Restitution of payments made for a third party's debt: Inapplicability of undue payment due to lack of error and absence of personal obligation

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI. Cadrul procesual

I.1. Obiectul cererii, temeiul de drept.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 03 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. şi Societatea "C." S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei B. S.R.L. la restituirea sumei de 3.633.749,31 RON.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 64 din Legea 85/2014, coroborat cu art. 192 şi urm. din C. proc. civ., art. 1341 C. civ., art. 77 din Legea nr. 86/2006.

Prin întâmpinare, pârâta Societatea "B.." S.R.L. a solicitat suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., considerând că dezlegarea cauzei depinde, în mod esenţial, de soluţia ce se va pronunţa în acel dosar.

Pe cale de excepţie, a invocat excepţia lipsei calităţii procesul- pasive a reclamantei, având în vedere că Societatea "A." nu este titularul eventualului drept subiectiv de a obţine restituirea sumei de 3.633.749,31 RON cu titlu de plată nedatorată.

De asemenea, a invocat şi excepţia inadmisibilităţii, având în vedere că problema dreptului A. de a obţine restituirea sumei de 3.633.749,31 RON de la B. a fost tranşată prin sentinţa civilă nr. 222/2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2017, hotărârea bucurându-se de autoritate de lucru judecat, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de sedinţă din 01.11.2018 instanţa, în baza art. 413 C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, iar prin încheierea de şedinţă din 28.01.2019 s-a dispus repunerea cauzei pe rol.

I.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 859 pronunţată la data de 12 iunie 2019, în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar D.., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi intervenienta C. S.A. - prin lichidator judiciar E., ca neîntemeiată; a luat act că intervenienta C. S.A. nu are pretenţii proprii faţă de pârâta B. S.A. şi a fost obligată pârâta B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 28.254,79 RON, reprezentând onorariu de avocat şi taxa judiciară de timbru.

I.3. Soluţia instanţei de apel. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 276, pronunţată la data de 20 iulie 2021, în dosarul nr. x/2018, a respins apelul principal formulat de A. S.R.L. Bucureşti, prin lichidator D. împotriva sentinţei nr. 859 din 12 iunie 2019, pronunţate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-intervenientă C. S.A. Periş - prin lichidator judiciar E..ca nefondat; a respins apelul principal formulat de B. S.R.L. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 859 din 12 iunie 2019, pronunţate de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-intervenientă C. S.A. Periş - prin lichidator judiciar E., ca inadmisibil şi a respins apelul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. Bucureşti, prin lichidator D.., ca inadmisibil.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta Societatea "A." S.R.L. - prin lichidator judiciar "D." S.P.R.L. Bucureşti, solicitând, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în tot a deciziei recurate, ca fiind nelegală, şi rejudecând: admiterea apelului său, astfel cum a fost formulat şi obligarea pârâtei B. S.R.L. la restituirea sumei de 3.633.749,31 RON către A. S.R.L..

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.., recurenta- reclamantă a relevat situaţia în fapt a cauzei şi în dezvoltarea motivelor de recurs, a invocat, în esenţă, următoarele:

Plecând de la aspecte teoretice şi doctrinare, şi evocând practica judiciară privitor la incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.., şi jurisprudenţei CEDO în materie, recurenta-reclamantă susţine că, în prezenta cauză, conduita procedurală adoptată de către instanţa de apel nu răspunde exigenţelor impuse de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei, motiv pentru care apreciază că hotărârea atacată nu poate fi asimilată unui act echitabil de justiţie.

În ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a susţinut că în mod nejustificat instanţa de apel a restrâns aplicarea dispoziţiilor art. 1341 C. civ., contrar aspectelor reţinute de către aceasta, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text:

* cu privire la condiţia existenţei unei plăţi în sens obiectiv: noţiunea de plata reprezintă executarea în natură a unei obligaţii care are ca obiect o prestaţie pozitivă, ce poate fi de a da sau a face, conform art. 1469 alin. (2) C. civ. şi arată recurenta că, aceasta, în calitate de administrator special al C. S.A., a efectuat în perioada martie- octombrie 2014 plăţi din contul său personal către numita B. S.R.L., în numele şi pe seama C. S.A., tocmai pentru a susţine procedura de reorganizare a acesteia din urmă şi în considerarea datoriilor pe care aceasta le avea faţă de intimata B. S.R.L..

