Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2724/2022 AI generated

Loan-administration fee ruling quashed and remanded for cumulative unfairness and restitution review

Case Number Decizia nr. 2724/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted both appeals (recursuri) and quashed the Court of Appeal’s decision no. 1401 A of 29 September 2021, remanding the case to the same appellate court for retrial; the Court of Appeal’s finding that the loan administration commission clause (art. 5.1 lit. a) was abusive and its restitution order therefore no longer stand, and the consumers’ request for restitution plus default interest and the bank’s challenge to abusiveness must be re-examined together. The underlying dispute concerned a consumer credit agreement, where the consumers sought a ruling that the administration commission and the variable-interest reference-rate clause were unfair under Law no. 193/2000 (implementing Directive 93/13/EEC), with restitution of amounts paid; the bank, in its appeal, argued the commission was transparent, negotiated and supported by real services. The High Court held that the appellate court had failed to conduct the required cumulative analysis under art. 4(1) of Law no. 193/2000—specifically whether the clause creates a significant imbalance contrary to good faith—citing CJEU case law (C-621/17; C-224/19 and C-259/19) that clear disclosure of the commission’s amount, calculation method and due date does not automatically render it abusive, and that it creates a significant imbalance only if the bank does not show a real service; it also directed that the consumers’ restitution timing claim under art. 1092 of the old Civil Code be assessed in light of the outcome on the clause’s validity.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1092 C. civ, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Loan-administration fee ruling quashed and remanded for cumulative unfairness and restitution review: Prin sentinţa civilă nr. 8107 din 29 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. şi intervenienta C., în contradictoriu cu pârâta B., a constatat caracterul abuziv şi nulitatea parţială a clauzei stipulate la art. 6 pct. 1 lit. a) din Contractul de credit bancar nr. x din 19 iunie 2008, care prevede că dobânda variabilă va fi "compusă din dobânda de referinţă a băncii la care se adaugă marja de 5,15505%, dobânda fiind revizuibilă în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii"; a respins celelalte pretenţii ale reclamanţilor, ca neîntemeiate şi a luat act că reclamanţii au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Keywords

AI generated
consumer credit agreement unfair terms of contract banking law default interest civil dispute real contract

Cited Legislation

AI generated
art. 453 alin. (1) C. proc. civ
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat şi alte cheltuieli ocazionate de rezolvarea prezentului litigiu, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
şi C., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei atacate.
art. 1092 C. civ
În dezvoltarea motivului de recurs invocat se arată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1092 C. civ.
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000
a susţinut că, deşi dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 prevăd îndeplinirea cumulativă a unor condiţii pentru declararea ca fiind abuzivă a unei clauze contractuale, în considerentele deciziei atacate nu se regăseşte această analiză, aspectele respective fiind doar enumerate.
art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000
Astfel, prevederile contractuale având ca obiect preţul produsului sau serviciului nu fac obiectul evaluării naturii abuzive, conform art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului reclamanţilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 494 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din Camera de consiliu din 21 iulie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2-Bucureşti, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1) constatarea caracterului abuziv al clauzei de comision de administrare stipulată în art. 5 lit. a), art. 6.1 lit. a) din condiţiile convenţiei de credit nr. x din 19 iunie 2008 şi art. 2.1.2 din Actul adiţional nr. x, în consecinţă constatarea nulităţii absolute a acestora;

2) restituirea tuturor sumelor încasate în baza clauzelor contractuale nule şi abuzive, şi anume restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, la care se vor adăuga dobânzile legale aferente ca urmare a nerespectării dispoziţiilor contractuale şi legale;

3) exonerarea reclamantului de la plata comisionului de administrare pentru viitor;

4) obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii având în vedere evoluţia indicelui Libor, începând cu data încheierii convenţiilor de credit şi până în prezent;

5) obligarea pârâtei la calcularea şi perceperea pe viitor a dobânzii în funcţie de evoluţia indicelui de referinţă Libor şi marja fixă a băncii, având în vedere procentul de dobândă şi valoarea indicelui Libor CHF de la data încheierii contractului;

6) stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;

7) denominarea în monedă naţională a plăţilor în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională;

8) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat şi alte cheltuieli ocazionate de rezolvarea prezentului litigiu, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 10454 din 14 octombrie 2015, Judecătoria Sectorului 2-Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la 9 decembrie 2015, sub nr. x/2015.

La data de 11 februarie 2016, reclamantul A. a depus cerere precizatoare prin care a indicat valoarea obiectelor capetelor de cerere formulate.

