Recusal of judge: prior ruling in separate case with same parties not antepronouncement

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 04.04.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A.: anularea deciziei de sancţionare disciplinară nr. 682 din 22.03.2018; repunerea părţilor în situaţia anterioară datei de 22.03.2018; plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin sentinţa civilă nr. 2660 din 09.05.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la 19 august 2019, sub nr. x/2018.

Pe parcursul soluţionării apelului, la 23.01.2020, petentul A. a formulat cerere de recuzare a doamnei judecător C., membru al completului 29A AS-LM, pentru motivul prevăzut de dispoziţiile art. 42 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de recuzare a doamnei judecător C., preşedintele completului de judecată C29A, formulată de petentul A., în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2018

Împotriva încheierii din 4 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, recurentul A. a declarat recurs, la 23 august 2021, solicitând admiterea căii de atac şi anularea încheierii din 04.03.2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2018, casarea deciziei civile nr. 4558/25.11.2020 şi rejudecarea dosarului nr. x/2018 de către instanţa de apel, în conformitate cu prevederile art. 53 alin. (3) C. proc. civ.

În drept, recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susţinut că motivele respingerii cererii de recuzare legate de momentul depunerii acesteia sunt nelegale, instanţa de apel încălcând prevederile art. 44 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. care impuneau solicitarea recuzării de îndată, în raport cu data de 22.01.2020, respectiv anterior începerii dezbaterilor; or, respectarea prevederilor procesuale legale nu poate constitui motiv de respingere a cererii de recuzare.

O altă critică se referă la încălcarea art. 53 alin. (1) C. proc. civ., prin menţionarea eronată a termenului de recurs împotriva cererii de recuzare din data de 04.03.2020, ca fiind de 5 zile de la comunicarea acestei încheieri.

Or, recurentul consideră că nu a fost rezultatul unei erori, ci o acţiune nelegală deliberată, confirmată de decizia de amânare a cauzei din dosarul nr. x/2018 apel, până la soluţionarea recursului depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva acestei încheieri, în condiţiile în care completul de apel (C29A) avea obligaţia să aplice corect prevederile legale mai sus arătate; această nelegalitate a determinat depunerea prematură a recursului, care a fost respins în consecinţă.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea art. 50 alin. (1) C. proc. civ., întrucât cererea de recuzare a fost repartizată la acelaşi complet C29A/Secţia a VII-a de la Curtea de Apel Bucureşti, deşi potrivit dispoziţiilor legale menţionate, aceasta trebuia să fie soluţionată de un alt complet al instanţei respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat.

Se arată că, în speţă, cererea de recuzare a fost soluţionată de colegii de complet ai doamnei judecător C., împrejurare de natură să afecteze condiţia de imparţialitate, generându-se şi suspiciunea că instanţa de apel a urmărit în mod special păstrarea judecării apelului la acest complet de judecată.

Recurentul invocă motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., susţinând încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având ca efect încălcarea dreptului de acces la o instanţă independentă şi imparţială în dosarul de apel nr. x/2018, prevăzut de art. 6 alin. (1) C. proc. civ.

Consideră că instanţa de apel a reţinut eronat în considerentele încheierii de respingere a cererii de recuzare faptul că nu există nicio legătură între obiectele dosarelor nr. x/2011 şi nr. y/2018

Susţine că motivele de respingere a cererii de recuzare, legate de faptul că motivele de recuzare nu se referă la cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2018, încalcă prevederile art. 42 alin. (1) pct. l C. proc. civ. în condiţiile în care motivul principal al acestui apel îl reprezintă tocmai raportarea la sentinţa civilă nr. 2660/09.05.2019 a cărei soluţie se întemeiază pe considerentele doamnei judecător C. din hotărârea anterioară din dosarul nr. x/2011, respectiv sentinţa civilă nr. 11220/13.12.2013.

Astfel, recurentul arată că este încălcat un drept procesual fundamental prevăzut de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., respectiv de judecare a cauzei de către o instanţă de judecată obiectivă şi imparţială, în condiţiile în care doamna judecător C. nu poate decât să-şi reconfirme în mod subiectiv propriile concluzii formulate anterior în dosarul nr. x/2011.

