Insurer's appeal rejected: RCA liability upheld with automatic legal interest on damages from accident date.

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07.08.2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi intervenientul C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 15.000 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale, precum şi plata dobânzii legale aferente sumelor solicitate calculate de la data apariţiei riscului asigurat, 24.12.2014 şi până la plata efectivă, ca urmare a accidentului rutier.

În drept, au fost invocate dispozoziţiile art. 43, 49 şi 54 din Legea nr. 136/1995 şi Norma ASF nr. 23/2014, şi art. 1381 şi urm C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3694/11.12.2018 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi s-a declinat competenţa Tribunalului Ilfov.

Prin sentinţa civilă nr. 2474/2020 din 21 septembrie 2020, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins ca neîntemeiate excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată şi a prescripţiei dreptului material la acţiune ridicate de pârâta B. S.A, a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a 15.000 RON cu titlul de daune materiale şi 100.000 RON daune morale; a respins ca neîntemeiată cererea de obligare la plata dobânzilor legale aferente; a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli pe cale separată.

Împotriva sentinţei civile nr. 2474 din 21 septembrie 2020, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, au declarat apel reclamanta A. şi pârâta S.C. B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 799/A din 11 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelurile formulate de apelanta-reclamantă A. şi apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 2474 din 21 septembrie 2020 pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a fost obligată pârâta şi la plata dobânzii legale aferente daunelor morale de 100.000 de RON, de la data de 24.12.2014 până la achitarea integrală a debitului şi plata sumei de 2940,36 de RON, daune materiale cu dobânda legală de la data fiecărei plăţi componente până la achitarea integrală a debitului; a păstrat sentinţa în rest.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea dosarului aceleiaşi curţi de apel în vederea rejudecării, precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că înţelege să critice acordarea dobânzii legale aferente daunelor morale în cuantum de 100.000 RON de la data de 24.12.2014 şi până la achitarea integrală a debitului, susţinând că hotărârea recurată este nemotivată în raport cu norma specială incidentă (Norma CSA nr. 23/2014) şi jurispudenţa în materie şi conţine motive străine de natura pricinii şi de susţinerile părţilor.

Recurenta consideră că motivarea instanţei de apel nu îndeplineşte criteriile obligatorii prevăzute de art. 13 C. proc. civ., art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 CEDO.

Relativ la daunele morale, recurenta apreciază că instanţa de apel a încălcat art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017, stabilind daunele morale fără o analiză a jurisprudenţei în materie; instanţa de apel a majorat de 5 ori daunele morale acordate de către tribunal, fără ca pe parcursul procesului (în apel) să se fi făcut dovezi că starea de sănătate a reclamantei s-ar fi înrăutăţit, ceea ce este inexplicabil.

Solicită desfiinţarea actelor de executare efectuate în baza deciziei civile nr. 799/A/2021 a Curţii de Apel Bucureşti, cu consecinţa întoarcerii executării silite în conformitate cu art. 723 şi următoarele C. proc. civ.

In continuare, recurenta susţine că instanţa de apel nu motivează în mod clar şi coerent care a fost raţiunea obligării sale la plata dobânzii legale atât timp cât abia în momentul cercetării judecătoreşti în cauza de faţă s-a stabilit pe bază de probe (expertiza tehnică, înscrisuri) vinovăţia asiguratului recurentei.

