Nullity of cassation appeal for failure to substantiate improper application of substantive law regarding contractual tariff clauses

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş în dosarul nr. x/2019, reclamanta Compania Locală de Termoficare Colterm S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 1.717.707,90 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x/31.03.2019, y/30.04.2019, z/31.05.2019, w/30.06.2019, care au ca obiect diferenţa tarifului pentru lunile martie, aprilie, mai si iunie 2019.

La rândul ei, pârâta A. S.A. a formulat o cerere de chemare în garanţie a B., solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenţii faţă de reclamantă, să se dispună obligarea chematei în garanţie la plata respectivelor debite.

Prin decizia civilă nr. 321/25.05.2021, Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes invocată de chemata în garanţie; a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată şi precizată de reclamanta Compania Locală de Termoficare Colterm S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A.; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta A. S.A., în contradictoriu chemata în garanţie B.; a obligat pârâta la plata către chemata în garanţie a sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a luat act că pârâta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel reclamanta Compania Locală de Termoficare Colterm S.A..

Împotriva deciziei civile nr. 321/25.05.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019, a declarat apel şi chemata în garanţie B..

Pârâta A. S.A. a depus apel incident la cererea de chemare în garanţie (recalificat ca apel provocat).

Apelanta chemată în garanţie B. a declarat apel incident la apelul incident declarat de A..

Prin decizia nr. 51/A din 18 ianuarie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul principal declarat de reclamanta Compania Locală de Termoficare "Colterm" S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.A., împotriva deciziei civile nr. 321/25.05.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019, având ca obiect pretenţii.

A admis apelul declarat de chemata în garanţie B., în contradictoriu cu reclamanta Compania Locală de Termoficare "Colterm" S.A. şi cu pârâta A. S.A., împotriva considerentelor aceleiaşi hotărâri. Înlătură din cuprinsul hotărârii apelate considerentele referitoare la obligaţia chematei în garanţie de a aproba tariful de sortare practicat de reclamanta Compania Locală de Termoficare "Colterm" S.A.

A respins apelul provocat declarat de pârâta A. S.A., în contradictoriu cu reclamanta Compania Locală de Termoficare "Colterm" S.A. şi cu chemata în garanţie B., împotriva aceleiaşi hotărâri.

A respins apelul incident declarat de chemata în garanţie B., în contradictoriu cu pârâta A. S.A., împotriva deciziei civile nr. 321/25.05.2021 şi a încheierii din data de 11.01.2021, ambele pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019.

Totodată, a obligat pe reclamanta Compania Locală de Termoficare "Colterm" S.A. la plata către chemata în garanţie B. a sumei de 5100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei nr. 51/A din 18 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a formulat recurs principal recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. şi E.,

Împotriva aceleiaşi decizii, recurenta-pârâtă A. S.A. a formulat recurs incident.

Totodată, şi recurenta-chemată în garanţie B. a formulat recurs incident.

Recursul principal formulat de reclamanta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. şi E..

Recurenta-reclamantă a formulat recurs principal întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii formulate şi precizată, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 1.717.707,90 RON.

În argumentarea cererii, recurenta-reclamantă a arătat următoarele:

Instanţa de apel a dat o interpretare eronată acţiunii formulate de reclamantă, faţă de motivele şi documentele depuse la dosarul cauzei, aplicând în mod greşit normele de drept material, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a considerat că instanţa de apel a judecat greşit cauza, apreciind că validitatea clauzei de la art. 5.1 ar fi lipsită de interes în raport cu îndeplinirea clauzei stipulate la art. 5.2 din contract, omiţând faptul că pârâta a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia stipulată la art. 5.2 din contract, motivat de neîndeplinirea de către societatea reclamantă a clauzei inserate la art. 5.1.

Astfel, instanţa de judecată nu a analizat faptul că cele două clauze contractuale sunt interdependente, nu a luat în considerare faptul că pârâta s-a obligat prin contract să încheie acte adiţionale în cazul în care intervin majorări de tarif, obligaţie pe care nu a respectat-o.

Aşadar, pârâta şi-a motivat refuzul la plată al facturilor ce fac obiectul prezentului dosar, prevalându-se de faptul că nu este suficientă aprobarea Consiliul Local al Municipiului Timişoara, ci ar fi necesar şi avizul autorităţii publice judeţeane, precum şi al chematei în garanţie.