Se mai arată faptul că, sentinţa nr. 2660/09.05.2019, atacată cu apel în prezenta cauză, se întemeiază pe considerentele doamnei judecător C. exprimate în sentinţa civilă nr. 11220/13.12.2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011, într-o cauză similară, cu aceleaşi părţi şi în care a fost supus judecăţii acelaşi drept ce a generat şi obiectul litigiului pendinte, şi anume dreptul de a ocupa postul corespunzător administrării sediului B. Splai, ocupat de altă persoană în temeiul sentinţei civile irevocabile nr. 7313/03.07.2015, în dosarul nr. x/2011, aspect reiterat şi în prezentul dosar, situaţie care se poate observa foarte clar din compararea celor 3 sentinţe civile existente la dosarul de apel nr. x/2018

Recurentul arată că situaţia prezentată este în mod evident de natură să afecteze obiectivitatea judecăţii cauzei, fiind o situaţie asemănătoare cu aceea de participare directă a doamnei judecător C. la soluţionarea dosarului nr. x/2018, atât la fond cât şi la apel.

Consideră că opiniile şi considerentele părtinitoare exprimate în sentinţa civilă nr. 11220/13.12.2011 au fost determinante pentru soluţia ce urma să se pronunţe în apel în prezentul dosar, aspect ce rezultă şi din istoricul desfăşurării judecăţii dosarului nr. x/2011 de către doamna judecător C..

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 11220/13.12.2011, doamna judecător C. s-a pronunţat în mod direct în sensul pierderii de către recurent a dreptului de a ocupa postul de la Sediul B. Splaiul Independentei nr. 15 Bloc 100, drept care a generat şi obiectul litigiului în prezentul dosar, rezultând astfel legătura directă cu soluţia în acest dosar.

La data pronunţării sentinţei civile nr. 11220/13.12.2013, doamna judecător C. cunoştea faptul că pe rolul Tribunalului Bucureşti şi la acelaşi complet de judecată C23, unde tot doamna judecător C. era preşedinte la acea dată, exista şi dosarul nr. x/2011, în stare de suspendare până la soluţionarea dosarului nr. x/2011 şi care avea ca obiect contestaţia deciziei de concediere nr. 701/15.12.2011, exact de pe postul menţionat anterior.

Mai mult, prin încheierea de respingere a cererii de recuzare (atacată cu prezentul recurs) sunt invocate considerentele doamnei judecător D. ca având autoritate de lucru judecat, în condiţiile în care această autoritate de lucru judecat invocată a fost infirmată anterior de Curtea de Apel Timişoara prin decizia civilă nr. 40/24.05.2016, lăsând să se întrevadă şi prin această încheiere soluţia ce urma să se dea în apel în dosarul nr. x/2018.

De asemenea, se poate observa că prin soluţia adoptată în dosarul nr. x/2011, doamna judecător C. a vizat încă de la început şi în mod direct stabilirea soluţiei şi în dosarul nr. x/2011 (pe care ar fi urmat să-l judece după repunerea acestuia pe rol), în sensul pierderii de către recurent a dreptului la reintegrarea pe post, drept ce a generat şi obiectul litigiului din dosarul nr. x/2018.

Lipsa caracterului obiectiv şi imparţial al doamnei judecător C. este generat atât de aspectele mai sus menţionate dar şi de suspiciunea generată de faptul că şi la dosarul anterior nr. x/2011 a solicitat retragerea doamnei judecător C. din completul de judecată tot în baza unor suspiciuni legate de lipsa de imparţialitate.

C. proc. civ. nu condiţionează şi nu precizează modul şi împrejurările în care se produce exprimarea opiniilor cu privire la soluţie, menţionând doar condiţia ca acestea să fie exprimate anterior pronunţării soluţiei.

Chiar dacă motivarea deciziei civile nr. 4558/2020 nu face obiectul prezentului recurs, aceasta se constituie în probă în ceea ce priveşte intenţia de favorizare a intimatei, confirmând lipsa de imparţialitate şi corectitudine în soluţionarea apelului în dosarul nr. x/2018.

