Extraordinary appeal annulled for non-compliance with cassation grounds: challenge to factual assessment of derisory price in share transfer

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04 mai 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D. S.R.L., să se constate simulaţia prin interpunere de persoane a operaţiunilor de cooptare şi cesiune de părţi sociale realizate prin hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor S.C. D. S.R.L. nr. 437/20.08.2015, hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor S.C. D. S.R.L. nr. 116/11.02.2016, contractul de cesiune de părţi sociale nr. x/11.02.2016 în ceea ce priveşte cesiunea de părţi sociale intervenită între A. şi pârâta C.; constatarea nulităţii absolute a hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor S.C. D. S.R.L. nr. 437/20.08.2015, în ceea ce priveşte decizia de cooptare a pârâtei în cadrul societăţii prin majorare de capital social - art. 3 şi 4 din hotărâre; constatarea nulităţii absolute a actului constitutiv nr. 438/20.08.2015 modificat în baza hotărârii A.G.A. nr. 437; constatarea nulităţii absolute a hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor S.C. D. S.R.L. nr. 116/11.02.2016, în ceea ce priveşte cesionarea de către A. către pârâta din prezenta cauză a 10 părţi sociale - art. 2 din hotărâre; constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune de părţi sociale nr. x/11.02.2016, în ceea ce priveşte cesiunea de părţi sociale intervenită între A. şi pârâtă - art. 1.4 din contract; constatarea nulităţii absolute a actului constitutiv nr. 117/11.02.2016 modificat în baza hotărârii A.G.A. nr. 116; radierea menţiunilor înregistrate la Registrul Comerţului, efectuate în baza actelor indicate; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 228 din 13 mai 2021, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes a cererii, invocată de pârâta C. prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată; a obligat reclamanţii, în solidar, la plata către pârâta C. a sumei de 6.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Prin decizia nr. 230 din 10 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 228 din 13 mai 2021, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii au declarat recurs.

În susţinerea recursului, arată că, prin cererea de apel formulată, precum şi prin concluziile scrise depuse, au susţinut că înţelegerea secretă nu a avut loc exclusiv între tatăl reclamanţilor şi tatăl pârâtei, ci a fost iniţiată de tatăl reclamanţilor, în baza relaţiei avută cu tatăl pârâtei (aspect dovedit prin declaraţia martorului E.). Aşadar, la înţelegerea secretă au participat toate părţile, reclamanţii însuşindu-şi voinţa tatălui lor (animus donandi).

Recurenţii-reclamanţi susţin că preţul este considerat derizoriu/neserios atunci când este vădit disproporţionat în raportat de valoarea bunului vândut, încât nu poate să aibă o existenţă reală. Seriozitatea preţului este o chestiune de fapt, asupra căreia poate aprecia doar instanţa în baza probatoriului administrat.

Or, instanţa de fond nu a înţeles să facă o apreciere asupra seriozităţii preţului, raportat la probele administrate (înscrisuri din care rezultă valoarea societăţii, în lipsa administrării expertizei contabile care a fost respinsă), ci exclusiv o analiză teoretică asupra valorii nominale a părţii sociale, omiţând să analizeze preţul acestei tranzacţii, respectiv dacă acesta poate fi considerat serios sau nu.

Recurenţii-reclamanţi mai precizează că nu au invocat că dl. F. s-ar afla într-o incapacitate de a primi o liberalitate, ori că procedura execuţională în care se afla ar constitui o astfel de incapacitate, ci doar au arătat scopul/motivul pentru care donaţia nu a fost realizată direct către dl. F., ci prin interpunerea fiicei sale - pârâta C., respectiv riscul de executare silită a contravalorii părţilor sociale.

Recurenţii-reclamanţi arată că instanţa de apel a ajuns la concluzia că nu există probe din care să rezulte animus donandi, respectiv că în mod real voinţa reclamanţilor a fost de a dispune gratuit de părţile sociale în favoarea lui F..

Potrivit recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel a analizat situaţia de fapt în mod superficial şi eronat.

