Contractual penalties for non-performance: inadmissibility of evidentiary exceptions and sufficiency of proof for contractual liability

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 19 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. - Sucursala Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.640.501,19 RON, reprezentând:

• 913.071.19 RON din care 101.027,19 RON pentru refacerea "raportului de modelare hidraulică" şi 812.044 RON, cu titlu de penalităţi pentru nerespectarea termenului contractual de livrare;

• 915.386 RON din care 103.342 RON pentru refacerea "studiului topografic" şi 812.044 RON, cu titlu de penalităţi pentru nerespectarea termenului contractual de livrare;

• 812.044 RON, reprezentând penalităţi pentru neefectuarea "studiului de impact asupra mediului" şi nerespectarea termenului contractual de livrare;

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa nr. 2679/2019 din 26 septembrie 2019, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. - Sucursala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1341 A din 16 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. - Sucursala Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2679 din 26 septembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

La data de 7 ianuarie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - Sucursala Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 1341 A din 16 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre nulă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 254 alin. (2) şi art. 479 alin. (1) teza finală din C. proc. civ.

Autoarea căii extraordinare de atac consideră că motivul principal care a determinat soluţia de respingere a cererii de apel este cel analizat de instanţa de apel la lit. c) din considerentele hotărârii - Rapoartele de progres nr. 1 din 18 septembrie 2017 - 27 septembrie 2017 şi nr. 2 din 23 noiembrie 2017 (pagina 11).

A menţionat că aceste rapoarte au fost depuse odată cu răspunsul la interogatoriu formulat de către pârâtă, administrarea probei cu înscrisurile respective fiind discutată după depunerea lor la dosarul cauzei.

Instanţa de apel a constatat, în mod greşit, că reclamanta nu a solicitat decăderea pârâtei din dreptul de a folosi aceste mijloace de probă la şedinţa din data de 4 septembrie 2019, ci prin concluziile scrise.

Astfel, s-a arătat că reclamanta a invocat acest aspect la primul termen de judecată după ce au fost prezentate aceste înscrisuri de către pârâtă, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată. Prin concluziile scrise depuse la dosar societatea reclamantă doar a reiterat faptul că aceste înscrisuri nu pot fi avute în vedere ca mijloace de probă la soluţionarea cauzei.

Atâta timp cât nu se cunoaşte provenienţa înscrisurilor respective, nu poartă menţiunea "conform cu originalul" şi au fost depuse la dosarul cauzei peste termenul prevăzut de dispoziţiile art. 254 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că acestea nu pot fi avute în vedere la pronunţarea hotărârii. Or, instanţa de judecată şi-a motivat soluţia de respingere a cererii de apel bazându-se, în principal, pe aceste înscrisuri.

Recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de recurs să observe că rapoartele nu au fost ataşate întâmpinării, iar pârâta nu a invocat vreun motiv prevăzut de art. 254 alin. (2) din C. proc. civ.

Mai mult, aceste înscrisuri nu au fost depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul, astfel cum impun dispoziţiile art. 292 din C. proc. civ., iar societatea reclamantă a solicitat în faţa instanţelor devolutive ca respectivele înscrisuri să fie certificate pentru conformitate cu originalul de către pârâtă, în situaţia în care aceasta doreşte să le folosească ca mijloc de probă.

Reprezentantul convenţional al pârâtei a învederat că documentele au fost transmise de către client (de partea adversă) şi că nu poate să indice de unde provin, acestea nefiind documente publice.

În aceste condiţii, este evident că instanţa de judecată nu le poate avea în vedere la pronunţarea hotărârii şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 292 din C. proc. civ., potrivit cărora "(1) dacă prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul să depună înscrisurile de care înţelege să se folosească, în copie certificată pentru conformitate.

(2) Dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul şi, la cerere, să îl prezinte instanţei, sub sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris".

Aşadar, partea se poate folosi doar de un înscris care este depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul şi are obligaţia de a prezenta originalul înscrisului respectiv, la cerere.

Recurenta-reclamantă a concluzionat în sensul că rapoartele menţionate nu pot avea valoare probatorie, contrar celor reţinute de instanţele anterioare care şi-au întemeiat hotărârile pronunţate pe aceste înscrisuri.

Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1270, art. 1350, art. 1530, art. 1531 şi art. 1538 din C. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, la pct. a din considerentele hotărârii recurate, s-a arătat că "în mod corect a reţinut tribunalul, pe de o parte, că nu pot fi primite afirmaţiile reclamantei referitoare la nelivrarea, în termenul contractual, a livrabilelor constând în raportul de modelare hidraulică şi studiul topografic, iar pe de altă parte, că neefectuarea, în termenul contractul, a livrabilului constând în studiul de impact asupra mediului este o consecinţă a acţiunii culpabile a reclamantei".

