Claimant’s appeal granted: appellate decision annulled and remanded over unlawful re-characterization of loan-recovery claim as time-barred.

Şedinţa publică din data de 20 decembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea depusă la 26 martie 2020 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, sub număr de dosar x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.R.L., D., E., ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtului B. să restituie reclamantului A. suma de 300.000 RON împrumutată pentru finanţarea S.C. C. S.R.L., sumă actualizată cu indicele de inflaţie plus dobândă legală de la data 1 ianuarie 2013 şi până la momentul restituirii efective; obligarea în solidar a celor patru pârâţi să restituie reclamantului A. o alta suma de 300.000 RON, împrumutată acestora pentru finanţarea societăţii comerciale unde deţin părţile sociale atunci când le-a înstrăinat terenul din Tg-Jiu, str. x, jud. Gorj, sumă actualizată cu indicele de inflaţie plus dobândă legală de la data 17 aprilie 2008 (când s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.04.2008 la BNP F.) şi până la momentul restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 C. civ. de la 1864 şi art. 453 C. proc. civ.

La data de 30 iunie 2020 pârâtul B. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, invocând, în prealabil, excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată raportat la declaraţiile înscrisuri sub semnătură privată încheiate la data de 09.08.2016 între pârâţii persoane fizice şi reclamanţi.

La 2 iulie 2020 pârâţii S.C. C. S.R.L., D. şi E. au depus la dosar întâmpinare, solicitând în prealabil, admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D. şi E., excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele pretins împrumutate în perioada 2008 - 2012, în ceea ce priveşte capătul doi (b) din acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor S.C. C. S.R.L., D. şi E. în ceea ce priveşte capătul unu (a) din acţiune, iar pe fond respingerea acţiunii.

La 14 septembrie 2020 reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiilor invocate, ca neîntemeiate, şi înlăturarea apărărilor din întâmpinare.

Prin sentinţa nr. 114 din 14 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. S-a admis excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată. S-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.R.L., D. şi E., având ca obiect - pretenţii, ca prematur formulată. A fost obligat reclamantul A. la plata sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată pârâtului B..

Împotriva acestei sentinţe au formulat cereri de apel reclamantul A. şi pârâţii C. S.R.L. şi D..

Intimatul B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de A. şi admiterea apelului formulat de S.C. C. S.R.L..

Prin decizia nr. 144/2021 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanţii-pârâţi C. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 114 din 14 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu apelantul-reclamant A. şi cu intimaţii-pârâţi B. şi E..

A fost schimbată sentinţa în sensul că s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi s-a respins acţiunea, ca prescrisă.

Prin aceeaşi decizie a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei nr. 114 din 14 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu apelanţii-pârâţi C. S.R.L. şi D. şi intimaţii-pârâţi B. şi E..

A fost obligat apelantul-reclamant la plata sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel către apelanta-pârâtă C. S.R.L..

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 144/2021 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs.

După un scurt istoric al cauzei, în argumentarea cererii de recurs, subsumat motivului de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a schimbat cauza acţiunii introductive şi a încălcat principiul disponibilităţii prin raportare la principiul rolului activ al judecătorului.

Apreciază că instanţa de apel a schimbat cauza acţiunii introductive şi a încălcat principiul disponibilităţii considerând în mod eronat că reclamantul nu ar fi învestit prima instanţă cu calificarea juridica a declaraţiilor din 2016 ca angajamente unilaterale de plată.

Subliniază că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a învestit instanţa cu calificarea declaraţiilor din 2016 ca fiind un angajament de plată din partea pârâţilor cu privire la cele două sume de 300.000 RON.

De asemenea, recurentul-reclamant nu a indicat în petitul cererii de chemare în judecată vreun contract de împrumut anume, ca unic temei al acţiunii sale, ci a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor sume de bani.