Dacă ar fi intenţionat soluţionarea în mod corect a cauzei, doamna judecător C., din poziţia de preşedinte a completului de judecată, ar fi trebuit să lămurească falsurile reclamate, inclusiv în ceea ce priveşte eventualele aspecte penale (existenţa urmăririi penale faţă de mijloacele de probă ale intimatei).

Pentru a evita autoritatea de lucru judecat generată de dosarul nr. x/2018 pe care o recunoaşte (pag. 26, 27 decizia civilă) este precizat în mod fals intervalul de absenţe nemotivate specificat de 6 luni anterioare emiterii deciziei de concediere nr. 682/22.03.2018 (23.09.2017-22.03.2018) ca fiind intervalul 22.11.2017-22.03.2018, pentru a nu se suprapune cu intervalul 15.07.2016- 15.11.2017 ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte B. S.A. la 13 octombrie 2021 .

La 28 octombrie 2021, intimata-pârâtă a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 05 noiembrie 2021, iar recurentul a depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 21 iunie 2022, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că au posibilitatea de a depune un punct de vedere la raport, în termen de 10 zile de la efectuarea comunicării.

Recurentul a formulat un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 25 octombrie 2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul şi a stabilit termen pentru soluţionarea cauzei în şedinţa publică.

La 23 noiembrie 2022, recurentul a depus la dosarul cauzei precizări la cererea de recurs.

Analizând recursul de faţă, în temeiul motivelor invocate şi a normelor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevede faptul că, o hotărâre poate fi casată atunci când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Acest motiv de casare vizează nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la compunerea şi constituirea legală a instanţei, respectiv, în cauză, a instanţei care a judecat cererea de recuzare a preşedintelui completului desemnat să soluţioneze apelul recurentului îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 2660 din 09.05.2019, a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Potrivit art. 54 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, "apelurile se judecă în complet format din 2 judecători", iar potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. civ., "abţinerea sau recuzarea se soluţionează de un alt complet al instanţei respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine".

Prin raportare la aceste dispoziţii legale, instanţa supremă reţine că cererea de recuzare a fost soluţionată în complet de 2 judecători, din care nu a făcut parte şi judecătorul împotriva căruia a fost formulată cererea de recuzare, respectiv dna judecător C., critica recurentului fiind nefondată din acest punct de vedere.

În ce priveşte criticile recurentului privind compunerea completului de judecată care a soluţionat cererea de recuzare, instanţa supremă reţine că acestea pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Instanţa supremă reţine că cererea de recuzare este un incident procedural faţă de care prin C. proc. civ. sunt instituite reguli speciale în privinţa modalităţii de învestire a completului care soluţionează o atare cerere.

Astfel, art. 124 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte regula soluţionării incidentelor procedurale de instanţa în faţa căreia acestea se invocă, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În aceste condiţii, art. 50 alin. (1) C. proc. civ. prevede o excepţie de la regula instituită de art. 124 alin. (2) din acelaşi Cod, în sensul că abţinerea sau recuzarea se soluţionează de un alt complet al instanţei respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine.

În sprijinul concluziei prezentate, se cuvin a fi menţionate şi dispoziţiile art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/2015 din 17.12.2015, potrivit căruia, "În situaţia în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluţionarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă, pe materii, realizată cel puţin trimestrial."

Aşadar, din coroborarea dispoziţiilor C. proc. civ. şi a celor din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti mai sus amintite, reiese că, în situaţia în care sunt recuzaţi o parte a membrilor completului de judecată, completul care urmează a soluţiona un astfel de incident este constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliţi prin planificarea de permanenţă.

În speţa de faţă ne aflăm în această ipoteză, când cererea de recuzare se soluţionează de completul învestit, mai puţin judecătorul recuzat, întregit prin includerea judecătorului din planificarea de permanenţă, sens în care s-a întocmit procesul-verbal din 23.01.2020 de către preşedintele secţiei civile, critica recurentului fiind nefondată.

