Railway signalization restitution claim annulled for nullity of appeal due to formal grounds

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub număr de dosar x/2017, la data de 31.05.2017, reclamanta societatea RC-CF TRANS S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. CFR S.A., a solicitat, în principal, obligarea acesteia la restituirea a patru sisteme de semnalizare automată la trecerea la nivel cu calea ferată, evaluate provizoriu la 250.000 RON având următoarele caracteristici: instalaţie LX tip A. montată pe secţia de circulaţie Timişoara EST-Radna, km 11+324 loc. GIARMATA, împreună cu toate piesele şi accesoriile sistemului necesare funcţionarii acestuia; instalaţie SAT tip A., montată pe secţia de circulaţie Roşiori-Turnu Măgurele km 238+288, împreună cu toate piesele şi accesoriile sistemului necesare funcţionarii acestuia; instalaţie SAT tip A. montat pe secţia de circulaţie Roşiori-Turnu Măgurele km 239+168 montat pe linia Turnu Măgurele -Alexandria, împreună cu toate piesele şi accesoriile sistemului necesare funcţionarii acestuia; instalaţie SAT tip A. montat pe secţia de circulaţie Roşiori-Turnu Măgurele km 196+981 montat la Roşiori, împreună cu toate piesele şi accesoriile sistemului necesare funcţionării acestuia.

În subsidiar, în situaţia în care aceste bunuri nu se mai regăsesc la pârâtă, a solicitat obligarea acesteia la plata contravalorii lor, actualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii, începând cu data reţinerii bunurilor, precum şi la plata de daune-interese pentru lipsa de folosinţă, evaluate provizoriu la 100.000 RON, actualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective, începând de la aceeaşi dată a reţinerii bunurilor, până la executarea în natură a obligaţiei şi la plata daunelor moratorii de 50 RON/zi, actualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective, de la momentul reţinerii bunurilor şi până la executarea în natură a obligaţiilor; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 61/C din 11 martie 2021, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta RC-CF TRANS S.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A.

Prin decizia civilă nr. 1140/Ap din 06 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta RC-CF TRANS S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 61/C din 11 martie 2021, pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susţinerea recursului, un prim motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţinând că instanţa de apel nu a făcut referire, nici măcar trunchiat, la argumentele sale invocate în apel.

Mai susţine recurenta-reclamantă că, prin omisiunea instanţei de apel de a analiza toate probele şi apărările expuse, au fost încălcate dispoziţiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă arată că, prin evidenţierea lipsurilor deciziei recurate, înţelege să invoce incidenţa hotărârii C.E.D.O. Albina contra României, respectiv dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arătând că acesta include, printre altele, şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

În opinia recurentei-reclamante, motivarea instanţei de apel reprezintă, de fapt, prezentarea succintă a stării de fapt expusă de către părţi şi a unor dispoziţii contractuale, nefiind respectată cerinţa legală cu privire la motivarea hotărârilor, fiind încălcat în mod implicit şi art. 6 par. 1 din Convenţie.

Recurenta-reclamantă susţine că argumentele instanţei de apel nu cuprind o analiză concretă a motivelor sale de apel.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, deşi a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul motivării deficitare, instanţa de apel a reţinut doar că această critică nu este fondată, motivarea succintă, nefiind de natură să conducă la concluzia că hotărârea nu întruneşte exigenţele art. 425 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care prima instanţă a reţinut, în esenţă, modalitatea de încetare a contractelor de închiriere, obligaţiile părţilor în caz de încetare a contractelor şi faptul că cele patru instalaţii în discuţie au rămas în proprietatea pârâtei, ca investiţii realizate pe perioada derulării contractelor încheiate între părţi.

Mai arată recurenta-reclamantă că, deşi a criticat sentinţa sub aspectul principiilor generale care guvernează încheierea şi executarea contractului, în raport de chestiunile reţinute în mod eronat de prima instanţă, Curtea de Apel Braşov şi-a însuşit, ca argumente, dispoziţii contractuale, fără o analiză coroborată din care să rezulte esenţa relaţiilor dintre părţi.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă arată că, deşi a criticat sentinţa sub aspectul neîndeplinirii unei condiţii esenţiale pentru calificarea bunurilor sale ca fiind investiţii, instanţa de apel a înlăturat în mod nelegal aserţiunile sale relativ la faptul că nu s-a întocmit un proces-verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor, însuşit ca atare de ambele părţi, conform art. 8.5 din contract, apreciind că această chestiune nu ar schimba regimul juridic al investiţiilor, fără alte lămuriri pertinente sub acest aspect.

Totodată, chestiunea valorii de amortizare ca şi sumă solicitată cu titlu de daune pentru lipsa de folosinţă nu a fost analizată de către instanţa de apel.

Recurenta-reclamantă invocă şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că aplicarea greşită a normelor de drept material ce fac obiectul motivului de recurs din prezenta secţiune rezidă din: neaplicarea principiilor generale care guvernează dreptul de proprietate şi cu privire la naşterea acestuia; dacă dreptul pârâtei s-a născut din contract, şi acesta este izvor al dreptului, în această analiza urmând a se avea în vedere dacă dreptul de proprietatea a putut ieşi din patrimoniul său şi s-a transmis în patrimoniul pârâtei; regimul juridic al bunurilor, respectiv dacă puteau sau nu să fie calificate ca şi investiţii.