Arată că un asigurător RCA nu poate fi legal obligat la plata dobânzii penalizatoare/penalităţilor de întârziere în caz de neplată a despăgubirii, plata despăgubirii cu întârziere sau diminuare nejustificată a despăgubirii, atât timp cât odată cu formularea cererii de despăgubire nu se aduc dovezi în sprijinul vinovăţiei persoanei pentru care societatea de asigurare răspunde, iar societatea de asigurare care se află într-una dintre ipostazele prezentate, pe cale de consecinţă, datorează exclusiv penalităţi de întârziere după 10 zile de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive, reglementate prin legislaţia specială în materie ca reprezentând sancţiunea specifică aplicabilă acestei categorii de debitori. Invocă în acest sens jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recurenta susţine că, până la pronunţarea hotărârii definitive, debitul principal nu are caracter cert, lichid şi exigibil, sens în care nu permite curgerea dobânzii legale, situaţie în care apreciază că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 1535 C. civ. şi art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., soluţia fiind dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Consideră că, până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, care să stabilească un anumit cuantum al daunelor morale, acestea nu au caracter cert, lichid şi exigibil, astfel încât să fie purtătoare de dobândă/accesorii (sens în care invocă Decizia ICCJ nr. 502 din 17 martie 2017).

Stabilirea despăgubirilor datorate de asigurător pentru producerea riscului asigurat, reglementată prin dispoziţiile Titlului II din Ordinul CSA nr. 14/2011, art. 43-48, trebuie interpretată în legătură cu împrejurarea că împotriva autorului accidentului s-a derulat un proces penal finalizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare - împrejurare care trebuie evaluată în contextul art. 45 sau al art. 46 din Ordinul nr. 14/2011- text de lege pe care instanţa de apel nu 1-a avut în vedere.

Mai mult, în baza art. 2224 alin. (2) C. civ. asigurătorul acoperă prejudiciul terţelor persoane numai în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul de asigurare; în baza poliţei de asigurare obligatorie, limitele răspunderii asigurătorului sunt stabilite în norma specială (O.U.G. nr. 54/2016 coroborat cu Norma ASF nr. 23/2014). Or, în norma specială nu este prevăzută obligaţia asigurătorului la plata dobânzilor legale penalizatoare până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, care să stabilească un anumit cuantum al daunelor morale.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului, a solicitat anularea capătului de cerere privind întoarcerea executării silite (în principal ca netimbrat şi, în subsidiar, întrucât nu a fost începută executarea, ca fiind lipsită de obiect şi nefondat), anularea recursului în ceea ce priveşte capetele de cerere privind nemotivarea hotărârii atacate şi a cuantumului daunelor morale; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu privire la capătul de cerere privind contestarea dobânzii legale acordate de instanţa de apel, cât şi pentru celelalte două capete de cerere (nemotivarea şi nivelul daunelor morale acordate).

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 8 iunie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; niciuna dintre părţi nu a exercitat acest drept.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia tardivităţii recursului pentru considerentele reţinute în cuprinsul acesteia; totodată, a admis în principiu recursul şi a acordat termen de judecată la data de 16 noiembrie 2022.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte respinge excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, precum şi excepţia netimbrării capătului de cerere privind întoarcerea executării silite, invocate de intimata-reclamantă.

În privinţa excepţiei tardivităţii recursului, se constată că aceasta a fost respinsă prin încheierea din 5 octombrie 2022, care are caracter interlocutoriu, fiind dată în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., în complet de filtru, astfel că instanţa este ţinută de măsura pe care a ordonat-o şi nu mai poate reveni asupra acesteia.

Referitor la solicitarea intimatei-reclamante în sensul anulării recursului, în ceea ce priveşte capetele de cerere vizând nemotivarea hotărârii atacate şi a cuantumului daunelor morale, Înalta Curte reţine că, în condiţiile în care recursul a fost admis în principiu prin încheierea din 5 octombrie 2022, chestiunea privind nulitatea recursului a fost depăşită, impunându-se analizarea pe fond a cererii de recurs.

Cât priveşte excepţia netimbrării cererii accesorii privind întoarcerea executării silite, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată, în raport cu art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, că recurenta-pârâtă este scutită de plata taxei judiciare de timbru, astfel încât, excepţia va fi respinsă.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Recurenta-pârâtă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ.

Nu pot fi reţinute criticile recurentei-pârâte referitoare la acordarea dobânzii legale aferente daunelor morale în cuantum de 100.000 RON de la data de 24.12.2014 şi până la achitarea integrală a debitului ca fiind de natură să atragă incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

De asemenea, aminteşte că judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, cu respectarea principiului legalităţii, independent de normele juridice invocate de părţi.

