Construction performance bond excess awarded to liquidator after guarantee expiry; seller's cassation appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă:

Cadrul procesual:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 13 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar, a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei obligarea pârâtei la restituirea sumei de 337.896 euro, reprezentând diferenţa din garanţia de buna execuţie care nu a fost utilizată pentru remedierea defecţiunilor apărute în perioada de garanţie.

Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa civilă nr. 3793 din 19 decembrie 2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate excepţiile prematurităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata sumei de 324.720 euro, echivalent în RON la data plăţii.

Hotărârea instanţei de apel:

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 28 noiembrie 2019 şi a sentinţei de fond a declarat apel pârâta B. S.R.L., care a solicitat anularea celor două acte procedurale, rejudecarea cauzei şi respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Cererea de apel a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1745 A/2020 din 9 decembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Recursul:

Pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei de apel, solicitând admiterea căii extraordinare de atac cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

Sub imperiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o primă critică a vizat încălcarea prevederilor art. 478 C. proc. civ. prin respingerea criticii referitoare la neefectuarea de către instanţa de fond a distincţiei dintre Rezerve şi Defecte, arătând că în mod nelegal în apel s-a apreciat că o asemenea distincţie nu a fost făcută în primă instanţă de către părţi în vedere limitării sumei pretinse, ci doar în ceea ce priveşte excepţiile invocate în cauză; recurenta-pârâtă a arătat că prin această statuare s-a încălcat norma de drept conform căreia avea dreptul de a folosi în faţa instanţei de apel motive şi apărări noi prin cererea de apel.

Greşita aplicare a prevederilor art. 478 C. proc. civ. a fost invocată şi raportat la faptul că instanţa de apel a respins în mod nelegal efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, motivat de faptul că nu a invocat în faţa instanţei de fond caracterul incomplet al documentaţiei avute în vedere de expert; recurenta-pârâtă a arătat că a solicitat în fond o completare a raportului de expertiză, faţă de faptul că expertul-parte a analizat întregul proiect tehnic, în timp ce expertul desemnat de instanţă a analizat doar părţi ale proiectului; a mai arătat că necontestarea în fond a documentaţiei care a stat la baza întocmirii raportului de expertiză nu o împiedică să formuleze o asemenea apărare în apel, raportat la prevederea art. 478 alin. (4) C. proc. civ.

Greşita aplicare a prevederilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. a avut în vedere şi faptul că în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că nu se poate invoca direct în calea devolutivă de atac apărarea privind acordarea sumei solicitate în euro, şi nu în RON.

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost invocat şi din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 243 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţinând că instanţa de apel a inversat sarcina probei statuând că ea trebuie sa facă dovada caracterului necesar al unor lucrări în valoare de 10.168 euro, în condiţiile în care reclamanta avea obligaţia de a dovedi că acele lucrări nu erau necesare.

Sub imperiul aceluiaşi motiv de casare, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea prevederilor art. 6 şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ., susţinând încălcarea dreptului său la un proces echitabil şi rolul activ al judecătorului, prin aceea că instanţa de apel a apreciat că nu există motive pentru a înlătura concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, neobservând că în memoriul de apel a criticat respingerea efectuării unui supliment la expertiză, care nu reprezentau o preluare a concluziilor expertului parte, precum şi prin aceea că a apreciat ca fiind edificator răspunsul expertului depus în calea devolutivă de atac; în continuare recurenta-pârâtă prezintă aspecte din răspunsul expertului, apreciind asupra răspunsului depus la dosar.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susţinut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2524 C. civ., coroborate cu cele ale art. 9 din condiţiile particulare ale contractului încheiat cu intimata-reclamantă. A arătat că în contract se face distincţie între garanţia de bună execuţie aferentă rezervelor şi garanţia de bună execuţie aferentă defectelor; plecând de la această distincţie, a susţinut că în măsura în care ar fi fost îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 9 din condiţiile speciale la contract, dreptul de a solicita restituirea garanţiei de bună execuţie aferentă rezervelor s-a născut la data de 20 iunie 2013, data semnării PVRTL, acţiunea fiind introdusă la data de 13 februarie 2018, cu depăşirea termenului de prescripţie extinctivă; în mod greşit a reţinut instanţa de apel că singura distincţie între art. 9 lit. (i) şi lit. (ii) este reprezentată de momentul constatării rezervelor, respectiv a defectelor, în condiţiile în care în mod evident intenţia părţilor a fost de a determina chiar eliberarea garanţiilor la momente diferite. În acelaşi sens, a mai arătat că clauzele contractuale menţionate prevăd că 5% din valoarea contractului se eliberează la data semnării PVRTL, în timp ce 5 % din aceeaşi valoare se eliberează la 2 ani de la semnarea PVRTL.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând următoarele: în ce priveşte încălcarea prevederilor art. 478 C. proc. civ., a arătat că în faţa instanţei de fond au fost solicitate acele acte invocate în calea devolutivă de atac, recurenta-pârâtă nedepunându-le, iar numai ulterior soluţiei nefavorabile a solicitat refacerea raportului, din acelaşi considerent nu se impunea întocmirea unui supliment la raportul de expertiză; nu este încălcată prevederea art. 243 C. proc. civ. instanţa de apel stabilind în mod legal că recurenta-pârâtă era obligată la dovedirea faptului pozitiv, ea neputând dovedi, faptul negativ, adică un caracter nenecesar al unor lucrări; în ce priveşte distincţia dintre rezerve şi defecte, a susţinut că în mod legal a reţinut instanţa de apel că aceste aspecte sunt invocate direct în calea de atac, neputând face obiect al analizei; în ce priveşte criticile întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-reclamantă a arătat că în mod legal, cu interpretarea corectă a voinţei părţilor, exprimată în termenii contractuali, instanţa de apel a apreciat că nu a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în calea extraordinară de atac.

