Limits on reviewing arbitral awards for exceeding mandate and violating mandatory civil law in annulment proceedings

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16.11.2021 la Curtea de Arbitraj Comercial şi Maritim de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 2.303.100 RON, reprezentând penalizare contractuală şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa arbitrală nr. 1/09.02.2022, instanţa arbitrală a respins cererea pârâtei privind încetarea contractului ca urmare a impreviziunii, ca nefondată, a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.096.231,73 RON, cu titlu de diferenţă de preţ între preţul de achiziţie a mărfii de la terţ şi preţul contractului şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 34.912,92 RON.

Pe calea acţiunii în anulare promovate, S.C. B. S.R.L. a solicitat desfiinţarea hotărârii arbitrale.

Prin sentinţa nr. 3/15.06.2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a respins acţiunea în anulare ca nefondată.

Această din urmă sentinţă a fost recurată de S.C. B. S.R.L., care a solicitat casarea ei şi fie trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, primei instanţe, fie reţinerea cauzei spre rejudecare - context în care a pretins ca acţiunea în anulare să fie admisă, iar hotărârea arbitrală să fie desfiinţată, cu consecinţa respingerii cererii de arbitrare ca nefondată.

În motivare, a arătat că hotărârea atacată nu este motivată şi că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat, astfel, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Circumscris primului motiv de casarea, recurenta a susţinut că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Invocând prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., a apreciat că tribunalul arbitral a depăşit cadrul procesual şi nu a pus în discuţia părţilor cererile şi probele asupra cărora s-a pronunţat, exemplificând cu imposibilitatea sa de a-şi exprima poziţia faţă de factura BRAC nr. x/13.11.2020, emisă de partea adversă. Autoarea recursului a invocat necercetarea fondului de către prima instanţă, atunci când, cu denaturarea acestui motiv, a statuat că valoarea prejudiciului, diferită de cea pretinsă prin acţiune, reflectă raţionamentul arbitrului, când, în realitate, aceasta a fost rezultatul unei modalităţi de calcul diferite.

În continuare, a învederat încălcarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., întrucât curtea de apel, respingând acţiunea în anulare cu motivarea că starea de fapt a fost stabilită după dezbateri contradictorii, a ignorat analiza vătămării produse părţii prin faptul că nu i s-a dat dreptul de a combate individualizarea prejudiciului. În dezvoltarea criticii, a prezentat modul în care curtea de apel s-a raportat la situaţia de fapt, invocând contradicţia dintre poziţia reclamantei din cererea de arbitrare şi considerentele expuse de arbitru în hotărâre.

Recurenta a mai arătat că respectarea art. 9 C. proc. civ. ar fi presupus dezbaterea obiectului acţiunii, cum a fost stabilit de arbitru, care s-a substituit reclamantei, învestindu-se cu o altă cerere decât cea introductivă.

Subsecvent, a criticat dezlegarea curţii de apel că lipsa unei facturi nu invalidează pretenţia referitoare la daunele-interese, apreciind considerentul neaplicabil în cauză, unde pretenţia concretă era chiar cea rezultând dintr-o factură, care fusese stornată.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a arătat că hotărârea arbitrală încalcă dispoziţiile imperative ale art. 1.350 şi 1.538 C. civ., ignorând motivul acţiunii în anulare, prin care susţinut că, în lipsa dovedirii unui prejudiciu, clauza penală nu putea opera.

La 30.09.2022 intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a respins excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, în considerarea argumentelor expuse în practicaua prezentei decizii.

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte subliniază că recursul formulat împotriva unei sentinţe pronunţate în baza art. 613 C. proc. civ. este supus unei duble limitări.

Pe de o parte, rămâne supus exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi act normativ şi obligă recurentul să prezinte critici concrete împotriva sentinţei, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile şi având vocaţia de a fi examinate de instanţa de recurs, în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pe de altă parte, motivele care pot întemeia o acţiune în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind, ca atare, de strictă interpretare şi vizează condiţii de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înţelegerea părţilor concretizată în convenţia arbitrală, precum şi cauze de nelegalitate expres stabilite, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situaţia de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie. În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 1/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284/24.03.2022.

Consecutiv acestor statuări, Înalta Curte subliniază că vor fi analizate numai criticile care sunt, în mod real, îndreptate împotriva sentinţei recurate, nu şi acelea care se raportează la sentinţa arbitrală şi, cu atât mai puţin, cele referitoare la fondul litigiului.

În condiţiile în care recurenta circumscrie critici eterogene motivelor de casare, este necesară încadrarea lor în ipotezele de recurs pertinente, prioritar examinării.

Aşadar, criticile admisibile vor fi analizate astfel: sub aspectul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., critica privind încălcarea de către prima instanţă a principiilor care garantează dreptul la un proces echitabil, sub aspectul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critica privind nemotivarea sentinţei recurate şi sub aspectul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica privind greşita aplicare a normelor de drept material, constând în dispoziţii imperative ale legii.

Procedând, ulterior reîncadrării în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., la analiza criticii vizând încălcarea, de către prima instanţă, a dispoziţiilor ce garantează dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte o găseşte nefondată, notând că instanţa învestită să evalueze legalitatea hotărârii arbitrale este ţinută să-şi limiteze examinarea la motivele expres prevăzute de lege; ca atare, acţiunea în anulare este incompatibilă cu evocarea şi analiza fondului litigiului. Apreciind că prima instanţă ar fi trebuit să discute, în condiţii de contradictorialitate, cauza şi obiectul litigiului, recurenta nesocoteşte caracterul extraordinar al acţiunii în anulare şi construieşte, vădit disonant reglementării legale, o argumentaţie specifică unei căi de atac ordinare şi devolutive.

