Novation contract declared absolutely null and subsequent acts annulled; commercial appeal dismissed as unfounded and public authority appeal rejected as inadmissible

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L., C. S.R.L., Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), D. - în faliment, solicitând instanţei constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor juridice subsecvente actului nul absolut reprezentat de Contractul de novaţie încheiat la data de 17.06.2010 între D. şi A., respectiv: (i) Actul adiţional nr. x la Contractul de închiriere nr. x/1999, înregistrat la ALPAB sub nr. x/07.07.2010, între ALPAB şi D.; (ii) Contractul din data de 29.12.2011 încheiat între D., B. şi ALPAB şi (iii) Contractul de asociere în participaţiune din data de 30.05.2013, încheiat între B. şi S.C. E. S.R.L. (actualul AGO).

Prin sentinţa civilă nr. 4250 din 26 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată de către pârâta Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 27 iunie 2017 sub număr de dosar x/2017

Prin sentinţa civilă nr. 4825 din 14 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti, ca nefondată; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta

SC A. şi, în consecinţă, a fost anulat actul adiţional nr. x la contractul de închiriere nr. x/1999 înregistrat la Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement sub nr. x/2010 încheiat între Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement şi S.C. D.. Prin aceeaşi sentinţă au fost anulate contractul din data de 29.12.2011 încheiat între S.C. D., B. şi Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti, şi contractul de asociere în participaţiune din data de 30.05.2013 încheiat între S.C. B. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe, B. S.R.L. a declarat apel, solicitând admiterea apelului cu consecinţa schimbării în integralitate a hotărârii apelate.

Prin decizia civilă nr. 2363A din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins ca nefondat, apelul formulat de apelanta B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 4825 din 14 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vi-a Civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii S.C. A., ADMINISTRAŢIA LACURI PARCURI ŞI AGREMENT BUCUREŞTI, S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar F. SPRL şi S.C. D. în faliment, prin lichidator judiciar G..

A fost obligată apelanta să plătească intimatei A. suma de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva deciziei civile nr. 2363A din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vi-a Civilă, au formulat cereri de recurs pârâtele B. S.R.L. şi Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti.

În argumentarea cererii de recurs, după un scurt istoric al cauzei, subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-pârâtă B. S.R.L. susţine, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis - art. 1254 alin. (2) C. civ.

Se arată că reclamanta A. a solicitat constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor subsecvente actului pretins a fi nul absolut, anume Contractul de novaţie, încheiat la data de 17.06.2010, între A. şi D..

În opinia A., nulitatea absolută a actului principal rezultă din două hotărâri judecătoreşti definitive care ar tranşa problema nulităţii actului principal, anume: sentinţa civilă nr. 19441 din 03.12.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2013, precum şi sentinţa civilă nr. 11764 din 11.10.2016 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Instanţa de apel, susţine recurenta, nu a analizat într-o manieră proprie problema nulităţii actului principal, ci a păstrat considerentele primei instanţe cu privire la această problemă în sensul că prin două hotărâri judecătoreşti s-ar fi constat, cu caracter definitiv, nulitatea absolută a actului principal.

Recurenta apreciază că prima condiţie a cărei îndeplinire trebuia verificată era nulitatea actului principal, or, instanţa de apel nu a reţinut niciun considerent în acest sens, rezumându-se la a enumera existenţa celor două hotărâri invocate de A..

În opinia recurentei, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că cele două hotărâri menţionate conduc la reţinerea nulităţii actului principal în prezenta cauză.

Totodată, consideră că decizia recurată a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material cu privire la conţinutul, izvorul şi momentul la care se evaluează buna - credinţă a locatarului, în sensul art. 1819 alin. (2) C. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că instanţa de apel, contrar exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., nu a menţionat nici motivele de fapt şi nici pe cele de drept pe care se întemeiază reţinerea nulităţii actului principal.

Decizia atacată este nemotivată cu privire la reţinerea neincidenţei teoriei aparenţei în drept, în aplicarea sa generală - error communis facit ius, prin raportare la incidenţele impuse de art. 425 C. proc. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, instanţei de apel.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei B. S.R.L. prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti a depus întâmpinare la recursul pârâtei B. S.R.L. prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului acesteia, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti a depus răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante A., întâmpinare formulată la recursul pârâtei B. S.R.L.

Recurenta-pârâtă Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti a invocat în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., argumentele fiind identice cu cele ale recurentei B. S.R.L.

