request judgment in absentia following voluntary suspension
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to declare the appeal perished (perimare) and confirming that the lower court's judgment denying the claimant's pension-related requests remains final and in force. The dispute arose from a social security and labor conflict where the claimant sought to annul a pension authority’s decision to grant disability benefits, compelling the issuance of a new retirement pension decision that included the value of professional school periods and applied specific age-reduction laws. The decisive legal issue centered on procedural deadlines: the Court held that the claimant's simple filing of a motion for reinstatement of the case to the docket, without simultaneously requesting judgment in absentia to overcome the voluntary suspension based on health reasons, did not constitute a procedural act capable of interrupting the six-month statutory limitation period. Consequently, relying on Article 416 of the Code of Civil Procedure, the Court affirmed that the case remained inactive due to the party's fault for over six months following the suspension, legally justifying the perimare.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 415 pct. 1 din C. proc. civ, art. 416 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 416 alin. (2) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Peremption of appeal for failure to timely request judgment in absentia following voluntary suspension: În cauză, Curtea de Apel Craiova a încălcat dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. deoarece de la data comunicării încheierii de suspendare şi până la data trimiterii cererii de repunere pe rol au trecut mai puţin de 6 luni, astfel că măsura perimării este nelegală.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 februarie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII GORJ, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 165678 din 28 ianuarie 2021 emisă cu referire la acordarea pensiei de invaliditate şi obligarea pârâtei Casa de Pensii Judeţeană Gorj să emită o nouă decizie pentru pensie la limită de vârstă, conform cererii înregistrate sub numărul x din 16.12.2020 şi să valorifice toate perioadele de activitate în muncă, cu evaluarea contributivităţii aferente, conform cărţii de muncă şi actelor depuse la dosarul cererii nr. x/16.12.2020, cu aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 263/2010 art. 161, art. 170 şi cu respectarea Deciziei nr. 702/31 octombrie 2019 emisă de CCR; obligarea pârâtei Casa de Pensii Judeţeană Gorj să valorifice Adeverinţa nr. x/21.10.2020 emisă de SPCLEP MOTRU în baza dispoziţiilor Legii nr. 212 din 30 septembrie 2020 pentru modificarea disp. Art. 65 alin. (5) a legii 263/2010 cu privire la reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani fără penalizare (prevăzută la alin. (4); obligarea pârâtei să valorifice ca vechime şi contribuţie la pensie perioada din timpul Şcolii Profesionale şi să o evalueze la calculul pensiei pentru limită de vârstă a reclamantului; obligarea pârâtei să-i plătească pensia de limită de vârstă cu începere de la data de 16.12.2020 când a fost înregistrată cererea sub nr. x la această instituţie.
Prin sentinţa civilă nr. 808 din data de 17.06.2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Gorj.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A..
Prin încheierea de şedinţă din data de 17.11.2021, s-a suspendat judecarea apelului declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 808 din 17.06.2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Gorj, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Apelantul-reclamant A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, înregistrată sub nr. x/09.05.2022, invocând dispoziţiile art. 415 pct. 1 din C. proc. civ., cerere care a fost respinsă în şedinţa publică din data de 14.09.2022.
Din oficiu, instanţa a invocat excepţia perimării apelului.
Prin decizia nr. 2041 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia perimării şi s-a constatat perimat apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 808/17.06.2021, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Gorj.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurentul-reclamant A. solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.
În motivarea recursului recurentul a susţinut că nu s-a putut prezenta la termenele de judecată pentru că nu i-a permis starea de sănătate.
Recurentul arată că suspendarea cauzei a avut loc la data de 17 noiembrie 2022, iar cererea de repunere pe rol a formulat-o la data de 6.05.2022.
În cauză, Curtea de Apel Craiova a încălcat dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. deoarece de la data comunicării încheierii de suspendare şi până la data trimiterii cererii de repunere pe rol au trecut mai puţin de 6 luni, astfel că măsura perimării este nelegală.
Examinând recursul în cadrul controlului de legalitate prevăzut de art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte îl va reţine ca nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.
(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."
Perimarea este sancţiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerinţa de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte din cauza rămânerii acestuia în nelucrare, din vina părţii, timp de 6 luni.
Perimarea, pe lângă rolul sancţionator, are şi natura unei prezumţii de desistare, care reiese din lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea cauzei.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părţii, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat în cauză de data încheierii instanţei de apel prin care s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei.
Înalta Curte reţine că judecata apelului a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de şedinţă din 17 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Prin momoriul de recurs s-a arătat că a fost formulată o cerere de repunere pe rol înăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (2) C. proc. civ. care, în opinia recurentului, ar fi întrerupt termenul de perimare.
Critica este nefondată având în vedere că simpla formulare a unei cereri de repunere pe rol fără ca partea să se prezinte în instanţă sau să solicite judecata în lipsă nu are ca efect repunerea cauzei pe rol, prin urmare nu reprezintă un act de procedură apt să întrerupă termenul de perimare, cum greşit susţine recurentul.
Astfel, prin cererea de repunere pe rol înregistrată la data de 9 mai 2021, nu s-a urmărit continuarea judecăţii, având în vedere că nu a fost însoţită de o cerere de judecare în lipsă, omisiune care a făcut să subziste impedimentul în continuarea judecăţii pentru care instanţa de apel dispusese anterior suspendarea voluntară, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Având în vedere aceste aspecte, în mod corect prin decizia atacată s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile constatării perimării, termenul de perimare curgând între data luării măsurii suspendării, respectiv 17.11.2021 şi data constatării perimării, respectiv 14.09.2022, fiind astfel depăşit termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (2) C. proc. civ.
Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2041 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2041 din 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII GORJ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2023.