Scope of contractual penalty clause: late execution versus non-performance under Civil Code Articles 1538–1539

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 mai 2019, sub nr. x/2019 şi, ulterior, declinată în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal, sub acelaşi număr de dosar, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia să-i plătească suma de 392.394,05 RON, reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere în achitarea mărfurilor în cursul anilor 2016, 2017, 2018, penalităţi calculate potrivit contractelor de vânzare- cumpărare nr. x/01.01.2014 şi nr. y/30.12.2016.

În drept, a invocat art. 1165, 1270, 1538, 1539 C. civ. şi disp. contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/01.01.2014 şi nr. y/30.12.2016.

Legal citată, la 26.06.2019, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia insuficientei timbrări, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

La aceeaşi dată, pârâta B. S.R.L. a depus şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzei de la art. 4.6 din cele două Contracte.

În drept, a invocat art. 209 C. proc. civ., art. 14-15 C. civ., art. 1235, 1236, 1238, 1246 C. civ., art. 6 din Legea nr. 21/1996.

Prin sentinţa nr. 377/17.10.2019, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia a II-a, unde cauza a fost înregistrată la 29.11.2019.

La primul termen de judecată, din 14.07.2020, a fost admisă excepţia netimbrării cererii reconvenţionale formulate de pârâta B. S.R.L.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 150/2021 din 09 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ- fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., având ca obiect pretenţii, şi a obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 375.888 RON, reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 12.530 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea recurată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, pârâta B. S.R.L.

Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 196/A din 08 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a admis apelul declarat de societatea pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 150/09.07.2021, pronunţate de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2019; a schimbat în tot sentinţa civilă apelată şi, în rejudecare: a respins, ca nefondată, cererea formulată de Societatea reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu Societatea pârâtă B. S.R.L., având ca obiect pretenţii; a obligat intimata-reclamantă A. S.R.L. la plata către apelanta-pârâtă B. S.R.L. la plata sumei de 9.631,94 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta Societatea "A." S.R.L., solicitând admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, casarea în tot a deciziei civile recurate, cu consecinţa respingerii apelului formulat de intimata- pârâtă Societatea "B." S.R.L., ca fiind nefondat şi menţinerea sentinţei civile nr. 150/09.07.2021 a Tribunalului Vrancea, ca temeinică şi legală.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta- reclamantă a criticat decizia ca fiind nelegală, pentru aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care, a relevat situaţia de fapt; scurt istoric; normele de drept material aplicabile în litigiu (în opinia sa): art. 1270 şi art. 1535 alin. (1) C. civ. şi normele de drept material reţinute de instanţa de apel: art. 1538 şi art. 1539 C. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:

Analizând considerentul reţinut, privind calificarea prevederilor art. 1535 C. civ. ca reguli generale de evaluare a prejudiciului, iar a dispoziţiilor art. 1538- 1539 C. civ. ca reguli particulare de evaluare a prejudiciului, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel face o gravă confuzie între daunele-interese moratorii prevăzute de dispoziţiile art. 1535 C. civ. şi clauza penală (daunele-interese compensatorii) prevăzute de dispoziţiile art. 1538 - 1539 C. civ., făcând trimitere în continuare la consideraţii doctrinare privind aceste noţiuni şi jurisprudenţă.

Arată că în speţa dedusă judecăţii, a solicitat, în temeiul art. 1535 C. civ., obligarea (sancţionarea) debitoarei intimată- pârâtă Societatea "B." S.R.L. la plata penalităţilor de întârziere (dobândă penalizatoare), ca sancţiune pentru întârziere în îndeplinirea obligaţiei de plată a preţului mărfurilor, prin negocierea şi acceptarea clauzei art. 4.6. din cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate, părţile convenind asupra cuantumului daunelor-interese moratorii datorate de debitor (0,3% pe zi de întârziere) în ipoteza neexecutării la timp a obligaţiei de plată.

Susţine că din considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel, se observă că aceasta a tratat cele două tipuri de daune-interese (moratorii, art. 1535 C. civ. şi compensatorii, art. 1538 şi 1539 C. civ.) ca fiind aceeaşi instituţie de drept civil, denumită generic "clauză penală", în practică, de multe ori, observându-se că daunele-interese moratorii pot îmbrăca haina clauzei penale, însă între acestea există importante deosebiri; atât dobânzile (fruct civil, art. 1489 C. civ.), cât şi daunele moratorii (penalităţi de întârziere, dobândă penalizatoare- reglementate de art. 1535 C. civ.) sunt diferite de clauza penală reglementată de art. 1538 alin. (1) C. civ.