Menţionează faptul că aceste plăţi nu au fost niciodată datorate de către ea, între A. S.R.L. şi B. S.R.L. neexistând vreun contract încheiat.

* cu privire la condiţia inexistenţei datoriei a cărei stingere se urmăreşte: susţine că şi această condiţie este îndeplinită în prezenta speţă, întrucât, recurenta nu datorează şi nu a datorat în mod personal nicio sumă de bani către intimata B. S.R.L., neexistând niciun contract încheiat între părti sau vreun alt raport obligational de orice natură. Cea care a încheiat un contract cu B. S.R.L. este C. S.A., iar nu recurenta, A. S.R.L. deţinând doar calitatea de administrator special al C. S.A., nu şi pe cea de parte a contractului încheiat între cele două societăţi. Sumele achitate către B. S.R.L. au reprezentat sume de bani din contul personal al recurentei, iar nu din contul unic de lichidare al societăţii debitoarei C. S.A..

* în dezvoltarea aspectelor privind relativitatea condiţiei erorii în ceea ce priveşte plata nedatorată, recurenta-reclamantă a arătat, contrar aspectelor reţinute de către instanţa de apel, că s-a aflat în eroare la momentul plăţii efectuate în numele şi pe seama debitoarei C. S.A., întrucât, aşa cum instanţa de fond în soluţionarea dosarului nr. x/2017 a reţinut, acea plată nu trebuia efectuată de către recurentă, fiind nulă.

În aceste condiţii, apreciază că este mai mult decât evident faptul că a existat o eroare cu privire la plată încă de la momentul plăţii pe care recurenta a efectuat-o, având în vedere faptul că a apreciat că administratorul judiciar al debitoarei C. S.A. i-a solicitat tocmai să facă astfel de plăţi în numele şi pe seama debitoarei C. S.A..

Pe cale de consecinţă, contrar aspectelor reţinute de către instanţa de apel, apreciază că toate condiţiile privind plata nedatorată sunt indeplinite în cauză, având dreptul al restituirea sumelor avansate către intimată, în numele şi pe seama C. S.A..

De asemenea, contrar aspectelor reţinute de către instanţa de apel, recurenta consideră că repunerea părţilor în situaţia anterioară trebuie analizată şi prin raportare la situaţia de fapt concretă şi ţinând cont de efectele produse de sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 46 din Legea nr. 85/2006.

În cazul în care actul juridic a fost executat, în tot sau în parte, până în momentul declarării nulităţii, aplicarea nulităţii înseamnă desfiinţarea retroactivă a actului juridic, precum şi restituirea, reciprocă sau, după caz, unilaterală, a prestaţiilor efectuate în temeiul acelui act, conform principiului restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integrum).

Aşadar, o acţiune promovată în baza art. 46 din Legea nr. 85/2006 nu poate, în esenţa ei, să fie numai o acţiune în constatarea unui drept, întrucât, prin raportul cauză ~ efect (nulitatea - repunerea părţilor în situaţia anterioară), se solicită şi realizarea dreptului, respectiv, întoarcerea prestaţiilor.

Or, având în vedere aspectele de fapt şi de drept prezentate anterior, recurenta-reclamantă apreciază că este mai mult decât evident faptul că repunerea părţilor în situaţia anterioară este consecinţa evidentă şi legală a constatării unei nulităţi, nefiind la latitudinea părţilor de a solicita sau chiar de a accepta o astfel de repunere în situaţia anterioară.