Înalta Curte remarcă şi împrejurarea că recurentul nu a înţeles să formuleze cerere de recuzare împotriva celor doi judecători ce au pronunţat încheierea atacată, astfel că, în lipsa unei asemenea cereri, aspectele invocate în recurs, privind o eventuală parţialitate a acestora în soluţionarea cauzei, nu mai pot fi aduse în discuţie în această fază procesuală, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

Critica recurentului, subscrisă motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căreia, prin respingerea ca prematură a cererii de recuzare s-ar fi încălcat dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., care impuneau solicitarea recuzării de îndată, în raport cu data de 22.01.2020, respectiv anterior începerii dezbaterilor, nu poate fi primită, fiind străină de considerentele şi de soluţia instanţei asupra cererii de recuzare.

Astfel, analizând încheierea atacată, se constată că cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva doamnei judecător C., membru al completului 29A AS-LM, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) C. proc. civ., a fost respinsă ca nefondată, iar nu ca prematur introdusă, instanţa reţinând faptul că, situaţia prezentată de petentul A. nu se încadrează în ipoteza reglementată de lege, nerezultând indicii cu privire la exprimarea anterioară de către judecătorul recuzat a părerii cu privire la soluţia ce va fi pronunţată în apel.

O altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., prin menţionarea eronată de către instanţă a termenului de recurs împotriva încheierii din 04.03.2020, ca fiind de 5 zile de la comunicarea acestei încheieri.

Critica este nefondată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Totodată, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În cauză, se reţine că, recursul declarat împotriva încheierii din 4 martie 2020, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins cererea de recuzare a doamnei judecător C., preşedintele completului de judecată nr. C29A, a fost formulat la data de 23 august 2021, în termen de 4 zile de la comunicarea deciziei civile nr. 4558/2020 din 25 noiembrie 2020 (com. la 19.08.2021, dosar apel), prin care s-a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2660 din 09.05.2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.

Prin urmare, raportat la textele normative mai sus evocate, instanţa supremă constată, pe de o parte, că prezentul recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a fost declarat în termenul legal prevăzut de art. 53 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, că recurentul nici nu ar fi putut invoca o vătămare produsă prin menţionarea greşită a termenului de recurs, întrucât termenul pentru declararea căii de atac este stabilit de lege, indiferent de menţiunile din dispozitivul încheierii.

Cu alte cuvinte, faptul că recurentul A. a mai declarat anterior, împotriva aceleiaşi încheieri, un recurs respins ca prematur introdus, nu justifică reţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât timp hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În speţă, recurentul a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că aceste critici nu se circumscriu motivului de casare indicat în mod expres de recurent, însă pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cauză, Înalta Curte apreciază că, în mod legal s-a respins cererea de recuzare a dnei judecător C., completul învestit cu soluţionarea acesteia reţinând în mod judicios că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Raţiunea dispoziţiilor legale privitoare la recuzare este aceea de a înlătura orice suspiciune asupra imparţialităţii care trebuie să guverneze obiectivitatea judecătorului învestit cu soluţionarea pricinii. Motivele de recuzare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocat de recurent, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală, a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică absenţa unei păreri preconcepute a judecătorului cu privire la litigiul respectiv, cerinţă exprimată şi în dreptul intern, la nivel constituţional, de prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi nu poate fi asigurată decât prin neparticiparea judecătorului la soluţionarea acelei cauze faţă de care există suspiciuni că nu ar da dovadă de obiectivitate.

Deşi prin instituţia juridică a recuzării s-a recunoscut părţii interesate dreptul de a cere ca judecătorul, despre care acesta apreciază că ar fi lipsit de obiectivitate, să fie înlăturat din complet, acest drept se valorifică în anumite limite, ce privesc cazurile strict determinate de lege.

Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ., judecătorul este incompatibil când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Din modul în care este redactat textul de lege rezultă cu claritate că judecătorul incompatibil poate fi recuzat pe acest motiv numai dacă şi-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare şi pronunţare, nu însă şi atunci când a soluţionat anterior un alt litigiu în care s-a pus în discuţie aceeaşi problemă de drept ca aceea din speţă sau când şi-a spus punctul de vedere cu privire la o problemă de drept înrudită cu cea din speţă. Textul legal vizează, aşadar, antepronunţarea judecătorului în speţa dedusă judecăţii, atunci când lasă de înţeles ce soluţie va da.