Recurenta a apreciat că, în speţă, constatarea nulităţii art. 5.1 din contract este relevantă prin prisma poziţiei adoptate de către pârâtă, în sensul că a refuzat să-şi execute obligaţia de a semna actul adiţional referitor la modificarea preţului, refuz motivat de prevederile acestui articol care este lovit de nulitate.

Recurenta a arătat că înţelege să invoce şi în faţa instanţei de recurs nulitatea absolută a art. 5.1 din contract, articol pe care şi-a întemeiat cererea în pretenţii, motivat de faptul că, în baza art. 1402 C. civ., această clauză este încheiată sub o condiţie suspensivă imposibilă.

Interpretând această clauză ca fiind încheiată sub condiţie, recurenta a solicitat a se constata că ea nu se poate realiza sub aspect juridic, precum şi că ea are regimul unei clauze nescrise, sub sancţiunea nulităţii absolute.

În susţinerea excepţiei invocate, au fost redate o serie de argumente, potrivit celor evidenţiate în cuprinsul cererii de recurs.

După prezentarea, în sinteză, a considerentelor deciziei recurate, recurenta-reclamantă a arătat motivele care, în opinia sa, susţin încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, în ceea ce priveşte termenul de aplicare a majorării tarifului, recurenta a considerat eronată hotărârea dată de instanţa de apel în referire la aprecierea datei de la care intră în vigoare tarifele majorate, respectiv data de 01.07.2019, susţinând că, în opinia sa, aceste tarife au fost modificate în mod legal şi suficient prin HCL 109/19.03.2019, având aplicabilitate imediată, iar facturile ce reprezintă obiectul prezentului dosar sunt emise potrivit legii aplicabile.

Apoi, recurenta a arătat că pârâta, însăşi, şi-a însuşit majorarea tarifelor comunicate de Colterm, astfel că nu poate fi considerată o manifestare de voinţă unilaterală atât timp cât pârâta şi-a exprimat acordul de voinţă cu privire la clauza pentru majorarea tarifelor, la momentul semnării contractului, manifestându-şi voinţa şi pentru viitor. Mai mult decât atât, pârâta s-a obligat prin contract să încheie acte adiţionale în cazul în care intervin majorări de tarif.

Hotărârea recurată este nelegală, instanţa de apel dând o interpretare greşită normelor de drept material, întrucât, în opinia recurentei, a avut loc o manifestare de voinţă comună din partea ambelor părţi semnatare ale contractului, astfel, pârâta şi-a manifestat un acord de voinţă, chiar dacă tacit, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a majorării tarifelor comunicate de Colterm.

Recurenta a apreciat că pârâta a dat o interpretare eronată prevederilor legale şi contractuale, în acest sens evocând dispoziţiile art. 8 şi art. 43 ale Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, precum şi prevederile art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, ale art. 3, art. 7, şi art. 8 ale prevederilor Ordinului ANRSC nr. 109/2007 - norme metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor.

Toate prevederile legale indicate mai sus precizează clar că autoritatea administraţiei locale implicată este îndreptăţită să aprobe modificarea tarifelor stabilite în contract.

Recurenta a apreciat că pârâta acţionează cu rea-credinţă, singura autoritate a administraţiei locale implicată este Consiliul Local al Municipiului Timişoara ca parte semnatară a contractului privind delegarea de gestiune a serviciilor de operare şi întreţinere a Staţiei de sortare deşeuri din Municipiul Timişoara.

Recurenta a solicitat să se constate că interpretarea (refuzul la plată), dată de pârâtă prevederilor art. 5.1. din contractul de prestări servicii nr. x/31.10.2018 încheiat între părţi, reprezintă o încălcare a regulilor de interpretare prevăzute de art. 1268-1269 C. civ., întrucât articolul este interpretat în sensul de a nu produce efecte.

În continuare, recurenta a susţinut că obligaţia de plată a pârâtei rezultă din clauzele prevăzute la art. 4.1. şi art. 10.2. din contract.

Recurenta a solicitat a se avea în vedere faptul că poziţia vehementă a chematei în garanţie, exprimată prin corespondenţa purtată cu reclamanta şi pârâta, este în sensul că aceasta nu avea atribuţii în ceea ce priveşte aprobarea ajustării/modificării tarifelor practicate de Colterm în raport cu A..

În continuare recurenta a prezentat înscrisurile din care rezultă că chemata în garanţie nu trebuia să aprobe majorarea tarifelor, aceasta fiind valabilă şi legală prin HCL 109/2019.