Motivul de recurs fondat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. permite exclusiv examinarea criticii de nemotivare direcţionate împotriva sentinţei atacate. Recurenta susţine că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra încălcării dispoziţiilor art. 14 şi 22 C. proc. civ. de către tribunalul arbitral, în sensul că, deşi reclamanta nu l-a învestit cu obligarea pârâtei la plata facturii nr. BRAC x/13.11.2020, arbitrul unic a obligat-o la plata sumei determinate conform facturii evocate, fără ca acest aspect să fi fost pus în discuţia părţilor.

În acţiunea în anulare, recurenta a prezentat aceste argumente disparat, fiind circumscrise motivelor prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. f), g) şi h) C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Din examinarea sentinţei recurate, Înalta Curte constată că prima instanţă a prezentat considerente pertinente pentru înlăturarea acestui motiv.

Cu acest prilej, instanţa supremă reaminteşte că pentru a atrage casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii trebuie să lipsească, să fie contradictorie sau să fie în totalitate străină de natura cauzei.

Or, sentinţa recurată denotă respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., susţinerile recurentei fiind examinate în mod real de către instanţa sesizată, iar silogismul care reflectă motivarea hotărârii este unul transparent, valid şi care răspunde criticilor fundamentale expuse de autoarea acţiunii în anulare.

În concret, răspunzând motivelor de anulare expuse, curtea de apel a statuat, în primul rând, că era lipsită de relevanţă emiterea unei facturi, întrucât reclamanta a învestit instanţa arbitrală cu o cerere de obligare a pârâtei la plata unei penalităţi determinate potrivit clauzei 4.3 lit. b) din contractul încheiat de părţi. În acelaşi cadru, curtea de apel a arătat că arbitrul unic s-a păstrat în limitele învestirii, cu ocazia soluţionării litigiului şi a pronunţării sentinţei recurate, respectând art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (6) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Existenţa acestor considerente vădeşte netemeinicia criticii.

Susţinerile recurentei vizând modul de determinare şi de calcul al prejudiciului de către instanţa arbitrală excedează cadrul prezentei căi de atac, deoarece aduc în dezbatere chestiuni de temeinicie, motiv pentru care vor fi înlăturate, fără a fi analizate.

Următorul motiv de casare analizat este cel întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică antamează greşita dezlegare, de curtea de apel, a motivului vizând încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 9, 14 şi 22 C. proc. civ. În sinteză, ea se referă la faptul că arbitrul s-a substituit reclamantei şi a acordat o sumă, pentru acoperirea unui prejudiciu ce nu fusese solicitată prin acţiune, fără ca anterior să pună în dezbaterea părţilor propria sa viziune asupra prejudiciului.

Curtea de apel a înlăturat şi această critică, arătând că daunele acordate au fost stabilite pe baza unui raţionament transparent al instanţei arbitrale, care reflectă aplicarea legii la situaţia de fapt.

Procedând la verificarea actelor dosarului arbitral, instanţa supremă observă că modul în care părţile au configurat cadrul procesual este concordant cu considerentele şi dispozitivul sentinţei arbitrale, niciuna dintre criticile recurentei nefiind fondată.

Prin încheierea din 19.01.2021, tribunalul arbitral a solicitat reclamantei să facă precizări cu privire la prejudiciu, din perspectiva cuantumului şi modului de determinare, precum şi a temeiului contractual în care este pretins.

Reclamanta a formulat precizări, atât în şedinţa respectivă, cât şi în scris la 21.01.2022, iar la 26.01.2021 pârâta a invocat excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a-şi modifica cererea şi şi-a expus poziţia procesuală scrisă cu privire la susţinerile părţii adverse.

Prin încheierea din 26.01.2022, tribunalul arbitral a respins excepţia decăderii şi a rămas în pronunţare asupra cauzei. Admiţând apoi acţiunea, a reţinut că pretenţiile reclamantei se întemeiază pe dispoziţiile art. 4.3. lit. b) din contractul încheiat de părţi şi că pe acest temei, din moment ce pârâta nu a livrat cantitatea de produse la care s-a obligat, reclamanta este îndreptăţită să încaseze suma reprezentând diferenţa dintre preţul de achiziţie de la un terţ şi cel din contract. Pe baza valorilor indicate de reclamantă în cerere, tribunalul arbitral a determinat limitele în care pretenţiile reclamantei sunt întemeiate.

Aşadar, circumstanţele ce fundamentează raţionamentul instanţei arbitrale au fost cunoscute de recurentă, astfel încât Înalta Curte confirmă concluzia primei instanţe că procedura desfăşurată în faţa instanţei arbitrale a respectat principiul disponibilităţii şi dreptul la apărare, sentinţa recurată fiind legală, prin prisma criticii formulate.

A doua critică subsumată acestui motiv de recurs vizează încălcarea dispoziţiilor art. 1.350 şi 1.358 C. civ. apreciate de recurentă ca fiind norme imperative.

Înalta Curte reţine că, în privinţa noţiunii de lege imperativă, dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. au în vedere accepţiunea restrânsă a noţiunii, privită ca sumă de reguli de conduită cu caracter general, obligatoriu şi impersonal, care stabilesc modul de comportament al subiectelor de drept în cadrul raporturilor juridice civile.

Aşadar, critica recurentei va fi înlăturată, din moment ce normele invocate nu au caracter imperativ conform definiţiei evocate, fiind în realitate criticată greşita interpretare a clauzei penale, care, în viziunea recurentei nu exclude obligaţia creditorului de a dovedi prejudiciul suferit prin neexecutarea obligaţiei de către debitor.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3/15.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 februarie 2023.