Potrivit unei jurisprudenţe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenţie deosebită respectării de către instanţe a obligaţiei de a examina problemele ridicate de către părţi, ca o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanţa europeană a arătat totuşi, în mod constant, faptul că "Art. 6 parag. 1 din Convenţie, obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (C.E.D.O. - Hotărârea Ruiza Torija c.Spaniei).

Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părţilor, iar întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătoreşti este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Prin raportare la aceste consideraţii, analizând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut în motivarea deciziei pronunţate incidenţa dispoziţiilor art. 1535 C. civ., art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., art. 663 C. civ., în raport cu care a apreciat argumentat asupra cererii apelantei-reclamante în privinţa datei de la care curg dobânzile solicitate în cauză.

Se observă că instanţa de apel a examinat circumstanţele cauzei, iar faptul că recurenta-pârâtă nu este de acord cu interpretarea dată situaţiei de fapt şi prevederilor legale incidente, criticându-le ca atare, nu înseamnă că şi lipsesc cu desăvârşire argumentele reţinute de aceasta.

De asemenea, se constată că nemulţumirea recurentei, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezidă în faptul că instanţa de apel nu ar fi motivat în mod clar şi coerent care a fost raţiunea obligării sale la plata dobânzii legale, atât timp cât în cadrul cercetării judecătoreşti în cauză s-a stabilit pe bază de probe (expertiza tehnică, înscrisuri), vinovăţia asiguratului.

Ceea ce supune, deci, analizei recurenta, prin aceste critici formulate, sunt doar aspecte de netemeinicie, cu privire la probele administrate în cauză, pentru stabilirea stării de fapt, chestiuni care nu pot fi analizate în recurs.

Simpla nemulţumire a recurentei-pârâte cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către aceasta, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări sau existenţei unor motive străine de natura pricinii în sensul textului legal anterior evocat şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, se constată că nu se verifică nici motivul de casare derivat din modul de stabilire şi cuantificare a daunelor morale.

În acest context, Înalta Curte reaminteşte că în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună acestei instanţe, examinarea în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de acest articol.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate motive care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt din perspectiva dimensionării cuantumului daunelor morale acordate, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

Prin intermediul acestor critici, recurenta-pârâtă contestă modul în care instanţa de apel a stabilit şi interpretat starea de fapt a litigiului, probele avute în vedere la stabilirea acestei situaţii de fapt cu privire la acordarea daunelor morale, aspecte care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa instanţelor care trebuie avută în vedere la dimensionarea acestui tip de prejudiciu, invocată deopotrivă de recurentă în fundamentarea criticilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi avută în vedere spre a stabili nelegalitatea deciziei ce face obiectul controlului judiciar în etapa recursului.

Fără a nega importanţa unei jurisprudenţe unitare pe probleme determinate de drept, trebuie menţionat că astfel de decizii, nefiind obligatorii pentru instanţe învestite cu cauze similare, au caracter orientativ.

Cu toate acestea, Înalta Curte observă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a criticilor desprinse din jurisprudenţă în cuantificarea acestor despăgubiri luând în considerare circumstanţele particulare ale litigiului şi a argumentat în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Criticile recurentei în sensul că un asigurător RCA nu poate fi legal obligat la plata dobânzii penalizatoare/penalităţilor de întârziere atât timp cât odată cu formularea cererii de despăgubire nu se aduc dovezi în sprijinul vinovăţiei persoanei pentru care societatea de asigurare răspunde, nu pot fi considerate ca argumente pertinente într-o critică de nelegalitate, în condiţiile în care problemele ce ţin de administrarea şi interpretarea probelor excedează limitelor controlului judiciar de legalitate ce poate fi efectuat în recurs, motiv pentru care nu pot fi analizate.