Aşadar, recurenta a solicitat a se avea în vedere faptul că pârâta A. însăşi şi-a însuşit majorarea tarifelor comunicate de Colterm, chiar în ziua în care i s-a comunicat această împrejurare, recunoscând valabilitatea şi obligativitatea majorării în baza HCL 109/19.03.2019, fără a fi necesară aprobarea şi din partea chematei în garanţie, aspect ce rezultă din adresa nr. x/25.03.2019.

Recurenta a subliniat faptul că susţinerile pârâtei, formulate pe calea întâmpinării, cu privire la procedura de aprobare de către chemata în garanţie, prin Adunarea generală a asociaţilor, şi nu doar prin Consiliul Director a tarifelor modificate, ca şi multiplele demersuri făcute de pârâtă pentru obţinerea acestei aprobări, au în vedere necesitatea aprobării de către chemata în garanţie a tarifelor practicate de pârâtă faţă de consumatorii finali şi nu a tarifelor reclamantei.

Cu referire la cele de mai sus, recurenta a apreciat că pârâta face o confuzie între tarifele stabilite în relaţia Colterm - A., care sunt valabile prin aprobarea lor prin HCL, şi tarifele stabilite în relaţia A. - consumatori finali, care sunt valabile şi pot opera doar după aprobarea de către chemata în garanţie.

După cum rezultă din actele dosarului, majorarea tarifelor a fost în mod legal (şi suficient) stabilită prin HCL 109/19.03.2019. Ulterior, la 25.03.2019, reclamanta a notificat pârâtei majorarea tarifelor şi a solicitat semnarea actului adiţional nr. x/25.03.2019 prin care să fie stabilite noile tarife.

Pârâta, însuşindu-şi majorarea de tarife, în aceeaşi zi a solicitat chematei în garanţie aprobarea pentru majorarea propriilor sale tarife, iar aceasta, în urma analizei efectuate şi lămuririlor solicitate de la pârâtă, a aprobat în cadrul Consiliului Director respectiva solicitare, în data de 21.05.2019, şi a comunicat acest aspect societăţii A..

In continuare, s-a avut în vedere că majorarea tarifelor A. în raport cu consumatorii finali are nevoie de aprobarea Adunării generale a chematei în garanţie şi în vederea convocării acesteia, s-a solicitat de la Colterm justificarea majorării tarifelor, pentru a o putea comunica asociaţilor (printre care şi Municipiul Timişoara).

Acesta este motivul pentru care chemata în garanţie a solicitat Colterm justificarea majorării tarifelor, şi nu cel menţionat de pârâtă (pârâta apreciind în mod eronat că justificarea a fost solicitată de chemata în garanţie pentru aprobarea tarifelor Colterm).

Drept urmare, atât solicitarea comunicată de pârâtă către reclamantă (prin adresa nr. x/29.03.2009) în sensul de a se obţine aprobarea prealabilă a chematei în garanţie pentru majorarea tarifelor Colterm, cât şi cea privind obligativitatea prezentării unui acord din partea adunării asociaţilor, nu doar a Consiliul Director al chematei în garanţie, sunt nejustificate.

Cu privire la demersurile făcute de reclamantă la chemata în garanţie, recurenta a susţinut că, deşi nu avea o obligaţie legală în acest sens, totuşi în virtutea obligaţiei asumate prin contractul semnat cu pârâta, recurenta a solicitat aprobarea pentru majorarea tarifelor prin adresele nr. x/02.04.2019 şi nr. y/28.05.2019, iar, din răspunsurile primite de la chemata în garanţie, a rezultat că această aprobare nu este necesară.

Recurenta a apreciat că, în acest fel, şi-a îndeplinit întocmai obligaţia asumată prin contractul semnat cu pârâta la art. 5.1.

Din cele de mai sus rezultă că majorarea tarifelor, efectuată prin HCL 109/19.03.2019, este validă şi obligatorie pentru pârâtă, astfel încât aceasta ar fi trebuit să semneze actul adiţional privind majorarea tarifului, în speţă să achite facturile emise de Colterm.

Chiar şi în situaţia în care a contestat majorarea preţurilor, nu se justifică atitudinea acesteia de neachitare a părţii din facturi care corespunde tarifelor iniţiale, câtă vreme pârâta însăşi recunoaşte faptul că serviciile au fost prestate de reclamantă şi este firească achitarea contravalorii acestora.