Referitor la acest argument, instanţa de apel a reţinut motive contradictorii şi străine de natura cauzei, fiind, în acelaşi timp, încălcate şi aplicate greşit normele de drept material (motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.).

În primul rând, Curtea de Apel Bucureşti a constatat faptul că reclamanta ar fi învestit instanţa de judecată cu o cerere în constatare, în sensul că ar fi semnalat pârâtei mai multe deficienţe pe care aceasta din urmă nu le-a remediat în termenul convenit (pagina 8 din decizia recurată, paragraful 4). Această constatare este vădit incorectă.

Instanţa de apel chiar constată că sunt corecte cele invocate de către societatea reclamantă, întrucât a arătat că: «Între considerentul "Conform susţinerilor pârâtului, acestea au fost predate direct beneficiarului S.C. C. S.A. Piteşti. Deşi la dosar nu a fost depusă dovada acestui fapt…" şi considerentul "chiar dacă la dosar nu există dovada faptului că pârâtul a predat cele două documente reclamantului, în condiţiile în care la dosar există dovezi conform cărora acestea au fost predate direct beneficiarului…" există, într-adevăr, o contradicţie, însă aceasta nu este de natură a invalida soluţia pronunţată, în condiţiile în care această soluţie este confirmată de restul considerentelor şi este legală şi temeinică», după care, a reţinut că nu există dovezi din care să rezulte în mod direct, nemijlocit, că raportul de modelare hidraulică şi studiul topografic ar fi fost livrate beneficiarului final de către pârâtă.

Recurenta consideră că trebuie să se ţină cont de faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume de bani ce reprezintă penalităţi contractuale datorate pentru nerespectarea termenelor de livrare.

A menţionat că niciunul dintre livrabile nu a fost predat de către pârâtă în termenul prevăzut în contract şi că instanţa de judecată a făcut o confuzie gravă sub acest aspect.

Deşi nu există nicio dovadă că acele studii s-au livrat direct beneficiarului final, instanţa de apel a dedus că studiile efectuate de către pârâtă au fost cele care au ajuns la beneficiarul final.

Raţionamentul instanţei de judecată este eronat, deoarece s-a fundamentat pe adresa nr. x/03.04.2019, emisă de Ministerul Fondurilor Europene, dar şi pe rapoartele de progres nr. 1 din 18.09-27.09.2017 şi nr. 2 din 23.11.2017.

Prin adresa emisă de Ministerul Fondurilor Europene se comunică faptul că între livrabilul transmis de reclamantă şi cel ataşat la cererea de rambursare transmisă de beneficiarul C. S.A. Piteşti, există identitate de conţinut.

Nu există nicio dovadă a faptului că persoana sau direcţia care a emis adresa în discuţie a verificat livrabilul din punct de vedere calitativ sau care a fost modalitatea prin care a fost verificat studiul. Chestiunea a fost invocată în nenumărate rânduri, fără ca instanţele anterioare să formuleze un răspuns la aceasta.

Recurenta-reclamantă apreciază că rapoartele de progres nr. 1 şi nr. 2 nu pot fi folosite ca mijloc de proba şi, în niciun caz, acestea nu fac dovada faptului că pârâta a livrat studiile în termenul contractual.

Mai mult, instanţa de apel a constatat că "pârâta ar fi întocmit totuşi nişte documente" şi că astfel şi-ar fi îndeplinit obligaţia contractuală (pagina 8 din decizia recurată, ultimul paragraf).

Aşadar, în opinia instanţei de apel, este suficient ca o parte dintr-un contract, care trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe de conformitate (cum ar fi ca livrabilele să fie întocmite de persoane anume desemnate prin contract sau respectarea întocmai a caietului de sarcini) să livreze "nişte documente", prin aceasta îndeplinindu-şi obligaţiile contractuale.

Aceasta este şi raţiunea inserării în contract a articolului 5.3 care prevede modalitatea de verificare a serviciilor, strâns legată de modalitatea ulterioară de plată.

Instanţa de apel a reţinut că, deşi se purta corespondenţă la data de 5 decembrie 2017 asupra unui studiu care trebuia livrat din mai 2017, acest aspect nu reprezintă o dovadă certă că studiul nu a fost livrat conform termenului contractual, respectiv în mai 2017.

Or, toate aşa-zisele argumente, se bazează pe faptul că beneficiarul final a recepţionat studiile transmise de către reclamantă şi că nu s-au perceput penalităţi contractuale, însă aceste chestiuni nu au legătură cu chestiunea dedusă judecăţii, care este una extrem de simplă.

Pârâta trebuia să predea un livrabil la o anumită dată, livrabil care potrivit dispoziţiilor contractuale trebuia aprobat în prealabil de către reclamantă, beneficiarul final neavând nicio implicare sub acest aspect. Câtă vreme reclamanta nu a aprobat livrabilele respective motivat de faptul că existau nenumărate probleme în ceea ce le priveşte, aspecte pe care le-am reiterat în mai multe rânduri, nu se poate considera că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.