Astfel, având în vedere faptul că plata efectuată de către aceasta către B. S.A. este o plată nedatorată, fiind anulată prin sentinţa civila nr. 222/18.01.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a-VII-a civilă, recurenta apreciază că în mod vădit nelegal instanţa de apel a considerat faptul că nu poate opera repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Mai arată că aceste plăţi au fost, de asemenea, anulate prin sentinţa civilă nr. 3039/17.05.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2017, înţelegând să formuleze o acţiune în pretenţii împotriva F. S.A. - fosta G., întemeiată tot pe dispoziţiile art. 1341 din Noul C. civ., care reglementează plata nedatorată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.09.2019, pronunatată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, instanţa a admis cererea de chemare în judecată formulată de către aceasta, dispunând astfel:" Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 150.192.32 RON, reprezentând operaţiuni de plată efectuate de către reclamantă în numele C. S.A.. în perioada octombrie 2013 - martie 2014, anulate prin sentinţa civilă nr. 3039/17.05.2018 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2017."

Cu alte cuvinte, arată recurenta, prin încheierea de şedinţă antemenţionată, instanţa de judecată a recunoscut dreptul său de a-şi recupera sumele achitate din contul personal în numele şi pe seama C. S.A., după cum şi în prezenta cauză, sumele avansate de către ea, către B. S.R.L. nu au fost vreodată datorate, impunându-se astfel restituirea acestora.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 17.01.2022, sub nr. x/2018.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Societatea "B." S.R.L. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 28 martie 2022, prin care, în principal, pe cale de excepţie a invocat nulitatea recursului, arătând că strategia procesuală a A., de reluare mutatis mutandis a apărărilor indicate la fondul cauzei şi în etapa apelului, fără a critica motivat în fapt şi în drept hotărârea atacată şi de a nu arăta motivele pentru care consideră că decizia recurată este nemotivată, atrage, în mod evident, sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.., cu consecinţa anulării recursului.

În subsidiar, în măsura în care se va respinge excepţia nulităţii recursului, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate, ca temeinică şi legală; cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului recurs.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 16 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi. Părţile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 20 octombrie 2022, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, de către intimata- pârâtă Societatea "B." S.R.L., iar recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 09 februarie 2023, cu citarea părţilor, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate a hotărârii prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., primul invocat de către recurentă, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât şi existenţa unor considerente contradictorii sau care nu au nici o legătură cu cauza; viciile motivării unei hotărâri pot fi variate, însă, în cele din urmă alcătuiesc trei mari categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă/contradictorie, motivarea insuficientă.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de acest text, recurenta- reclamantă a susţinut că hotărârea pronunţată de către instanţa de apel nu cuprinde motivele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei, motiv pentru care apreciază că această hotărâre nu poate fi asimilată unui act echitabil de justiţie.

Înalta Curte reţine că aceste critici formulate de recurenta- reclamantă sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Pe de o parte, se reţine că, deşi invocă o nemotivare a hotărârii, recurenta-reclamantă nu arată, astfel, în concret, ce anume reproşează instanţei de apel în ce priveşte hotărârea sa, în sensul textului de nelegalitate invocat, nu menţionează care sunt argumentele sale pentru care consideră că decizia recurată nu este motivată, ci se limitează doar la a susţine că hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei- deci, motivul de recurs invocat nu este dezvoltat.

Pe de altă parte, contrar susţinerii recurentei-reclamante, hotărârea instanţei de apel este motivată în conformitate cu standardul de calitate instituit de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind enunţate cu claritate atât situaţia de fapt reţinută în cauză, pe baza probatoriului administrat, normele legale incidente, cât şi modul de aplicare a legii la situaţia de fapt determinată; astfel, hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei.

Înalta Curte mai reţine că au fost analizate şi s-a răspuns tuturor argumentelor principale invocate de părţi, iar considerentele sunt formulate şi structurate coerent, de natură a susţine concluzia şi raţionamentul instanţei, încât, hotărârea recurată respectă condiţiile impuse de art. 425 din C. proc. civ., fiind clară, precisă şi coerentă.

Contrar celor menţionate în cererea de recurs, se constată din lecturarea considerentelor deciziei că aceasta conţine raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel care a condus la pronunţarea hotărârii, fără a se putea pretinde în mod valid că acest raţionament ar fi o preluare fidelă a apărărilor intimatei- pârâte.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a analizat toate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă prin cererea de apel, pe care le-a înlăturat motivat, prin indicarea textelor de lege incidente speţei, precum şi a modului în care, potrivit instanţei, acestea trebuie interpretate şi aplicate.