Prin sentinţa civilă nr. 80 din 11 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, constatându-se ivit conflict negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 101/F din 21 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 8107 din 29 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. şi intervenienta C., în contradictoriu cu pârâta B., a constatat caracterul abuziv şi nulitatea parţială a clauzei stipulate la art. 6 pct. 1 lit. a) din Contractul de credit bancar nr. x din 19 iunie 2008, care prevede că dobânda variabilă va fi "compusă din dobânda de referinţă a băncii la care se adaugă marja de 5,15505%, dobânda fiind revizuibilă în funcţie de evoluţia dobânzii de referinţă a băncii"; a respins celelalte pretenţii ale reclamanţilor, ca neîntemeiate şi a luat act că reclamanţii au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel A. şi C., solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată şi precizată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea acestui litigiu.

De asemenea, împotriva acestei sentinţe a declarat apel şi pârâta B., solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei apelate în sensul de a respinge în tot acţiunea formulată de reclamant.

Prin decizia civilă nr. 406 A din 28 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de reclamanţii A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 8107 din 29 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A admis apelul declarat de pârâta B. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei de la art. 6 pct. 1 lit. a) cu privire la sintagma "dobânda de referinţă a băncii", fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul A. şi intervenienta C..

Prin decizia nr. 308 din 11 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanţii A. şi C. împotriva deciziei civile nr. 406 A din 28 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A casat în parte decizia recurată şi a trimis spre rejudecarea apelului declarat de reclamanţii A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 8107 din 29 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, numai în ceea ce priveşte comisionul de administrare.

Prin decizia civilă nr. 1401 A din 29 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în rejudecare după casare, a admis apelul formulat de reclamanţii C. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 8107 din 29 decembrie 2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

S-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea clauzei de la art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr. x/19.06.2008 (comision administrare credit).

S-a dispus restituirea către apelanţi a sumei plătite cu titlu de comision administrare credit, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (24.02.2015) şi până la data plăţii efective, fiind respinsă ca nefondată cererea de acordare cheltuieli judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs C., A. şi pârâta B. S.A..

Recursul reclamantului A. şi al intervenientei C..

Prin recursul declarat de A. şi C., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei atacate.

Recurenţii susţin că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat se arată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1092 C. civ. de la 1864, deoarece a dispus restituirea sumei plătite cu titlu de comision de administrare credit, la care se adaugă dobânda penalizatoare începând cu data introducerii acţiunii, până la data plăţii efective, deşi a constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare credit prevăzută de art. 5.1 lit. a) din contractul de credit.

Consecinţa constatării nulităţii absolute a unor clauze contractuale este aceea că orice prestaţii ar fi fost executate de părţi în baza clauzelor nule sunt supuse restituirii din momentul plăţii, iar nu de la momentul introducerii acţiunii, cum greşit a reţinut instanţa de apel.

Cu privire la clauza referitoare la dobândă se arată că, deşi s-a reţinut că sintagma dobânda de referinţă a băncii este abuzivă, aceasta nu a fost eliminată din contractul de credit şi îşi produce efectele în continuare.

Recurenţii arată că au contestat în scris actul adiţional şi, deşi banca a comunicat că a luat act de poziţia acestora, a aplicat în continuare marja prevăzută de acest act adiţional.

În consecinţă, recurenţii arată că prevederile O.U.G. nr. 50/2010 nu le sunt aplicabile în raport cu art. 95 din acest act normativ şi consideră că sumele încasate de bancă cu titlu de dobândă trebuie restituite având în vederea faptul că instanţa a dispus anularea sintagmei dobânda de referinţă a băncii.

Recursul declarat de pârâta B..

Recurenta arată că, deşi dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 prevăd îndeplinirea cumulativă a unor condiţii pentru declararea ca fiind abuzivă a unei clauze contractuale, în considerentele deciziei atacate nu se regăseşte analiza instanţei de apel pe acest aspect, acestea fiind doar enumerate.

Astfel, prevederile contractuale având ca obiect preţul produsului sau serviciului nu fac obiectul evaluării naturii abuzive, conform art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Referitor la negocierea contractului de credit se arată că optarea pentru un anumit produs de creditare nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al contractului.

Aşadar, clauza contractuală în litigiu, referitoare la comisioanele datorate de împrumutat pentru creditul pus la dispoziţie nu califică convenţia de credit ca fiind un contract de adeziune, doar pentru că aceste costuri aferente produsului financiar sunt prestabilite de bancă.

În acest context, recurenta arată că reclamantul şi intervenienta au fost informaţi complet şi corect cu privire la toate costurile creditului, astfel că elementele esenţiale ale contractului de credit au fost înţelese şi acceptate de aceştia ca fiind corecte.

