Reinstatement of unjustified payment under employment bonus clauses: Application of payment not due doctrine over contractual liability and fault.

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29.03.2019 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 45.726 RON, reprezentând bonificaţie netă, suma de 9.472 RON, reprezentând dobândă calculată până la 31.12.2018 şi în continuare, până la plata debitului principal şi cheltuielile de judecată.

La 18.10.2019 pârâta a depus la dosar întâmpinare şi a formulat cerere de chemare în garanţie a numitelor C. şi D., solicitând ca, în cazul în care va fi obligată la plata dobânzii legale, acestea să fie obligate să-i plătească respectiva sumă.

Prin sentinţa civilă nr. 1404/13.12.2019, secţia I civilă a Tribunalului Galaţi a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile a aceleiaşi instanţe.

Astfel învestit, Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 29/10.02.2022, prin care a admis excepţia inadmisibilităţii cererii întemeiată pe îmbogăţire fără justă cauză şi, ca o consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, ca inadmisibilă; a respins excepţia inadmisibilităţii cererii întemeiate pe răspundere contractuală şi a respins cererea întemeiată pe răspundere contractuală, ca neîntemeiată; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie, iar în privinţa cheltuielilor de judecată, reclamanta a fost obligată la plata sumei de 2.000 RON către pârâtă şi la plata sumei de 2.000 RON, către chemata în garanţie C..

Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel S.C. A. S.A.

Prin decizia nr. 236/23.06.2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată întemeiată pe răspunderea contractuală, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22.863 RON, reprezentând debit principal, a sumei de 5.520 RON, reprezentând dobândă legală calculată până la 19.11.2021, precum şi la plata dobânzii legale începând cu 20.11.2021 şi până la plata efectivă a sumei, dar şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.135 RON; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, iar intimata-pârâtă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către chematele în garanţie, potrivit distincţiilor regăsite în dispozitiv.

B. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea ei.

În motivare, a susţinut că hotărârea încalcă normele de drept material, invocând cazul de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică, recurenta a arătat că, deşi prin cererea de apel, fusese criticată numai soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cererii întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză, instanţa de apel, evocând art. 476 C. proc. civ., a reanalizat şi fondul cererii întemeiate pe răspunderea contractuală.

A doua critică a vizat greşita interpretare şi aplicare a art. 1.341-1.344 C. civ., coroborate cu art. 1.635-1.649 C. civ.

Autoarea recursului a arătat că, deşi reclamanta a configurat restituirea unei plăţi nedatorate drept cauză a cererii, instanţa de apel a reţinut incidenţa art. 1.635 alin. (1) C. civ., care enumeră cauzele în care cel ce a primit un bun este obligat să îl restituie. A apreciat că instanţa de apel a exclus din sfera instituţiei plăţii nedatorate aplicarea greşită a unei clauze contractuale, contrar dispoziţiilor art. 1.635 alin. (1) C. civ., care nu prevăd o astfel de exceptare. Existenţa unei relaţii contractuale între cel care a făcut, în mod greşit, o plată - prin aplicarea greşită a unei clauze contractuale - şi cel ce a primit plata nu îl împiedică pe solvens să ceară restituirea de la accipiens, în temeiul dispoziţiilor legale privind plata nedatorată.

O altă critică a vizat greşita aplicare a condiţiilor răspunderii contractuale. Recurenta a făcut trimitere la clauzele contractuale, arătând că obligaţia de a atinge obiectivele de performanţă era o obligaţie de mijloace şi nu una de rezultat şi, în consecinţă, neatingerea indicatorilor de performanţă nu reprezintă o încălcare a obligaţiilor contractuale, deci nici o faptă ilicită.

Recurenta a mai susţinut că neîndeplinite sunt şi celelalte condiţii ale răspunderii contractuale, deoarece nu i s-a dovedit nici vinovăţia în nerealizarea indicatorilor de performanţă, nici legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. Autoarea recursului a arătat că plata nedatorată este rezultatul erorii intimatei, generată de chematele în garanţie. În privinţa legăturii de cauzalitate, a subliniat că nerealizarea indicatorilor de performanţă a fost cauzată şi de evenimente în afara controlului său, exemplificând întârzierea plăţii serviciilor de Primăria Galaţi. Referindu-se la prejudiciu, a susţinut că nu poate fi raportat la nerealizarea indicatorilor de performanţă, ci este consecinţa modului defectuos în care persoanele care au întocmit documentele privind acordarea bonificaţiei şi-au îndeplinit obligaţiile de serviciu.