Motivarea recursului:

Examinând legalitatea deciziei de apel în raport de criticile recurentei-pârâte şi de apărările intimatei-reclamante, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Înalta curte reţine, sub un prim aspect, legalitatea deciziei de apel din perspectiva aplicării prevederilor art. 478 C. proc. civ. în ceea ce priveşte distincţia între Rezerve şi Defecte. În acord cu instanţa de apel, instanţa supremă observă că pe parcursul soluţionării cauzei de către instanţa de fond, recurenta-pârâtă nu a invocat distincţia dintre Rezerve şi Defecte decât în susţinerea excepţiilor prematurităţii, respectiv a prescripţiei. Se reţine că art. 478 C. proc. civ. stabileşte limitele rejudecării în calea devolutivă de atac, acest text legal nu poate fi aplicat în modul de interpretare susţinut de recurenta-pârâtă. Este corect juridic faptul că părţile se pot folosi de alte motive, mijloace de apărare în măsura în care au fost arătate în motivarea apelului. Acest text însă are în vedere acele motive noi care au surprins partea care declară calea de atac şi care apar în considerentele hotărârii de fond. În speţă, recurenta-pârâtă nu a fost pusă în dificultate de motivarea instanţei de fond, cu privire la aspecte asupra cărora nu ar fi fost avizată, având în vedere modul de formulare al cererii de chemare în judecată. De asemenea, Înalta Curte reţine motivarea subsidiară inserată în considerentele deciziei de apel şi constată că distincţia invocată de recurenta-pârâtă a fost dezbătută în cadrul excepţiilor invocate în cauză, argumentele expuse atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel fiind edificatoare şi pe fondul litigiului, aspect ce va fi dezvoltat în cuprinsul criticii referitoare la modul de soluţionare al excepţiei de prescripţie a dreptului material la acţiune.

Pentru considerentele expuse anterior nu este fondată nici critica vizând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. din perspectiva soluţiei de acordare a sumei în euro, în echivalent în RON la data plăţii. Şi sub acest aspect se reţine că intimata-reclamantă a solicitat obligarea la plata sumei în euro, prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond recurenta-pârâtă neformulând apărări cu privire la modalitatea de restituire a sumei (în euro sau în RON) sau cu privire la cursul de referinţă la care trebuia efectuată această restituire. Se reţine sub acest aspect şi calitatea recurentei-pârâte de profesionist, calitate în care nu poate invoca necunoaşterea legislaţiei în materia plăţilor, respectiv Normele Băncii Naţionale a României care statuează că plăţile pe teritoriul naţional se efectuează în RON, chiar dacă preţul contractual este stabilit în altă monedă (Regulamentul BNR nr. 4/2005). În acest context, aşa cum s-a arătat deja, recurenta-pârâtă nu mai poate invoca direct în apel modalitatea în care s-a dispus restituirea sumei solicitate de intimata-reclamantă, neformulând apărări în faţa instanţei de fond, deşi cunoştea atât conţinutul cererii de chemare în judecată, cât şi legislaţia financiară în materie.

Critica referitoare la respingerea de către instanţa de apel a efectuării unei completări la raportul de expertiză nu va fi analizat, neconstituind o veritabilă critică de nelegalitate. Înalta Curte reţine că potrivit art. 483 C. proc. civ., recursul urmăreşte examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Plecând de la această normă legală, se observă că recurenta-pârâtă nu formulează critici care să antameze legalitatea măsurii de administrare a probei, ci aspecte ce ţin de oportunitatea acesteia. Astfel, caracterul complet sau nu al documentaţiei avute în vedere pentru întocmirea raportului de expertiză nu ridică problema admisibilităţii probei, ci a oportunităţii refacerii acesteia, aspecte ce nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac.

Înalta Curte reţine legalitatea deciziei de apel şi din perspectiva aplicării prevederilor art. 249 C. proc. civ. În speţă, intimata-reclamantă a invocat, în susţinerea demersului său judiciar un fapt negativ - cel al lipsei caracterului necesar pentru unele lucrări; aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, chiar dacă aceasta era susţinerea intimatei-reclamante, dovada faptului negativ se face prin proba faptului pozitiv. Din această perspectivă, intimata-reclamantă nu putea avea sarcina probei, în mod corect fiind statuat că proba faptului negativ se face prin proba faptului pozitiv, care incumba recurentei-pârâte (de altfel, pretins în cauză de ultima parte cu privire la caracterul necesar al lucrărilor contestate).

Nu sunt fondate nici criticile fundamentate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul soluţiei date excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, legala interpretare de către instanţa de apel a clauzelor contractuale invocate în speţă, din perspectiva prevederilor art. 1266 şi urm. C. civ. Astfel, în mod legal a statuat instanţa de apel cu privire la calificarea dată clauzelor contractuale, achiesând la raţionamentul instanţei de fond, în sensul că fiind investită cu solicitarea de restituire a garanţiei de bună execuţie s-a impus analizarea categoriei în care se încadrează neconformităţile sesizate la momentul semnării PVRTL; sub acest aspect, în mod legal au statuat instanţele de fond că cele semnalate ca nefiind conforme nu se încadrează în categoria defectelor minore, motiv pentru care nu se poate susţine că la momentul semnării PVRTL s-a născut dreptul intimatei-reclamante de a solicita parte din garanţia de bună execuţie. În consecinţă, este legală interpretarea dată de instanţa de apel care a dat eficienţă clauzei contractuale care transmută începutul termenului de prescripţie extinctivă la momentul expirării termenului de garanţie de 2 ani.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1745 A/2020 din 9 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2021.