Recursul incident formulat de pârâta A. S.A.

Recurenta-pârâtă a formulat recurs incident, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a deciziei atacate, cu privire la soluţia asupra apelului chematei în garanţie faţă de considerentele hotărârii de fond.

În argumentarea cererii, recurenta-pârâtă a susţinut, în sinteză, că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 2 alin. (12) din Legea 101/2006, care o obligau ca la luarea oricărei decizii să analizeze prevederile contractului de finanţare; a încălcat prevederile contractului de finanţare care au valoarea de norme de drept material în virtutea art. 2 alin. (12) din Legea 101/2006; a pronunţat o hotărâre nemotivată, de vreme ce nu a analizat prevederile contractului de finanţare, aşa cum avea obligaţia potrivit art. 2 alin. (12) din Legea 101/2006.

Chiar mai mult, dacă instanţa ar fi căutat cu adevărat "raporturile juridice de drept public" la care se referă în hotărâre, ar fi avut în vedere clarificările chematei în garanţie furnizate participanţilor la licitaţia pentru serviciul de colectare a deşeurilor, clarificări care au fost detaliate în documentele procesuale depuse atât în judecata de fond cât şi în apel.

Se observă că, în mod expres, a afirmat chemata în garanţie, într-un document oficial emis în cadrul unei proceduri de drept public, că modificarea tarifelor de sortare poate fi realizată numai cu aprobarea sa şi a Consiliului Judeţean Timiş.

Recurenta-pârâtă a susţinut că deşi a indicat instanţei de prim control judiciar aceste elemente, instanţa nu le-a analizat.

Este adevărat că, potrivit unei jurisprudenţe constante, motivarea hotărârii nu trebuie să includă răspunsuri detaliate la toate susţinerile părţilor. Pe de altă parte, potrivit legii, hotărârea trebuie să includă motivele pentru care apărările părţii au fost respinse.

Recurenta-pârâtă a arătat că, în cazul specific şi circumstanţele de faţă, asigurarea unui just echilibru între aceste două reguli trebuie totuşi să fi condus la obligaţia instanţei de a indica motivele pentru care niciunul dintre argumentele sale (art. 2 alin. (12) din legea 101/2006, prevederile contractului de finanţare şi clarificările chematei în garanţie) nu au fost reţinute.

Recursul incident formulat de chemata în garanţie B..

Recurenta-chemată în garanţie şi-a întemeiat calea extraordinară de atac formulată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate.

A susţinut, în sinteză, că este fundamental greşită soluţia Curţii de Apel Timişoara sub aspectul respingerii apelul său incident ca inadmisibil.

Astfel, a susţinut recurenta-chemată în garanţie, instanţa de apel s-a limitat la interpretarea literală a dispoziţiilor art. 472 C. proc. civ., considerând că doar formularea unui apel principal ar fi de natură să permită declararea unui apel incident sau provocat, fără să observe că apelul declarat de pârâtă în forma apelului incident (recalificat ca apel provocat) are rolul de apel principal în raport cu B., care a fost chemată în garanţie în acest litigiu.

În speţă, trebuie avută în vedere situaţia particulară a chemării în garanţie prevăzute de art. 72 şi urm. C. proc. civ., care presupune 2 sau mai multe procese într-un singur dosar, respectiv procesul principal, ce se poartă între reclamant şi pârât şi procesul secundar în care pârâtul devine reclamant în raport cu partea chemată în garanţie.

Interpretarea dată textului art. 472 C. proc. civ. de către Curtea de Apel Timişoara nu corespunde scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestei norme, întrucât chemata în garanţie ar fi lipsită de posibilitatea exercitării dreptului la apărare, fiind plasată într-o situaţie defavorizată faţă de reclamantă şi, mai ales, faţă de pârât. Devine astfel incident motivul de recurs prevăzut de art, 488 pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greşită a normei de drept având ca efect aplicarea greşită a acesteia.

Este adevărat că litera normei care prevede apelul incident - art. 472 C. proc. civ. - pare să contureze un spaţiu procedural limitat, în care apelul incident nu poate reprezenta altceva decât o reacţie la apelul principal, dar o astfel de interpretare duce la situaţii în care părţi împrocesate, cum sunt chematele în garanţie, s-ar afla în situaţia de a le fi inaccesibilă apărarea propriilor lor drepturi, în speţă, pentru chemata în garanţie apelul principal este reprezentat de apelul recalificat ca apel provocat al pârâtei la apelul reclamantei, întrucât în lipsa acestuia, chemata în garanţie nu ar fi putut formula apelul incident.