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte, pentru a facilita înţelegerea considerentelor prezentei decizii, reţine, în urma sintetizării etapelor devolutive ale litigiului, următoarele:

Între recurentă şi intimata-pârâtă s-a încheiat contractul de mandat nr. x/26.11.2013, în baza căruia cea dintâi a exercitat funcţia de director general al societăţii intimate, în schimbul unei remuneraţii încorporând două componente: o indemnizaţie lunară şi o bonificaţie anuală. În baza art. 4.1.a) din contract, bonificaţia anuală era cuprinsă între 3 şi 6 indemnizaţii fixe lunare, fiind acordată corespunzător gradului de îndeplinire a criteriilor de performanţă şi se achita după întocmirea situaţiilor financiare anuale.

Prin art. 9 al contractului, intimata şi-a rezervat dreptul de a stabili criteriile şi obiectivele de performanţă; astfel, pentru 2015, s-a încheiat actul adiţional nr. x la contractul de mandat, iar prin hotărârea nr. 26/13.07.2016 intimata a aprobat plata bonificaţiei anuale către recurentă în sumă de 58.242 RON. Prin decizia nr. 30/05.12.2018, Camera de Conturi Galaţi a reţinut că indicatorii de performanţă au fost îndepliniţi numai în proporţie de 25% şi, deci, că intimata a plătit nejustificat recurentei 58.242 RON.

Instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, în raport cu instituţia îmbogăţirii fără justă cauză şi ca neîntemeiată, în temeiul răspunderii contractuale, statuând că pârâtei nu i se impută neîndeplinirea unei obligaţii contractuale, iar obligaţia de îndeplinire a obiectivelor de performanţă este una de mijloace şi nu de rezultat. Totodată, a stabilit că nu poate analiza acţiunea din perspectiva plăţii nedatorate, în lipsa învestirii în acest sens.

A. S.A. a declarat apel, criticând şi dispoziţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără just temei, şi dispoziţia de respingere pe fond a cererii fundamentate pe răspunderea contractuală, arătând că acţiunea are la bază decizia nr. 30/05.12.2018 a Camerei de Conturi Galaţi şi că atragerea răspunderii contractuale este posibilă, chiar dacă atingerea criteriilor de performanţă reprezintă o obligaţie de mijloace şi nu de rezultat.

Instanţa de apel a apreciat incidentă răspunderea contractuală, reţinând că reclamanta a făcut plata bonificaţiei în baza contractului de mandat şi că are dreptul la restituirea sumei, atât timp cât dovedeşte că datoria nu exista, indiferent de motivul ce a condus la efectuarea plăţii.

Recurenta a invocat cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică a privit aplicarea art. 476 C. proc. civ., întrucât, în viziunea recurentei, instanţa de apel a reanalizat acţiunea pe fond, în temeiul răspunderii contractuale, fără a fi fost învestită de apelantă, care ar fi criticat exclusiv soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Această critică se circumscrie încălcării unor norme de procedură la judecata apelului, astfel încât va fi încadrată şi examinată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Critica este nefondată şi va fi înlăturată.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte subliniază că, în apel, S.C. A. S.A. a criticat atât încălcarea rolului activ al judecătorului, care nu ar fi procedat la calificarea acţiunii din perspectiva normelor juridice incidente, cât şi soluţia primei instanţe asupra celor două temeiuri de drept invocate - respingerea ca inadmisibilă, din perspectiva îmbogăţirii fără just temei şi ca neîntemeiată, din cea a răspunderii contractuale.

De aceea, în apel, din perspectiva art. 477 C. proc. civ., devoluţiunea era totală; în consecinţă, instanţa de prim control judiciar - învestită prioritar cu calificarea şi, subsecvent, cu rejudecarea acţiunii -, a aplicat legal art. 479 şi 480 alin. (2) C. proc. civ., când a stabilit complet starea de fapt şi, consecutiv, a identificat şi a aplicat temeiul juridic incident litigiului.

În continuare, instanţa supremă va analiza motivele circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică impută instanţei de apel greşita interpretare şi aplicare a art. 1.341-1.344 şi 1.635-1.649 C. civ., când a exclus din sfera plăţii nedatorate situaţiile în care plata a fost făcută în temeiul unui contract.

Preliminar, instanţa supremă constată că recurenta nu prezintă un raţionament din care să rezulte modul în care instanţa de apel ar fi aplicat greşit art. 1.341-1.344 C. civ., reglementând plata nedatorată şi pe cele ale art. 1.635-1.639 C. civ., privind restituirea prestaţiilor.

Autoarea recursului susţine că, din moment ce plata nedatorată s-a realizat în temeiul unui contract, singurul temei al obligaţiei de restituire este răspunderea contractuală şi consecutiv, apreciază că, din moment ce în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile acesteia, apelul a fost admis în mod greşit, iar stabilirea obligaţiei de restituire în sarcina sa este neîntemeiată.