Cauza acţiunii este reprezentată de situaţia de fapt calificată juridic de către reclamant, acesta înţelegând să invoce faţă de pârâţi declaraţiile din 2016 şi ca fiind un angajament de plată din partea pârâţilor cu privire la cele două sume de 300.000 RON.

Drept urmare, recurentul apreciază că instanţa de apel a schimbat în mod greşit cauza acţiunii reţinând:

"împrejurarea că ulterior pârâţii au recunoscut existenţa obligaţiei nu a reprezentat temeiul acţiunii, ci doar un element circumstanţial prin care reclamantul a urmărit să dovedească neîmplinirea termenului de prescripţie".

Or, principiul rolului activ al judecătorului nu trebuie să afecteze principiul disponibilităţii, ci trebuie să se armonizeze cu cererile părţilor în scopul stabilirii adevărului. Rolul judecătorului este văzut ca o limitare a principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, dar şi principiul disponibilităţii la rândul său limitează măsura în care judecătorul poate interveni în mersul procesului.

Judecătorul poate da o altă calificare actelor şi faptelor deduse judecăţii de către părţi, însă nu va putea ca urmare a noii calificări să ignore ceea ce s-a dedus judecăţii, cu încălcarea principiului disponibilităţii. În acest sens, art. 22 alin. (6) C. proc. civ. stabileşte că:

"Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Aşa fiind, în opinia recurentului-reclamant, instanţa de apel a schimbat cauza acţiunii introductive, a încălcat principiul disponibilităţii şi principiul rolului activ al judecătorului considerând că reclamantul nu ar fi învestit prima instanţă cu calificarea juridică a declaraţiilor din 2016 ca angajamente unilaterale de plată.

Tot subsumat motivului de recurs instituit de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., consideră că instanţa de apel a încălcat obligaţia judecătorului de a da calificarea juridică corectă faptelor deduse judecăţii, respectiv principiului iura novit curia.

Criticile cu privire la schimbarea cauzei acţiunii, încălcarea principiului disponibilităţii al rolului activ al judecătorului şi a principiului iura novit curia, susţine recurentul, se aplică şi cu privire la soluţia de respingerea a apelului reclamantului pe excepţia prematurităţii. Consideră că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de procedură privind principiul rolului activ al judecătorului (art. 22 C. proc. civ.) prin raportare la principiul contradictorialităţii (art. 14 C. proc. civ.).

Astfel, deşi, în decizia atacată, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă ar fi încălcat principiul contradictorialităţii, în realitate, chiar instanţa de apel a încălcat acest principiu.

Aceasta întrucât, deşi soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este rezultatul calificării juridice proprii instanţei de apel (distincte de cea a primei instanţe), această calificarea nu a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părţilor. Acest aspect rezultă din decizia atacată şi din încheierea de şedinţă din 23 februarie 2021, care consemnează dezbaterile părţilor cu privire la cererile de apel.

Pe cale de consecinţă, a fost vătămat şi dreptul la apărare al recurentului-reclamant, care nu a putut formula precizări sau puncte de vedere cu privire la această nouă calificare a temeiului acţiunii sale, constatând abia în urma deliberării instanţei şi a pronunţării că acţiunea sa a fost recalificată.

Învederează instanţei că nici intimaţii-pârâţi nu au învestit instanţa de apel cu o nouă calificare a temeiului de drept, aceştia criticând sentinţa primei instanţe doar din perspectiva respingerii excepţiei prescripţiei cu privire la creanţa rezultată din împrumuturile din perioada 2008-2012 şi din 17 aprilie 2008, invocând chiar nulitatea absolută a declaraţiilor din 2016.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale cu privire la momentul începerii curgerii de prescripţie, neluând în considerare că prin declaraţiile din 2016 a operat novaţia obligaţiei privind returnarea împrumuturilor din 2016.

Având în vedere că prin declaraţiile din 2016 s-a stabilit că împrumutul este exigibil în 00.00.2020, dreptul la resituirea împrumutului începea să curgă abia la data scadenţei obligaţiei, adică în 2020.

