Reinstatement of appeal time-bar: validity of service via postal box at registered office and application of equivalency rule for judgment communication with forced execution authorization

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 martie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. - în faliment prin lichidator B. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L. solicitând instanţei ca prin hotărâre ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata integrală şi imediată a creanţei compusă din: debitul principal în cuantum de 326.000 RON, reprezentând contravaloarea băuturilor alcoolice (vinuri) vândute de reclamantul-creditor S.C. A. S.R.L. - în faliment, pârâtului-debitor S.C. C. S.R.L., conform facturilor fiscale anexate la prezenta cerere; dobânda legală penalizatoare aferenta debitului principal în cuantum de 326.000 RON (explicitat la pct. 1), calculată potrivit art. 3 din O.G. nr. 13/2011, de la scadenţa fiecărei facturi până la momentul achitării debitului principal, creanţa totală urmând a fi actualizată până la data plăţii efective în funcţie de rata inflaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 2797 din 2 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator CII B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 326.000 RON reprezentând debit principal şi la dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, calculată de la data scadentă a fiecărei facturi până la momentul achitării debitului principal, creanţa totală urmând a fi actualizată până la momentul achitării debitului principal.

Împotriva acestei sentinţe, la 28 septembrie 2021, pârâta C. S.R.L. a formulat cerere de repunere în termenul pentru formularea cererii de apel şi apel prin care a solicitat să se admită cererea de repunere în termen ca fiind întemeiată şi să se constate faptul că apelanta se află în termenul legal pentru formularea căii de atac, urmând a se admite apelul cu consecinţa anulării hotărârii apelate, iar, pe fondul cauzei, să se admită doar în parte cererea de chemare în judecată în sensul că apelanta datorează intimatei A. S.R.L. doar suma de 54.474.10 RON.

Prin decizia nr. 436 A din 16 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admisă excepţia tardivităţii cererii de repunere în dreptul de a formula calea de atac. S-a respins cererea de repunere în termen, ca tardivă. A fost admisă excepţia tardivităţii apelului. S-a respins ca tardiv apelul declarat de apelanta C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 2797 din 2 octombrie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L prin lichidator judiciar C.I.I. B..

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta C. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 436 A din 16 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, s-a susţinut, în esenţă, că astfel cum reiese chiar din hotărârea pronunţată de prima instanţă, C. S.R.L. a fost citată la adresa sediului social incompletă, fără a fi indicată şi camera corespunzătoare sediului.

Subliniază că, în cursul judecăţii dosarului nr. x/2019, pârâta C. S.R.L. nu a fost citată în mod legal şi nu a primit comunicările instanţei la sediul social, astfel cum acesta este înregistrat la Registrul Comerţului, aspecte dezvoltate şi în cuprinsul cererii de repunere în termenul pentru formularea apelului.

Potrivit extrasului O.N.R.C eliberat atât la data de 14.02.2019 (anterior formulării cererii de chemare în judecată), cât şi la momentul formulării cererii de apel, precum şi potrivit actului constitutiv al societăţii, societatea are sediul social stabilit în Bucureşti. Strada x nr. 16, camera nr. 3. Astfel, arată recurenta, atât aceasta, cât şi intimata, au sediul social stabilit la aceeaşi adresă, însă în camere diferite.

În opinia recurentei, prin comunicarea înscrisurilor şi citarea de către instanţă la adresa incompletă, fără a se specifica camera, a fost viciată procedura de comunicare şi de citare, prin recepţionarea corespondenţei adresată apelantei de către o altă persoană (sau chiar de către intimată).

Menţionează că nu a avut cunoştinţă de actele de procedură întocmite în dosarul nr. x/2019 şi nici de hotărârea nr. 2797/02.10.2019, astfel că nu a avut posibilitatea de a formula apărări sau căi de atac în acest dosar.

Având în vedere prevederile art. 163-166 C. proc. civ., apreciază că atât timp cât procedura de citare, precum şi de comunicare a hotărârii pronunţate nu s-a realizat cu respectarea sediului social al pârâtei, comunicarea nu poate fi considerată legal îndeplinită. În consecinţă, termenul procedural de declarare a căii de atac astfel cum este stabilit la art. 468 alin. (1) C. proc. civ. nu a început să curgă.