Analiza deciziei recurate impune concluzia că reformarea sentinţei primei instanţe nu s-a întemeiat pe atragerea răspunderii contractuale, ci pe efectele plăţii nedatorate, iar considerentul prin care curtea de apel a invalidat hotărârea tribunalului în privinţa temeiului acţiunii trebuie raportat la specificul litigiului, în care obligaţia de restituire nu derivă din încălcarea contractului, ci din faptul că, la momentul plăţii, intimata a fost în eroare în privinţa îndeplinirii condiţiei sub care îşi asumase obligaţia de plată a bonificaţiei anuale. Or, într-o atare situaţie, chiar dacă plata nedatorată s-a întemeiat pe un contract, obligaţia de restituire nu trebuie analizată din perspectiva răspunderii contractuale - pentru că nu se invocă o faptă ilicită a accipiens, ci din perspectiva faptului licit al plăţii nedatorate.

Aşadar, cum reclamanta nu a invocat drept cauză a acţiunii o faptă ilicită a pârâtei, ci împrejurarea că nu au fost îndepliniţi indicatorii de performanţă de care depindea naşterea propriei obligaţii de plată, în temeiul art. 9 şi 22 C. proc. civ., instanţa de apel a procedat legal când a soluţionat cererea în temeiul faptului juridic al plăţii nedatorate şi al principiilor restituirii prestaţiilor - aplicând dispoziţiile art. 1.341 şi 1.635 C. civ.

În consecinţă, critica examinată va fi înlăturată, în decizia recurată reţinându-se tocmai contrariul susţinerilor recurentei, respectiv că, în temeiul faptului juridic licit al plăţii nedatorate, cel ce a plătit în baza unui contract, fără a fi obligat, are dreptul la restituire. Această concluzie nu obliga instanţa de apel să examineze condiţiile răspunderii contractuale, ci pe cele ale acţiunii în restituirea plăţii nedatorate, astfel cum se va arăta în analiza în continuare.

Prin cel de al doilea set de critici, recurenta susţine greşita aplicare a condiţiilor răspunderii contractuale.

Instanţa supremă reţine că analiza condiţiilor răspunderii civile contractuale - existenţa unei fapte ilicite care constă în nerespectarea obligaţiei contractuale, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia debitorului - nu este aptă să reliefeze nelegalitatea deciziei recurate, întrucât admiterea acţiunii întemeiate pe instituţia plăţii nedatorate presupune verificarea unor condiţii diferite - existenţa unei plăţi, inexistenţa datoriei pentru stingerea căreia s-a făcut plata şi ca aceasta să fie făcută de către solvens, în principiu, din eroare.

Recurenta susţine că obligaţia în litigiu era una de mijloace şi că încălcarea ei nu constituie o faptă ilicită de natură să atragă răspunderea sa contractuală. Argumentul este irelevant, pentru că recurenta însăşi a acceptat că nu era îndeplinită condiţia de care depindea naşterea datoriei intimatei, iar acest fapt, alături de celelalte condiţii amintite, determină naşterea obligaţiei de restituire, din perspectiva art. 1.341 şi urm. C. civ.

Autoarea căii de atac mai susţine că nu s-a făcut dovada vinovăţiei sale pentru neîndeplinirea criteriilor de performanţă. Şi această critică va fi înlăturată, dat fiind că admiterea acţiunii în temeiul plăţii nedatorate nu presupune verificarea unei forme de vinovăţie în persoana lui accipiens.

Nici afirmaţia recurentei privind eroarea intimatei nu pune în discuţie legalitatea deciziei, din moment ce eroarea celui ce plăteşte este, în principiu, una dintre condiţiile necesare pentru admiterea acţiunii în restituire.

Vor fi înlăturate şi argumentele care susţin culpa intimatei şi a chematelor în garanţie, dar şi cele privind cauzele cu efect exonerator de răspundere şi prejudiciul; analiza acestor condiţii ar fi fost relevantă într-o acţiune în răspundere contractuală, însă admiterea apelului şi stabilirea obligaţiei de restituire în sarcina recurentei s-a întemeiat pe faptul plăţii nedatorate.

Susţinerile din recurs privind cererile de chemare în garanţie nu mai pot fi analizate la acest moment procesual, o dată ce recurenta nu a criticat considerentul prin care instanţa de apel a reţinut autoritatea de lucru judecat a soluţiei de respingere a acestora de prima instanţă.

În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va înlătura motivele de casare examinate şi, pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., statuând asupra caracterului nefondat al recursului, îl va respinge şi, potrivit art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata-chemată în garanţie C. în recurs, astfel cum acestea au fost dovedite în cauză în condiţiile art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 236/23.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B. la plata către intimata-chemată în garanţie C. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 februarie 2023.