Recurenta-reclamantă susţine că bunurile nu au ieşit din patrimoniul său, nefiind îndeplinite condiţiile pentru a fi considerate investiţii, sub acest aspect, instanţa de apel reţinând, ca urmare a aplicării greşite a normelor de drept material, că nu este justificată promovarea unei acţiuni în revendicare a bunurilor, în temeiul art. 563 C. civ.

Potrivit recurentei-reclamante, analiza instanţei de apel nu a cuprins o întrepătrundere a sensurilor oferite de clauzele contractuale, căci principiul echităţii ce guvernează relaţiile dintre co-contractanţi a fost răsturnat tocmai prin conduita intimatei-pârâte ce a fost confirmată, în mod nelegal, de către instanţa de apel ce a reţinut că absenţa procesului-verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor însuşit de ambele societăţi nu ar schimba regimul juridic al investiţiilor.

În atare situaţie, recurenta-reclamantă apreciază că a fost pronunţată o soluţie nelegală, suferind o dublă pierdere, pe de-o parte, a bunurilor, iar pe de altă parte, a despăgubirii datorate de către intimata-pârâtă.

În susţinerea argumentului că în prezenta cauză nu s-a îndeplinit o condiţie esenţială pentru calificarea bunurilor ca fiind investiţii, recurenta-reclamantă face ample trimiteri la dispoziţiile contractuale şi la situaţia de fapt, susţinând că motivarea instanţei de apel se rezumă la aplicarea izolată a două prevederi din contractele de închiriere nr. x/07.02.2012 şi nr. y/07.06.2012, respectiv art. 8.6 şi art. 14, neputând fi, însă, ignorate dispoziţiile art. 8.5 din cele două contracte.

Totodată, recurenta-reclamantă afirmă că, pentru a se califica a fi investiţie, este necesar ca lucrarea să fie recepţionată pe bază de proces-verbal însuşit de ambele părţi, care însă, în speţă nu există, motiv pentru care prevederile art. 8.6 din contract nu îşi pot găsi aplicabilitate.

În raport de art. 1.270 C. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa nu poate trece peste ceea ce consideră părţile contractante ca fiind o chestiune esenţială, în speţă recunoaşterea pe bază de proces-verbal a investiţiilor.

Aplicarea greşită a normelor de drept material este evidentă, în opinia recurentei-reclamante, întrucât în mod nelegal s-a dat eficienţă avizărilor care consideră instalaţiile de semnalizare ca fiind un element concret al infrastructurii feroviare publice, instanţa de apel ignorând faptul că la încetarea contractelor s-a solicitat expres ridicare instalaţiilor, întrucât acestea nu au fost considerate investiţii.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de apel nu a făcut o analiză coroborată a prevederilor contractuale, dar şi a probelor depuse la dosarul cauzei, aplicând în mod arbitrar dispoziţii care au o finalitate scoasă din contextul prezentului litigiu.

În opinia recurentei-reclamante, este esenţial de reţinut că bunurile revendicate prin prezenta acţiune nu au fost recunoscute niciodată ca şi investiţii de către intimata-pârâtă, în mod nelegal, instanţa de apel reţinând faptul că pârâta a opus dreptul de proprietate dobândit prin cele două contracte nr. x/2012 şi y/2012, căci, în realitate, intimata-pârâtă nu este proprietara instalaţiilor de semnalizare.

Mai invocă recurenta-reclamantă că dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel (art. 563 alin. (2) din noul C. civ.), precum şi incidenţa în cauză a art. 1.530 şi a art. 1.536 C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat; cu cheltuieli de judecată, în măsura în care vor fi efectuate.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menţionat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

În speţă, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă, deşi a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

În susţinerea motivului de casare reglementat de preverile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă faptul că instanţa de apel nu a făcut referire la criticile sale invocate în apel şi că a omis să analizeze toate probele şi apărările expuse.

Înalta Curte arată că, prin criticile invocate, recurenta-reclamantă îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea cu privire la soluţia dată de instanţa de prim control judiciar, în raport de criticile invocate de parte în susţinerea căii de atac, ca atare, invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este formală.

În susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă expune aspecte referitoare la ieşirea bunurilor din patrimoniul său, susţine că instanţa de apel nu a realizat o analiză coroborată a clauzelor contractuale şi a probelor administrate, că nu este îndeplinită o cerinţă esenţială pentru calificarea bunurilor ca fiind investiţii.

Totodată, recurenta-reclamantă face trimitere la contractele de închiriere nr. x/07.02.2012 şi respectiv nr. 51/07.06.2012, la situaţia de fapt şi la înscrisuri, susţine că motivarea instanţei de apel s-a rezumat la aplicarea izolată a art. 8.6 şi a art. 14 din cele două contracte, cu ignorarea art. 8.5, precum şi inaplicabilitatea art. 8.6.

Înalta Curte arată că şi motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece prin argumentele expuse, recurenta-reclamantă urmăreşte o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei, inclusiv din perspectiva îndeplinirii obligaţiilor din contractele de închiriere nr. x/07.02.2012 şi respectiv nr. 51/07.06.2012.

Înalta Curte reţine că argumentele ce vizează dispoziţiile art. 1.530 şi art. 1.536 C. civ. sunt invocate omisso medio, astfel că nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. şi, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarant de recurenta-reclamantă RC-CF TRANS SR.L. împotriva deciziei civile nr. 1140/Ap din 6 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă. Constatând că la dosar nu au fost depuse dovezi cu privire la efectuarea cheltuielilor de judecată, va respinge cererea formulată de intimata-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă RC-CF TRANS SR.L. împotriva deciziei civile nr. 1140/Ap din 6 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2022.