În ceea ce priveşte raportul de modelare hidraulică depus la dosarul cauzei de reclamantă, s-a arătat că nu este semnat şi nu rezultă cine l-ar fi întocmit, neexistând dovada transmiterii acestuia către societatea reclamantă în termenul prevăzut în contract, respectiv 13 iulie 2017 conform Anexei nr. 4 la contractul încheiat între părţi, aspecte confirmate de către instanţa de apel. Referitor la activitatea de modelare hidraulică, prin adresa de reziliere s-au invocat nu mai puţin de 20 de aspecte ce ţin de neconformitatea şi calitatea insuficientă a serviciilor prestate de reclamantă, deficienţe care nici până la momentul promovării recursului nu au fost remediate.

Pârâta se prevalează de adresa nr. x/13.10.2017, emisă de către autoritatea contractantă C. S.A., susţinând că acest studiu a fost acceptat de către autoritatea contractantă şi plătit de către reclamantă.

Totodată, pârâta se prevalează de adresa nr. x/03.04.2019, emisă de către Ministerul Fondurilor Europene, prin care acesta comunică faptul că între livrabilul transmis de reclamantă şi cel ataşat la cererea de rambursare transmisă de beneficiarul C. S.A. Piteşti, există identitate de conţinut.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut faptul că pârâta avea obligaţia să livreze "raportul de modelare hidraulică" la data de 13 iulie 2017, însă acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care, se poate concluziona că pârâta a încălcat dispoziţiile contractuale cu consecinţa plăţii penalităţilor prevăzute în contract.

Deşi instanţa de apel a reţinut că acest studiu nu este semnat de către nicio persoană şi nici nu cuprinde menţiuni cu privire la persoana care l-a întocmit, s-a constatat totuşi că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de a preda livrabilul la termen.

Cu alte cuvinte, instanţa de apel a considerat că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, întrucât a transmis reclamantei nişte foi nesemnate. Acest argument depăşeşte un raţionament şi/sau o logică rezonabilă, motiv pentru care, recurenta apreciază că se impune a fi cenzurat.

În cuprinsul cererii de recurs, s-a arătat că pârâta a recunoscut prin răspunsul la interogatoriu, prin întrebarea pe care o adresează (întrebarea nr. 9) că a transmis către reclamantă, la data de 9 martie 2018, notificarea pentru solicitarea acordului de mediu, deşi întreg studiul trebuia să fie predat la 13 iulie 2017, conform Anexei nr. 4 la contract.

Instanţa de apel nu a motivat în vreun fel acest răspuns la interogatoriu, făcând abstracţie de o recunoaştere a pârâtei în sensul că nu a livrat la termen studiul.

În mod surprinzător, aceste aspecte sunt reţinute de către instanţa de apel, însă s-a constatat că nu este vina pârâtei, ci a reclamantei, deoarece nu a transmis documente solicitate de către pârâtă printr-un e-mail.

Contrar celor reţinute de către instanţă, s-a învederat că reclamanta a precizat că studiul poate fi întocmit în lipsa documentelor solicitate de pârâtă, urmând să fie completat studiul cu aceste documente, la final.

Aşadar, reclamanta nu a susţinut faptul că documentele nu ar fi necesare, ci faptul că studiul se putea efectua, urmând ca, la final, să fie ataşate documentele respective pentru completarea lui.

La pct. b din hotărârea recurată, se arată că "în mod corect a reţinut tribunalul că nu pot fi primite nici afirmaţiile reclamantei referitoare la necesitatea refacerii raportului de modelare hidraulică şi a studiului topografic".

Autoarea căii extraordinare de atac consideră că instanţa de judecată prezintă motive contradictorii şi încalcă normele de drept material şi în această situaţie.

Astfel, se reţine faptul că nu există nicio dovadă că beneficiarul final ar fi respins cele două livrabile din motive imputabile acesteia, însă omite aspectul că liderul de asociere nu şi-ar fi permis să depună livrabilele nerefăcute, acesta fiind şi motivul pentru care Liderul de Asociere (şi nu un terţ) a încheiat contractele cu D. S.R.L. şi cu E. şi F. S.R.L.

G. S.R.L. nu este un simplu terţ, ci este liderul de asociere, care poartă răspunderea în faţa autorităţii contractante, iar conform protocolului de asociere nr. 1/02.06.2017 (anexa nr. 5) acesta avea posibilitatea să execute în contul şi pe cheltuiala asociaţilor anumite lucrări, în cazul în care aceştia nu o fac.