În ce priveşte incidenţa tezei finale a art. 1539 C. civ. în prezenta cauză, recurenta-reclamantă apreciază că aceste dispoziţii trebuie interpretate şi în sensul consacrării clauzei penale moratorii, parte a doctrinei apreciind că prevederea contractuală prin care părţile stabilesc rata dobânzii pentru întârzierea în executarea unei obligaţii băneşti poate fi calificată ca dobândă convenţională (la care noul C. civ. se referă în art. 1489 alin. (1), iar nu ca şi clauză penală, având, astfel, un regim juridic distinct de cel al clauzei penale.

Tot în doctrină s-a arătat deja că penalitatea de întârziere este o dobândă convenţională moratorie (clauza penală moratorie), printr-o astfel de clauză părţile cuantificând valoarea daunelor- interese în mod forfetar, pe zile de întârziere, astfel încât, acordarea acestor daune nu necesită dovedirea unui prejudiciu.

Astfel, susţine recurenta-reclamantă că teza finală a art. 1539 C. civ. nu este incidentă în cauză, aşa cum eronat a reţinut instanţa de apel.

În primul rând, arată că în speţa de faţă este vorba de o obligaţie având ca obiect plata unei sume de bani, obligaţie ce poate fi întotdeauna executată în natură, pe cale de consecinţă, neexecutarea obligaţiei neputând duce la obligarea debitorului la plata de daune-interese compensatorii, care constau tot într-o sumă de bani, egală cu cea datorată, ci, pe lângă posibilitatea de a executa silit în natură obligaţia, creditorul este îndreptăţit şi la daune- interese moratorii pentru prejudiciul cauzat prin întârzierea executării obligaţiei.

Recurenta- reclamantă consideră că în cauza pendinte nu s-ar putea da o eficienţă concretă a textului de lege menţionat (teza finală a art. 1539 C. civ.), întrucât, obligaţia de a plăti o sumă de bani nu ar putea fi acceptată cu rezerve de către creditor. Mai mult, legea civilă interzice unui creditor al unei obligaţii având ca obiect plata unei sume de bani să refuze primirea acesteia.

Din analiza dispoziţiilor art. 1539 C. civ., recurenta solicită a se observa că cele două condiţii prevăzute în teza finală nu au caracter cumulativ, ci unul alternativ, deoarece legiuitorul a folosit conjuncţia "sau" în redactarea normei de drept.

De aceea, solicită recurenta-reclamantă a se observa că ea nu a renunţat niciodată la dreptul de a solicita penalităţi de întârziere, fapt dovedit cu promovarea cererii de chemare în judecată prin care a solicitat cuantumul penalităţilor de întârziere din cadrul termenului de prescripţie de 3 ani.

Mai mult, solicită a se avea în vedere că textul de lege al art. 1539 C. civ. consacră natura subsidiară a clauzei penale şi, în speţa dedusă judecăţii s-au solicitat daune-interese moratorii contractuale, având ca temei legal dispoziţiile art. 1535 C. civ., iar nu o clauză penală prevăzută de dispoziţiile art. 1538- 1539 C. civ. şi neprevăzută în contractele dintre părţi, între cele două instituţii civile fiind deosebiri fundamentale.

În fine, în ce priveşte reţinerea în considerente a faptului că nu a dat curs prevederilor Capitolului V din contractele de vânzare- cumpărare nr. x/01.01.2014 şi nr. y/30.12.2016 pentru realizarea clauzei penale, având în vedere modul în care instanţa de apel a dat eficienţă, în opinia recurentei, unor clauze contractuale abstracte şi rămase neconcretizate în motivarea deciziei pronunţate, consideră recurenta-reclamantă că şi acest aspect se încadrează în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi anume, încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material- a art. 1270 C. civ., în speţă- fiind vorba de clauzele Capitolului V din contractele de vânzare- cumpărare, care reprezintă legea părţilor.

Susţine că din conţinutul celor două contracte rezultă că neuzitarea prevederilor contractuale referitoare la executarea unor file CEC sau B.O. lăsate ca garanţie (art. 5.2. şi 5.4. din contracte) a fost rezultatul lipsei unor asemenea instrumente bancare. Capitolul V din cele două contracte nu conţine informaţii din care să rezulte predarea unor file CEC sau B.O. către recurenta-reclamantă, drept garanţie a plăţii preţului.