Apreciază recurenţii-reclamanţi că hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a art. 1.665 alin. (2) C. civ., care statuează că:

"De asemenea, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când preţul este într-atât de disproporţionat faţă de valoarea bunului, încât este evident că părţile nu au dorit să consimtă la o vânzare".

Potrivit recurenţilor-reclamanţi, din analiza instanţei de apel se desprind următoarele aspecte:

Instanţa de apel a admis ca fiind corectă preţuirea făcută de reclamanţi părţilor sociale (recunoscută de pârâtă prin interogatoriu), respectiv de aproximativ 300.000 euro, echivalentul a 1,6 milioane RON, precum şi faptul că vânzarea/cesiunea s-a făcut la un preţ derizoriu (s-au achitat 800 RON pentru 50% din părţile sociale a căror valoare era de 800.000 RON), mai exact la un preţ de 1.000 ori mai mic faţă de valoarea bunului transmis.

Instanţa a considerat, în pofita preţului într-atât de disproporţionat faţă de valoarea bunului că este necesară exhibarea altor dovezi în confirmarea aserţiunilor reclamanţilor.

Trecând peste faptul că există probe (declaraţii ale martorilor) din care rezultă voinţa reală a părţilor, respectiv animus donandi, recurenţii-reclamanţi apreciază ca fiind total greşită dezlegarea dată de instanţa de apel noţiunii de "preţ derizoriu", astfel cum este definită de art. 1.665 alin. (2) C. civ.

Astfel, potrivit recurenţilor-reclamanţi, preţul stabilit de părţi nu trebuie să fie echivalent cu valoarea reală a bunului transmis, fiind admise chiar diferenţe mari, atâta vreme cât se păstrează totuşi o proporţie între acestea, susceptibile de o justificare firească. Este exclusă, însă seriozitatea preţului (fără a mai fi necesare alte mijloace de probă) în cazul în care disproporţia dintre preţ şi valoarea bunului este atât de mare, încât nu mai este posibilă o justificare firească a acesteia.

În atare condiţii, curtea de apel, constatând disproporţia vădită dintre preţul părţii sociale şi valoarea reală a acesteia (de 1.000 ori mai mic) era obligată să constate că actul juridic nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi o vânzare, urmând să o recalifice în fapt ca fiind donaţie.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 19.08.2022, intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenţii-reclamanţi nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, autorii căii de atac au invocat în mod expres motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă, însă, că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci critici care reflectă, în realitate, nemulţumirea recurenţilor-reclamanţi faţă de interpretarea probelor administrate şi de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi urmăresc o nouă verificare a argumentelor lor.

Înalta Curte reţine că, în susţinerea motivului de casare invocat, deşi invocă încălcarea de către instanţa de a apel a art. 1.665 alin. (2) C. civ., recurenţii-reclamanţi fac trimiteri la situaţia de fapt, precum şi la probele administrate în cauză - înscrisuri, interogatoriu şi martori.

Întregul raţionament al căii de atac este fundament pe noţiunea preţului derizoriu.

Or, astfel cum arată chiar recurenţii-reclamanţi, seriozitatea preţului este o chestiune de fapt, asupra căreia poate aprecia doar instanţa în baza probatoriului administrat.

Aşadar, nemulţumirea recurenţilor-reclamanţi, determinată de modul în care instanţa de apel a concluzionat asupra stării de fapt, în raport de probele administrate, nu deduce instanţei de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, ci reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs, cale excepţională de atac care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, temeinicia stării de fapt reţinute de instanţa devolutivă nu poate fi repusă în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, motiv pentru care criticile formulate nu se circumscriu motivului de casare invocat şi nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de reclamanţi.

Cum sancţiunea nulităţii recursului intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă, aşa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, să anuleze recursul. Constatând că intimata-pârâtă C. nu a depus dovezi cu privire la existenţa şi întinderea cheltuielilor de judecată solicitate, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimată, privind obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva deciziei nr. 230 din 10 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă C., privind obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2022.