Conform protocolului de asociere nr. 1/02.06.2017 (anexa nr. 5) care permite liderului de asociere să execute în contul şi pe cheltuiala asociaţilor anumite lucrări, G. S.R.L. a încheiat un alt contract (anexa nr. 6) cu D. S.R.L. în vederea revizuirii şi finalizării raportului de modelare hidraulică, faţă de calitatea slabă a raportului de modelare hidraulică care avea numeroase deficienţe şi faţă de împrejurarea că pârâta nu o să îl livreze la termenul prevăzut în contract, reclamanta având, la rândul ei, un termen de respectat, termen ce era prevăzut de contractul încheiat cu autoritatea contractantă.

În ceea ce priveşte studiul de impact, s-a învederat că liderul de asociere a fost nevoit să încheie un alt contract de subcontractare nr. x din 22.06.2018 (Anexa nr. 21) pentru întocmirea studiului de impact, activitate ce ar fi trebuit să fie realizată de către pârâtă.

Plata serviciilor prestate conform contractului de subcontractare nr. x din 22.06.2018 a fost făcută de către liderul de asociere, urmând ca recurenta-reclamantă din prezenta cauză să achite acestuia sumele de bani plătite în contul său.

În acest context, nu se poate ajunge la concluzia că reclamanta nu ar fi refăcut studiile ce ar fi trebuit să fie livrate de către pârâtă, câtă vreme contractele încheiate cu D. S.R.L. şi cu E. şi F. S.R.L. au obiecte identice şi au fost efectuate plăţi către aceste societăţi.

Instanţa de apel a reţinut că obiectele contractelor respective sunt identice şi că s-au efectuat plăţi, însă a ajuns la concluzia eronată că nu rezultă că s-au refăcut studiile.

De asemenea, instanţa de apel a admis faptul că Tribunalul Bucureşti nu a analizat în niciun moment aspectul că pârâta ar fi folosit alte persoane la efectuarea livrabilelor, însă a precizat că nici această omisiune nu invalidează concluzia instanţei.

Ulterior, instanţa de apel a făcut referire la dispoziţiile art. 5.3 din contract, însă a menţionat că acestea nu ar fi relevante pentru motivul că ar fi vorba despre condiţiile referitoare la plată.

Potrivit art. 5.3. din contractul de subcontractare detaliat nr. CNM 184P09/11.10.2016, avizarea documentaţiei (studiilor) fără observaţii, remedieri şi completări reprezintă condiţie pentru emiterea facturilor de către subcontractor.

Cu alte cuvinte, în lipsa verificării şi confirmării reclamantei, potrivit dispoziţiilor art. 5.2 lit. a) şi b) din contract, pârâta nu poate emite factura fiscală, serviciile nefiind confirmate.

Recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că nu există o asemenea verificare şi/sau confirmare din partea sa, astfel încât pârâta să aibă dreptul la contravaloarea serviciilor care, în opinia acesteia, ar fi prestate în conformitate cu cerinţele reclamantei.

Conform art. 5.5 din contract, reclamanta a solicitat remedierea livrabilelor ce formează obiectul acestuia, însă, aşa cum se poate observa din corespondenţa purtată între părţi, societatea pârâtă nu a înţeles să remedieze acele rapoarte, acesta fiind un alt aspect din care rezultă reaua-credinţă de care pârâta a dat dovadă pe durata derulării contractului.

Prin urmare, nu este vorba doar despre modalitatea de plată, ci şi despre modalitatea de aprobare şi de confirmare a serviciilor care conduc la livrarea sau nu în termenul contractual a studiilor, ceea ce, în opinia recurentei-reclamante, constituie un aspect esenţial.

Instanţa de apel a reţinut că pentru angajarea răspunderii civile contractuale, pe lângă nerespectarea dispoziţiei contractuale invocate (pe care o constată) este necesar să se dovedească producerea unui prejudiciu. De asemenea, a arătat că nu rezultă, din probele administrate, că pârâta, prin nepredarea la timp a livrabilelor, i-ar fi produs un prejudiciu reclamantei.

Această constatare a instanţei este eronată, întrucât reclamanta a fost nevoită să încheie alte două contracte cu D. S.R.L. şi E. şi F. S.R.L., plătind acestora suma de 101.027,19 RON, respectiv suma de 297.500 RON.

În plus, instanţa a încălcat, din nou, dispoziţiile art. 1270 şi art. 1350 din C. civ., art. 1538 din acelaşi cod, art. 13 din contractul părţilor.

Astfel, s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 13.1 din contract pârâta datorează penalităţi de întârziere pentru fiecare activitate care nu a fost livrată.

Prin urmare, având în vedere natura penalităţilor de întârziere reglementate de art. 13 din contract, dar şi dispoziţiile art. 1538 C. civ., reclamanta nu trebuia să demonstreze un prejudiciu în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere.

Instanţa de apel a tratat împreună sumele de bani solicitate de către reclamantă, deşi acestea au un izvor distinct (pagina 12 din decizie, penultimul paragraf), ceea ce constituie o încălcare flagrantă a dispoziţiilor legale anterior menţionate.