De altfel, prin hotărâre nu se impun a fi analizate toate argumentele părţilor, invocate în susţinerea fiecărei critici de nelegalitate, în parte şi, chiar şi o atare analiză, nu este de natură a atrage casarea hotărârii, aplicarea dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. nefiind de natură a impune instanţei analiza separată a tuturor acestor argumente, ci doar a celor care prezintă relevanţă în dezlegarea fondului cauzei. Motivarea nu poate avea semnificaţia unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere/critică din calea de atac, fiind unanim recunoscut aspectul potrivit cu care, motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci una de conţinut, de substanţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că decizia recurată a respectat exigenţele impuse de norma legală de la art. 425 C. proc. civ. privind conţinutul unei hotărâri judecătoreşti, argumentele relevante au fost analizate de instanţa de apel, care, în urma expunerii lor, a prezentat propriul raţionament în baza căruia a adoptat soluţia recurată, iar hotărârea astfel pronunţată cuprinde motivele de fapt şi de drept, astfel că, nu sunt incidente, din această perspectivă, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., motivul de recurs invocat nefiind fondat.

Înalta Curte apreciază ca nefondat şi cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la cererea în restituirea plăţii nedatorate, se reţine că acest izvor de obligaţii este reglementat de art. 1341 C. civ., conform căruia, în toate cazurile în care, din eroare, se efectuează o plată nedatorată, această împrejurare naşte, în sarcina celui care a primit plata, obligaţia de a o restitui.

Instituţia pleacă de la principiul elementar potrivit căruia, cel care plăteşte fără a datora, are dreptul la restituire, şi se referă nu doar la plata unei sume de bani, ci şi efectuarea oricărei alte prestaţii, iar acest fapt juridic licit naşte în sarcina celui care a primit plata, obligaţia de a o restitui şi, corespunzător, în favoarea celui care a efectuat prestaţia, dreptul de a cere restituirea acesteia, prin intermediul acţiunii în repetiţiune, ce are ca scop restituirea plăţii conform dispoziţiilor generale referitoare la restituirea prestaţiilor, cuprinse în art. 1635- 1649 C. civ.

Condiţiile plăţii nedatorate sunt explicit conţinute de art. 1341 C. civ., care prevăd că cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire, nefiind supus restituirii ceea ce s-a plătit cu titlu de liberalitate sau gestiune de afaceri şi prezumându-se, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenţia de a stinge o datorie proprie.

Aşadar, plata nedatorată reprezintă un fapt juridic licit şi voluntar, care constă în executarea de către o persoană numită solvens, în principiu, din eroare, a unei prestaţii la care nu era obligată şi fără intenţia de a plăti datoria altuia.

Într-o primă critică de recurs, circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că, în cauză, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1341 C. civ.

Astfel, cu privire la condiţia existenţei unei plăţi, în sens obiectiv, recurenta a arătat că aceasta, în calitate de administrator special al Societăţii "C." S.A., a efectuat în perioada martie - octombrie 2014 plăţi din contul personal către intimata- pârâtă Societatea "B." S.R.L. în numele şi pe seama Societăţii "C." S.A., în considerarea datoriilor pe care aceasta le avea faţă de B..

Susţinerea recurentei- reclamante este nefondată.

În primul rând, aşa cum textul art. 1341 alin. (3) C. civ. prevede, "(3) Se prezumă, până la proba contrară, că plata s-a făcut cu intenţia de a stinge o datorie proprie".

Aşa fiind, plata pretins nedatorată trebuie să fie făcută pentru a stinge o datorie proprie, şi nu datoria altuia.

Or, aşa cum însăşi recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar D.. recunoaşte, inclusiv prin recursul formulat, în realitate, suma de 3.633.749,31 RON a fost achitată de către aceasta, în numele şi pe seama C. S.A., pentru executarea obligaţiei contractuale de plată a preţului asumată de aceasta din urmă prin contractul de vânzare- cumpărare nr. x/05.03.2014.