Dacă s-ar interpreta restrictiv dispoziţiile art. 472 C. proc. civ., partea chemată în garanţie nu ar putea sa beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi celelalte părţi din proces; într-o astfel de situaţie, pârâta poate face şi apel principal şi apel incident sau provocat, la fel si reclamanta, dar chemata în garanţie nu ar putea face apel incident la un apel provocat, deşi acesta din urmă pune partea chemată în garanţie într-o situaţie sensibilă, prin potenţialul său de revigorare a cererii de chemare în garanţie.

Faţă de recursul reclamantei a depus întâmpinare recurenta-pârâtă, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia.

Recurenta-chemată în garanţie a depus întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestuia; totodată, recurenta-chemată în garanţie a depus răspuns la întâmpinare în privinţa recursului formulat de pârâtă.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul incident declarat de A. S.A., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîndeplinirea cerinţei prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., pe fond solicitând respingerea recursului; totodată, recurenta-reclamantă a transmis întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea ca neîntemeiat.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia nulităţii recursului principal formulat de recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. şi E. din perspectiva art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că, "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate impune încadrarea lor în unul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, deşi recurenta susţine în cuprinsul cererii de recurs o serie de critici încadrate de aceasta în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că aceste observaţii aduse deciziei recurate reprezintă doar o succesiune de fapte şi afirmaţii, care ţin de modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de probele administrate şi de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Astfel, criticile prin care s-a susţinut că instanţa de apel a judecat greşit cauza, apreciind că validitatea clauzei de la art. 5.1 ar fi lipsită de interes în raport cu îndeplinirea celei stipulate la art. 5.2 din contract, omiţând faptul că pârâta a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia stipulată la art. 5.2, motivat de neîndeplinirea de către societatea reclamantă a clauzei inserate la art. 5.1., precum şi cele prin care s-a arătat că instanţa nu a analizat interdependenţa celor două clauze contractuale, nu a luat în considerare că pârâta s-a obligat prin contract să încheie acte adiţionale în cazul în care intervin majorări de tarif, nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în susţinerea acestora recurenta-reclamantă se raportează la modul de interpretare a contractului de către instanţa de apel.

De asemenea, nici susţinerile recurentei în sensul că este eronată soluţia pronunţată de instanţa de apel, în ceea ce priveşte aprecierea datei de la care intră în vigoare tarifele majorate, respectiv data de 01.07.2019, susţinând că, în opinia sa, aceste tarife au fost modificate în mod legal şi suficient prin HCL 109/19.03.2019, având aplicabilitate imediată, iar facturile ce reprezintă obiectul prezentului dosar sunt emise potrivit legii aplicabile, nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme recurenta nu arată în ce a constat în concret încălcarea sau greşita aplicare a dispoziţiilor legale, ci îşi exprimă doar nemulţumirea faţă de soluţia instanţei.

Afirmaţiile recurentei vizând greşita interpretare a contractului de către instanţa de apel şi reţinerea eronată a situaţiei de fapt rezultată din probe, precum şi susţinerile acesteia în sensul că în mod greşit a fost apreciată data de la care intră în vigoare tarifele majorate reprezintă, aşa cum s-a arătat în precedent, o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Criticile recurentei prin care s-a arătat că hotărârea recurată este nelegală şi că instanţa de apel a dat o interpretare greşită normelor de drept material, în condiţiile în care a avut loc o manifestare de voinţă comună, din partea ambelor părţi semnatare ale contractului, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a majorării tarifelor comunicate de Colterm, nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de actuala reglementare, din moment ce în susţinerea acestora recurenta se raportează la modul de interpretare a contractului de către instanţa de apel şi la reţinerea unei situaţii de fapt care nu se coroborează cu probele.

Interpretarea contractului într-o manieră neconformă sensului reieşit din acordul părţilor, precum şi evaluarea relaţiilor dintre entităţile juridice aflate în conflict, constituie o ipoteză de analiză corelată a probelor. Stabilirea adevăratei voinţe a părţilor contractante constituie un aspect al etapelor devolutive, iar nu al controlului de legalitate, pentru că doar în valorificarea probelor propuse şi încuviinţate se poate stabili care a fost conduita părţilor. Or, în recurs instanţa nu poate constata o altă situaţie de fapt decât cea configurată de către instanţa de apel.