Recurenta a învederat că suma de 101.027,19 RON este pentru refacerea "Raportului de modelare hidraulică", suma de 103.342 RON este pentru refacerea "Studiului topografic", iar restul sumelor de bani, până la valoarea totală de 2.640.501,19 RON reprezintă penalităţi de întârziere datorate pentru nerespectarea termenelor contractuale de livrare.

Or, aceste sume nu pot fi tratate împreună pentru simplul motiv că în ceea ce priveşte suma reprezentând penalităţi de întârziere nu trebuie demonstrat niciun prejudiciu, câtă vreme este vorba de o clauză penală.

Aşadar, instanţa de apel a aplicat dispoziţiile legale în mod greşit.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare la care au fost ataşate înscrisuri. Prin întâmpinare, s-a solicitat, în principal, anularea recursului ca netimbrat, iar, în subsidiar, să se constate nulitatea acestuia, întrucât motivele invocate de recurentă nu se încadrează în cele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Pe fond, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. - Sucursala Bucureşti a formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părţilor, cu menţiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă A. - Sucursala Bucureşti a înţeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 14 octombrie 2021 s-au respins excepţia netimbrării şi excepţia nulităţii recursului, invocate de către intimata-pârâtă B. S.R.L. şi s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - Sucursala Bucureşti, stabilindu-se termen la data de 9 decembrie 2021, pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a pronunţat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În mod prioritar, se cuvine menţionat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Din perspectiva motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut faptul că hotărârea recurată este nulă, întrucât instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 254 şi art. 292 din C. proc. civ., în sensul că a acordat valoare probatorie Rapoartelor de progres nr. 1 din 18 septembrie 2017 - 27 septembrie 2017 şi nr. 2 din 23 noiembrie 2017, emise de către beneficiarul S.C. C. S.A. Piteşti, înscrisuri depuse de pârâtă în faţa primei instanţe.

Astfel, s-a arătat că este greşită constatarea instanţei de apel, potrivit căreia reclamanta nu a solicitat decăderea pârâtei din dreptul de a folosi aceste mijloace de probă la termenul de judecată din 4 septembrie 2019, ci prin concluziile scrise.

Atâta timp cât nu se cunoaşte provenienţa înscrisurilor respective, nu poartă menţiunea "conform cu originalul" şi au fost depuse la dosarul cauzei peste termenul prevăzut de art. 254 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că acestea nu pot fi avute în vedere la pronunţarea hotărârii.

Or, instanţa de judecată şi-a motivat soluţia de respingere a cererii de apel bazându-se, în principal, pe aceste înscrisuri.

Recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de recurs să observe că rapoartele nu au fost ataşate întâmpinării, iar pârâta nu a invocat vreun motiv prevăzut de art. 254 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, întrucât nu au fost încălcate dispoziţiile art. 254 şi art. 292 din C. proc. civ.

Instanţa de apel a constatat că din copiile rapoartelor de progres depuse la dosar rezultă că aceste acte au fost semnate de Directorul General al beneficiarului C. S.A. Piteşti, Directorul Implementare Proiecte şi Şeful Serviciului UIP-POIM, fiind astfel indicată provenienţa acestora.

De asemenea, a reţinut că art. 292 din C. proc. civ. prevede că partea trebuie să depună la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul, însă nu impune instanţei de judecată să nu ţină cont de copiile necertificate depuse la dosar.

Curtea de Apel Bucureşti a concluzionat în sensul că nu se impunea să nu se acorde valoare probatorie acestor copii, în condiţiile în care, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din 4 septembrie 2019, la termenul de judecată respectiv, pârâta a indicat motivul pentru care nu a certificat pentru conformitate cu originalul copiile depuse (nedeţinerea originalului înscrisurilor), iar reclamanta nici nu a contestat conţinutul copiilor, nici nu a solicitat certificarea pentru conformitate cu originalul, pârâta fiind singura care a cerut emiterea, de către instanţă, a unei adrese către beneficiarul final pentru a depune cele două rapoarte în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta nu a solicitat decăderea pârâtei din dreptul de a folosi aceste mijloace de probă la şedinţa din data de 4 septembrie 2019.

Reclamanta prin avocat a solicitat ca pârâta să indice sursa celor două rapoarte de progres, întrucât acestea nu sunt publice, fiind foarte interesant de cunoscut de unde le are.

Ulterior, în cuprinsul concluziilor scrise, înregistrate la dosarul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 6 septembrie 2019, reclamanta a susţinut faptul că rapoartele de progres nr. 1 din 18 septembrie 2017 - 27 septembrie 2017 şi nr. 2 din 23 noiembrie 2017 au fost depuse cu nerespectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 254 din C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, instanţa nu le poate avea în vedere la pronunţarea hotărârii.

