Annulment of appeal against rejection of unconstitutionality referral due to failure to contest objective admissibility grounds regarding applicable law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the defendant, effectively leaving the Court of Appeal's decision to reject the request for the referral of a constitutionality exception intact, and dismissed the plaintiff's claim for litigation costs due to lack of proof. The dispute concerned the admissibility of an appeal against an appellate ruling that had denied a request to refer to the Constitutional Court a challenge to Article 1.553 of the Civil Code, which the appellate court had previously dismissed on the objective procedural ground that the 2010 contract in question was governed by the 1864 Civil Code, thereby failing the requirement of a direct link between the contested legal provision and the case at hand. The Supreme Court decided the matter based on the procedural rules governing appeals, specifically noting that under Articles 483(3) and 486(1)(d) and (3) of the Code of Civil Procedure, an appeal against a decision rejecting a constitutionality referral must specifically contest the objective admissibility grounds identified by the lower court; because the appellant's submission merely repeated the original constitutionality arguments without addressing the finding regarding the applicable substantive law, it failed to formulate valid grounds for cassation under Article 488(1), resulting in the annulment of the appeal pursuant to Article 489(2).
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Annulment of appeal against rejection of unconstitutionality referral due to failure to contest objective admissibility grounds regarding applicable law: Transpunând aceste considerente în analiza prezentului recurs, Înalta Curte constată că instanţa de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru neîndeplinirea condiţiei legăturii dintre textul de lege defăimat ca neconstituţional - art. 1.553 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. - şi soluţionarea cauzei de faţă; a stabilit că raportului de drept substanţial îi este aplicabil C. civ. de la 1864, pe care s-a întemeiat atât soluţia dată cererii principale, cât şi celei reconvenţionale, întrucât contractul dintre părţile litigante a fost încheiat în anul 2010.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023
Asupra recursului de faţă reţine următoarele:
Prin încheierea din 08.12.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.553 C. civ., formulată de pârâta S.C. A. S.R.L.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs S.C. A. S.R.L., solicitând casarea ei şi, pe fond, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1.553 C. civ.
Autoarea recursului a arătat că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, contravenind dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi 21 alin. (2) din Constituţie.
La 10.02.2023, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Promovând recurs împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, autorul ei este chemat să prezinte critici concrete împotriva încheierii, ele fiind singurele admisibile şi având vocaţia de a fi examinate de instanţa de recurs, în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., iar dezvoltarea motivelor se poate face, în cazul acestei căi speciale de atac şi prin concluzii scrise sau susţineri orale, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În acest sens, prin decizia nr. 586/2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 145 din 24.02.2020, Curtea a statuat că instanţa de judecată în faţa căreia este invocată excepţia de neconstituţionalitate realizează un control al condiţiilor de admisibilitate a acesteia în exercitarea rolului său de filtru, iar respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate privi exclusiv condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. S-a concluzionat că, din moment ce motivele pentru respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sunt pur obiective, fiind strict legate de îndeplinirea unor condiţii procedurale, autorul excepţiei, în cererea de recurs pe care o formulează, va trebui să demonstreze că excepţia de neconstituţionalitate, respinsă ca inadmisibilă, îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.
Transpunând aceste considerente în analiza prezentului recurs, Înalta Curte constată că instanţa de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru neîndeplinirea condiţiei legăturii dintre textul de lege defăimat ca neconstituţional - art. 1.553 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. - şi soluţionarea cauzei de faţă; a stabilit că raportului de drept substanţial îi este aplicabil C. civ. de la 1864, pe care s-a întemeiat atât soluţia dată cererii principale, cât şi celei reconvenţionale, întrucât contractul dintre părţile litigante a fost încheiat în anul 2010.
Central în raţionamentul instanţei de apel, acest considerent - prin care se constată neîndeplinirea uneia dintre condiţiile consacrate de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 -, nu este criticat prin calea de atac promovată, ceea ce conduce la concluzia nerespectării exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ.
Aşadar, deşi prin recurs se invocă formal ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivarea acestuia nu priveşte considerentele instanţei de apel, ci reproduce cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, construcţie ce nu poate fi validată drept o motivare legală a căii de atac.
Pentru aceste motive, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) şi art. 496 din acelaşi act normativ, va anula recursul.
În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate de intimată, constată că, în raport de art. 452 C. proc. civ., acestea nu au fost dovedite, împrejurare în raport cu care, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va respinge cererea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 08.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.
Respinge cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 februarie 2023.