Aşa fiind, argumentele expuse de recurentă din această perspectivă sunt chestiuni care privesc situaţia de fapt şi probele administrate, aspecte care nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, se observă că sub pretextul unor pretinse interpretări eronate a obligaţiilor contractuale asumate prin convenţie, recurenta-reclamantă, relatând opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de prim control judiciar, tinde la schimbarea situaţiei de fapt stabilite, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Afirmaţiile recurentei prin care s-a arătat că pârâta a dat o interpretare eronată prevederilor legale şi contractuale, în acest sens evocându-se dispoziţiile art. 8 şi art. 43 ale Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, precum şi prevederile art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, ale art. 3, art. 7, şi art. 8 ale prevederilor Ordinului ANRSC nr. 109/2007, precum şi cele prin care aceasta a solicitat să se constate că interpretarea (refuzul la plată) dată de pârâtă prevederilor art. 5.1. din contract reprezintă o încălcare a regulilor de interpretare prevăzute de art. 1268-1269 C. civ., întrucât articolul este interpretat în sensul de a nu produce efecte, nu se pot constitui în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1)-(8) C. proc. civ., în condiţiile în care prin aceste afirmaţii nu se aduc critici hotărârii pronunţate de instanţa de apel, ci se invocă interpretarea eronată a prevederilor legale şi contractuale de către pârâtă.

Or, potrivit art. 483 C. proc. civ., obiectul recursului îl constituie "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Criticile prin care recurenta a susţinut că pârâta acţionează cu rea-credinţă şi cele prin care a arătat că aceasta şi-a însuşit majorarea tarifelor comunicate de Colterm, nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme problematica atitudinii pârâtei în derularea raporturilor contractuale şi modul de conduită a acesteia, vizează situaţia de fapt şi probatoriile administrate.

De altfel se observă că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii de către reclamantă, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia.

În cuprinsul cererii formulate, recurenta a reluat chestiuni legate de fondul cauzei, fără a arăta în concret ce dispoziţii au fost interpretate sau aplicate greşit de instanţa de apel, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Prin urmare, faţă de dezvoltarea susţinerilor formulate de recurenta-reclamantă, nu poate fi identificată vreo critică concretă în sensul rigorilor prevăzute de dispoziţiile imperative ale art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul principal declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. şi E..

În ceea ce priveşte recursurile incidente formulate de recurenta-pârâtă A. S.A. şi de recurenta-chemată în garanţie B. împotriva aceleiaşi decizii, Înalta Curte urmează să constate ca acestea au rămas fără efect pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Dispoziţiile art. 491 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc că "recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile", la alin. (2) din acelaşi cod stabilindu-se că "prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător".

Totodată, se reţine că în conformitate cu prevederile art. 472 alin. (2) C. proc. civ. dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu al recursurilor incidente în raport cu recursul principal şi faptul că recursului principal promovat de reclamanta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. ŞI E. urmează să i se aplice sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că recursurile incidente, promovate de pârâta A. S.A. şi de chemata în garanţie B., au rămas fără efect.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a, raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 491, raportat la art. 472 C. proc. civ., va anula recursul principal şi va respinge ca rămase fără efect recursurile incidente.

În ceea ce priveşte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-chemată în garanţie B., Înalta Curte o va respinge, având în vedere următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Astfel, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este recunoscut părţii care a câştigat procesul şi atunci când aceasta le-a solicitat în mod expres în etapa procesuală în care le-a efectuat.

La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câştigat litigiul.

Or, în speţă, recursul principal, declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. ŞI E. a fost anulat, în timp ce recursul incident declarat de recurenta-chemată în garanţie B. a fost constatat, ca rămas fără efect, context în care niciuna din părţi nu poate pretinde cheltuieli de judecată în raport cu cealaltă, părţile având poziţia juridică de părţi căzute în pretenţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A. prin administrator judiciar C. SPRL, D. ŞI E. împotriva deciziei nr. 51/A din 18 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Constată că recursurile incidente declarate de recurenta-pârâtă A. S.A. şi de recurenta-chemată în garanţie B. împotriva deciziei nr. 51/A din 18 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, au rămas fără efect.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-chemată în garanţie B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2022.