Ca atare, recurenta- reclamantă nu a avut, la momentul plăţii, intenţia de a stinge o datorie proprie, ci o datorie a C. S.A., chiar şi în calitate de administrator special al acesteia, aşa cum se arată, deci, a efectuat o plată pentru altul şi pentru a stinge datoria altuia, iar nu o datorie proprie (solvendi gratia), aşa cum prevede textul.

În speţă, nu este îndeplinită nici condiţia ca datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe.

Datoria a cărei stingere s-a urmărit prin operaţiunile de plată anulate (obligaţia C. de a achita către B. preţul datorat în baza contractului de vânzare- cumpărare, există în continuare şi este perfect valabilă, cât timp prin menţionata sentinţă, nr. 222/2018, s-a dispus doar constatarea nulităţii operaţiunilor de plată, nu şi a contractului de vânzare- cumpărare.

Aşa fiind, contrar susţinerilor recurentei- reclamante, condiţia existenţei unei plăţi nedatorate nu este îndeplinită în cauză.

Aspectele susţinute de recurentă, privitoare la relativitatea condiţiei erorii în ceea ce priveşte plata nedatorată, inclusiv, susţinerea că s-a aflat în eroare la momentul plăţii efectuate în numele şi pe seama C. S.A., întrucât acea plată nu trebuia efectuată, fiind nulă, aşa cum a constatat instanţa, sunt nefondate.

În primul rând, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, operaţiunile denumite de plată, totalizând suma de 3.633.749,31 RON efectuate în perioada martie- octombrie 2014 de A. S.R.L. (recurentă-reclamantă în cauza de faţă, s.n.), în numele debitoarei C. S.A. către B. S.R.L., au fost anulate de către instanţă în lipsa acordului şi aprobării administratorului judiciar, constatându-se, astfel, a fi încălcate prevederile art. 46, coroborat cu art. 49 din Legea nr. 85/2016, şi nu pe motiv că acea plată nu trebuia efectuată de către recurenta-reclamantă, cum nefondat pretinde aceasta prin recurs.

În al doilea rând, în niciun caz nu se poate pretinde că s-a aflat în eroare la momentul plăţii.

Pe lângă aspectul că se supun spre analiză elemente de fapt ale cauzei şi apreciere a probatoriilor atunci când afirmă existenţa erorii în care s-a aflat, recurenta-reclamantă însăşi afirmă că a efectuat plăţile în considerarea datoriilor pe care C. S.A. le avea faţă de B. S.R.L.

Recurenta-reclamantă a cunoscut pentru ce anume a efectuat plata, deci, nu s-a aflat în eroare, fiind în deplină cunoştinţă că va plăti pentru a stinge o datorie a intimatei-pârâte C. S.A., al cărei administrator special era.

Societatea recurentă- reclamantă A. S.R.L. nu a avut, în niciun moment, reprezentarea faptului că ar fi debitorul obligaţiei de plată a preţului în baza contractului de vânzare-cumpărare, ci, aşa cum însăşi a afirmat, a efectuat plata sumei de 3.633.749,31 RON pe care o datora C. S.A.

Cât timp în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile plăţii nedatorate, recurenta- reclamantă A. nu are dreptul la restituirea sumei achitate către intimata-pârâtă B. S.R.L., în numele şi pe seama C. în baza operaţiunilor de plată anulate, decizia recurată fiind legală şi sub acest aspect.

În fine, şi în ce priveşte susţinerea recurentei că ar fi mai mult decât evident faptul că repunerea părţilor în situaţia anterioară este consecinţa evidentă şi legală a constatării unei nulităţi, nefiind la latitudinea părţilor de a solicita ori a accepta o astfel de repunere în situaţia anterioară, Înalta Curte constată legalitatea hotărârii instanţei de apel, cât timp Societatea "A." S.R.L. nu a fost parte a raportului juridic în temeiul căruia a fost făcută plata.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă, cu consecinţa respingerii prezentului recurs, ca nefondat.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă Societatea "B." S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.645,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar D. împotriva deciziei nr. 276 din 20 iulie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta- reclamantă să plătească intimatei- pârâte B. S.R.L. suma de 17.645,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2023.