Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 265/2023 AI generated

Recourse annulled for failure to substantiate illegality grounds in civil damages for bodily injury

Case Number Decizia nr. 265/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the civil appeal (recurs) filed by the claimants against a Court of Appeal decision, thereby leaving the appellate ruling in force, where the defendants prevailed in the procedural dispute regarding the admissibility of the extraordinary appeal. The underlying civil case concerned a claim for moral and material damages arising from a road traffic accident, where the appellate court had partially increased the moral damages awarded to two victims compared to the first-instance judgment; the claimants challenged this reduction, arguing the appellate court's defective evaluation of medical evidence and violation of the principle of full reparation, while also newly requesting statutory interest from the date of the tort. The Supreme Court held that the appeal was void under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure because the claimants failed to properly develop the grounds of illegality required by Article 488(1), merely reiterating factual dissatisfaction with the quantum of damages and raising new claims (interest) that had not been considered by the lower courts, thus failing to establish a specific legal error rather than merely contesting the merit of the decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 1387 C. civ, art. 1523 C. civ, art. 1535 C. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ; Recourse annulled for failure to substantiate illegality grounds in civil damages for bodily injury: Intimata-pârâtă F. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de recurs şi excepţia nulităţii recuresului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia.

Keywords

AI generated
damages from traffic accident civil judgment grounds for cassation medical evidence quantum of moral damages factual grounds

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 august 2018 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanţii A., B., C. şi D. prin reprezentant legal C., în contradictoriu cu pârâta F. S.A. şi cu intervenientul forţat G., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume, cu titlu de daune morale şi materiale: 150.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru reclamantul D., prin reprezentant legal C.; 80.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru reclamanta C.; 30.000 euro, în echivalentul RON la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru reclamantul A.; suma de 30.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru reclamantul B.; suma de 20.000 Iei cu titlu de daune materiale în favoarea reclamanţilor, reprezentând cheltuieli ocazionate de tratamentele medicamentoase, transport etc.

Prin sentinţa civilă nr. 464 din 12 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., prin reprezentant legal C., în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A..

A fost obligată pârâta la plata către reclamanta C. a sumei de 5000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2621 RON, cu titlu de daune materiale.

S-a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel reclamanţii C. şi D., prin reprezentant legal C., prin care au solicitat admiterea apelului, iar, în rejudecare, admiterea acţiunii introductive, astfel cum a fost formulată.

Prin decizia civilă nr. 1470 din 22 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanţii-reclamanţi D. prin reprezentant legal C. şi C., în contradictoriu cu intimata-pârâta F. S.A., cu intimatul-intervenient G. şi cu intimaţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 464 din 12 februarie 2021 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantul D. a sumei de 10.000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale şi a fost obligată pârâta la plata către reclamanta C. a sumei de 8000 euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Reclamanţii D. prin reprezentant legal C. şi C. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1470 din 22 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pcţ. 8 C. proc. civ.

In argumentarea cererii de recurs, se susţine, în esenţă, că instanţa de apel a evaluat defectuos concluziile raportului de expertiză medico-legală şi suplimentului, precum şi actele medicale enumerate depuse în probaţiune de către reclamanţi, cu consecinţa aplicării greşite a normelor de drept material, şi a evaluat defectuos situaţia de fapt ulterioară ilicitului delictual, cu consecinţa greşitei aplicări a legii materiale; nesocotind, totodată, aprecierile doctrinare relevante cu consecinţa nelegalităţii hotărârii recurate.

Astfel, procedând în acest fel, instanţa a încălcat dispoziţiile privind răspunderea delictuală ce obligă la repararea integrală a prejudiciului.

Se arată că instanţa de apel a apreciat că, deşi sunt produse consecinţe de sănătate asupra victimelor, nu poate compensa toate traumele psihice suportate de victima accidentului.

Recurenţii-reclamanţi nu doar că au încercat dureri fizice 165 zile (minorul), 45 zile (C.), dar au rămas cu afecţiuni ce s-au agravat fiind necesare alte intervenţii chirurgicale, probleme de sănătate ce persistă şi astăzi şi determină prin caracterul permanent o durere psihică constantă şi iremediabilă.

Astfel, instanţa de apel nu reţine prejudiciul estetic grav şi permanent şi minimizează trauma recurenţilor-reclamanţi.

În atare situaţie, aprecierea globală a prejudiciului încercat contravine petitului cererii de chemare în judecată, fiind expresia unei aplicări greşite a dreptului material în soluţionarea acţiunii civile, contravine doctrinei de referinţă în materia teoriei generale a obligaţiilor; nu răspunde imperativului reparării integrale a prejudiciului.