Odată cu negocierea preţului sumei împrumutate s-a negociat şi clauza privind comisionul de administrare. Noţiunea de comision este o noţiune uzuală folosită în mod curent şi nu necesită cunoştinţe de specialitate bancară, comisioanele reprezentând preţul operaţiunilor efectuate de creditor.

În opinia recurentei, clauza reprezentând comisionul de administrare respectă prevederile Ordonanţei nr. 21/1992 art. 93, astfel încât inserarea acestei clauze în contractele de credit este una obligatorie, iar nu abuzivă.

În acest context, se arată că banca a furnizat servicii pentru perceperea acestui comision, prin urmare există o contraprestaţie reală a perceperii acestui comision, contrar celor reţinute de instanţele de fond.

Reclamantul A. şi intervenienta C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului reclamanţilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei, reclamantul A. şi intervenienta C. au solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 21 iulie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la data de 27 iulie 2022, nedepunându-se puncte de vedere.

Prin încheierea din 13 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursurile declarate de recurenţii A. şi C. şi de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1401 A din 29 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a fixat termen pentru soluţionarea recursurilor la 15 decembrie 2022 cu citarea părţilor, în şedinţa publică.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursurile declarate de recurenţii A., C. şi de pârâta B. S.A. sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurenţi are în vedere situaţia în care hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă B. S.A. a susţinut că, deşi dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 prevăd îndeplinirea cumulativă a unor condiţii pentru declararea ca fiind abuzivă a unei clauze contractuale, în considerentele deciziei atacate nu se regăseşte această analiză, aspectele respective fiind doar enumerate.

În acest sens, se arată că, clauza referitoare la comisioanele datorate de împrumutat pentru creditul pus la dispoziţie nu califică convenţia de credit ca fiind un contract de adeziune, doar pentru că aceste costuri aferente produsului financiar sunt prestabilite de bancă, având în vedere că reclamanţii au fost corect informaţi cu privire la toate costurile creditului, astfel că, banca a furnizat servicii pentru perceperea acestui comision, prin urmare există o contraprestaţie reală a perceperii acestui comision, contrar celor reţinute de cele două instanţe.

Aşadar, criticile recurenţilor vizând neîndeplinirea condiţiilor pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei ce reglementează comisionul de administrare - art. 5.1 lit. a) din contractul de credit sunt apreciate ca întemeiate de Înalta Curte pentru următoarele considerente:

Aşadar, în raport de conţinutul clauzelor evocate transparenţa unei clauze se analizează prin raportare la posibilitatea unui consumator informat de a prevedea, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice şi juridice care rezultă din clauzele contractuale ce îl privesc (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler şi Rabai, C-26/13).

Astfel, din lecturarea clauzelor menţionate, acestea conţin modalitatea în care comisioanele vor fi calculate, periodicitatea cu care acestea vor fi percepute şi momentele la care trebuie plătite, neimpunându-se niciun fel de clarificări suplimentare.

În speţă, faţă de conţinutul clauzei evocate şi chiar faţă de denumirea comisionului, se constată că împrumutaţii au fost în măsură să prevadă, la data încheierii convenţiei de credit, care sunt consecinţele juridice şi economice pe care le implică respectivul comision.

Aceasta deoarece, clauzele au fost exprimate în contractul de credit în termeni clari şi inteligibili, nefiind clauze complexe sau care să folosească un limbaj pentru înţelegerea căruia ar fi nevoie de cunoştinţe de specialitate. Această concluzie se desprinde din analiza clauzei contestate, cu atât mai mult cu cât în conţinutul acesteia se prezintă modul de calcul, prin raportare la valoarea creditului acordat.

Totodată, din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, rezultă că analiza clauzei privind comisionul de administrare se face prin raportare la dovedirea serviciilor prestate, nefiind necesară indicarea expresă a acestor servicii în cuprinsul contractului.

Astfel, în ceea ce priveşte reţinerea instanţei de apel, potrivit căreia, contractul de credit nu ar cuprinde detalierea motivelor pentru care se percep comisioanele, se constată că nu există nicio prevedere legală care să oblige recurenta la detalierea motivelor perceperii unor costuri, iar legislaţia din materia drepturilor consumatorilor nu impune profesionistului să procedeze în acest sens cu privire la toate activităţile concrete care se circumscriu unui anumit serviciu prestat.

De asemenea, se reţine că instanţa de apel nu a arătat prin ce anume clauzele contestate creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, având în vedere că doctrina este unanimă în a considera existenţa unui "dezechilibrul semnificativ" numai în situaţia absenţei unor prestaţii echivalente ca urmare a executării obligaţiilor contractuale de către părţi.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut în considerente faptul că aceste clauzele nu sunt clare şi precise, dând astfel posibilitatea doar băncii de a interpreta, strict în interes propriu, aceste clauze, creând şi din această perspectivă, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Aşadar, nefăcând nicio dovadă a disproporţiilor dintre obligaţiile părţilor la momentul semnării contractului, instanţa a apreciat în mod implicit îndeplinirea acestei condiţii, deşi perceperea comisioanelor este justificată prin prisma demersurilor efectuate de creditoare anterior încheierii creditului, precum şi pe parcursul derulării contractului de credit.