În ceea ce priveşte presupusa comunicare a somaţiei prin intermediul B.E.J. D., din cuprinsul procesului-verbal de înmânare de la data de 13.07.2020, ora 08:40, reiese cu evidenţă faptul că destinatarul a fost absent la momentul prezentării agentului procedural.

Contrar susţinerilor intimatei şi a considerentelor reţinute de instanţa de apel, menţionează că recurenta nu a intrat niciodată în posesia sentinţei nr. 2797 din 2 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Reiterează faptul că a intrat în posesia sentinţei nr. 2797 din 2 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti odată cu dobândirea accesului la dosarul electronic nr. x/2021 (având ca obiect cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă formulată de A. împotriva C. S.R.L.), dosar în care a regăsit depusă această hotărâre.

S-a menţionat că, şi în dosarul nr. x/2021, procedura de citare a fost viciată, aspect constatat prin încheierea de şedinţă din data de 22.02.2022.

Aşa fiind, consideră că instanţa de apel, cu aplicarea greşită a normelor de drept material, a admis excepţia tardivităţii cererii de repunere în dreptul de a formula calea de atac şi a respins cererea a admis excepţia tardivităţii cererii de repunere în dreptul de a formula calea de atac şi a respins cererea de repunere în termen, ca tardivă.

Totodată, recurenta apreciază că prin decizia atacată, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod eronat incidenţa unui caz de echipolenţă.

Decizia civilă nr. 436 A din 16 martie 2022 a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 468 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum a subliniat şi în faţa instanţei de apel, precizează că reclamanta are sediul social stabilit în aceeaşi locaţie ca şi pârâta, singura diferenţă constând în numărul camerei.

Recurenta-pârâtă nu a deţinut niciodată o cutie poştală proprie la adresa sediului social. Mai mult, nu există nicio prevedere legală care să impună unei societăţi să deţină o cutie poştală.

Astfel, conchide recurenta, actele de executare nu au fost depuse în cutia poştală a societăţii pentru că nu deţinea aşa ceva, aşadar comunicarea actelor este nelegal efectuată.

Având în vedere suspiciunea existentă, faptul că procedura de citare a fost viciată într-o cauză similară, dovada faptului că recurenta a luat cunoştinţă de motivarea hotărârii nr. 2797/02.10.2019 abia la data de 16.09.2021 - prin accesul la dosarul electronic, precum şi stăruinţa acesteia privind promovarea căii de atac a apelului, solicită a se constata că instanţa de apel nu a analizat în concret toate înscrisurile şi concluziile părţilor, fiind încălcat astfel rolul activ al judecătorului, consacrat de art. 22 C. proc. civ.

S-a mai susţinut şi faptul că nelegala citare şi nelegala comunicare a hotărârii pronunţate de prima instanţă constituie o împrejurare mai presus de voinţa recurentei, reprezintă o cauză de împiedicare a declarării căii de atac a apelului în termenul prevăzut de lege, sens în care a fost indicată decizia nr. 335 din 16 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

În acest context, apreciază ca fiind incidente dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează ipoteza în care judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost citată.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, se impune precizarea faptului că, deşi recurenta-pârâtă a invocat incidenţa motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se constată că argumentele acesteia vizează, în realitate, exclusiv reţinerea greşită de către instanţă a unui caz de echipolenţă, respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de procedură, ceea ce poate fi subsumat motivului reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., însă, acest motiv de recurs este nefondat, pentru considerentele care urmează.

Termenul de declarare a apelului este reglementat în art. 468 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia termenul de drept comun este de 30 de zile:

"Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Art. 468 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de echipolenţă/echivalenţă:

"Termenul de apel prevăzut la alin. (1) curge de la comunicarea hotărârii, chiar atunci când aceasta a fost făcută odată cu încheierea de încuviinţare a executării silite".

Punctul de plecare pentru calculul termenului de apel este, deci, cel statornicit de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., iar cazurile în care acest termen curge de la un alt moment, sunt statornicite în mod expres prin lege, dată fiind o dispoziţie derogatorie a legii, situaţie în care, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, aceasta se încadrează, hotărârea pronunţată fiind comunicată părţii şi în cazul în care aceasta a primit odată cu încheierea de încuviinţare a executării silite.