Totodată, susţin recurenţii, greşita apreciere a probatoriu, a condus la greşita aplicare a normelor de drept material.

În opinia recurenţilor, date fiind multitudinea de acte medicale şi intervenţii suferite în special de către minorul E., în cauză se impune efectuarea unei expertize medico-legale care să concluzioneze afecţiunile medicale dobândite de către minor, ca urmare a traumelor suferite în urma evenimentului rutier din data de 6.11.2017; cât şi realizarea unui raport de evaluare psihologică, care să concluzioneze în mod corect şi obiect suferinţele/start post traumatice prin care au trecut recurenţii reclamanţi (existenţa sau nu a depresiei, stresul resimţit de către părţi, modificarea modului de viaţă sub aspect personal, familial, profesional şi social, trauma eventualelor operaţii ulterioare).

Refuzul reparării integrale a prejudiciului apare ca o sancţiune aplicată celui îndreptăţit să pretindă. Instanţa de apel recunoaşte că se impune majorarea acordării de daune victimelor, (recurenţilor-reclamanţi), însă recunoaşte, totodată, că nu poate compensa toate traumele psihice ale victimelor.

Greşita aplicare a legii intervine prin valorizarea, sub aspect normativ, a unor acte administrative emise de unităţile spitaliceşti.

Atunci când plata despăgubirilor nu se realizează benevol, prin tranzacţie, de către asigurător, aceste despăgubiri sunt solicitate prin intermediul instanţei civile.

În atare cauză, despăgubirile se acordă de către instanţă, care va dispune asupra cuantumului lor conform legii, astfel încât să se realizeze acoperirea integrală a prejudiciului.

Practica judiciară vizează hotărâri unde s-a arătat că pentru situaţii de vătămare corporală s-au acordat sume mai mari decât cele cu care recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa.

Precizează că prin cererea de recurs înţeleg să solicite câtimea corespunzătoare dobânzii legale penalizatoare, cu începere de la data comiterii ilicitului delictual (n.n. - 6.11.2017), având în vedere că partea poate să ceară majorări chiar în calea de atac în care se află.

Se invocă dispoziţiile art. 1387 C. civ., art. 1523 C. civ., art. 1535 C. civ.

Recurenţii solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Intimata-pârâtă F. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de recurs şi excepţia nulităţii recuresului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia.

Prin încheierea de şedinţă din 16 noiembrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; nicuna dintre părţi nu a depus punct de vedere.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 8 februarie 2023.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. F. S.A., prin întâmpinare, pe care a respins-o având în vedere că cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

Apoi, Înalta Curte, luând în analiză, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

In speţă, se apreciază că recurenţii-reclamanţi au indicat formal motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aceştia s-au rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

In motivarea recursului, reclamanţii s-au rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la soluţia de neacordarea daunelor morale în cuantumul solicitat, cu referire la criteriile de stabilire a cuantumului daunelor morale în raport cu materialul probatoriu administrat în cauză, aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanţa de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, în raport de circumstanţele cauzei, cuantumul daunelor.

Se observă că recurenţii au relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând doar aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

Aşa fiind, aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii şi solicitarea recurenţilor de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenţii-reclamanţi, reiterarea unor situaţii de fapt, trimiterile la doctrina şi jurisprudenţa în materie, în lipsa unei argumentaţii în drept care sa situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Totodată, se constată că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc consideraţii cu privire la modalitatea în care instanţa de apel a justificat întinderea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, ci aprecieri generale legate de impactul pe care 1-a avut accidentul rutier asupra recurenţilor şi de finalitatea pe care trebuie să o aibă compensaţiile morale în asemenea cazuri.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Nu în ultimul rând, prin intermediul recursului, se constată că recurenţii-reclamanţi solicită pentru prima dată obligarea pârâtului la plata dobânzii legale de la data ilicitului delictual (6 noiembrie 2017), cu referire la art. 1387 C. civ., art. 1523 C. civ., art. 1535 C. civ., aceste aspecte fiind invocate însă omisso medio, nefacand obiectul susţinerilor părţilor sau ale verificărilor realizate de instanţele de fond, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiile 488 alin. (2) din C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului reclamanţilor, invocată de pârâta S.C. F. S.A., prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C. şi D. PRIN REPREZENTNT LEGAL C. împotriva deciziei civile nr. 1470 din 22 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2023.