În acest context se reţine că, prin cererea de recuzare formulată în cauză, petentul A. a invocat faptul că dna judecător C. ar fi soluţionat anterior o cauză între aceleaşi părţi, cu elemente comune cu prezenta cauză, în care ar fi pronunţat sentinţa civilă nr. 11220/13.12.2013 a Tribunalului Bucureşti în dosarul x/2011, având ca obiect contestaţie decizie de sancţionare, iar o parte a considerentelor acelei hotărâri ar fi fost preluate integral în cuprinsul hotărârii apelate în prezentul dosar.

Înalta Curte constată că, în dosarul nr. x/2011 la care recurentul face referire, în care a fost emisă sentinţa civilă nr. 11220 din 13.12.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, având ca obiect contestaţie la decizia de sancţionare disciplinară nr. 494/14.09.2011 şi anularea adresei angajatorului nr. x/27.05.2011, completul din care a făcut parte doamna judecător C. a examinat, pe de o parte, legalitatea deciziei de sancţionare disciplinară emisă de angajatorul B., din perspectiva dispoziţiilor art. 252 Codul muncii, iar pe de altă parte, legalitatea modificării unilaterale a locului de muncă al reclamantului A.. În ce priveşte decizia de sancţionare disciplinară nr. 494/14.09.2014, aceasta a vizat faptul că, în luna august 2011, reclamantul A. nu a efectuat studiile şi analizele privind optimizarea consumului de utilităţi de la clădirea E. şi F. în termenul stabilit, ci a transmis doar materiale preluate de pe serverul unităţii, întocmite anterior şi cunoscute de conducerea direcţiei imobiliare şi a depus cu întârziere o analiză comparativă a preţurilor consumabilelor pentru clădirea E..

Din analiza lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că obiectul dosarului nr. x/2018 îl reprezintă contestaţie la decizia de sancţionare disciplinară nr. 683/22.03.2017, prin care s-a dispus concedierea pe motive disciplinare a reclamantului A., în baza art. 248 alin. (1) lit. e) din Codul muncii. Prin decizia de sancţionare disciplinară prin. 683/22.03.2017, emisă de acelaşi angajator B., s-au reţinut în sarcina salariatului A. abaterile disciplinare constând în absentarea nemotivată de la locul de muncă, respectiv responsabil tehnic imobil la sediul B. din Blocul 100, Splaiul Independenţei nr. 15, Bucureşti, în ultimele 6 luni anterioare emiterii deciziei de sancţionare disciplinară, precum şi cele constând în omisiunea de a-şi anunţa superiorii ierarhici/angajatorul personal (tel., email) sau prin intermediul unei alte persoane - coleg, membru al familiei, asupra imposibilităţii sale de a se prezenta la serviciu în toată această ultimă perioadă de 6 luni, fapte cu caracter continuat, săvârşite cu vinovăţie sub forma intenţiei directe.

Având în vedere faptul că obiectul dosarelor nr. x/2011 şi y/2018 este diferit, fiind cercetate decizii de sancţionare disciplinară diferite, în care s-au reţinut fapte diferite săvârşite de recurentul A., în calitate de angajat al B., în cauză nu se poate reţine că doamna judecător C. şi-a spus părerea, în concret, asupra legalităţii deciziei de concediere pe motive disciplinare nr. 683/22.03.2017, ce face obiectul dosarului nr. x/2018

Judecătorul împotriva căruia este formulată cerere de recuzare este prezumat a fi imparţial, până la proba contrarie.

Astfel, soluţionând cererea de recuzare, completul astfel învestit a reţinut în mod judicios faptul că nu se poate susţine că prin soluţionarea anterioara a unor cauze diferite, chiar şi admiţând faptul ca în mod incidental s-ar fi pus în discuţie dispoziţiile legale similare, aspecte faptice ori de procedură comune, magistratul şi-ar fi exprimat părerea cu privire la soluţia ce se va pronunţa în prezentul dosar pentru a fi incident cazul de incompatibilitate invocat.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a decis în sensul că simplul fapt pentru un judecător de a fi adoptat o anumită decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica în sine o bănuială de lipsă de imparţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei măsuri, după cum cunoaşterea dosarului de către judecător nu implică nicio prejudecată cu privire la imparţialitatea sa la momentul judecării. În acelaşi sens, aprecierea preliminară a datelor din dosar nu semnifică faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală. Ceea ce interesează este ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (Cauza Morel împotriva Franţei, Cauza Saraiva de Carvalho împotriva Portugaliei).