Verificând actele aflate la dosar, se constată că instanţa de apel a reţinut cu justeţe că, prin procesul-verbal de înmânare din data de 13.07.2020, pârâtei C. S.R.L. i-au fost comunicate anumite acte de executare silită, respectiv încheierea stabilire cheltuieli din data de 09.07.2020, Adresa înfiinţare poprire din data de 09.07.200, sentinţa civilă nr. 2797/02.10.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2019, în copie certificată, precum şi încheierea de încuviinţare a executării silite în copie certificată pentru conformitate, destinatarul fiind absent, iar actele au fost depuse la cutia poştală .

Este ştiut că dispoziţiile art. 163 alin. (3) teza I, alin. (6) şi alin. (8) C. proc. civ. au în vedere situaţia în care dacă destinatarul comunicării nu este găsit la domiciliul/sediul său şi nici o altă persoană majoră care locuieşte cu acesta sau care îi primeşte în mod regulat corespondenţa nu se află la adresa respectivă, agentul procedural va depune în cutia poştală actele ce trebuie transmise.

Totodată, conform menţiunilor cuprinse în procesul-verbal de înmânare, comunicarea s-a făcut la sediul social din Bucureşti, Strada x nr. 16, camera nr. 3, adresă indicată de pârâta C. S.R.L. chiar şi în calea de atac a recursului.

Modul în care C. S.R.L. a înţeles şi înţelege să îşi administreze serviciul de primire a corespondenţei nu poate constitui obiectul analizei instanţei de judecată, fiind lipsite de relevanţă juridică susţinerile recurentei conform cărora comunicarea actelor ar fi fost nelegal efectuată, întrucât recurenta nu ar fi deţinut niciodată o cutie poştală proprie la adresa sediului.

Orice societate primeşte şi transmite corespondenţă, fiind o componentă esenţială a modului de relaţionare cu partenerii, autorităţile şi terţii şi fiind în interesul acesteia să îşi organizeze în aşa fel activitatea încât să se asigure că recepţionează comunicările scrise.

În plus, potrivit adagiului latin "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria culpă pentru a obţine un beneficiu şi nici nu poate să se apere valorificând un asemenea temei.

Prin urmare, recurenta nu poate pretinde că a intrat în posesia sentinţei nr. 2797 din 2 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, abia la 16.09.2021- prin accesul la dosarul electronic, întrucât, astfel cum s-a arătat, comunicarea la 13.07.2020 a fost legală, iar instanţa de apel a dat o corectă eficienţă art. 468 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează un caz de echipolenţă, hotărârea apelată fiind comunicată la sediul corect, odată cu încheierea de încuviinţare a executării silite de către B.E.J.A. D. în dosarul nr. x/2020.

În acest context juridic, în condiţiile în care pârâta C. S.R.L. a formulat la 28.09.2021 cerere de repunere în termenul de apel, invocând caracterul fondat al cererii motivat de împrejurarea că sentinţa atacată nu i-ar fi fost comunicată, în mod legal instanţa de prim control judiciar a respins această cerere de repunere în dreptul de a formula calea de atac, ca fiind tardivă.

Totodată, în raport cu data comunicării sentinţei apelate, 13.07.2020, este de necontestat că, în speţă, cererea de apel formulată de pârâta C. S.R.L. la 28.09.2021, a fost depusă cu depăşirea termenului imperativ de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, instituit de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., aspect reţinut în mod legal de Curtea de Apel Bucureşti.

Înalta Curte subliniază că instanţa de apel a analizat în concret toate înscrisurile aflate la dosar, nefiind încălcat rolul activ al judecătorului, consacrat de art. 22 C. proc. civ., astfel cum pretinde recurenta, iar faptul că soluţia pronunţată nu a corespuns voinţei acesteia nu poate conduce în mod automat la casarea deciziei atacate.

Se impune precizarea faptului că textul legal al art. 10 alin. (1) C. proc. civ. instituie părţilor îndatorirea ca, în condiţiile legii, să îndeplinească desfăşurarea şi finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător (…).

În considerarea celor care preced, reţinând legalitatea hotărârii atacate din perspectiva dezlegării pe care instanţa de apel a dat-o excepţiei tardivităţii cu privire la cererea de repunere în dreptul de a formula calea de atac a apelului şi la cererea de apel, se reţine că în cauză nu este incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru toate argumentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 436 A din 16 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, menţinând decizia atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 436 A din 16 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2022.