În aceste condiţii, nu se poate reţine lipsa negocierii, în condiţiile în care, comisioanele au fost aduse la cunoştinţa reclamanţilor încă din faza precontractuală, prin cererea de creditare pe care reclamantul a semnat-o şi în care sunt menţionate clar cele două tipuri de comisioane ce urmau a fi percepute de bancă pentru creditul solicitat, respectiv comision de administrare lunar calculat la soldul creditului şi comision de procesare inclus în credit.

Prin urmare, informarea completă, corectă şi în timp util asupra comisioanelor, exprimarea lor clară atât în cadrul precontractual, cât şi în cadrul contractual, fapt dovedit cu înscrisurile din dosarul cauzei, exclud caracterul ascuns ori lipsa bunei-credinţe din partea băncii cu privire la perceperea comisionului de administrare - art. 5.1 lit. a) la contractul de credit.

Relevante în reţinerea caracterului fondat al criticii analizate sunt hotărârile CJUE pronunţate în cauza C-621/17 şi cauzele conexate C-224/19 şi C-259/19.

În prima hotărâre, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în cauza C-621/17 (Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., Emil Kiss, Gyula Kiss) că "articolul 4 alin. (2) şi articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare şi al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză", precum şi că "articolul 3 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală precum cea în discuţie în litigiul principal, referitoare la costuri de administrare a unui contract de împrumut, care nu permite identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestora, nu creează, în principiu, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract în detrimentul consumatorului, în contradicţie cu cerinţa de bună-credinţă".

În cea de-a două hotărâre, Curtea Europeană a statut că "articolul 3 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză a unui contract de împrumut încheiat între un consumator şi o instituţie financiară, care impune consumatorului plata unui comision de acordare, poate crea în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în pofida cerinţei de bună-credinţă, atunci când instituţia financiară nu demonstrează că acest comision corespunde unor servicii furnizate şi unor cheltuieli pe care le-a efectuat, aspect a cărui verificare revine instanţei de trimitere".

În consecinţă, faţă de interpretările date de Curtea Europeană se impune ca instanţa de apel să procedeze la analiza clauzei contestate vizând comisionul de administrare valorificând jurisprudenţa indicată.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în cadrul controlului de legalitate nu a procedat, în mod efectiv, la analizarea apelului declarat în cauză, întrucât aceasta nu a arătat motivul pentru care clauza contestată creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în condiţiile în care nu s-a făcut nicio dovadă a disproporţiilor dintre obligaţiile părţilor la momentul semnării contractului, instanţa apreciind în mod implicit îndeplinirea acestei condiţii, iar acest aspect nu poate satisface exigenţele unei analize a raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii A. şi C., aceştia susţin că hotărârea este nelegală, întrucât instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1092 C. civ. de la 1864 deoarece, deşi s-a constatat caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare credit prevăzută de art. 5.1 lit. a) din contractul de credit, aceasta a dispus restituirea sumei plătite cu acest titlu începând cu data introducerii acţiunii.

Având în vedere însă decizia de casare cu trimitere, ce urmează a se dispune, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în rejudecare instanţa de apel va trebui ca, în temeiul art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. să ţină cont de dezlegările asupra problemelor de drept enunţate, referitoare la întrunirea cerinţelor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 cu privire la clauza de la art. 5.1 lit. a) din contractul de credit şi, să examineze singurul aspect supus rejudecării, cel al caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare.

În acest context, se reţine şi că recursul recurenţilor are în vedere restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare, însă ţinând seama de soluţia ce urmează a se pronunţa în legătură cu recursul băncii, Înalta Curte apreciază că toate criticile persoanelor fizice se impun a fi examinate de către instanţa de apel, într-un mod unitar, laolaltă cu cele invocate de către recurenta-pârâtă, în vederea pronunţării unei decizii care să stabilească caracterul clauzei contestate şi eventualele efecte ale acesteia.

In ceea ce priveşte critica recurenţilor, privind motivarea hotărârii judecătoreşti pronunţate în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind dezvoltate critici pe acest aspect, context în care aceste susţineri nu pot fi primite.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursurilor declarate de recurenţii-reclamanţi A., C. şi de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 1401 A din 29 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi A., C. şi de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 1401 A din 29 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia atacată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2022.