În faza procesuală a recursului, subsumat cazului de nelegalitate care vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, recurenta-reclamantă a reiterat susţinerile de la pct. c) din cererea de apel.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii recurate.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Înalta Curte mai reţine că în calea de atac a recursului poate forma obiect al controlului judiciar doar măsura în care instanţa de apel a respectat dispoziţiile legale imperative ale art. 255 alin. (1) teza I C. proc. civ., care se referă la legalitatea şi admisibilitatea probelor.

Al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate pot fi existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contradictorialitatea flagrantă dintre dispozitiv şi considerente, cum este cazul admiterii acţiunii prin dispozitiv şi justificarea în considerente a soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu poate fi primit, deoarece instanţa de apel şi-a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, conţine suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, nu există contradicţii ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

Autoarea căii de atac a susţinut faptul că, la pct. a) din considerentele hotărârii recurate, se reţine:

"în mod corect a reţinut tribunalul, pe de o parte, că nu pot fi primite afirmaţiile reclamantei referitoare la nelivrarea, în termenul contractual, a livrabilelor constând în raportul de modelare hidraulică şi studiul topografic, iar pe de altă parte, că neefectuarea, în termenul contractul, a livrabilului constând în studiul de impact asupra mediului este o consecinţă a acţiunii culpabile a reclamantei".

Referitor la acest argument, instanţa de apel a reţinut motive contradictorii şi străine de natura cauzei, fiind, în acelaşi timp, încălcate şi aplicate greşit normele de drept material.

În primul rând, Curtea de Apel Bucureşti a constatat faptul că reclamanta ar fi învestit instanţa de judecată cu o cerere în constatare, în sensul că ar fi semnalat pârâtei mai multe deficienţe pe care aceasta din urmă nu le-a remediat în termenul convenit (pagina 8 din decizia recurată, paragraful 4).

Or, această constatare este, în opinia recurentei-reclamante, vădit incorectă.

În cauză, nu se verifică ipoteza existenţei unei contradictorialităţi între considerentele deciziei atacate, decurgând din împrejurarea că instanţa de apel a reţinut că "reclamanta nu a învestit propriu-zis instanţa cu verificarea conformităţii lucrărilor efectuate de pârâtă; prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat instanţei să se pronunţe cu privire la însăşi calitatea lucrărilor efectuate de către pârâtă (cu privire la temeinicia obiecţiilor ridicate de reclamantă în privinţa livrabilelor pe care pârâta trebuia să le realizeze, dacă documentele întocmite de pârâtă au corespuns sau nu cerinţelor de calitate invocate de către reclamantă), ci doar să constate că reclamanta a semnalat pârâtei mai multe deficienţe pe care aceasta din urmă nu le-a remediat în termenele convenite".

Nu poate fi primită nici susţinerea, potrivit căreia instanţa de judecată prezintă motive contradictorii, întrucât s-a arătat, la pct. b) din hotărârea recurată, că "în mod corect a reţinut tribunalul că nu pot fi primite nici afirmaţiile reclamantei referitoare la necesitatea refacerii raportului de modelare hidraulică şi a studiului topografic".

Înalta Curte mai reţine că exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. impun ca motivele oferite de instanţa de apel să fie în totalitate străine de natura pricinii ori să fie contradictorii dispozitivului ori dezlegările succesiv stabilite prin acestea să fie, consecutiv, incompatibile.

Or, recurenta din prezenta cauză nu subliniază aceste vicii de nelegalitate, ci impută instanţei de apel o motivare insuficientă, criticabilă din punctul de vedere al situaţiei de fapt statuate. Aceste elemente, însă nu se circumscriu motivului de recurs invocat, ci tind să repună în dezbatere starea de fapt ca rezultat al evaluării probelor sau să sublinieze că instanţa de apel nu a dat un răspuns exhaustiv argumentelor părţii.

Argumentele instanţei de apel au aptitudinea de a converge către soluţia pronunţată şi au fost integrate limitelor devoluţiunii impuse de apelantă, expres determinate de instanţă, astfel că în cauză nu se poate vorbi despre o hotărâre care să contravină rigorilor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Societatea reclamantă a mai criticat decizia instanţei de apel, pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte aminteşte faptul că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul este o cale extraordinară de atac cu un scop precis, stabilit expres de legiuitor, analiza instanţei de recurs fiind limitată de situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond (pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) şi art. 488 din C. proc. civ.).

Faţă de aceste precizări, criticile recurentei-reclamante care urmăresc fie stabilirea unei alte situaţii de fapt, fie tind la o reevaluare a probelor administrate în faţa celor două instanţe devolutive, nu vor fi examinate în cadrul recursului pentru că vizează chestiuni a căror verificare excedează limitele recursului, aşa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.

În mare măsură, recursul nu cuprinde o argumentaţie juridică a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţa de apel în legătură cu dispoziţiile legale, Înalta Curte neputându-se substitui reclamantei, în sensul unei completări deductive a argumentaţiei căii extraordinare de atac.