În mod uzual prin luna sau ziua 00 nu se poate înţelege altceva decât începutul unei perioade calendaristice (cifra 0 marchează în mod uzual momentul de la care începe un eveniment nu momentul la care se termină). Astfel data 00.00.2020 nu reprezintă altceva decât final de an 2019.

Oricum, până în anul 2020 (indiferent dacă ne raportăm la începutul sau la finalul acestuia), termenul de prescripţie pentru returnarea împrumuturilor nu a început să curgă.

Clauza privind termenul de restituire a împrumutului, apreciază recurentul, se va interpreta prin raportare la art. 1268 alin. (2) C. civ., potrivit căruia:

"Clauzele îndoielnice se interpretează ţinând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părţi, de sensul atribuit în general clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de uzanţe".

Declaraţiile din 2016 produc efecte în privinţa termenului de prescriţiei al obligaţiilor asumate în 2008-2010 şi la 17 aprilie 2008 fără a stinge aceste obligaţii.

În realitate după cum în mod corect a reţinut prima instanţă, aceste declaraţii reprezintă:

"recunoaşteri ale datoriei pârâţilor faţă de reclamant, însoţite de obligaţia de a restitui această datorie (datoria din 2008-2010 şi din 17 aprilie 2008)".

Învederează instanţei că suntem într-o ipoteză atipică de novaţie, şi anume novaţia unei obligaţii civile imperfecte într-o obligaţie civilă perfectă, rămânând neschimbată sub aspectul cauzei şi al conţinutului. Prin declaraţiile din 2016, dreptul material la acţiune din conţinutul împrumuturilor din 2008-2010 şi din 17 aprilie 2008, a fost transformat într-un drept material la acţiune exigibil de la data de 00.00.2020.

O interpretară contrară nici nu ar putea fi reţinută, arată recurentul, deoarece după cum au susţinut şi intimaţii-pârâţi, prin declaraţiile din 2016 nu s-a plătit o nouă sumă de bani.

Prin urmare, consideră că decizia atacată este nelagală şi pentru interpretarea greşită a normelor cu privire la începutul curgerii termenului de prescripţie.

Subsumat motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că decizia atacată este nemotivată, întrucât instanţa de apel nu a explicat silogismul logic pentru care a fost respins apelul reclamantului.

Or, dreptul la un proces echitabil, arartă recurentul, nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin a le aprecia.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacateă şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Craiova.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, ţinând cont şi de apărările din cuprinsul întâmpinării, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În argumentarea acestui motiv de recurs, s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat, principiul disponibilităţii prin raportare la principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, întrucât a apreciat în mod greşit că reclamantul nu ar fi învestit instanţa de judecată cu calificarea juridică a declaraţiilor din 2016 ca angajamente unilaterale de plată.

Analizând modalitatea de desfăşurare a judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ. şi a nesocotit principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului consacrat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ., fiind fondate criticile recurentului formulate sub acest aspect.

Astfel, se constată că, prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. S.R.L., D., E., a solicitat instanţei obligarea pârâtului B. să restituie reclamantului suma de 300.000 RON împrumutată pentru finanţarea S.C. C. S.R.L., sumă actualizată cu indicele de inflaţie plus dobândă legală de la data 1 ianuarie 2013 şi până la momentul restituirii efective; obligarea în solidar a celor patru pârâţi să restituie reclamantului A. o altă sumă de 300.000 RON, împrumutată acestora pentru finanţarea societăţii comerciale unde deţin părţile sociale atunci când le-a înstrăinat terenul din Tg-Jiu, str. x, jud. Gorj, sumă actualizată cu indicele de inflaţie plus dobândă legală de la data 17 aprilie 2008 (când s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.04.2008 la BNP F.) şi până la momentul restituirii efective.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că la 9 august 2016, pârâtul B. a dat o declaraţie semnată prin care recunoaşte împrumutul acordat în perioada 2008-2012 şi că renunţă la orice prescripţie extinctivă care ar putea curge pe aceasta perioadă. La aceeaşi dată, cei trei deţinători de părţi sociale la S.C. C. S.R.L., respectiv pârâţii B., D. şi E., au dat o declaraţie prin care recunosc împrumutul acordat la 17 aprilie 2008 şi că renunţă la orice prescripţie extinctivă care ar putea curge pe această perioadă.