Mai exact, se arată, clauzele Capitolului V din cele două contracte încheiate de părţi sunt clauze standard referitoare la garanţia contractuală, pe care, în speţa de faţă, intimata- pârâtă Societatea "B." S.R.L. nu le-a agreat şi, în consecinţă, această rubrică a rămas necompletată.

Ca atare, susţine că sunt clauze contractuale rămase la stadiul de propunere, clauze care pot fi considerate chiar nescrise, întrucât, în urma negocierilor dintre părţi acestea nu au fost asumate.

Aşadar, susţine recurenta-reclamantă, părţile din prezentul litigiu au încheiat cele două contracte de vânzare- cumpărare fără să prevadă o metodă de garanţie contractuală .

În concluzie, solicită a se constata că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270 şi art. 1535 C. civ. şi cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1538 şi 1539 C. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 17.08.2022, sub nr. x/2019.

Apărarea formulată în cauză

Intimata- pârâtă Societatea "B." S.R.L. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 21.09.2022, prin care, pe cale de excepţie, a invocat excepţia tardivităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului, având în vedere că, deşi recurenta prezintă doar formal o serie de motive de recurs, prezentând un amalgam de texte şi interpretări, în realitate, recursul formulat nu este motivat, fapt ce conduce la constatarea nulităţii recursului formulat.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului formulat, ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii, ca temeinică şi legală, a deciziei civile recurate şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, fără a fi anexată dovada acestora.

III. Procedura de soluţionare a recursului

Cu titlu prealabil, se reţine că prezentul proces este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 27 mai 2019, deci, după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluţia din 19 octombrie 2022, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 09 februarie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în cererea de recurs:

"Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Cu privire la criticile subsumate acestui motiv de recurs de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, instanţa de apel făcând o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente.

Astfel, în speţă, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta Societatea "A." S.R.L. Focşani a solicitat obligarea pârâtei Societatea "B." S.R.L. Moineşti la plata sumei de 392.394,05 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, în achitarea mărfurilor achiziţionate de pârâtă în cursul anilor 2016, 2017 şi 2018, penalităţi calculate conform contractelor de vânzare- cumpărare nr. x/01.01.2014 şi nr. y/30.12.2016.

Instanţa de apel, în rejudecare, urmare admiterii apelului declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentinţa civilă apelată şi a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantă având ca obiect pretenţii.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a clauzei penale inserate de părţi în contract, în raport de temeiurile de drept, legale şi convenţionale, invocate în susţinerea acţiunii, echilibrul de prestaţii stabilit de părţi fiind pe deplin asigurat.

Conform art. 1538 C. civ., clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale. În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligaţiei principale, fie clauza penală; debitorul nu se poate libera oferind despăgubirea cuvenită, iar creditorul poate cere executarea clauzei penale fără a fi ţinut să dovedească vreun prejudiciu.

Clauza penală reprezintă, deci, o prevedere contractuală prin care părţile stabilesc, de comun acord, anticipat şi prin apreciere, cuantumul şi modul de calcul al despăgubirilor ce vor fi datorate de partea în culpă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii în mod necorespunzător a obligaţiilor asumate. Noul C. civ. reglementează prezumţia existenţei prejudiciului prin inserarea clauzei penale, creditorul având astfel, posibilitatea de a cere executarea clauzei penale, fără a fi ţinut să dovedească existenţa unui prejudiciu.

În conformitate cu art. 1539 C. civ., creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligaţiei principale, cât şi plata de penalităţi, în afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit. În) această situaţie, creditorul poate cere atât executarea obligaţiei principale, cât şi a penalităţii, dacă nu renunţă la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligaţiei.

Clauza penală a fost definită ca fiind acea convenţie accesorie, prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său.

Deşi art. 1538 alin. (1) C. civ. se referă doar la neexecutarea obligaţiei principale, din interpretarea sistematică a acestui text, în corelaţie cu art. 1539 C. civ., rezultă că o clauză penală se poate stipula şi pentru cazul în care obligaţia nu a fost executată la timp sau la locul stabilit.

Alineatul 2 al art. 1538 C. civ. dă creditorului un drept de opţiune între clauza penală şi executarea silită în natură, în vreme ce art. 1539 C. civ. interzice expres cumulul celor două. Excepţia o constituie cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit. În) acest caz, creditorul va avea dreptul atât la executarea silită în natură, cât şi la despăgubirea pentru prejudiciul încercat prin întârzierea în executarea obligaţiei sau prin neexecutarea ei la locul stabilit, despăgubire evaluată convenţional sub forma clauzei penale.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat decizia de apel sub aspectul greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor art. 1350, art. 1530, 1536, art. 1538-1539 C. civ., prin raportare la clauza 10 din contract.