În privinţa penalităţilor de întârziere, menţionate în recurs, trebuie subliniat şi faptul că, prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe, pârâta nu s-a apărat prin a supune dezbaterii această chestiune, ci, în cuprinsul acestui act procedural, doar s-a raportat la dispoziţiile art. 1523 C. civ., respectiv la data de la care curge dobânda. Or, văzând dispoziţiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., aceste aspecte nu pot fi primite de instanţa care judecă recursul, fiind invocate omisso medio.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 1535 C. civ. şi art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., soluţia fiind dată cu aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care, până la pronunţarea hotărârii definitive, debitul principal nu are caracter cert, lichid şi exigibil, şi, deci, nu permite curgerea dobânzii legale.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În speţă, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii legale penalizatoare pentru neîndeplinirea la scadenţă a obligaţiei de reparare a prejudiciului suferit, ca urmare a producerii unui accident de circulaţie.

Aşadar, nu este vorba de penalităţile reglementate de legislaţia specială, care au menirea de a sancţiona asigurătorul pentru neîndeplinirea obligaţiilor expres prevăzute în sarcina sa, ci de dobânda legală penalizatoare, aceste două instituţii juridice având finalităţi diferite.

Potrivit art. 1535 alin. (1) din C. civ.: "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic".

Totodată, conform art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale.

Se observă din aceste texte de lege că dobânda legală se datorează de drept în cazul neplăţii sumei datorate la termen, şi în cazul unei acţiuni în răspundere civile delictuale, cum este cazul în speţă.

Aşadar, obligaţia de dezdăunare există încă de la data cauzării pagubei, iar debitorul este de drept în întârziere de la acest moment, orice amânare, dincolo de această dată a executării obligaţiei, fiind de natură să lipsească creditorul - persoana păgubită de folosul pe care l-ar fi putut obţine dacă datoria ar fi fost imediat adusă la îndeplinire.

În consecinţă, dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 1535 C. civ., al cărei scop este repararea prejudiciul înregistrat sub forma beneficiului nerealizat, este datorată de la data producerii faptei ilicite.

Prin urmare, instanţa de apel în mod corect a reţinut că, în aplicarea art. 663 C. proc. civ., "contrar susţinerilor B., despăgubirile nu au devenit certe, lichide, exigibile la data pronunţării hotărârii. Instanţa de judecată doar le cuantifică la pronunţare".

Şi, de asemenea, în mod judicios a stabilit că, în cazul în care s-ar reţine susţinerile B. conform cărora dobânda legală ar curge de la data pronunţării hotărârii sau chiar de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost stabilite daunele, ar însemna să se nege şi să fie lipsit de efecte însuşi art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ. privind întârzierea de drept în executarea obligaţiilor în materie delictuală.

Cât priveşte celelalte susţineri ale recurentei referitoare la stabilirea despăgubirilor prin raportare la evaluarea situaţiei existente în cauză, respectiv hotărârea definitivă de condamnare în procesul penal, în contextul art. 45 sau al art. 46 din Ordinul nr. 14/2011, precum şi cele referitoare la art. 2224 alin. (2) C. civ., la limitele răspunderii asigurătorului stabilite în norma specială, nu pot fi analizate în recurs, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât au fost invocate omisso medio.

Fiind invocate pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului, deşi ele puteau fi sesizate în controlul de fond realizat prin mijlocirea apelului, sancţiunea prefigurată de lege este aceea că, potrivit art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., ele nu pot fi primite de instanţa care judecă recursul.

Aşa fiind, în mod corect, a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente daunelor morale de 100.000 de RON, de la data de 24.12.2014 până la achitarea integrală a debitului.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.A.

Cât priveşte cererea privind întoarcerea executării, formulată de recurenta-pârâtă, şi excepţia lipsei de obiect privind respectivul petit, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte reţine că analiza lor devine superfluă, faţă de soluţia dată recursului, astfel că se impune respingerea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile invocate de intimata-reclamantă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 799/A din 11 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea privind întoarcerea executării, formulată de recurenta-pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2022.