Astfel, în dezvoltarea motivelor de casare, după un scurt istoric al cauzei, subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis - art. 1254 alin. (2) C. civ.

A arătat că reclamanta A. a solicitat constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor subsecvente actului pretins a fi nul absolut, anume Contractul de novaţie, încheiat la data de 17.06.2010, între A. şi D., iar instanţa de apel nu a analizat dacă ne aflăm cu adevărat în prezenţa unui act nul care să determine desfiinţarea actelor subsecvente.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că instanţa de apel, contrar exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., nu a menţionat nici motivele de fapt şi nici pe cele de drept pe care se întemeiază reţinerea nulităţii actului principal.

Decizia atacată este nemotivată cu privire la reţinerea neincidenţei teoriei aparenţei în drept, în aplicarea sa generală - error communis facit ius, prin raportare la incidenţele impuse de art. 425 C. proc. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, instanţei de apel.

B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului declarat de pârâta Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 aprilie 2021 a fost încuviinţat în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 23 iunie 2021 au fost admise în principiu recursurile declarate de recurentele-pârâte ADMINISTRAŢIA LACURI PARCURI ŞI AGREMENT BUCUREŞTI şi S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2363 A din 22 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, fiind stabilit termen pentru soluţionarea acestora la 20 octombrie 2021.

La 14 octombrie 2021, intimata-reclamantă S.C. A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea ca inadmisibil/lipsit de interes, iar în subsidiar respingerea ca nefondat a recursului pârâtei ADMINISTRAŢIA LACURI PARCURI ŞI AGREMENT BUCUREŞTI.

La termenul din 20 octombrie 2021, cauza a fost amânată în vederea legalei citări a recurentei B. S.R.L. prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ H., fiind, prorogată discutarea inadmisibilităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAŢIA LACURI PARCURI ŞI AGREMENT BUCUREŞTI pentru termenul acordat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAŢIA LACURI PARCURI ŞI AGREMENT BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 2363A din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În cauză, prin sentinţa civilă nr. 4825 din 14 decembrie 2017, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti şi a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.. Împotriva acestei soluţii a înţeles să formuleze apel numai pârâta B. S.R.L., nu şi pârâta ALPAB, iar apelul a fost respins ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (2) C. proc. civ.:

"În cazul hotărârilor susceptibile de apel, dacă acesta nu a fost exercitat, recursul este inadmisibil".

Prin urmare, în conformitate cu textul legal enunţat, recursul formulat de pârâta ALPAB împotriva deciziei pronunţate în apel este inadmisibil, câtă vreme aceasta nu a înţeles să formuleze şi apel în cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ H. şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările formulate prin întâmpinare, constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins şi menţinută ca legală decizia recurată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin acţiunea promovată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L., C. S.R.L., Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), D. - în faliment, a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor juridice subsecvente actului nul absolut reprezentat de Contractul de novaţie încheiat la data de 17.06.2010 între D. şi A., respectiv: Actul adiţional nr. x la Contractul de închiriere nr. x/1999, înregistrat la ALPAB sub nr. x/07.07.2010, între ALPAB şi D.; Contractul din data de 29.12.2011 încheiat între D., B. şi ALPAB şi Contractul de asociere în participaţiune din data de 30.05.2013, încheiat între B. şi E. S.R.L. (actualul AGO).

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă, în cauză, nu este incident acest motiv de recurs, pentru considerentele care succed.

Sub un prim aspect, subsumat acestui motiv de casare recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat greşit principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis - art. 1254 alin. (2) C. civ., criticând decizia atacată motivat de împrejurarea că instanţa nu a analizat într-o manieră proprie problema nulităţii actului principal, ci a păstrat considerentele primei instanţe cu privire la această problemă în sensul că prin două hotărâri judecătoreşti s-ar fi constat, cu caracter definitiv, nulitatea absolută a actului principal.

Or, chiar dacă sentinţa civilă nr. 19441 din 3 decembrie 2013 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2013, a fost anulată în tot prin decizia civilă nr. 1011 din 18 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ulterior, în rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 3307 din 26 septembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâta S.C. D., prin lichidator judiciar G.., a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune (novaţie) din 17 iunie 2010, înregistrat sub nr. x din 30 iunie 2011 la Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti, încheiat între A. şi D. şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta B. S.R.L.