Se reţine că prevederile art. 1350 şi art. 1530 C. civ., care reglementează, cu caracter general răspunderea contractuală a părţii care nu şi-a executat o obligaţie asumată prin repararea prejudiciului cauzat celeilalte părţi şi principiul reparării integrale a prejudiciului au incidenţă în cauză doar prin raportare la celelalte texte de lege pretins a fi încălcate de instanţa de apel.

Înalta Curte are în vedere din această perspectivă verificarea legalităţii deciziei de apel prin prisma celor solicitate prin cererea de chemare în judecată raportat la modul în care părţile au reglementat contractual clauza penală de evaluare a prejudiciului, sub aspectul configurării obligaţiei care atrage activare a acesteia.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că din interpretarea sistematică şi logico-juridică a dispoziţiilor art. 1538 - 1539 C. civ. rezultă că legiuitorul a configurat două tipuri de clauze penale: clauza penală pentru neexecutare şi clauza penală pentru executare neconformă (executarea cu întârziere sau executarea în alt loc decât cel stabilit contractual).

Acest aspect este dedus din modul de reglementare expus în articolele de lege menţionate.

Astfel, art. 1538 alin. (1) C. civ. defineşte de principiu clauza penală ca fiind cea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează că în caz de neexecutare creditorul poate cere fie executarea silită a obligaţiei principale, fie clauza penală.

Este evident că aceste texte legale vizează acea clauză penală care sancţionează neîndeplinirea obligaţiei de executare, concret clauza penală pentru neexecutare. Interpretarea textului conduce la concluzia că creditorul obligaţiei neexecutate poate cere fie executarea acesteia, fie desfiinţarea contractului (reziliere/rezoluţiune, după caz) cu activarea clauzei penale.

Acest aspect rezultă şi din interpretarea coroborată a textului menţionat cu art. 1539 C. civ. care interzice cumulul executării în natură cu plata penalităţii, cu excepţia cazului în care penalitatea este prevăzută pentru executarea cu întârziere ori nu la locul stabilit. Este evident, şi în acest caz, că legiuitorul a conturat clauza penală pentru executarea neconformă obligaţiei asumate, ca tip distinct de clauza penală pentru neexecutare.

În acest context, este nefondată susţinerea recurentei-reclamante în sensul că în mod eronat instanţa de apel ar fi apreciat cele două tipuri de daune- interese (moratorii şi compensatorii) ca fiind aceeaşi instituţie de drept civil, clauză penală, aşa cum motivează partea.

Chiar dispoziţiile legale invocate de recurenta-reclamantă disting clar între cele două tipuri de clauze penale.

De asemenea, este ilogică juridic susţinerea că o executare cu întârziere reprezintă, de fapt, o neexecutare. Apelând şi la interpretarea sensului expresiilor redate anterior, o executare cu întârziere înseamnă că obligaţia a fost executată, dar peste termenul stabilit; în schimb, neexecutarea nu poate avea decât un singur înţeles: neîndeplinirea niciun moment a obligaţiei asumate.

În continuarea raţionamentului juridic, Înalta Curte reţine legalitatea deciziei de apel din perspectiva imposibilităţii de acordare a prejudiciului pretins de recurenta-reclamantă sub forma clauzei penale din contract.

Analiza actului dintre părţi relevă că intenţia acestora a fost să sancţioneze executarea cu întârziere a obligaţiilor principale asumate (plata preţului ori livrarea produselor), evaluând anticipat, în aceste cazuri, prejudiciul care se cuvine creditorului obligaţiei principale.

În schimb, părţile nu au reglementat şi cuantificat anticipat prejudiciul care ar fi fost produs în caz de neexecutare a obligaţiilor asumate.

În aceste condiţii, având în vedere caracterul specializat al clauzei penale asumată de părţile contractante, aceasta nu poate fi extinsă în vederea acoperirii prejudiciului pretins de recurenta-reclamantă pentru neexecutarea obligaţiei principale asumate de intimata-pârâtă, aspect reţinut cu putere de lucru judecat în analizarea capătului de cerere ce a vizat rezilierea contractului.

În concluzie, soluţia instanţei de apel este legală şi, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, urmând a fi respins.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă Societatea "B." S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- reclamantă Societatea "A." S.R.L. împotriva deciziei nr. 196/A din 08 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă Societatea "A." S.R.L. să plătească intimatei-pârâte Societatea "B." S.R.L. suma de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2023.