Împrejurarea că recurentul este nemulţumit de modul în care completul de judecată, din care a făcut parte şi magistratul recuzat prin prezenta cerere, a dezlegat, în cadrul dosarului anterior, chestiunea incidentală a funcţiei ocupate de recurent în cadrul angajatorului B., aspect pus în discuţie şi în dosarul nr. x/2018, nu îl îndreptăţeşte pe acesta să formuleze o cerere de recuzare întemeiată pe motiv de antepronunţare, după cum nu justifică nici suspiciunea acestuia cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorului recuzat şi nu poate conduce la concluzia că el trebuie înlăturat de la judecarea cauzei.

Totodată, Înalta Curte aminteşte faptul că nu poate analiza pe calea prezentului recurs legalitatea soluţiei adoptate de instanţa de apel cu privire la fondul litigiului ci doar dacă situaţia invocată ca motiv de recuzare se încadrează în cazul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ. pentru a conduce la admiterea cererii de recuzare. Eventuala nemulţumire a recurentului cu privire la modul de soluţionare a cauzei sau cu privire la dispoziţiile completului de judecată poate face obiectul unor critici formulate în cadrul căilor de atac reglementate de lege împotriva hotărârilor sau încheierilor pronunţate de judecător, ele neputând fi analizate în cadrul unei cereri de recuzare, cu atât mai puţin în cadrul prezentului recurs ce vizează soluţia dată cererii de recuzare formulate de petent.

Pentru a justifica admiterea cererii de recuzare întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., recurentul ar fi trebuit să invoce şi să demonstreze faptul că, pe parcursul procesului, mai înainte de încheierea dezbaterilor şi pronunţarea hotărârii, judecătorul recuzat a exprimat opinii sau a avut o atitudine concretă din care să se poată deduce faptul că urmează să pronunţe o anumită soluţie, numai o astfel de situaţie fiind de natură să nască îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului. Or, acest lucru în speţă nu s-a întâmplat, împrejurarea invocată de recurent, respectiv soluţionarea anterioară a unei cauze similare necircumscriindu-se cazului de incompatibilitate în discuţie.

Pe de altă parte, este de notat şi aspectul că cererea de recuzare a fost formulată la un moment în care, în cauză, fusese urmată şi finalizată procedura prealabilă de regularizare a dosarului de apel, nefiind efectuat niciun alt act de procedură sau dispusă vreo măsură de către instanţă, or, dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. implică existenţa unui element concret în funcţie de care să se poată aprecia că judecătorul recuzat s-a antepronunţat şi că, astfel, a lăsat să se întrevadă soluţia pe care urmează să o adopte în cauză.

Nu în ultimul rând, aşa cum s-a reţinut prin încheierea recurată, constatarea incidenţei autorităţii de lucru judecat, fie sub aspectul efectului negativ, fie sub aspectul efectului său pozitiv, nu atrage incompatibilitatea judecătorului, constatarea autorităţii de lucru judecat fiind obligatorie şi nemaiputându-se statua, cu putere de apreciere, asupra unei chestiuni tranşate anterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Cât priveşte celelalte aspecte invocate de recurent prin cererea de recurs referitoare la judecata dosarului nr. x/2011 şi dosarului nr. x/2011, Înalta Curte constată că ele nu pot face obiect de analiză pentru instanţa de control judiciar întrucât, pe de o parte, nu au legătură cu antepronunţarea, ca motiv de incompatibilitate a unui judecător iar, pe de altă parte, acestea sunt chestiuni noi, invocate pentru prima dată în recurs, contrar dispoziţiilor art. 478 C. proc. civ., aplicabile şi în recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nu au fost încălcate garanţiile oferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, preluate de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., privind dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege, întrucât recurentul nu a dovedit în mod obiectiv că există elemente care să dea naştere temerilor privind lipsa de imparţialitate a judecătorului a cărui recuzare s-a solicitat.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 4 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 4 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2022.