Reclamantul a susţinut că cele două declaraţii la care s-a făcut trimitere trebuie calificate ca reprezentând atât o recunoaştere a obligaţiei de achitare a sumelor restante asumate prin convenţiile de împrumut nematerializate în scris, cât şi un angajament unilateral de plată din partea pârâţilor cu privire la cele două sume de 300.000 RON.

Or, este de necontestat că instanţa sesizată cu judecarea cauzei este obligată să se pronunţe în limitele sesizării, cu privire la ceea ce s-a cerut.

Se constată că instanţa de apel în mod greşit a apreciat că reclamantul nu ar fi învestit instanţa de judecată cu calificarea juridică a declaraţiilor din 2016 ca fiind angajamente unilaterale de plată, reţinând expres că, în speţă, "cauza acţiunii nu a făcut obiectul unei calificări, iar instanţa de fond nelegal a considerat că este învestită cu îndeplinirea obligaţiilor ce ar rezulta din convenţiile din 2016, depăşindu-şi astfel limitele învestirii".

Totodată, instanţa de apel a mai reţinut că:

"nu a fost învestită cu o acţiune în îndeplinirea obligaţiilor ce ar rezulta din convenţiile din 2016, reţinerea novaţiei ca mod de transformare a obligaţiilor imperfecte şi excepţia prematurităţii sunt străine cauzei, iar ca efect al admiterii apelului şi respingerii acţiunii urmare a admiterii excepţiei prescripţiei, apelul reclamantului va fi respins, nefiind necesară analizarea criticilor aduse sentinţei prin motivele sale de apel".

Procedând în acest mod, curtea de apel a ignorat obiectul acţiunii cu care instanţa de judecată fusese învestită şi în legătură cu care prima instanţă se pronunţase.

Totodată, nu se poate face abstracţie nici de principiul contradictorialităţii, care guvernează procesul civil, principiu ce presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a-şi formula apărări şi de a-şi prezenta punctul de vedere asupra oricărui element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii, fiind fondate şi criticile formulate sub acest aspect.

Astfel, conform art. 14 C. proc. civ.:

"Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu" (alin. (4).

"Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate" (alin. (5).

"Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii" (alin. (6).

În acord cu cele susţinute de recurent, se constată că soluţia de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este rezultatul calificării juridice proprii instanţei de apel (distincte de cea a primei instanţe), calificare ce nu a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părţilor, astfel cum rezultă şi din încheierea de amânare a pronunţării din 23 februarie 2021, în care au fost consemnate, în esenţă, susţinerile părţilor.

Este util de subliniat că o astfel de hotărâre nu respectă nici exigenţele art. 6 paragraf 1 CEDO, întrucât, conform jurisprudenţei CEDO, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Cauza Virgil Ionescu contra României - Hotărârea din 28 iunie 2005, Cauza Van de Hurk împotriva Olandei - Hotărârea din 19 aprilie 1994, Cauza Dulaurans împotriva Franţei - Hotărârea din 21 martie 2000).

Faţă de cele ce preced, constatând că se verifică condiţiile prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., într-o manieră ce face inutilă examinarea celorlalte critici, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 144/2021 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, urmând a fi analizate în rejudecare motivele din cuprinsul cererilor de apel, cu respectarea principiului "tantum devolutum, tantum judicatum", faţă de limitele în care reclamantul a înţeles să învestească instanţa de fond şi să-şi argumenteze pretenţiile, dar şi cu respectarea principiului neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac, consacrat de art. 481 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 144/2021 din 2 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 decembrie 2021.