Recurenta îşi expune criticile aduse deciziei din apel prin multiple referiri la situaţia de fapt reţinută de instanţele devolutive şi la reaprecierea probelor din dosar. Se tinde, astfel, la cenzurarea aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, incompatibile cu calea extraordinară a recursului. În cadrul său se verifică legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Analizând motivul de casare invocat de parte, numai în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod, instanţa de recurs îl va înlătura, decizia instanţei de apel fiind conformă cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, în urma probatoriului administrat, instanţa de apel a reţinut că, într-adevăr, la dosar nu au fost depuse dovezi din care să rezulte în mod direct, nemijlocit, că raportul de modelare hidraulică şi studiul topografic ar fi fost livrate beneficiarului de către pârâtă, însă au fost depuse dovezi în sensul că beneficiarul a intrat în posesia unui raport de modelare hidraulică şi a unui studiu topografic

De asemenea, instanţa de prim control judiciar a reţinut că reclamanta nu a contestat că pârâta a întocmit totuşi nişte documente (dacă pârâta nu ar fi întocmit nişte livrabile, nu s-ar fi pus problema refacerii acestora), că beneficiarul a primit un studiu topografic şi un raport de modelare hidraulică (s-a susţinut, la pagina 8 a cererii de apel - fila x verso dosar apel -, că studiile au fost livrate beneficiarului din grija exclusivă a reclamantei) şi nici nu a probat conţinutul concret al respectivelor documente (pentru a se putea stabili că reclamanta a depus la beneficiar documente refăcute, modificate prin proprii diligenţe, diferite faţă de cele întocmite de pârâtă), nu se poate concluziona decât că documentele livrate beneficiarului au fost cele emanând de la pârâtă.

În cuprinsul deciziei recurate, s-a arătat că prima instanţă nu a analizat susţinerile din cererea de chemare în judecată referitoare la cerinţele pretins a nu fi fost îndeplinite de către pârâtă cu ocazia întocmirii studiului topografic.

Curtea de Apel Bucureşti a statuat, în mod judicios, că o astfel de analiză nu era însă necesară, deoarece, pe de o parte, tribunalul nu a fost propriu-zis învestit cu verificarea calităţii lucrărilor efectuate de pârâtă, ci cu verificarea îndeplinirii, de către pârâtă, în termenele contractuale, a obligaţiei de predare a documentelor revizuite conform solicitărilor, iar, pe de altă parte, reclamanta nu poate susţine faptul că ar fi suferit un prejudiciu, ca urmare a neconformităţilor invocate, în condiţiile în care beneficiarul nu a respins livrabilul întocmit de pârâtă şi nu a solicitat refacerea acestuia.

Contrar celor învederate prin cererea de apel, simplul fapt că obiectul contractelor încheiate cu D. S.R.L. şi E. şi F. S.R.L. este identic cu obiectul contractului încheiat între părţi nu poate fi considerat o dovadă în sensul că studiile întocmite de pârâtă nu ar fi fost conforme calitativ.

De asemenea, doar depunerea la dosar a contractelor încheiate în vederea refacerii lucrărilor, nu şi a lucrărilor refăcute, nu este suficientă pentru a se reţine că livrabilele aprobate de beneficiar şi în considerarea cărora acesta a achitat reclamantei sume de bani nu au fost cele întocmite de pârâtă, ci cele întocmite de alte societăţi, la solicitarea reclamantei.

La pct. d) din hotărârea recurată, Curtea de Apel Bucureşti a menţionat că tribunalul nu a analizat susţinerile reclamantei referitoare la inexistenţa unei confirmări, din partea reclamantei, a serviciilor prestate, precum şi la faptul că pârâta ar fi folosit alte persoane la efectuarea livrabilelor, însă această omisiune nu este de natură a invalida concluzia instanţei în sensul neîntrunirii condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, pentru următoarele considerente care complinesc, în condiţiile art. 477 din C. proc. civ., această omisiune.

Astfel, s-a arătat că potrivit art. 5.3 din contract, avizarea, de către reclamantă, a documentaţiilor fără observaţii, remedieri şi completări reprezintă o condiţie pentru "emiterea facturilor de către subcontractor".

Conform art. 5.2 lit. a) şi b) din contract, facturile trebuiau să fie justificate de pârâtă prin documente corespunzătoare, iar documentele aferente facturilor, să fie verificate şi confirmate de achizitor în termen de 7 zile de la data înregistrării acestora de către reclamantă.

Aceste prevederi contractuale nu sunt însă relevante, deoarece reglementează modalitatea de plată a serviciilor care au făcut obiectul contractului.

Or, în cauză nu se pune problema plăţii serviciilor prestate de pârâtă, ci problema reparării prejudiciilor pretins a fi fost suferite de reclamantă ca urmare a neexecutării corespunzătoare, în termenul convenit, a serviciilor.