Contrar susţinerilor recurentei, sentinţa civilă nr. 3307 din 26 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi menţinută în apel prin decizia civilă nr. 147/A din 23 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a rămas definitivă prin decizia nr. 1982 din 15 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

De altfel, sunt lipsite de justificare susţinerile recurentei conform cărora sentinţa civilă nr. 3307 din 26 septembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care s-a constatat nulitatea contractului de novaţie din 17 iunie 2010, nu este definitivă, în condiţiile în care această soluţie nu a fost apelată, dobândind astfel autoritate de lucru judecat, fiind declarat apel împotriva sentinţei menţionate doar în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de intervenţie formulată de B. S.R.L., aşa cum s-a reţinut în mod expres în considerentele deciziei nr. 1982 din 15 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

De asemenea, faţă de împrejurarea că recurenta B. S.R.L. a fost parte şi în acel litigiu, aceasta nu poate invoca nici inopozabilitatea hotărârilor pronunţate şi nici faptul că soluţiile din acel litigiu nu s-ar impune cu autoritate de lucru judecat.

În consecinţă, raportat la hotărârile prin care instanţele au constatat nulitatea absolută a contractului de novaţie încheiat la 17 iunie 2010 între A. şi D. şi care a dobândit autoritate de lucru judecat în litigiu în care a fost parte şi recurenta B. S.R.L., instanţa de apel nu mai putea să analizeze nulitatea actului principal şi a aplicat în mod legal principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, dând eficienţă dispoziţiilor art. 1254 C. civ., potrivit cărora:, (1) Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat.

(2) Desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui."

Se constată că, în temeiul efectului devolutiv al apelului, instanţa de control judiciar a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor formulate de apelantă, reţinând situaţia de fapt sub toate aspectele sesizate şi în raport de probele cauzei, iar faptul că soluţia pronunţată nu a corespuns voinţei recurentei-pârâte, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis) reprezintă regula de drept potrivit căreia anularea (desfiinţarea) actului juridic iniţial (primar) atrage şi anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice.

B. S.R.L. a invocat două excepţii de la principiul nulităţii tuturor actelor subsecvente actului juridic nul absolut şi anume buna credinţă a subdobânditorului şi aparenţa în drept sau eroarea comună reglementată de art. 17 C. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, se constată că hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia motivată fiind clară şi concisă, nefiind incident nici motivul de recurs instituit de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Argumentat şi legal motivat, instanţa de apel a reţinut că întregul material probator aflat la dosar demonstrează exact opusul a ceea ce susţine apelanta şi anume că, Ordonanţa Parchetului din dosarul penal nr. x/2010 privind falsul din contractul de novaţie pronunţată în data de 05.09.2011 a fost comunicată intimatei pârâte ALPAB de către A. S.R.L. .Ulterior, la 29.12.2011 D., ALPAB şi B. încheie contractul de cesiune de locaţiune în baza contractului de novaţie nul absolut.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar a constatat că probele răstoarnă prezumţia de bună credinţă a recurentei-pârâte B. care a cunoscut de la momentul încheierii actelor realitatea faptelor şi actelor juridice, falsul din contractul de novaţie, fiind dincolo de orice dubiu că noul chiriaş în calitate de profesionist care intenţionează să încheie un contract de locaţiune este obligat să facă toate verificările necesare cu privire la calitatea transmiţătorului dreptului de folosinţă, D..

Simpla nemulţumire a societăţii recurente în sensul că instanţa nu a reţinut buna sa credinţă, astfel cum a susţinut şi în faţa instanţei de recurs, nu se converteşte în niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar, în cauză, instanţa de control judiciar, suverană în aprecierea şi interpretarea probelor administrate, şi-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute.

Totodată, prin raportare la prevederile art. 17 alin. (3) C. proc. civ., s-a apreciat că apelanta s-a limitat la o prezentare pur teoretică a celor două excepţii de la regula mai sus enunţată, cu redarea unor definiţii şi citate din doctrină, dar fără să arate în mod concret care sunt elementele de fapt care permit formarea unei convingeri sau concluzii logice şi rezonabile în sensul aplicării acestor două excepţii: buna credinţă şi eroarea comună.

Potrivit prevederilor art. 249 C. proc. civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, or în lipsa oricăror minime dovezi în sprijinul alegaţiilor formulate, instanţa de apel a concluzionat că apărările apelantei-pârâte nu pot fi primite.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la stabilirea situaţie de fapt ori la modalitatea de analiză a probatoriului administrat în cauză.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ H. împotriva deciziei civile nr. 2363A din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. prin administrator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ H. împotriva deciziei civile nr. 2363A din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAŢIA LACURI PARCURI ŞI AGREMENT BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 2363A din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2021.