Art. 5 din contract stipulează, într-adevăr, că, în cazul în care reclamanta ar fi constatat necesitatea unor clarificări, completări sau corectări derivând din obligaţiile asumate de pârâtă, aceasta din urmă ar fi trebuit să rezolve problemele semnalate în termenul comunicat de reclamantă.

Pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, pe lângă nerespectarea dispoziţiei contractuale invocate, este necesar însă să se dovedească şi producerea unui prejudiciu.

Din probele administrate nu rezultă că neremedierea, de către pârâtă, a deficienţelor invocate de reclamantă, ar fi produs un prejudiciu în patrimoniul acesteia din urmă; raportul de modelare hidraulică şi studiul topografic au fost aprobate de beneficiar, acesta din urmă decontând reclamantei costurile aferente.

Prin art. 3.2 din contract, pârâta şi-a asumat obligaţia de a pune la dispoziţie mai multe persoane. Pârâta nu a depus probe din care să rezulte că persoanele nominalizate prin contract ar fi participat efectiv la elaborarea livrabilelor, deşi sarcina dovedirii îndeplinirii acestei obligaţii contractuale îi revenea.

Cu toate acestea, se impune a fi notat că reclamanta nu a probat că ar fi suferit un prejudiciu de pe urma acestei omisiuni imputate pârâtei (raportul de modelare hidraulică şi studiul topografic întocmite de pârâtă au fost aprobate de beneficiar, iar acesta a rambursat reclamantei cheltuieli în considerarea acestor două livrabile), iar în aceste condiţii răspunderea acesteia din urmă nu poate fi atrasă.

Pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, inclusiv sub forma obligării acesteia la plata penalităţilor prevăzute de art. 13.1 din contract, potrivit art. 1270, art. 1350, art. 1530 şi art. 1531 din C. civ., instanţa de apel a reţinut că era necesară dovedirea, în conformitate cu art. 249 din C. proc. civ., a întrunirii următoarelor condiţii: neîndeplinirea de către pârâtă a unei obligaţii contractuale; producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei; legătura de cauzalitate dintre neîndeplinirea obligaţiei contractuale şi prejudiciul produs; vinovăţia pârâtei.

În ceea ce priveşte studiul topografic şi raportul de modelare hidraulică, s-a arătat că nu sunt întrunite condiţia referitoare la neîndeplinirea obligaţiilor privind întocmirea documentelor în termenele contractuale şi în mod corespunzător (din probele administrate nu rezultă că pârâta nu ar fi respectat termenele contractuale în ceea ce priveşte aceste două livrabile sau că le-ar fi întocmit necorespunzător) şi condiţia referitoare la producerea unui prejudiciu (reclamanta a încasat de la beneficiarul final sumele cuvenite pentru documentele depuse; nu s-a făcut dovada că beneficiarul ar fi refuzat livrabilele întocmite de pârâtă, nu s-au depus la dosar livrabilele refăcute, în considerarea cărora reclamanta a efectuat cheltuielile invocate prin cererea de chemare în judecată, nu s-a probat că livrabilele refăcute, nu livrabilele întocmite de pârâtă, au fost aprobate de beneficiarul final).

Instanţa de prim control judiciar a ajuns la concluzia că neîntrunirea condiţiei referitoare la producerea unui prejudiciu constituie un impediment şi pentru atragerea răspunderii civile contractuale pentru neîndeplinirea de către pârâtă, a obligaţiei de a asigura prestarea serviciilor de către persoanele expres nominalizate prin contract.

Referitor la studiul de impact asupra mediului, s-a arătat că este întrunită condiţia referitoare la neîndeplinirea obligaţiei privind întocmirea documentului în termenul contractual, însă, potrivit art. 1517 din C. civ., reclamanta nu poate invoca această neexecutare, întrucât neexecutarea a fost cauzată de propria sa omisiune de a transmite documentele necesare întocmirii studiului, documente solicitate de pârâtă.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 1270, art. 1350, art. 1530, art. 1531 şi art. 1538 din C. civ.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că nu sunt proprii recursului şi nu reprezintă motive apte să ofere instanţei de recurs pârghiile unui control de legalitate.

Amintind recurentei că nu este suficientă enunţarea unei critici care reproduce dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte arată că invocarea aplicării greşite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar invocarea normei de drept material în mod punctual, dar şi reflectarea mecanismului său corect de aplicare ori interpretare şi modul în care instanţa de apel a înfrânt acest procedeu.

De aceea, o nemulţumire a recurentei legată de soluţia pronunţată, de modul în care instanţa de apel concluzionează asupra stării de fapt, considerând, în cele din urmă, asupra temeiniciei acţiunii, contestaţie care nu deduce instanţei de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă A. - Sucursala Bucureşti, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - Sucursala Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 1341 A din 16 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 decembrie 2021.